10 septembrie 2019

Activităţi dedicate împlinirii a 100 de ani de la înfiinţarea Colegiului Naţional „Nicolae Grigorescu”

În perioada 3 - 5 septembrie 2019, la Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu” s-a desfăşurat proiectul „CNNG 100 de ani - Un ideal. Un crez. O voinţă. 1919-2019”. 
Pe parcursul celor trei zile, peste o sută de elevi ai Colegiului, dar şi din alte unităţi de învăţământ din Câmpina, Şotrile şi Urleta, au participat la diferite activităţi dedicate împlinirii a 100 de ani de la înfiinţarea acestui prestigios colegiu câmpinean condus de prof. Roxana Stan. Activităţile s-au desfăşurat pe cicluri de învăţământ. Astfel, la ciclul primar, elevii au fost coordonaţi de următoarele cadre didactice: Mihaela Duşa, Ileana Briciu, Alexandra Stanciu şi Iulia Negoiţă; la ciclul gimnazial au organizat activităţi următorii profesori: Loredana Nicolescu, Elisabeta Milea, Raluca Cîrstea, Maria Dobrescu şi Florentina Dima, în timp ce elevii de liceu au fost îndrumaţi de profesoarele Cristina Ionescu, Mihaela Popescu - bibliotecarul colegiului  şi Dana Ştefan. Managerul proiectului, prof. Florentina Koutoulias, a monitorizat întreaga activitate. 


În prima zi, tema propusă a fost caritatea. Elevii au participat la activităţi dedicate Zilei Internaţionale a Carităţii.  În cea de a doua zi, elevii au participat la activităţi dedicate Zilei Internaţionale a Alfabetizării organizate de Asociaţia MasterPeaceRo, reprezentată de prof. Maria Dobrescu, unul din membrii fondatori ai acestei organizaţii. În cea de a treia zi, tema a fost sportul şi alimentaţia sănătoasă. Elevii au realizat machete şi reclame pentru alimentele sănătoase şi au discutat despre performanţele obţinute de sportivii români. De asemenea, au preparat salate de fructe şi legume, pe care mai apoi le-au degustat.
Proiectul a avut următorii parteneri: Asociaţia Părinţilor din CNNG Câmpina, reprezentată de doamnele: Anca Huţu, Liliana Zăvoianu, Cerasela Tănase, Şcoala Gimnazială, Comuna Şotrile, Şcoala Gimnazială Urleta,  Asociaţia MasterPeaceRo şi Restaurantul Taverna Poseidon. De asemenea, la activităţi au participat şi următorii profesori colaboratori: Mihai Alecu, Natalia Constantin, Diana Pristavu, Pavel Simona.