05 noiembrie 2019

„Institutul de Cercetări din Câmpina a fost cândva un avion performant din care a rămas doar fuselajul”

- declară Vasile Badiu, fost senior-cercetător la ICPT Câmpina - 

Născut în anul 1946 la Veseud – Slimnic, în judeţul Sibiu, Vasile Badiu a absolvit şapte clase în satul său natal, iar apoi şapte clase la Şeica Mare. Vasile şi cei trei fraţi ai săi nu au putut să urmeze direct studii liceale din pricina cheltuielilor de internat. De aceea, toţi fraţii Badiu au urmat o şcoală profesională şi apoi liceul seral. 
După absolvirea a şapte clase la Şeica Mare, Vasile Badiu a urmat o şcoală profesională de mecanici auto, la Sibiu, iar apoi, în timp ce lucra ca mecanic auto, a absolvit liceul la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, promoţia 1967, seral. Pentru că dorea foarte mult să-şi continue studiile, a dat examen de admitere la Facultatea de matematică-mecanică, secţia maşini de calcul, din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, facultate pe care a absolvit-o în anul 1972, după care a ajuns la ICPT Câmpina ca cercetător, la solicitarea Ministerului Petrolului şi Geologiei. A fost primul specialist cu studii superioare în informatică din Institut, ceilalţi specialişti având doar cursuri de perfecţionare la CEPECA. Ulterior, Vasile Badiu a ajuns membru al unor importante societăți internaționale ale inginerilor în petrol.
Astăzi, după 30 de ani de la căderea comunismului, fostul senior-cercetător la ICPT Câmpina, actualmente pensionar, a acceptat să vorbească deschis despre lucruri mai puţin cunoscute din culisele instituţiei în care a trăit şi muncit aproape 40 de ani fără întrerupere.


„Câmpina de azi datorează aproape totul industriei de petrol şi nu este deloc întâmplător că Institutul de Cercetări a apărut aici şi nu în altă parte” 

- Puţine zile ne mai despart de împlinirea a trei decenii de la căderea comunismului în România. Simţiţi acest moment ca pe unul aniversar ori ca pe un simplu simbol ce marchează trecerea ireversibilă a timpului?
- Sincer să fiu, sunt puţine motive de sărbătoare. Comunismul a căzut, dar încă nu s-a stins în mentalitatea colectivă românească. Sunt încă mulţi care regretă acele vremuri şi tot atât de mulţi rămaşi cu năravuri din vechiul sistem şi ăsta nu e un motiv de sărbătoare. Este drept că ţara noastră a făcut paşi importanţi pe calea democratică, dar încă e prea puţin dacă ne raportăm la perioada istorică de treizeci de ani. Personal, resimt doar trecerea timpului fără niciun entuziasm sărbătoresc. 

Vasile Badiu
- Sunteţi un om care a trăit la nivelul elitelor, atât în perioada comunistă, cât şi în perioada de tranziţie democratică postdecembristă. Vă rog să definiţi în câteva cuvinte elitele româneşti în cele două ipostaze.
- Am avut norocul să prind cele două tipologii de elită românească şi să muncesc în aceste cercuri de oameni speciali, profesionişti prin excelenţă. În anul 1972 am ajuns la Institutul de Cercetări din Câmpina şi am găsit aici un colectiv excepţional, oameni formaţi la şcoala cercetării româneşti interbelice şi în străinătate, spuma matematicienilor şi inginerilor din vremea aceea. Era un privilegiu să lucrezi alături de ei şi tânăr fiind am căutat să acumulez cât mai mult. Trăiam şi munceam într-un mediu ce făcea să dispară vitregiile vieţii cotidiene specifice orânduirii comuniste. Elitele de atunci aveau, dacă se poate spune aşa, stofă de calitate şi asta a menţinut cercetarea românească în domeniul petrolului la standarde ridicate. Mare parte din aceşti oameni au continuat în cercetare şi după 1989, dar sub cu totul alte auspicii. Tranziţia interminabilă, diletantismul legislativ în domeniul cercetării şi influenţele din afara ţării au făcut să dispară elitele din acest domeniu. În prezent au mai rămas foarte puţine şi cred că se ghidează şi după alte valori.
- Petrolist prin definiţie, sunteţi cu siguranţă legat şi de istoria acestei industrii pe meleaguri câmpinene, istorie ce stă la baza epocii moderne a oraşului. Cunoaşteţi date inedite cu privire la începuturile extracţiei de petrol în zona Câmpina?  
- În toată cariera mea de cercetător am avut ocazia să văd multe documente referitoare la extracţia şi industria de petrol din zona noastră. Sunt lucruri cunoscute şi publicate de istoricii preocupaţi în acest sens. Am văzut documente din arhivele noastre, arhive din strinătate, studii pe această temă, documente desecretizate din timpul celui de-al doilea război mondial şi multe referiri bazate pe înscrisuri militare. Toate acestea scot în evidenţă faptul că încă nu se ştie exact momentul începuturilor extracţiei de petrol în această zonă, dar certifică faptul că am fost printre primii din lume în acest domeniu. Unii susţin că primele hecne – instalaţii manuale de extracţie a petrolului - au apărut la Buştenari, alţii că în zona Păcuri a oraşului Câmpina ori în zona Casei Tineretului de azi. În vremea aceea, petrolul izvora din pământ. Încă nu avem date certe în acest sens, dar avem câteva repere şi aici mă refer la echipamentul de extracţie de la Casa Tineretului, sonda aceea despre care se spune că este prima care a apărut în anul 1890. Dacă în ceea ce priveşte momentul de început nu cunoaştem data exactă, în ceea ce priveşte dezvoltarea ulterioară a industriei avem multe izvoare şi o întreagă istorie. Există volume întregi legate de acest subiect şi o mulţime de tratate. Recent am observat şi pe reţelele de socializare fotografii şi documente inedite referitoare la industria extractivă şi de prelucrare a petrolului din zona noastră. Sunt istorici care încă se documentează şi publică aceste documente. Câmpina de azi datorează aproape totul industriei de petrol şi nu este deloc întâmplător că Institutul de Cercetări a apărut aici şi nu în altă parte.  



„După 1972, lucrurile au început să se degradeze. Cercetarea nu mai era o prioritate pentru Ceauşescu”

- În anul 1972, tânărul matematician Vasile Badiu ajungea la I.C.P.T Câmpina, o instituţie de elită a cercetării româneşti. A fost o chestiune de noroc sau o binemeritată răsplată a unui student sârguincios? Cum era în vremea aceea la Institut? 
- A fost vorba de o repartiţie guvernamentală primită şi pe fondul faptului că soţia mea, chimistă, avea un post aici. Ştiind despre acest lucru, profesorii mei de la Universitatea din Iaşi m-au recomandat pentru un post de cercetare la Institutul din Câmpina, condus de Nicolae Cristea (foto), un om excepţional, şcolit în Germania la Hanovra. O şansă nesperată! Când am ajuns, mă aşteptau cu garsoniera repartizată familiei mele. Primul om cu care m-am întâlnit a fost Nicolae Viorel Popescu, un matematician de excepţie. Cu el şi cu inginerul Viorel Voinescu am făcut echipă, eu fiind informatician specializat în maşini de calcul. Alături de ei şi de matematicienii Viorel Bora şi Ion Ilie am făcut primele lucrări pe calculatoare analogice. Am fost integrat în grupul condus de Viorel Popescu, omul ce trebuie considerat pionierul modelării zăcămintelor de ţiţei. Un colectiv extraordinar din care au mai făcut parte, din câte îmi amintesc, matematicianul Vasile Şandru şi domnul Beu. Tehnologia de calcul în anii aceia era la începuturile sale şi temele noastre de proiectare foarte complexe. Inginerii aveau mare nevoie de noi, matematicienii, pentru programele de calculator. Popescu şi Voinescu au făcut specializarea la C.E.P.E.C.A, pentru că nu erau pregătiţi în tehnica de calcul din facultate. După 1972, lucrurile au început să se degradeze. Cercetarea nu mai era o prioritate pentru Ceauşescu şi în consecinţă statul nu mai repartiza absolvenţi specialişti în acest domeniu. Îi repartiza în producţie, la schelele petroliere şi de acolo mai ajungeau şi în cercetare, dar foarte greu. Ceauşescu a avut nevoie de cercetare pentru plata datoriilor externe, impuse de către ruşi, după război. Ruşii au impus încă din anii 50, prin SOVROM Petrol, reluarea cercetării. Fără cercetare nu găseau petrol şi gaz, aşa că au fost nevoiţi să susţină cercetarea. Pe fondul ăsta a fost adus din Germania şi Nicolae Cristea, dar şi spuma matematicienilor la care am făcut referire. Era o structură de elită a cercetării, bine păzită de Securitate. După plata datoriilor, au lasat-o mai moale cu cercetarea şi au pus accentul pe extracţie. Atunci a început şi decăderea cercetării câmpinene. Au mai fost şi plecările specialiştilor în străinătate. De exemplu Aurel Cârcoana, un important specialist în Institut, a plecat la specializare în străinătate şi n-a mai venit, spre disperarea securistului care îi aproba aceste deplasări. Până în 1989, graţie directorilor săi, mai ales a lui Gheorghe Aldea, Institutul a rămas pe linia de plutire. 


„Viorel Popescu a fost terorizat de Securitate în timpul facultăţii” 

- Pentru că amintiţi de Securitate şi fiind evident faptul că Institutul avea un regim special din acest punct de vedere, să vorbim de stricteţe, filaje şi turnătoriile inerente. Ce vă mai amintiţi legat de aceste lucruri?
- Sigur că erau reguli stricte, dar noi eram oarecum apăraţi de excese, pentru că domnul  Aldea avea susţinere politică, în sensul că era fiul ilegalistului comunist Aldea Morăruş. Lângă el îl avea pe Nicolae Cristea, un mare specialist în domeniul petrolier şi Securitatea nu făcea excese. Eram urmăriţi, dar nu ne permiteam să facem lucruri neconforme cu statutul de om de ştiinţă asumat odată cu fişa postului. Eu mi-am văzut de treabă şi n-am avut probleme de acest gen. Aveam telefoanele ascultate, birourile speciale erau sigilate, dar era normal în vremea aceea. Am fost într-o excursie în Polonia, organizată de colegul nostru Viorel Bora şi la întoarcere a trebuit să dau notă explicativă cu amănunte legate de acest vioaj. Atât şi nimic mai mult. După Revoluţie, colegii mei şi-au cerut dosarul de la CNSAS şi unii mi-au spus că figurez printre cei cu telefoanele ascultate, în sensul că au găsit stenograma anumitor convorbiri particulare, între mine şi ei, lucruri banale. În rest, ştiu că Viorel Popescu a fost terorizat de Securitate în timpul facultăţii pentru faptul că tatăl lui apărea pe lista legionarilor. Era timorat tot timpul la Institut. De la el am învăţat să ne păzim de probleme. Pentru mine nu a fost greu să mă acomodez cu acest gen de disciplină, pentru că toată viaţa am dus o viaţă disciplinată. 
- Cât de apropiat s-a simţit cercetătorul Vasile Badiu de idealurile partidului comunist şi în ce măsura era dispus să le aplice?
- În studenţie chiar am crezut în acestă ideologie utopică. Nu îmi este ruşine să recunosc. Făceam parte din grupul studenţilor şi profesorilor care participau la orele ideologice. Am fost membru de partid, pentru că ne îndoctrinau permanent cu politica partidului. Mai târziu m-am trezit din această letargie. Eram la Institut când am ales să evit ideologia politică şi să îmi translatez interesul către sindicat, unde făceam cursuri de pregătire profesională. Făceam în aşa fel încât să trecem neobservaţi şi să nu deranjăm politicul. La Institut se ţineau lecţii politice doar cu numele, pentru că discutam cu totul alte lucruri. Viorel Bora era lector la învăţământul de partid şi ne întâlneam doar să discutăm vrute şi nevrute, fără manifestele partidului. Alin Ciupală a fost lector la Universitatea Politică şi de Conducere, era profesorul meu, dar ne povestea din istoria adevărată a românilor. Am făcut trei ani la această şcoală politică şi la examenul de absolvire am luat bine şi nu foarte bine, pentru că lucrarea a fost evalută de un politruc sadea care mi-a reproşat că nu cunosc îndeajuns tezele partidului în politicile economice. Asta era epoca şi nu aveam ce face. Mergeam şi la muncă patriotică, măturam în jurul Institutului şi dădeam pomii cu var. Cercetători cu brevete şi somităţi în domeniul petrolului ajunşi la munca de jos. Viorel Popescu căra roaba, Voinescu o încărca şi de multe ori se urca chiar el în roabă să-l care şeful de proiect. Haz de necaz! 
- Parcă povestiţi un fragment din romanul lui Marin Preda, „Cel mai iubit dintre pământeni”, cu profesorul universitar Petrini ajuns şef la deratizare. Chiar aşa au stat lucrurile?
- Sigur. Toată lumea trebuia să meargă la munca de jos. Diferenţa faţă de romanul amintit era că noi tratam situaţia fără încrâncenare, chiar cu umor. Rezistam în felul nostru în faţa acestei dictaturi care nu avea nimic în comun cu utopia comunismului ori cu socialismul clamat de regimul Ceauşescu. În apropierea anului 1989 se simţeau tensiunile în societate. Eu ascultam Europa Liberă şi eram la curent cu mişcările dizidente din România şi din estul Europei. În decembrie 89 am fost de gardă la Institut şi am văzut ce înseamnă intoxicarea populaţiei cu informaţii false. Au fost câteva zile de haos, oameni care stigau în gura mare pe stradă că apa este otrăvită ori că urmeză să fim atacaţi de trupe de comando. O nebunie generalizată. Cu o lună înainte, prin noiembrie, am trăit o experienţă traumatizantă. Eram cu prietenul şi colegul meu Victor Barbăroşie - cel care a fost primul parlamentar câmpinean după 89 - şi ne pregăteam să cumpărăm un porc pentru sărbătorile de Crăciun. Când să plecăm de acasă de la el am găsit manifeste anticomuniste în faţa porţii, cu „Jos Ceauşescu”, „Jos dictatura” şi altele. Ne-am speriat şi am plecat în grabă fără să le ridicăm de pe jos. Ne era frică să nu ne vadă cineva. A doua zi am fost la secretarul de partid de la Institut, Pantazi, să-l întrebăm ce se întâmplă, pentru că am găsit manifeste în faţa casei lui Barbăroşie. Ştiam că Victor era urmărit de Securitate, pentru că studiase în Anglia şi îmi era frică de o încenare. Până la urmă nu s-a întâmplat nimic, dar ăsta era un semn că în Câmpina sunt oameni care ajută la înlăturarea regimului dictatorial. Şi noi discutam pe marginea celor auzite la Europa Liberă şi Vocea Americii, dar nimic altceva. Singurul în care aveam încredere era Bărbăroşie. În rest nu, pentru că aveam şi noi turnătorii noştri.
- Aveţi amintiri legate de vizitele lui Ceauşescu la Institut?
- N-am fost în acele cercuri. Ştiu că a venit de mai multe ori, dar eu nu eram în prim-plan şi nu l-am văzut. Doar atunci când a venit Nixon, preşedintele Americii, am fost şi eu în grupul de cercetători care a mers la Sinaia. În schimb, ştiu de vizita la Institut a cosmonautului Dumitru Prunariu, de care s-a ocupat organizaţia PCR de femei a oraşului. Doamna Constanţa Coman vă poate da mai multe amănunte în acest sens. 

„Directorul Augustin Popa a murit puţin înainte de semnarea actelor de privatizare cu OMV. O moarte destul de suspectă”

- Anul 1990 aducea schimbarea şi odată cu ea ştim cu toţii că s-a instaurat vidul de putere, haosul, confuzia, pe fondul iluzoriului sentiment de libertate, de descătuşare. Cum aţi descrie acea perioadă?
- Chiar aşa. O perioadă confuză, în care libertatea a umblat desculţă printre noi şi ne-a ademenit în marasmul dezordinei. Nu ştiam încotro ne îndreptăm şi cum să ne reorganizăm. Au apărut sindicatele care au fost manipulate după preferinţele unor băieţi deştepţi, gen Liviu Luca. La noi, lideri de sindicat au fost, iniţial, doi cercetători, după care a ajuns tot cine a vrut Luca. Sindicatele au fost un eşec total în România, pentru că au pornit rău de la început. Exemplul este chiar Liviu Luca. După 90, decadenţa Institutului a continuat din lipsă de resurse şi ulterior de personal. Directorul Aldea a fost înlăturat şi înlocuit cu domnul Traian Mocuţa. Din păcate, aşa cum a recunoscut el însuşi, domnul Mocuţa nu avea veleităţi de lider. Era un foarte bun cercetător, dar fără talentul de a conduce. După Mocuţa a venit la conducere domnul Dogaru. Aceeaşi poveste. Între timp, specialiştii plecau spre locuri de muncă mai bine plătite şi Institutul sărăcea din acest punct de vedere. Noul proprietar, SNP Petrom, a reorganizat activitatea, o parte a Institutului a fost privatizată sub denumirea de Petrostar Ploieşti şi multe filiale au dispărut, inclusiv Centrul de Cercetare de la Mediaş. Câmpina a rămas ca o insulă în mijlocul a tot ceea ce a fost cândva, cu doar şase sute şi ceva de angajaţi. În anul 1994, directorul Mocuţa a fost schimbat, pe criterii politice spun eu, cu domnul Dogaru, care la rândul lui a fost înlocuit cu Augustin Popa. Directorul Popa a murit puţin înainte de semnarea actelor de privatizare cu OMV-ul, în data de 3o august 2004. O moarte destul de suspectă! Spun acest lucru pentru că domnul Popa a avut multe obiecţiuni faţă de acel contract de privatizare şi sunt sigur că, dacă mai trăia, ICPT-ul nu ajungea unde a ajuns. Soţia domnului Popa a scris şi o carte în care se regăseşte şi momentul decesului. E bine să o citiţi. 

În mai 2005 Institutul s-a descompus, practic mare parte din activitate a fost mutată de austrieci la Ploieşti. Eu am mai lucrat trei ani acolo, până am implementat sistemul de modulare şi am ieşit la pensie. Despre această privatizare am mai vorbit şi cu alte ocazii şi părerea mea este cunoscută. A fost o mare greşeală a guvernării Adrian Năstase. Statul trebuia să îşi păstreze resursele minerale şi cercetarea. Aveam numai de câştigat. 
- Despre privatizările foştilor angajaţi care foloseau informaţii şi proiecte din Institut ce ne puteţi spune?
- În anii 90 a apărut acest fenomen. Au fost oportunişti care au plecat de la Institut şi s-au privatizat, folosind pregătirea, proiectele şi datele de laborator de la noi. Practic, făceau în particular proiectele pentru care altă dată erau plătiţi de Institut. A fost firma aceea Danoil, ce avea sediul pe la Casa Tineretului. Asta a durat destul de puţin, până s-a prins Popa, preşedintele SNP Petrom, care a luat măsuri în acest sens. În perioada aceea, mulţi au copiat documente din Institut, apoi au plecat în activitatea privată şi chiar în străinătate. În altă ordine de idei, legat de scurgerea de informaţii, îmi amintesc că domnul Mocuţa a avut mari probleme înainte de 89. Lucra la platforma maritimă Marea Neagră şi au apărut într-o revistă de specialitate informaţii legate de acel proiect. Securitatea a anchetat multă vreme chestiunea. Până la urmă s-a dovedit că datele respective nu proveneau de la Mocuţa. 
- Trăgând o concluzie, cum aţi descrie evoluţia Institutului de Cercetări din Câmpina într-o ţară care a scris istorie în industria petrolieră?
- Cu tristeţe o spun, Institutul de Cercetări din Câmpina a fost cândva un avion performant din care a rămas doar fuselajul.

Editorial. ACCEPTĂM LUCRURI DE NEACCEPTAT

Așa  scria pe unul din bannerele de la mitingul comemorării a patru ani de la dezastrul de la Colectiv. Mi se pare o explicație sintetică perfectă a situației de acum. Spre sfîrșitul campaniei pentru prezidențiale fiecare candidat și-a dat suficient arama pe față. Numai că un proces electoral are două personaje principale: alesul și alegătorul. În general, analizăm pe toate părțile alesul, dar nu ne pasă de alegător. Or, la noi (și nu numai, se vede și la case mult mai mari) nu aleșii sînt problema gravă, ci alegătorii. Și tocmai din pricina celor spuse de Tataee: acceptăm prea ușor și prea multă vreme lucruri inacceptabile. Și în primul rînd un stat care ne dușmănește fățiș. Tocmai de aceea oamenii care au înțeles că nu au nimic de așteptat și s-au hotărît să facă totul singuri sînt principalii adversari ai acestui stat hoț și impotent. Pentru că arată tuturor că este inutil și consumă degeaba enorm de mulți bani. Aceasta este povestea spitalului făcut de  cele două minunate doamne și ale atacurilor destrăbălate la care au fost supuse. Credeți că în România îți mulțumește cineva că ai construit cu banii, viața și nervii tăi un spital? Aș, pentru oameni ca Firea, Dana Budeanu sau d-na ministru Sorina Pintea (printre puținii miniștri care păreau plauzibili din acest guvern de strînsură teleormăneană) orice nu este sub controlul statului este un pericol. Din păcate, nici măcar cîteva mii dintre cei care au donat pentru spital nu s-au adunat în fața primăriei capitalei să ceară demisia imediată a primarului abuziv. Pentru că ne-am obișnuit să acceptăm inacceptabilul. 


De aia suportăm de ani și ani aroganța lui Arafat. Prostia analfabetă a lui Daea, Grapini sau Dăncilă. Răutatea patologică a Firei sau Olguței. Hoția vătafilor de posturi din orice instituție de stat. Minciunile spuse cu surîsul pe buze. Jignirile precum cele ale lui Teodorivici. Întîrzierile de trenuri și lipsa de autostrăzi. Birocrația ucigătoare. Spitalele care ucid. Parlamentul anti-democratic. Presa mercenară. Școlile fără aviz ISU. Doctoratele și toate examenele, pînă la permisul auto și cel de zbor, copiate. Discursul oficial xenofob și antisemit. Rescrierea periodică a istoriei. Impostura generalizată. Intelectuali care-și asumă cu nonșalanță postura de idioți utili. Cocalarii cu jeepul pe plajă. Linșajul bine coordonat împotriva oamenilor de valoare. Prețuri inexplicabile după legile economiei. Braconajul, tăierea pădurilor și uciderea pădurarilor. Atacul cotidian la memoria noastră identitară. Șeful structurii care trebuie să ne salveze în caz de dezastre declarînd cu nonșalantă nesimțire: nu sîntem pregătiți pentru asta. Penali în funcții publice. Campanii electorale cu săbii și arme automate în studiouri, televiziuni imbecile care le organizează și CNA ticăloșit care tace. Pușcăriași care ne dau lecții de politică, etică și democrație. Justiție nedreaptă sau neputincioasă. Emigrație, divorțuri, scăderea brutală a natalității. Copii abuzați. Elogiul comunismului. Circulația haotică. Nemuncă răsplătită cu ajutoare sociale. Mizerie și sărăcie, gunoaie. Violență și nesimțire. Oricine poate prelungi în voie lista... Ce i se poate opune? „nebunia” frumoasă a unor oameni – nu puțini – care văd toate cele de mai sus și cîte altele, dar care nu vor să vadă și pornesc să facă singuri ceea ce este bine de făcut. Precum cele două admirabile doamne. Și foarte mulți alții care s-au hotărît că Binele se face fără aprobări, împotriva indiferenței și imposturii generale. Se face și gata. Oamenii ăștia n-au vrut să mai accepte inacceptabilul. De aceea ei stîrnesc furia necontrolată a spiritelor primare agresive precum d-na Firea. Pentru că le arată deplina goliciune și urîțenie sufletească, dar și inutilitatea. Se poate foarte bine și fără ei. Lucru foarte grav în preajma unor alegeri pe care toți participanții se chinuie să le arunce în derizoriu. Primejdia pentru democrație este enormă. Cei cîțiva despre care vorbeam și care nu mai suportă insuportabilul sînt, încă, puțini și, mai ales, nu coagulează într-un efort comun. Iată de exemplu foștii manifestanți împotriva Ordonanței 13 sau cei din 10 August, în cîte „secte” îi vedem scindați acum, cu ocazia alegerilor... cu excomunicări reciproce. O noțiune precum binele comun lipsește cu desăvîrșire din discursul nostru public. Nu mai vorbesc de aplicare! În fond, toți sîntem de acord că trebuie să existe acest bine comun, numai că majoritatea cetățenilor doresc să-l pună în aplicare ceilalți. De ce să nu arunc în prostie PET-uri și gunoaie dacă tot vin ONG-uri și copiii de la școală în acțiuni de voluntariat să facă ordine și curățenie? În momentul în care oamenii aceștia care-i arată Statului întreaga lui netrebnicie vor fi din ce în ce mai numeroși, lucrurile vor începe să se îndrepte. E nevoie de multă, multă educație. De unde începem? De la a nu mai accepta inacceptabilul....
Christian CRĂCIUN

ISTORIA FOTBALULUI CÂMPINEAN (II). Anii ‘30: Venus București a vrut să cumpere un jucător din Câmpina!

În primul episod al „Istoriei fotbalului câmpinean” am prezentat, pe scurt, pionieratul sportului-rege pe aceste meleaguri, numele primului club din oraș. În anii ‘20, s-au consemnat și primele participări în competiții oficiale, campionate regionale. Povești sunt multe și spectaculoase din acei ani, dar să trecem, în acest episod, la anii ‘30, o decadă în care lucrurile s-au așezat, dar ambițiile și rivalitățile au crescut fantastic. În anii ‘20, s-au înființat Principesa Ileana, Venus și Sportul Muncitoresc, plus alte câteva cluburi cu existențe efemere. În anii ‘30, fotbalul din oraș s-a îmbogățit cu alte două grupări importante, Steaua Română și, mai ales, Astra Română Poiana Câmpina. Ultima va deveni, în timp, echipa-fanion, dar toate la timpul lor.

Bătaia și promovarea

În anii ‘30, am consemnat o premieră: prima participare a unei echipe din Câmpina în sistemul divizionar național. Venus Câmpina a jucat în Divizia C în perioada 1936 – 1938.  Venusiștii au câștigat Campionatul Districtual după un duel pe muchie de cuțit cu rivala locală Sportul Muncitoresc Câmpina. A urmat un baraj, cu Avântul Buzău.  Pe teren, buzoienii au câștigat cu 2-1. La capitolul „pumni și pietre”, tot ei au câștigat. Câmpinenii au făcut contestație că au fost bătuți, că arbitrul a fost terorizat de localnici, dar și că Avântul a folosit jucători nelegitimați. Câmpinenii au plătit promovarea în „C” cu lacrimi, sânge și sudoare, la propriu. Dar a fost nevoie și de multă muncă „diplomatică”, la comisiile federale. A fost cu succes, fiindcă Venus Câmpina a promovat în Divizia C!
Tot în anii ‘30, Câmpina fotbalistică va face cunoștință cu savoarea meciurilor dintr-o competiție specială, Cupa României, o întrecere mereu plină de surprize. Chiar primul meci al unei echipe câmpinene în Cupa României a fost o „bombă”!

Primele vedete locale

Lupta dintre Venus, Sportul Muncitoresc, Principesa Ileana și, ceva mai târziu, Steaua Română, și Astra Română îi captiva, sezon de sezon, pe microbiștii câmpineni. 
Erau anii în care Dumitru Georgescu, Costea, Caramalău, Coșereanu, Wischek I și II (acesta este numele pe care l-am găsit scris în cele mai multe forme: Wischek, Wischegg, Wișek, Vișec etc.), Geller I și II (deseori a apărut și varianta  Gheller), Vasile Dinu, Victor Popa, Constantinescu „Rigu”, Silviu Ștefan, Gălățeanu I și II, Ilioiu, Ștefanide I, II și III  și câți alții erau pe buzele tuturor. 

Strada fotbaliștilor

Aurel Simionescu, fost portar la mai multe echipe locale (primul goal-keeper de la Poiana!), mi-a făcut o dezvăluire savuroasă în toamna anului 1995, publicată, la vremea respectivă, în „Jurnalul de Prahova”. În perioada primei crize mondiale (1929 - 1933) - când tinerii erau fie șomeri, fie urmau „curbele de sacrificiu”, adică lucrau cu intermitențe - , numai pe strada Bobâlna, pe care dânsul s-a născut, a crescut și a trăit toată viața, locuiau 27 de fotbaliști legitimați!


Câmpina avea de unde să aleagă și să promoveze fotbaliști. Unul dintre cei mai buni, Traian Săvulescu, a ajuns, în primele zile ale anului 1936, pe lista de achiziții a celor de la Venus București! Înainte de alte detalii, să ne amintim cine a fost Venus București. Cea mai bună echipă din România interbelică a fost gruparea „negrilor”! Cele șapte titluri spun totul. Doar Steaua (26 sau 21, dacă le scădem pe cele din „era Becali”, care i-ar reveni grupării FCSB) și Dinamo (18) i-au depășit la numărul de titluri pe cei de la Venus! În acea perioadă, fotbalul românesc era dominat de Venus București și de Ripensia Timișoara. Da, chiar acel Venus, condus de generalul Gabriel Marinescu, pusese ochii pe un jucător de la Câmpina, pe Traian Săvulescu, mijlocaș la Sportul Muncitoresc! „Gazeta Câmpinei”, publicația care a oferit informația, în ianuarie 1936, a aflat și prețul pe care gruparea Venus era dispusă să-l plătească pentru mijlocașul câmpinean: 60.000 de lei. Până la urmă, Traian Săvulescu n-a mai ajuns la Venus București, nu se știe din ce motiv. În anii care vor urma, alți câmpineni vor reuși să facă pasul spre fotbalul mare. Toate la timpul lor, în episoadele următoare! Nu uitați, cine poate ajuta cu orice informație, poză, program de meci sau orice altă amintire la șlefuirea „Istoriei fotbalului câmpinean” este binevenit.
Octavian Cojocaru

„Un pas către tine”, un concurs de desen cu impact social

În perioada 1- 30 noiembrie 2019 Asociația Glasul Autismului în parteneriat cu Școala Gimnazială „Ion Câmpineanu”, Şcoala Gimnazială Centrală Câmpina și Colegiul Național Nicolae Grigorescu derulează concursul Un pas către tine, în cadrul proiectului finanțat de Kaufland prin programul StartONG cu scopul de a promova diversitatea, incluziunea și nondiscrimnarea copiilor cu tulburări din spectrul autist.
Concursul se adresează copiilor din clasele I-IV învățământ de masă din cele trei școli și va fi derulat cu sprijinul cadrelor didactice și al voluntarilor asociației. Înscrierea copiilor în concurs se va face prin intermediul şcolilor partenere, cu informarea și acordul părinților.
În perioada 4 – 8 noiembrie, echipa Asociației Glasul Autismului organizează scurte prezentări în cadrul școlilor pentru promovarea concursului în rândul elevilor. În cadrul acestor întâlniri elevii vor afla câteva lucruri legate de activitatea asociației și vor discuta despre toleranță, diversitate și colegialitate. Vor fi distribuite flyere informative cu privire la concurs și regulament.


Participarea la concurs se va realiza sub forma unor desene pe coli de desen A3, fiecare copil participant având dreptul de a înscrie în concurs un singur desen și obligația de a menționa pe desen prenumele și inițiala numelui, clasa și școala. Desenele vor avea ca temă incluziunea, diversitatea, toleranța.
Asociația va pune la dispoziția copiilor o parte dintre materialele necesare pentru realizarea lucrărilor (blocuri de desen, acuarele, culori).


Concursul se va finaliza cu o expoziție a tuturor lucrărilor copiilor participanți, expoziție realizată în holul Casei Tineretului în data de 30 noiembrie 2019. Un juriu format din reprezentanți ai publicului, ai autorităților locale, ai presei și ai asociației va selecta 36 de lucrări (12 din fiecare școală) care vor fi premiate. Premiile vor consta în cărți și sau materiale educaționale și vor fi oferite cu ocazia festivității de premiere din data de 30 noiembrie.
Asociația Glasul Autismului a demarat în august cel de-al doilea proiect finanțat de Kaufland în cadrul programului StartONG implementat de Act for Tomorrow. Proiectul „Un pas către tine” își propune să valorifice potențialul copiilor cu tulburări din spectrul autist, beneficiari ai centrului Glasul Autismului prin implicarea în activități de coordonare, mişcare și sport pe durata a trei luni. Proiectul se va finaliza în luna noiembrie și are valoarea de 22.836 lei.


Mai multe informații cu privire la activitățile proiectului și ale asociației găsiți pe pagina https://www.facebook.com/glasulautismului sau la telefon 0739.841.169 – persoana de contact Ileana Papahagi

Două medalii de bronz pentru sportivii prahoveni ai ACS KOKKI la Campionatul European de Karate Wadokai de la Budapesta

În perioada 4-6 octombrie 2019, doi sportivi ai Clubului Sportiv ”KOKKI” din Cornu au participat, alături de lotul de karate al României de stil Wado-Ryu, la cea de-a 46-a ediție a Campionatului European de Karate Wadokai ce a avut loc la Budapesta, în Ungaria. 


La această competiție au participat peste 500 de competitori din 12 țări. Rezultatele au fost mulțumitoare, astfel: Munteanu Tudor – locul 3 la proba kumite individual, categoria cadeți, -63kg și Munteanu Matei – locul 3 la proba kata echipe, categoria minicadeți. „Anul acesta, față de edițiile precedente, am avut o reprezentare mai slabă cantitativ, nu și calitativ. Acest lucru se explică prin plecarea câtorva sportivi în alte țări, alături de familiile lor, admiterea la liceu care reprezintă încă un obstacol în continuarea practicării sportului și accederea spre sportul de performanță. Cu toate acestea cei doi sportivi s-au descurcat excelent, chiar dacă și pentru ei anul acesta a fost unul de cumpănă, Matei suferind o operație de apendicită în luna aprilie, iar Andrei trecând prin emoțiile examenului de capacitate!” explică președintele și antrenorul de karate al ACS KOKKI, domnul Flavian Grădeanu. 


Participarea la această competiție a fost susținută de oameni care îndrăgesc sportul și care cred în potențialul acestor tineri. De aceea dorim pe această cale să le mulțumim domnilor directori Michael Ammann și Nicolae Ionescu de la compania Swisscaps Romania SRL, domnului Ștefan Cârciu de la firma Liderfan Electric SRL și doamnei Loredana Mirbauer de la Fundația Sfântul Ioan Gură de Aur din București.

Colecţia „Carmen Sylva”, în premieră la Câmpina!

Vineri, 15 noiembrie, începând cu ora 17.00, la Casa Căsătoriilor din municipiul Câmpina va avea loc o manifestare de ţinută al cărei invitat de onoare va fi Alteţa Sa Regală Principesa Maria a României.  La ceas aniversar, mai exact la împlinirea a 150 de ani de la nunta M.S. Regele Carol I cu M.S. Regina Elisabeta, atelierul Dahlia Couture îi dedică colecţia-tribut „Carmen Sylva”- un festin de graţie şi poezie texturală.


„În calitate de designer al atelierului Dahlia Couture, am imaginat aceste creaţii unicat în valenţele caracteristice Majestăţii Sale Regina Elisabeta, întemeietoarea Societăţilor Concordia şi Furnica, unde se realizau ţesături şi broderii româneşti, sprijinitoare a culturii şi artiştilor precum inegalabilii Mihai Eminescu şi George Enescu, iubitoare a judeţului Prahova unde s-a construit bijuteria arhitecturală Castelul Peleş; toate aceste atribute atât de preţioase pentru România modernă au creionat cu deosebită precizie Colecţia Bijuterie „Carmen Sylva”. Municipiul Câmpina, nod important din punct de vedere vamal-comercial, feroviar şi rutier în timpul domniei M.S. Regina Elisabeta, este oraşul meu natal. Îndrăgostită de acest leagăn de cultură şi artă, am decis ca bucuria şi emoţia vernisajului acestei colecţii să se întâmple aici, la Casa Casatoriilor. Iubesc Câmpina, iubesc nobleţea şi bunul gust al Casei Regale, admir curajul şi demnitatea, trăsături definitorii ale membrilor săi” – mărturiseşte Delia Lazăr, fondatoarea Dahlia Couture.
Vor mai fi prezenţi tineri artişti îndrumaţi de prof. Alexis Ruxandra Brezeanu, muzicieni, istorici, critici de artă,  iubitori de frumos în general şi de Câmpina în special. 
Evenimentul impune un dress code Cocktail Attire.  

În dialog cu elevii despre pasiunea scrisului

Joi, 31 octombrie, la Liceul Tehnologic „Constantin Istrati” din Câmpina, în cadrul proiectului „ROSE”, subproiectul „VISE”, echipa de coordonare formată din Luminiţa Jugănaru, Livia Dobre, Victoria Dobra şi Louis Rădulescu (cadre didactice) a organizat o activitate dedicată literaturii la care a fost invitată poeta Maria Dobrescu, profesor de limba şi literatura română la Şcoala Gimnazială din comuna Şotrile, care a propus ca temă a activităţii „Tinerii şi poezia”. 


Aceasta le-a prezentat elevilor câteva dintre volumele sale de poezie, în special volumul „Poeme cu Filip” apărut la Editura Rafet în 2019, volum premiat cu premiul „Alexandru Deşliu” la Festivalul Internaţional „Titel Constantinescu”, Ediţia a XII-a, Râmnicu Sărat, 2019. 


Elevii au citit poezii din volumele autoarei, apoi Maria Dobrescu le-a vorbit despre pasiunea de a scrie, despre ce o inspiră şi despre dragostea pentru poezie. A urmat un dialog pe parcursul căruia elevii şi-au manifestat curiozitatea legat de când, cum şi de ce a început autoarea să scrie. 
La finalul întâlnirii, prof. Luminiţa Jugănaru a evidenţiat importanţa unor astfel de activităţi, menţionând că elevii vor păstra, cu siguranţă,  în amintire întâlnirea cu un scriitor. 

MOMENT GHERI RUSU TOGAN

„No, domne ziarist, ce-ți mai taie pân’ cap să scrii?”…
„Da’ cu mândrele cum șezi?”
Și, foindu-se în băncuță, să-și găsească statul plăcut, demara cu grijă, cotind volanul pe serpentinele ce duceau la Conacul Său de pe Voila. „No, acu puniem d-o pastramă și cetim fiecare ce scris-am… Aici e ca în Cer, liniște, aer și spirit, no!” Și pășeam, din mașină, prin portița proptită în coasta cu fructiferi și viță de vie, urcând pieptiș malul ierbos, în vreme ce conacul venea spre mine, iluzie optică, firește. Și apăreau, pe rând, un Cristian Oprescu, un Constantin Trandafir, un Valentin Gheorghiu, un Emil Sude, un Vasile Ilinca, un Christian Crăciun, un Sașa (pe bicicletă), un Mihai Săvoaia, un Emanoil Toma, un Ion Șovăială, chiar și un Costică Radu…


Se mutau aici cam jumătate din componenții Cafenelei literare – pe atunci, 2000 – 2002 – „Vlad Mușatescu” patronată de mine, sub egida cotidianului „Oglinda Câmpinei”. În cerdacul conacului, „de toate pentru toți” câți eram de față; tăiatul lemnelor, aprinsul focului, preparatul frigăruilor și aranjatul paharelor, precedau lecturile urmate de criticile și sau laudele inerente ale corifeilor noștri, domnii profesori Rusu Togan și Trandafir… Și dă-i și luptă… Gloria literară, grăbită să ne spună „Pa!”, lăsa locul celei gastronomice, pe care o prezidam mai fiecare, spre bucuria cu jovială simțire ce ne-o arăta onorabila gazdă: Domnu’ Gheri!
Sosea încet și sigur, presimțită – spre încântarea noastră și emoția domnului nostru Gherasân (apud C. Trandafir) –, epoca apariției articolelor în Revista Nouă, de la aprilie 2004 încoace, în AXIOMA și, și mai  încoace, în paginile cărților Domniei Sale, scrise într-o grafie aparent năvalnică, dar unică în substanța ei/ a lor. Nu băgam de seamă că, în verva amuzantă a graiului neaoș ardelenesc, marca Ghijasa de Jos, clocoteau eminentele texte reunite apoi, pe rând, sub titluri ca acestea (primite din mâinile autorului lor), parte din opera mereu optimistului Domn Gheri: DIVINTĂȚI PĂGÂNE DIN CARPAȚI – Întruchipări ale lumii reale și ale lumii-oglindă (Ed. Premier, 2011); TINEREȚEA, CĂTĂNIA ȘI RĂZBOIUL (Ed. Premier, 2012); HASDEU ȘI IORGA (Ed. Premier, 2012); TROIȚA MĂRTURISITORULUI (Ed. Premier 2013); UNIVERSURI PIERDUTE DIN CARPAȚI (Ed. Libra, 2015); TINEREȚEA, CĂTĂNIA ȘI RĂZBOIUL –Pagini din istoria neamului (Ed. Libra, 2016).

Gazetarul mi se relevase în primul ziar liber, „Câmpina”, pe care îl fondase și scria aproape în întregime, în „Oglinda”; poetul – în „Cruce peste inimă” (1990), „Distincția cuvintelor” (2009); istoricul și etnograful și folcloristul cu vocația povestitorului, în „Viziuni străvechi – Ritualuri, credințe, datini, obiceiuri” (1997); „Apa – stare de oglindă, incursiune în universul acvatic românesc” (2003), „Cântecele iertării – vălul ritualic al desprinderii” (2004), „Pământul și ordinea lumii”, ritualică (2005), „Cântecele Vetrei” (2006), „Casa, șarpele și focul” (2006), „Etnomuzicologul Ilarion Cociașu în vâltoarea destinului” (2010); romancierul în „Spațiul nefericirii” (1992), „Șarpele de negură” (1993), „Gelu și semenii” (povestire istorică,2002), „Nefericiri întâmplătoare” (2003), „Troița mărturisitorului” (2013); memorialistul – în „Scriitori români și iubirile lor” (2014) - carte despre care o galerie de admirabili oratori vor vorbi, în salonul Vilei BARBIZON de pe strada Vasile Alecsandri, joi – 7 noiembrie, de la 18 ore în sus, întru cinstirea polivalentului Om de Cultură și Cetățean de Onoare al Câmpinei,  Gherasim RUSU TOGAN.  
Serghie Bucur

La Congresul Turismului Balnear, Baza de Tratament SanConfind a fost declarată cea mai bună din țară

(P) Organizația Patronală a Turismului Balnear din România (OPTBR) a fost înființată în 1993, la inițiativa a 19 reprezentanți din principalele stațiuni balneare, susținători ai turismului balnear, cu scopul reprezentării sectorului balnear în relația cu autoritățile, cu diverse instituții și asociații, pe plan intern și extern. În prezent OPTBR are 62 de membri reprezentând aproape toate stațiunile balneare. Nu cu mult timp în urmă, la Băile Herculane s-a desfășurat sub egida OPTBR, Congresul Turismului Balnear și Spa din România. Este o manifestare anuală care stârnește tot mai mult interes, având o notorietate în continua creștere. Centrul Medical SanConfind a fost reprezentat la acest important eveniment de Ioana Sultanii, cea care coordonează marketingul medical al celui mai mare spital privat din județul Prahova. Dintre numeroasele luări de cuvânt ale reprezentanților unor structuri importante din cadrul OPTBR s-a remarcat expunerea lui Nicu Rădulescu, președintele OPTBR, care a prezentat o sinteză a dezvoltării turismului balnear în România, precum și modalități de valorificare a potențialului național în domeniu. Participanții la acest congres au putut afla de la președintele OPTBR actuala structură a cererii turistice. 


”În prezent, se constată o modificare a cererii turistice prin reducerea numărului de turiști sosiți prin Casa Națională de Pensii de la 65% (în anul 2013) la 35% (în anul 2018), în condițiile realizării unor investiții de anvergură în stațiunile balneare de prestigiu. Precizăm că, în ultimii ani, turiștii străini se mențin în mod constant la un procent de 10% și provin, în cea mai  mare parte, din Uniunea Europeană. Totuși există o solicitare din ce în ce mai accentuată pentru piața turistică din Israel, unde intenționăm să realizăm niște acțiuni de promovare targetate pe această piață. Remarcăm creșterea numărului de turiști străini, precum și a românilor sosiți prin agenții de turism, în stațiunile unde s-au realizat investiții majore și există preocupări pentru creșterea calității serviciilor în hoteluri de 3 și 4 stele (Băile Felix,  Sovata, Băile Tușnad, Govora, Călimănești, Căciulata, Olănești, Slănic Moldova, Covasna, Vatra Dornei, Buziaș, Sângeorgiu de Mureș, Saturn, Techirghiol etc). În ultimii trei ani, se constată o creștere puternică a sectorului de spa și wellness, existând actualmente pe această piață o multitudine de programe și oferte care vor conduce la încasări substanțiale pentru companiile de turism balnear. Segmentul țintă pentru acest tip de ofertă îl reprezintă, în special, tinerii. Se conturează nișe clare ale celor care sunt interesați de întreținerea sănătații proprii și doresc infrastructură și servicii de calitate superioară, comparabile cu cele  din țările europene, această tendință făcând ca investițiile realizate în cele mai importante stațiuni balneare să țină cont de calitatea serviciilor la cele mai înalte standarde de calitate”, consideră președintele OPTBR.


La ediția din acest an a congresului care reunește reprezentanți ai celor mai importante stațiuni balneare românești, SanConfind a câștigat premiul cel mare pentru cea mai bună bază de tratament, lucru ce atestă încă o dată valoarea actului medical care se realizează la Baza de Tratament și Recuperare Medicală SanConfind.  Premiul a fost înmânat de Octavian Arsene, consilierul ministrului Turismului. În acordarea premiilor s-a ținut cont de originalitatea proiectelor premiate, de sustenabilitate, prezentare, inovare, impact. Conducerea OPTBR a trimis o scrisoare de mulțumire conducerii SanConfind, în care se menționează, printre altele: ”Vă mulțumim pentru participarea la cea de-a XV-a editie a Congresului Turismului Balnear și Spa din România. Suntem ferm convinși că participarea Dvs. a contribuit la atingerea obiectivelor acestui eveniment, și anume identificarea soluţiilor realiste pentru dezvoltarea cât mai rapidă și durabilă a pieţei autohtone, cât și pentru sincronizarea cu tendinţele internaţionale ale turismului de sănătate”.