19 noiembrie 2019

Iulia Hasdeu – omagiată la Casa Scriitorilor din Chișinău cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la naștere

Joi, 14 noiembrie curent, la Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu” din Chișinău s-a desfășurat un eveniment cultural-literar de excepție și anume vernisarea unei expoziții cu genericul „Arhanghel de mândre prevestiri. Iulia Hasdeu: 150 de ani de la naștere (1869 – 1888)”, urmată de o conferință dedicată tinerei scriitoare atinse de geniu prezentată de scriitorul Octavian Onea, invitat cu această ocazie de la Ploiești.
Evenimentul a fost moderat de subsemnatul, în calitate de director al muzeului. Printre piesele cele mai importante prezente în expoziție sunt cele trei volume ale operelor postume ale Iuliei Hasdeu scoase de sub tipar, la Paris, în anii 1889-1890, adică în anii care au urmat imediat trecerii la cele veșnice a Iuliei Hasdeu. Compartimentul de cărți și publicații periodice este completat cu o serie de tipărituri din diverși ani, selectate din colecțiile de bază ale muzeului; reviste și ziare ce conțin cicluri de versuri ale autoarei sau articole și studii dedicate ei.


Publicul a putut lua cunoștință și de tabelul cronologic al tinerei autoare, cu o serie de aprecieri  și referințe critice făcute la adresa ei de ilustre personalități  precum Angelo de Gubernatis, G.I. Ionnescu-Gion, I. L. Caragiale, Gala Galaction, Alexandru Vlahuță, Elena Văcărescu, pr. Constantin Galeriu, Nicolae Romanenco, Crina Bocșan-Decusară, Octavian Onea, Ionel Oprișan, Ion Ciocanu, Vasile Badiu. 


Bogata galerie de fotografii expuse îi reprezintă pe membrii dinastiei de cărturari Hasdeu, începând cu străstrăbunicul Iuliei, David, și încheind cu figura tragică a Iuliei, cea care urma să perpetueze în veac arborele genealogic al acestei celebre familii, dacă viața ei nu ar fi fost frântă la 19 ani neîmpliniți.



Alte fotografii reprezintă Castelul de la Câmpina, construit după moartea Iuliei de către tatăl ei, Bogdan Petriceicu Hasdeu; cinci busturi reprezentându-i pe cei cinci cărturai iluștri din neamul Hasdeu (Tadeu, Alexandru, Boleslav, Bogdan și Iulia), toate executate de sculptorul Valentin Vârtosu; în alte două poze sunt reprezentate busturile lui B.P. Hasdeu din curtea casei-muzeu de la Câmpina, executat de sculptorul Alexandru Plămădeală și, respectiv, al Iuliei Hasdeu din casa-muzeu de la Câmpina, executat de sculptorul Ion Georgescu. Este expusă, de asemenea, copia bine cunoscutului portret al Iuliei Hasdeu executat în anul 1889 de către profesorul ei de pictură de la Paris Diogene Maillart, precum și numeroase poze cu chipul angelic al tinerei scriitoare. Toate aceste exponate sunt prezentate pe simeze și în vitrine; expoziția cuprinde și un șevalet cu publicațiile periodice, în care au fost inserate relatări, studii, eseuri și articole despre Iulia Hasdeu scrise în spațiul basarabean sau cicluri de versuri din creația ei lirică traduse în limba română în stânga Prutului.


După prezentarea expoziției a urmat o conferință susținută de prof. Octavian Onea, venit cu această ocazie de la Ploiești, privitoare la viața, activitatea și opera scriitoarei. Octavian Onea este un cunoscut istoric literar, publicist și dramaturg, care a activat mulţi ani în calitate de muzeograf și de director la Muzeul Memorial „B.P. Hasdeu” din Câmpina. Tocmai în virtutea acestui fapt, cunoaște o mulțime de lucruri cu privire la membrii dinastiei de cărturari Hâjdău-Hasdeu, care își are originile în Basarabia prin străbunicul Tadeu Hâjdău (1769-1835) și care a culminat prin poeta de geniu Iulia Hasdeu, născută în 1969, la București, în Principatele Române Unite, dintr-un tată basarabean (B.P. Hasdeu) și o mamă ardeleancă (Iulia Faliciu). La nivel mic, acest neam de români reprezintă un model de unificare a tuturor românilor într-un stat național unitar.
În cadrul manifestării, a urmat prezentarea unui impresionant film documentar despre Iulia Hasdeu și despre Castelul „Iulia Hasdeu” de la Câmpina. 
Despre personalitatea și opera Iuliei Hasdeu, dar și despre necesitatea perpetuării în timp a memoriei tinerei scriitoare dispărute prematur au mai vorbit poeta Eugenia Bulat, criticul literar Ana Bantoș, istoricul Alexandru Moraru, jurnalistul Teodor Cojocaru, precum și poetul Arcadie Suceveanu, președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova.
Vasile Malanețchi

Editorial: DUPĂ NOI, POTOPUL...

Cam asta se poate spune după schimbarea de guvern și alegeri. Mizeria acestei populații, mai ales la nivelul ei educat, a ieșit foarte bine în evidență. O mulțime de inși cu blazon cultural remarcabil se rup în silogisme ca să ne demonstreze de ce nu ies ei la vot în turul 2, pentru că d-na Dăncilă este, nu-i așa, perfect viabilă democratic. Sincer, după aceste alegeri cred că ne merităm din plin domnia analfabetismului, ticăloșiei și hoției. Și nu din cauza celor două milioane de alegători captivi. 
Una peste alta, a ieșit bine. 1. PSD-ul a pierdut masiv, harta e mai mult albastră, un scop ar fi ca, după locale și parlamentare, ea să arate cel puțin la fel. 2. U.S.R.-ul a fost coborît cu picioarele pe pămînt, pentru o mișcare politică nouă rezultatele de la europarlamentare au fost evident rodul unui anume context, dacă vor înțelege cum trebuie lecția au șansa unei creșteri poate mai încete, dar mai solide. Și poate să-și mai taie din aroganța care i-a făcut să piardă atît cu prilejul negocierilor pentru guvern. 3. Liberalii și Președintele Iohannis au cîștigat, dar nu la un scor de triumf. Nu avem semne suficiente că președintele a tras și el învățămintele după greșelile enorme pe care le-a făcut. În primul rînd prin absența sa publică. Apoi prin reducerea discursului la „războiul cu PSD”. Nu discut aici isteria pe tema „dezbaterii”! Cu Viorica Dăncilă nu se poate dezbate. Nimic. Nici măcar o rețetă de plăcinte. Vorbirea ei de automat, complet lipsită de idee, înșirare sacadată de locuri comune, platitudini, lozinci, exclude complet comerțul de idei. Vulgaritatea este a întregii politici a PSD (vezi Olguța, Rădulescu, Teodorovici et alţii).


Pe de altă parte, guvernul a început bine și ca direcție și ca ritm. O altă prostie pe care o tot invocă ziariștii este aceea că nu ai voie să invoci „greaua moștenire”. Și dacă ea există într-adevăr? De ce să nu vorbești despre ea? Dezastrul economic și legislativ lăsat de guvernarea lăcustelor se pare că este mai mare chiar decît se estima. În loc să discutăm problemele țării, discutăm despre dezbatere. Complet inutilă de altfel. Ce să afli de la Dăncilă? Să o întrebi despre e-guvernare și de ce la Poșta Română nu se poate plăti cu cardul? Cum e posibil ca un prim ministru să spună că habar nu are ce s-a întîmplat în ziua în care, tot el afirmă, că s-a dat o lovitură de stat? Cum e posibil ca procuratura să nu aibă acces la documente din mari procese în curs (10 august, Colectiv etc.). Astea sînt întrebări. Dl. Iohannis are și el de răspuns la chestiuni cum ar fi Republica Moldova, cazul Smicală, jignirile pe care le-a proferat la adresa unei mari părți a populației cu prilejul Referendumului pentru familie, lipsa de reacție promptă (și eficientă!) la o mulțime de provocări externe și interne. Amîndoi ar trebui să răspundă la chestiuni grele cum ar fi colapsul demografic și emigrația, reforma administrativă (reducerea la aproximativ 20 de județe), reforma constituțională, finanțarea învățămîntului și a culturii, aplicarea deciziei populare a parlamentului cu 300 de membrii, legăturile noastre cu NATO și UE, digitalizarea administrației. Declarațiile venite dinspre PSD împotriva celor două alianțe ne-au aruncat deja cu peste 30 de ani înapoi. 
Anticipam cu luni în urmă că vom avea o campanie anostă și urîtă. Așa a fost, așa este. Dar nu anticipam reacția celor care pun semnul egalității, în numele unei „democrații” abstracte, prost înțelese, între KWI și VD. Din punctul meu de vedere, nici măcar nu te poți gîndi serios la o asemenea echivalență. Lipsa de preocupare, la nivelul elitelor, căci despre politicieni nu ne facem niciun fel de iluzii, pentru binele comun este cea mai vizibilă consecință a ultimului scrutin. Democratic am dreptul să votez cum vreau, susțin „profesorii” de politică dâmbovițeană. Nu, politica justă este politica interesului public. Și cei doi candidați nu sînt evident egali din punctul de vedere al contribuției lor la binele public. După ce cădem de acord asupra acestui fapt, putem discuta la nesfîrșit despre calitățile și defectele lor. Iar matematic și moral orice abținere echivalează cu un vot dat lui VD. Deci neutralitatea clamată este, de fapt, un brînci spre dezastru. Odihna în procentele care l-ar pune la adăpost pe KWI este foarte înșelătoare. Am văzut proiecții sociologice care arată că, în cazul unui absenteism masiv (extrem de probabil), votul se joacă. Dacă votul din primul tur era „curat”, puteam deja discuta despre campaniile de anul viitor și despre trimiterea PSD la lada de gunoi a istoriei, cum spunea tăticul lor ideologic. Așa, stăm cu sabia lui Damocles deasupra capului...
Christian CRĂCIUN

Cupa RC Câmpina la modelism sau efortul unui om de a ţine în viaţă o pasiune

La sfârşitul săptămânii trecute, sala de sport a Colegiului Naţional „Nicolae Grigorescu” a fost din nou gazdă bună pentru Cupa RC Câmpina, ediţia a III-a, o manifestare care se adresează celor ce nu şi-au pierdut spiritul copilăriei, împătimiţi de modelism din întreaga ţară, oameni mari, dar şi copii, care se întrec în a construi şi a alinia la start maşinuţe cu motoare energice, robuste, pilotate cu dibăcie. 



Faptul că această joacă de copii este o chestiune cât se poate de serioasă o demonstrează şi existenţa unei federaţii naţionale de specialitate, dar şi participarea din ce în ce mai numeroasă a cluburilor dn întreaga ţară la competiţiile oficiale organizate la nivel naţional. 



În ultimii ani, graţie efortului ieşit din comun al d-lui  Răzvan Nicolau, Câmpina reapare constant pe harta iubitorilor de modelism, navomodelism şi aeromodelism, sporturi ce altădată aveau o frumoasă tradiţie în oraşul nostru. Acest om trebuie felicitat şi sprijinit în continuare de autorităţile locale pentru meritul de a ţine în viaţă o pasiune costisitoare, un sport din ce în ce mai îndrăgit de câmpineni.

Mărturii de dinaintea, din timpul şi de după momentul decembrie 1989 (I)

consemnate în volumele-jurnal a doi dintre cei mai importanţi oameni de cultură ai Câmpinei: Gherasim Rusu-Togan şi Constantin Trandafir

Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la căderea comunismului în România, bun prilej de a readuce în prim-plan mărturiile unor cărturari de seamă ai Câmpinei, memorialistică şi însemnări ce scot în evidenţă lumea câmpineană de dinaintea, din timpul şi după evenimentele din decembrie 1989, „acel decembrie văzut ca schimbător de lume şi destine”.
Astfel, demersul nostru jurnalistic „Câmpina, secvenţe din realitate după 30 de ani de la căderea comunismului” – concretizat într-o serie întreagă de interviuri cu oameni care în urmă cu trei decenii trăiau în mod diferit momentul crucial al schimbării de paradigmă în societatea noastră, oameni alături de care am încercat să schiţăm un portret cât mai complet al anilor de dictatură comunistă şi ai celor 30 de ani postrevoluţionari – continuă începând de azi cu o altă serie de mărturii consemnate în volumele-jurnal a doi dintre cei mai importanţi oameni de cultură din Câmpina, profesorii şi scriitorii Gherasim Rusu Togan şi Constantin Trandafir. Începând cu această ediţie publicăm în paralel cele mai interesante fragmente din însemnările celor doi cuprinse în volumele „Câmpina la hotarul dintre lumi” (Ed. Libertas, 2009, autor G.R. Togan), respectiv „1989. Vedere din provincie” (Ed. Vestala, 2009 şi „1990. Anul şarpelui orb” (Ed. Premier, 2010) semnate de C-tin Trandafir, oferind astfel cititorilor posibilitatea de a compara două stiluri diaristice diferite, dar şi şansa de a afla lucruri mai puţin cunoscute şi întâmplări remarcabile petrecute la Câmpina, şi nu numai, în urmă cu 30 de ani.
Se cuvin aduse mulţumiri d-nei Carmen Rusu (soţia regretatului profesor Rusu Togan) şi profesorului Constantin Trandafir, care şi-au dat acordul pentru publicarea acestor fragmente.




„Câmpina la hotarul dintre lumi” 
(note, evenimente, mărturii)

1989
Cuvânt în deschidere
Gherasim Rusu Togan
(n. 1938 - d. 2014)
Decembrie 1989... Au trecut, de atunci, două decenii. Mai suntem, oare, capabili să retrăim acele timpuri, cu explozia lor de speranţe, cu ura şi bucuria fiecăruia dintre noi? Acel decembrie,văzut ca schimbător de lume și destine…
O stare emotivă, cu fiori în suflet și regrete, ne bântuie încă. Enigmaticele întrebări stăruie cu aceeași forță prin hubloul timpului: Cine a tras în noi? Cine a volatilizat teroriștii? Dar, dincolo de toate, s-a născut atunci convingerea că lumea românească se va purifica și viața noastră are să fie cu totul alta…
Reînviind acele vremi, intenționăm conturarea, pentru lumea câmpineană, în primul rând a unor imagini cât mai autentice ale evenimentelor și persoanelor implicate. Gestul, departe de a ne cantona în aria senzaţionalului, se vrea obiectiv și fără părtinire, convinşi că acele evenimente care au trezit lumea la o nouă realitate se înscriu ca moment decisiv în istoria neamului românesc.
Totodată, se impune să decantăm, prin filtrul conștiinței noastre, atât punctele de vedere ale celor prinși în marea degringoladă a timpului, cât și documentele a căror interpretare impune, de asemeni, seriozitate și spații referențiale.
Desigur că, pe canavaua timpului, multe din faptele acelor vremi și-au atenuat forța percutării, ori sunt privite astăzi din o cu totul altă perspectivă. Iar oamenii, la rândul lor, și-au urmat destinul inevitabil, mulți închizându-și entuziasmul cu șapte lacăte de tăcere. De alții, însă, lujerii schimbării se prinseră ușor.
Istoria își aplică sistemul său propriu de judecăți și verdict, lăsând în urmă atâtea și-atâtea enigme. În lucrarea de față, departe gândul de a crea eroi de mucava, chiar dacă vom nominaliza și vom reproduce fragmente de aducere-aminte, principiul va fi sobrietatea. Va prevala ideea de adevăr, de obiectivitate și convingerea că marea schimbare a lumii s-a făcut prin jertfele celor de ieri și de azi deopotrivă.
Ca urmare, cartea se închină:
- Irepetabilei tinereți pierdute în negura totalitarismului
- Vouă, frumosilor nelumiți, jertfiților!
- Vouă, nevestelor, cu tinerețea-floare-n fereastră, ce v-ați ars în dorul revenirii Marelui Ales, bărbatul pe nedrept aruncat în beciurile de blestem comuniste!
- Vouă, mamelor, care vă plângeți neîntorșii de pe drumul Golgotei comuniste!
- Vouă, hăituiților prin catacombele securității, tracasaților și schingiuiților pentru cazuri din minciuni ticluite!
- Vouă, celor timbrați ca paranoici, izolați prin sanatorii de psihiatrie!
- Vouă, tinerilor cu priviri întrebătoare, împlinitori de nădejdi, surâzători și puri, jertfiți în acel însângerat Decembrie!
Vă mai aduceți aminte de Câmpina de până la 1989?
Deși părea un orășel devenit de curând municipiu și lipsit de probleme, totuși, Câmpina își avea viața sa tainică. Cufundat în întuneric, teamă și blazare, orașul aștepta sărbătorile de iarnă mai mult decorativ și mascat decât trăite-n firescul tradiției noastre creștine, după cum s-ar fi cuvenit.
Plutea, în acel început de lună decembrie, o stare neliniștitoare, o nervozitate ce se manifesta în forme diverse, de la replica scurtă, săgetătoare, cu sens de negație, mai ales, până la injurii și amenințări proiectate pe firmamentul timpului, oricând posibil să sângereze. Se transmiteau, în fapt, prin filtrele subterane ale conștiinței omenești, răbufnirile unui neam înăbușit sub teroarea comunistă.
Câmpina părea cufundată într-o monotonie stranie, deși, în acest perimetru, existau destule focare de pressing.
Aici exista una dintre cele mai moderne unități de rachete, cu o forță uriașă de distrugere.
De asemenea, aici se formau cadrele de securitate și jandarmerie, a căror misiune depășea teritoriul unei simple unități de satisfacere a serviciului militar obligatoriu... Cu toate acestea, forțele active ale acestei unități, formate din tineri dornici să revină în sălile facultății pentru care optaseră, împreună cu personalul active, de la ofițer la angajatul civil, după cum se va constata în urma acelui tragic genocid ce-l va trăi unitatea, au trăit cu mult înaintea altora acel război al undelor ce le sădise devreme convingerea că tiranul și clica lui se aflau pe marginea prăpastiei.
Erau, încă, în acel Decembrie 1989, suficiente forțele de represiune, pe umerii cărora organul de partid communist, cu, de altfel întregul system, putea să conteze, fără ezitări și suspiciuni. Ca fapt divers, în scopul demonstrării celor spuse, ani și ani, cu ocazia recensămintelor populației, s-au deconspirat, fără voie, sute de indivizi care figurau pe posturi fictive, precum maistru la întreprinderea…, pedagog la liceul…, inginer... ş.a.m.d.; forme prin care se încerca să se evite supradimensionarea în schemă la o anumită instituție ce deservea în fapt aparatul comunist de represiune, în caz de nevoie!
Câmpina era continuu văzută ca un oraș-poligon militar, existând aici o școală de miliție, iar pe străzile orașului desfășurându-se „practica lor continuă”, când fără prea multe discuții, mai ales tinerii cunoscuți ca recalcitranți, erau una-două luați în vizor, ciomăgiţi și chiar arestați.
Școlii de miliție „Vasile Lascăr” i se adăuga Unitatea de securitate, azi Unitatea de jandarmi Câmpina și Unitatea militară de rachete Voila, desființată urmare a intrării României în NATO și Uniunea Europeană.
Ca fapt amuzant, în perioada înfometării României de către Ceaușescu, la Câmpina, unul din primarii „produs al urbei” aplicase trocul ce va deveni mai apoi o procedură la nivel mondial: „Petrol contra hrană”, încurajând sibienii să-și comercializeze brânza pe ale noastre meleaguri; brașovenii și harghiţenii să-și comercializeze cartofii, oferindu-le în schimb, prin intermediul rafinăriei, benzină și motorină, fapt ce a făcut să i se ducă buhul, piața câmpineană devenind în aceeași măsură și... bucureșteană!
Existența apăsătoare, instaurată brutal și mincinos după al doilea război mondial, prin abandonarea României în lagărul imperialismului sovietic, cuprinsese, în năclăiala ei, întreaga viață câmpineană. Sub titlul „Propaganda comunistă și dușmanii dovediți”, apărut în Oglinda Câmpinei din 5 noiembrie 2002, Sorina Bumbăcea reproduce amintirile lui Vasile Pârvulescu, a cărui poveste „este completată de documente și de spusele celor de un leat cu el”: „O mașină gri, marca Pobeda, cu numărul de înmatriculare P1 120, trecea în goană pe străzile orașului. După 1948, câmpinenii învățaseră cu adevărat să se teamă, iar mașina cu pricina, aparținând securității, aducea mereu nenorociri. Şoferul era cel care participa, cu cel mai mare entuziasm, la „săltarea” oamenilor declarați „dușmani ai poporului”...
Aflăm, de asemeni, că o organizație înființată în 1946, Apărarea Patriotică, cu sediul pe strada Vasile Alecsandri nr. 13, condusă de Gogu Gaboş, nu a rezistat prea mult, fiind desființată doi ani mai târziu. Aceeași soartă a avut-o filiala câmpineană a Uniunii Femeilor Democrate din România, condusă de Elena Pârvulescu. P.C.R. îşi elimina adversarii și lua în stăpânire teritoriul cu bâta și arma automată... Activiștii P.C.R. și-au instalat sediul în mai multe case, succesiv. „Onoarea” a revenit unor imobile deosebite situate pe străzile: Vasile Alecsandri nr. 22 (acum 22 Decembrie), Griviței nr. 83, V.I. Lenin (acum Hasdeu) nr. 76, Culturii nr. 39 (acum imobilul adăpostește Biblioteca Municipală), Mărășești nr. 18 (fostul sediu al Primăriei). UTC a avut două sedii: în Casa cu Ceas din centrul orașului și în fosta vilă a lui V. Rădulescu de pe strada Griviței nr. 71.
După stabilirea acestei geografii, nu lipsite de importanță sunt precizările referitoare la oamenii care, indiferent dacă au crezut sau nu în noua ideologie, i-au urmat indicațiile. Nicu Popovici a fost primul secretar de celulă P.C.R. în Câmpina. El conducea racolările și supraveghea propaganda. Proaspăt racolații Gogu Gaboş și dr. Stamatiade, în timp ce încercau să explice Marxism-leninismul la Cocorăști, țăranii de aici, înțelegând că vor pierde pământurile, au tăbărât pe ei. Cu greu au scăpat cei doi din mâinile lor și cu mașina serios avariată.
Un alt personaj al acelor ani, Gogu Rădulescu, având perspectiva unor interesante beneficii, s-a autointitulat ilegalist și a pornit pe cont propriu o campanie de racolări de membrii P.C.R. prin casele cunoscuților.
(va urma) 
Gherasim Rusu-TOGAN


„1989. Vedere din provincie”

Constantin Trandafir
Câteva cuvinte
În 1974, am început să notez pe un caiet mare cu coperte groase câteva din întâmplările zilnice despre chestiuni strict familiale. Pe semne, egoismul subconştient îmi şoptea că şi personal voi avea nevoie de un aide-mémoire cu nimicuri, când amintirile îşi vor pierde concreteţea iniţială. (...) Jurnalul s-a pornit să fie vrând-nevrând intim şi aşa a durat până în 1989, an în care s-o fi insinuat şi eventualitatea ieşirii în vileagul lumii, cândva. Peste timp, ochiul începu să caute special în jur, tot pentru interese particulare de luare în seamă şi aducere-aminte. Cine putea să-şi închipuie că însemnările unei persoane cvasinecunoscute, destinate numai sieşi şi devenite prea necuviincioase cu peisajul orwellian, ar putea fi publicate într-o epocă ce se propovăduia pentru eternitate? Dar vremurile s-au schimbat, nu şi din rădăcini, şi, în consecinţă, felul însemnărilor zilnice a căpătat o nouă turnură. (...)
După 1989, mulţi au dat buzna în competiţia anticomunistă prin tot felul de mijloace, inclusiv prin jurnal. Personal, n-am fost disident (!), nu-s nici de dreapta, nici de stânga, nici măcar inteligent, cum prevede savuroasa vorbă a lui Paul Reynaud. S-a mai petrecut şi o invazie de jurnale, multe din ele dorite şi benefice, altele, însă, de-a dreptul inutile, compuse de grafomani ori date pe piaţă prea devreme. Jurnalul dacă nu are o cât de mică vechime, e fără noimă. Din cauza vizibilităţii reduse a subsemnatului şi din cauza avalanşei amintite, pagini diaristice n-au fost date publicităţii decât după 20 de ani, când s-au mai limpezit apele şi apăru o determinare. Un amic gazetar de la gazeta câmpineană „Revista Nouă” primi acces să vadă cele 46 de caiete, format mare, şi s-a angajat să publice secvenţe cu titlul „Jurnal cu banalităţi”, care avură, vorba vine, un impact neaşteptat. S-au aliat iniţiativei şi revista „Axioma” din Ploieşti, şi suplimentul „Scânteia” al „Jurnalului Naţional”. În acest context, se ivi şi ideea unui volum, în acord cu un „editor” originar din vestita urbe a Câmpinei. Un „editor” care, după o publicitate dulce ca mierea, de o jumătate de an, s-a răzgândit când a auzit (că el nu are viciul cititului) ce „prăpăstii” conţine jurnalul. Era predestinat să nu fie editat vreodată? Nicidecum, că, iată, s-a găsit cineva care să publice volumul „incorect politic”.
Produsul de faţă nu-i nici într-un caz jurnal „de idei” (de unde?), nici jurnal „de creaţie” (nu interesează pe nimeni), ci, pur şi simplu, e o cronică plină de lucruri umile şi, oricum, cu destule antene în lume. În primul rând, din provincia unde se întâmpla câte ceva şi acum se întâmplă multe. (...)

IANUARIE

3 ianuarie, marţi. Alcătuiesc trei texte pentru „Convorbiri”, la comanda lui Daniel Dimitriu. Apoi, pierdem toată ziua în formaţia Manoliu, Biţă, Bebe  V., Sandrino, Lucică, Titi B., dom’ Tătulescu. La Chirică, Ghiţă Corbul plânge! Le spun cum va trebui să merg la Iaşi, la „Consfătuiri”, o invenţie pentru a ne rupe din concediu, să ne scoată din reveriile sărbătoreşti de la confluenţa anilor. Vor să ne aibă la mână, să ne educe în spiritul „omului nou”, supus până la tembelism cizmei dictatoriale. Ascult Radio cu ştiri din toată lumea şi de la noi (sucite), citesc multă presă proastă, şi literară care va să zică. „Trandafiri în ianuarie”. Au început urletele aniversare dedicate Savantei de renume mondial, ADI (academician, doctor, inginer). Se aude că n-are mai mult de patru clase, unii transfugi răuvoitori în lumea capitalistă în putrefacţie exagerează cum că n-ar avea decât două clase... Imaginez un proiect de învăţământ pe care să-l citesc la Consfătuire şi să-l dau publicităţii. Iaca utopia. Anul şcolar să se desfăşoare între 15 septembrie şi 15 iunie, cu trei săptămâni de vacanţă în iarnă şi în primăvară. La şcoala primară şi gimnaziu (10 clase) să nu se facă nimic altceva decât cultură generală, concentrat pe formarea unor ştiutori de carte şi educaţie de comportament şi mentalitate în spiritul libertăţii şi civilizaţiei. Şcolile postgimnaziale să fie de arte şi meserii, între 2 şi 4 ani, cultura generală în prim plan şi specialitate celălalt plan (jumătate) să fie consacrat specialităţii. La încheierea celor 10 clase, să se acorde un certificat de absolvire: de 4 clase, făcute până la 16 ani cine nu poate absolvi în condiţii optime sau de 10 clase cine promovează în condiţii optime. Cei care absolvă şcoala profesională pot să fie încadraţi în muncă potrivit cu deprinderile dobândite. Cine vrea se poate înscrie în clasa a 11-a cu examen serios de diferenţă. Examenul de bacalaureat să fie de o rigurozitate şi corectitudine pe măsura absolvirii a 12 clase, la vârsta de 18-19 ani. Numai cu acest examen de bacalaureat şi cu examen de admitere la fel de riguros să se acceadă la Şcolile pedagogice de 2-3 ani şi la facultăţile dorite. Se exclud cursurile serale şi fără frecvenţă. Un ospătar, de exemplu, să aibă 10 clase plus două de „comercială”. Programul elevilor să nu depăşească 25 de ore săptămânal, adică 4-5 ore pe zi. Programul efectiv al profesorilor să fie de 15 ore. Un bibliotecar să aibă cel puţin liceul de filologie. La librării să fie angajaţi numai absolvenţi de facultate. Absolut la toate clasele să existe cel puţin trei ore de română, de la clasa a doua, două ore de limbă străină, iar de la clasa a V-a şi două limbi străine cu câte două ore […].
(...)
7 ianuarie, sâmbătă – „Referatul” meu cu privire la școala românească, de la Consfătuire,  citit de dna Nichifor, produce ecou multilateral. Lume mai mult s-a distrat. Și domnul Bălu a avut vorbe mai aspre la adresa învățământului, a situației limbii române, el care îi laudă pe stricătorii de limbă, cu adaos din redacție sau cu „autocenzură”, în articolele sale de istorie și critică literară... Mijloacele noastre de informare sunt în delir. Ţoapa (pardon) a împlinit o vârstă mare, urlete, decorații, erou al națiunii! Telegrame, icnituri în versuri, în proză, pe „muzică”... Dar a murit împăratul Hirohito al japonezilor. Cea mai lungă domnie: 62 de ani. Era și în timpul celui de al doilea război mondial. Japonezii îl au ca pe un sfânt. Dar de ce funeraliile vor fi tocmai pe 24 februarie?! Englezii cer ca din familia lor regală să nu meargă nimeni. Nu se uită războiul. Diferendul americano-libian continuă. Poziția României, singura care se opune documentului final de la Viena, provoacă stupoare și critici... Dar e ziua numelui meu de botez, nu din certificat și familia mă sărbătorește și azi. Urez și eu cele trebuincioase „ionilor”, între ei bunul meu prieten din liceu și de la... Academie, I. Oprișan...
(...)
13 ianuarie, vineri - Cresc salariile, bre! Ele cresc, să zicem cu 10%, iar prețurile cu 50%. Bună învârteală! Deci, grija dragului nostru stat. Cine mai crede, oare, în propagandă? Salariul mediu, chiar dacă ar fi 5000 de lei, tot nu ar ajunge. Ce să iei cu ei? Cu Gherasim și Ghiță la „Parapet”. Îi lasă repede să merg la Philips. Niște ce scriitori sovietici, imbecili, conservatori, din jurul revistei „Naș Sovremenik”,atacă violent „Perestroica”, „invenție capitalistă” ş.a.m.d. Lor le place de Stalin! Ce ți-e și cu lumea asta!... Ce o mai fi făcând împăratul Hirohito? „Nici o masă fără pește oceanic, congelat!” Dar nu se prea găsește... Gorbaciov spune că „Fuhrerul român va sfârși prost!”
(...)
9 februarie, joi. Directoarea mă roagă, aproape lăcrimând (!), să alcătuiesc un referat despre „orientarea școlară și profesională”. Zice că are încredere în mine, să fiu „operativ și original”, dar nu ca acela de la Consfătuirea din ianuarie. Aurora (are emoții mari, drăguța de ea) trebuie să susțină lecție la dirigenție pe această temă, după care să aibă loc un colocviu cu largă participare. Fac eforturi să compun ceva „tare” și să fie gata documentul până la ora 12... Dar nu mai are loc afacerea și rămânem mulțumiți și epuizați. Pentru răsplată, sunt asistat la ora de literatură, verificare „Plumb”, predare „Lacustră”. Folosesc metoda „dezbaterii” la verificare și pe cea a „descoperirii” la predare. Mi se pare că iese ceva, dar ar fi fost mai bine dacă n-aș fi fost legat de „chestionare”. Sunt, de regulă, spontan. Inspectorul general se arată încântat: „Copiii (a XII-a A?!) colaborează matur cu dirijorul”. După ore, scurtă analiză în catedră. Dl. Săvulescu, care deja m-a stingherit în clasă făcând aprecieri superlative la adresa mea în fața elevilor, acum consacră duble elogii și dlui Bălu. Se arată surprins că nici un alt liceu din țară n-a găsit doi doctori în filologie, autori de cărți, publiciști ş.a.m.d. La ședința comună, dumnealui conduce ostilitățile, începând chiar cu linia hagiografică de mai sus. Atrage atenția că dăscălimea de aici are doi colegi de vogă națională, să fie mândri etc. etc. „E un necrolog”, șoptește Gavriliță. N-aș fi consemnat acestea dacă n-aș fi văzut-o pe „Woody”, tovarășa secretară de partid, că face fețe-fețe știind cât s-a luptat pentru diminuarea calificativului meu la cotă minimă. Amuzant este comentariul inspectorului de la obiectul ei, geografia, care o prezintă în culori sumbre. La test, elevii săi au întrunit media... 4. Păcat! Dar li s-a a furnizat o lecție usturătoare micilor zbiri provinciali, care dau cu barda în cer, acuzând în stânga și în dreapta, pentru a reieși că ei sunt buricul pământului... Cu soția și cu finii Pătrașcu, mergem la filmul „Ana celor 1000 de zile”, interpretează Richard Burton (uriaș) și Genevieve Bujold (magnifică). Tare e bine când e bine...
(...)
21 februarie, marți. Reușesc să termin recenzia „la mână”, dar nu-s mulțumit. Victoire și Diana se duc la București s-o pupe pe Vio, cu ocazia împlinirii frumoasei vârste, 20 de ani, și să vadă dacă se găsește ceva de mâncare. Barbarie incredibilă: să zicem numai cu telefonul. În afară de faptul că ești ascultat de căței cu cine vorbești, nici nu-ți „dau” interurbanele decât când poftesc ei, iar noi nu știm când, cică să se facă „economii”; ba chiar sunt momente ale zilei când îți intrerup legăturile și pentru oraș!!! Iată, nu pot vorbi la telefon cu Carmen-Gherasim, nici cu Mișu C., nici cu familia Spirache. De iritare, ies puțin în oraș, că-i soare și frumos. Cu Radioul ce mă mai înțeleg în zilele acestea. Expoziție de nuduri în China! Liviu Turcu se plânge de tratamentul agresiv la care e supus. N-am înțeles de cine și de ce. Cei 12 românii refugiați în ambasada maghiară din Bulgaria sunt lăsați să plece în Ungaria! În noua constituție a Ungariei nu va mai fi menționat rolul conducător al partidului. Eugen Ionescu a prezentat Parlamentului European un protest împotriva Marelui Conducător, tablou terifiant al situației drepturilor omului în România. „Un popor condamnat la dispariție”... Tinerele vin târziu de la București. Au reușit să facă rost de salam (mizerabil, nu exagerez). Citesc „Cyrano de Bergerac, un model al Barocului” de Dolores Toma. Laborioasă și cu vocație interpretativă, cu aplicarea unui model de lectură intertextual. Întâmpinarea „noului val” critic: Al. Cistelecan, Virgil Podoabă, Ioan Buduca, Mihai Dinu Gheorghiu, Val Condurache, Ion Pecie, Vasile Popovici, Paul Dugneanu, Radu G. Ţeposu, Radu Călin Cristea...
(va urma)
Constantin TRANDAFIR

ISTORIA FOTBALULUI CÂMPINEAN (IV). Anii ‘50: Instructorul de schi al Regelui Mihai a jucat și a antrenat la Poiana!

În episoadele anterioare (Anii '20: Centenarul de la anul; Anii ‘30: Venus București a vrut să cumpere un jucător din Câmpina!; Anii ‘40: Bombele n-au oprit fotbalul) am descoperit primii pași ai fotbalului pe meleagurile noastre, rivalitățile din perioada interbelică și greutățile războiului. Am ajuns la anii ‘50, în care regimul totalitar instaurase teroarea, elitele țării înfundau pușcăriile. Acei ani au coincis, însă, pentru fotbalul local, cu ieșirea din mediocritate. În sistemul divizionar național, Câmpina fusese reprezentată până atunci de patru cluburi, dar niciunul nu prinsese rădăcini.

S-a schimbat și sistemul, și numele!
Din 1950, fiindcă trebuia să urmăm în toate „lumina călăuzitoare” de la răsărit, sistemul competițional tradițional din fotbalul românesc, toamnă – primăvară, a fost înlocuit cu varianta rusească: primăvară – toamnă. Tot atunci, denumirile tradiționale ale cluburilor au fost schimbate după numele sindicatului pe care-l reprezentau. Poiana și-a pierdut numele de pe certificatul de naștere. Nu i-a mai zis Astra Română Poiana Câmpina, ci, rând pe rând, Partizanul Poiana Câmpina, Flacăra Poiana Câmpina, Metalul Poiana Câmpina, Energia Poiana Câmpina. Câtă lipsă de imaginație, mai ales că multe jocuri erau împotriva altor „Partizani”, „Flăcări”, „Metale” sau „Energii”.
Poiana a promovat în Divizia B înspre finalul anului 1951 și, timp de 20 de ani, n-a mai părăsit eșalonul secund, clasându-se de multe ori pe podium sau în apropierea lui. 

A făcut pușcărie politică
În acest episod ne vom opri asupra unui nume important al acelei perioade: Constantin Anghelache. Născut în 1920, la București, Constantin Anghelache a crescut, ca fotbalist, la cea mai cunoscută pepinieră a Capitalei, clubul Unirea Tricolor, care i-a mai dat fotbalului românesc pe Titus Ozon, pe Gheorghe Constantin, pe Ionică Bogdan și câți alții. Anghelache n-a fost un fotbalist oarecare. 

Constantin Anghelache
În sezonul 1940 – 1941, când Unirea Tricolor a câștigat primul și singurul titlu de campioană a țării, Anghelache a jucat în toate meciurile! Oborenii aveau o pepinieră foarte bună, dar acela a fost, se știe, și clubul legionarilor. Fie pentru apartenența la acest club cu astfel de simpaticii politice, fie pentru că s-a opus maltratării grupării Unirea Tricolor, transformată cu forța, în 1948, în Dinamo B, fie pentru că a fost instructorul de schi al Regelui Mihai și chiar un prieten apropiat al monarhului, pentru unul dintre aceste motive sau pentru toate la un loc, Constantin Anghelache a făcut pușcărie politică! Doi ani și patru luni (1949 - 1951) a stat după gratiile închisorilor de la Jilava și de la Aiud. A fost liberat și a ajuns, cu domiciliu forțat, la Câmpina. 

C-tin Anghelache şi Regele Mihai
Informațiile din acei ani nu sunt complete și sunt imposibil de recuperat. Dar știm, cu siguranță, că Anghelache a jucat în zece partide pentru Poiana în campionatul din 1953. Tot la Poiana, el și-a început prodigioasa carieră de antrenor. Mai întâi, în același an, în 1953, ca „secund”, iar apoi, în edițiile 1954 și 1956, a mai avut două mandate ca „principal”, niciunul de durată. Nu vă gândiți însă că lipsa rezultatelor a dus la plecarea lui! Atunci, altele erau criteriile. Tot cu domiciliu forțat, Constantin Anghelache a fost mutat la Bacău și nu i s-a permis să antreneze decât la juniori. La Bacău, el a trăit restul vieții. A încetat din viață la 95 de ani, pe 28 septembrie 2015!

„A prins imediat tainele schiului!”
Cum a ajuns Constantin Anghelache instructorul de schi al Regelui Mihai? În timpul studenției (a făcut Institutul Național de Educație Fizică și Sport), Anghelache s-a remarcat în probele de schi. Vestea a ajuns, nu se știe cum, la urechile celor din Casa Regală, care căutau un instructor pentru tânărul monarh, care era cu doar un an mai mic de vârstă decât Anghelache. „Regele Mihai era un sportiv cu talent nativ. A prins imediat tainele schiului, aşa că nu am avut prea multe să îl învăţ. Îi plăcea să conducă, să zboare cu avionul, să practice diverse sporturi”, și-a amintit, peste ani, Constantin Anghelache. 

C-tin Anghelache la senectute
Înainte să joace și să antreneze la Poiana Câmpina, Anghelache a făcut și frontul. „La începutul verii anului 1944, când ruşii ajunseseră deja în ţară, am fost încorporat în Batalionul 4 Vânători de Munte şi trimis pe front în zona Neamţului. Imediat însă după ce s-a semnat armistiţiul, batalionul a fost retras, iar eu, care aveam gradul de sublocotenent, am fost eliberat în câteva săptămâni. Ruşii nu mai aveau nevoie de serviciile noastre”, a declarat Anghelache, pentru „Libertatea”, în 2011.
Octavian COJOCARU

Cadoul din cutia de pantofi, o campanie cu impact naţional la care s-a alăturat şi Câmpina

Pentru al doilea an consecutiv, Shoebox (Cadoul din cutia de pantofi), o campanie cu impact naţional şi internaţional dedicată copiilor nevoiaşi, va avea un centru de colectare şi la Câmpina, în zona notariatelor - Parcul Trandafirilor, în acelaşi loc în care, ca şi anul trecut, cei care au dorit să facă o bucurie copiilor fără posibilităţi în prag de sărbători, au făcut-o urmând câţiva paşi simpli descrişi în continuare. 

De ce ai nevoie pentru a participa?
- o cutie goală de pantofi (corpul şi capacul)
- hârtie de împachetat cadouri. Găseşti o mulţime de modele de Crăciun/ Sărbători de Iarnă.
- foarfecă/ cutter
- timp şi/ sau bani pentru a cumpăra lucrurile pe care vrei să le dăruieşti unui copil de vârsta şi genul ales de tine
- răbdare 

Ce se pune în cutii?
Se înveleşte frumos în hârtie cutia şi capacul ei, fiecare separat, apoi se pune în cutie tot ce ai pe suflet să cumperi. Aveţi mai jos câteva sugestii:
- dulciuri (ex. ciocolată, biscuiţi, napolitane), dar NU ceva perisabil (ex. banane, portocale, iaurt)
- articole şcolare: caiete de scris, creioane colorate, un ghiozdan, un penar sau orice altceva
- jucării potrivite pentru vârsta şi sexul copilului
- produse de igienă personală: perie şi pastă de dinţi, săpun, şampon, gel de duş
- felicitare de Crăciun pe care să scrii câteva rânduri pentru copilul care va primi cutia de la tine (esti liber să pui datele tale de contact şi să păstraţi legătura în continuare)
- articole de îmbrăcăminte: un fular, căciulă, ciorapi groşi, mănuşi sau orice altceva de acest fel
- orice alt cadou de care ştiţi că s-ar bucura copiii voştri sau de care v-aţi fi bucurat voi dacă eraţi în locul lor


Atenţie la conţinut
Puteți pune în cutie tot ce intră, ce vreți și ce credeți că îi trebuie unui copil de vârsta și sexul pentru care aveți pe inimă să cumpărați ceva. Având în vedere experiențele din anii trecuți, sunt necesare câteva specificații:
Campania se numește ShoeBox (cutie de pantofi) – deci sunteţi rugaţi să vă limitați la lucruri care pot intra într-o astfel de cutie. 
Dacă aveți aleasă o grupă de vârstă și genul copilului pentru care vă gândiți să faceți cutia, încercați să sortați produsele să poate fi folosite când sunt primite (mărimi corespunzătoare la hăinuțe etc).
- nu puneți în cutii lucruri pe care nu v-ar plăcea nici vouă să le primiți. Toate lucrurile trebuie să fie noi. Lucrurile care nu mai pot fi folosite au un loc pe care îl cunoaștem cu toții: se aruncă la gunoi. Fă un cadou așa cum ți-ar place să-l primești și tu, nu face curățenie în casă pentru ca mai apoi să dai ce e „de aruncat”.
- nu puneți alimente perisabile (ex. portocale, iaurt) sau care s-ar putea deteriora/ desface în timpul manipulării (ex.compot de casă în borcan de sticlă).
Copiii sînt între 2-18 ani fete și băieți.
Nu lipiți capacele pe cutii, le vom lipi la momentul în care veniți cu ele, când vom lipi și etichetele speciale cu vârsta și sexul copilului pentru care ați pregătit cutia/cutiile.
Completați numele și adresa de email pe tabelul care vi se va înmâna la fiecare centru de colectare, pentru a vă putea mai apoi da de știre despre unde și la cine a ajuns cutia voastră.
Perioada de colectare: 1 - 15 decembrie
Termen limită: 15 decembrie

Unde se colectează cutiile?
Pentru că numărul locațiilor și poziția acestora diferă de la an la an, le puteți vedea pe toate în secţiunea LOCAŢII pe www.shoebox.ro
Pentru municipiul Câmpina, locaţia este: 
B-dul Carol I, nr. 73, bl. R55, parter
Program colectare:
Luni – Vineri: între orele 7.30 – 16.00
Sâmbătă: între orele 10.30 – 19.00, cu telefon/ mesaj prealabil cu cel puţin o jumătate de oră înainte. 
Duminică: între orele 11.30 – 12.00, cu telefon/ mesaj prealabil cu cel puţin o jumătate de oră înainte. 

Relaţii la tel. 0722-29.44.14 (Andreea)

ShoeBox este o inițiativă privată la care oricine îşi poate aduce contribuţia. În urma campaniei din 2016 au fost strânse 9692 cutii, în 262 de centre de colectare din peste 200 orașe și 16 țări. 

„Balul bobocilor” la Școala Postliceală Sanitară „Dr. Dinu”

Sâmbătă, 16 noiembrie, începând cu ora 19.00, în cocheta sală a restaurantului Seva Parc s-a desfăşurat ediţia 2019 a Balului Bobocilor de la Şcoala Sanitară Postliceală „Dr. Dinu”. A fost balul cu numărul 22, desfăşurat într-o atmosferă boemă, cu muzică bună şi mult antren, cu clasicele concursuri de Miss şi de Mister la care s-au înscris atât boboci de la specializarea „asistenţi medicali generalişti”, cât şi cei de la specializările „Balneofiziokinetoterapie și Recuperare” şi „asistenţi medicali de farmacie”. Perechile înscrise în concurs au încântat audienţa, răspunzând la întrebările de cultură generală, dar şi prin vestimentaţia aleasă pentru acest eveniment şi prestaţia pe ringul de dans. 



Mâncărurile alese și băuturile fine au fost celelalte ingrediente care au asigurat succesul serii. La petrecere au participat aproximativ 150 de persoane, elevi din anul I, plus colegi ai lor mai mari, foști absolvenți şi cadre didactice ale acestei unități de învățământ sanitar cu vechi tradiții în Câmpina, înființată în anul 1996. 



Prezent la manifestare, Adrian Dinu, preşedintele Fundaţiei pentru Sănătate, Știință și Învățământ „Dr. Dinu”, a declarat: „În fiecare an organizăm Balul Bobocilor pentru a le oferi şansa noilor cursanţi să se integreze mai uşor în familia noastră. Anul acesta avem mulţi înscrişi la toate specializările şi tocmai de aceea am ales să organizăm balul într-o locaţie spaţioasă, dar şi cochetă, aşa cum este Seva Parc. După cum se vede, tinerii noştri cursanţi, ajutaţi de colegii lor mai mari, au organizat foarte bine evenimentul şi ţin să-i felicit. Balul Bobocilor este singurul moment din an care ne oferă şansa să ne distrăm împreună, cursanţi, profesori, prieteni, pentru că în rest avem mult de muncă. Mă folosesc de această ocazie să le transmit bobocilor mult succes în următorii trei ani, până la absolvire, dar şi în cariera pentru care se pregătesc”.

Un nou medic ortoped la Spitalul SanConfind

(P) La Cabinetul Ortopedie din cadrul Policlinicii SanConfind lucrează, de curând, un nou medic ortoped. Este vorba despre doctorul Roman Popescu, medic specialist, sosit de la cel mai  important spital de ortopedie din București: Spitalul „Foişor”. Domnul doctor are o bogată experiență în ortopedie și traumatologie, fiind un profesionist desăvârșit, dedicat total meseriei și îngrijirii tuturor pacienților care îl solicită. Nu peste mult timp, domnul doctor își va lua doctoratul în specialitatea pentru care s-a pregătit atâția ani. 


Doctorul Roman Popescu a susținut o serie de conferințe în străinătate și a scris mai multe articole în „International Orthopaedics” (SICOT), precum și în alte publicații medicale de specialitate. 
Noul discipol al lui Hipocrat care s-a alăturat echipei medicale SanConfind va acorda consultații în fiecare vineri, în intervalul orar  16.00 - 20.00. 
Persoanele care doresc să se programeze pentru consultații pot face acest lucru sunând la numărul de call center (0244990), de luni până vineri, între orele 8.00 și 16.00

SanConfind a fost prezent la Târgul de Turism al României

Săptămâna trecută, peste 250 de expozanți din 16 țări au participat la Târgul de Turism al României, ediția de toamnă. Evenimentul, unul dintre cele mai importante din industria turismului autohton, a fost găzduit, ca de obicei, în Complexul expozițional Romexpo din București. 


Promotor al turismului medical, Centrul Medical SanConfind a fost prezent în standul APDT (Asociatia pentru Promovarea si Dezvoltarea Turismului Prahova), cu care spitalul din Poiana Câmpina are o veche și frumoasă colaborare. Mai mulți specialiști din cadrul Bazei de Tratament și Recuperare Medicală SanConfind au făcut masaje cervicale vizitatorilor standului, aceștia din urmă fiind informați cu acest prilej despre punctele forte ale celui mai mare spital privat prahovean, ca și despre ofertele sale tentante din domeniul balneologiei și fiziokinetoterapiei. 

Cele mai căutate proceduri din balneologia SanConfind

DUȘ SUBACVAL
Este o formă de hidroterapie care se bazează pe răspunsul corpului la stimuli calzi sau reci, sub presiunea apei sărate sau a apei dulci. Procedura permite efectuarea unui masaj subacvatic prin acțiunea unor jeturi de apă (caldă sau rece), care lovesc puternic, sub un anumit unghi, pielea pacientului cufundat în apa unei căzi speciale. Jeturile de apă sub presiune ies dintr-un furtun special. Tratamentul oferă o stare de bine întregului organism, redând vitalitatea și energia prin: tonifiere și relaxare musculară, detoxifiere, alungarea unor dureri reumatismale, neurologice etc, stimularea circulației sângelui.

DUȘ VICHY (MASAJ OPTIONAL)
Dușul Vichy reprezintă un adevărat răsfăț al pielii, deoarece îmbinã plãcerea masajului cu efectul revigorant al apei, rezultatul fiind o senzaţie de prospeţime şi confort. În această procedură de hidroterapie pacientul se întinde pe o canapea specială, culcat pe burtă, iar printr-un dispozitiv cu duze (5-7 capete de duș), aflat deasupra sa, corpul îi este ”bombardat” puternic cu jeturi de apă de intensitate reglabilă.

BAIE DE PLANTE
Relaxează și destinde simțurile, calmează durerile, facilitează circulația venoasă.



PROCEDURI CALDE CU NĂMOL DE TECHIRGHIOL: băi, împachetări, masaj
Nămolul acționează asupra metabolismului și activează circulația locală. Este adus și păstrat în condiții speciale pentru a-și păstra proprietățile curative. Bogat în minerale și coloizi organici, prin acțiunea microorganismelor, nămolul poate vindeca multe boli osteo-musculare. Contracturile musculare, durerile articulare si oboseala dispar când corpul este învăluit în “catifeaua neagră” – nămolul sapropelic de Techirghiol. Și nu este doar o metaforă, ci chiar un real efect de catifelare a pielii. Nămolul de Techirghiol a fost premiat la Paris, în 1924, cu medalia de aur.

BAIE CU BIOXID DE CARBON ȘI BULE
Baia cu dioxid de carbon este o metodă utillizată în profilaxia și tratamentul afecțiunilor cardiovasculare. Printre indicațiile terapeutice: HTA std I-II (hipertensiune arterială, stadiile I-II), recuperarea sechelelor după infarctul acut de miocard, cardiopatia ischemică, valvulopatii operate, tulburări circulatorii periferice arteriale și venoase (ex: sechele postflebitice, boala Raynaud, insuficiența venoasă etc).

BAIE MINERALĂ CLORURO-SODICĂ
Băile sărate calde, cu apa de izvor salină de la Poiana Câmpina, sunt stimulente și tonice ale organismului, activează circulația, respirația, nutriția și eliminările toxinelor din organism. Măresc pofta de mâncare, ajută digestia și întăresc sistemul nervos. Sunt recomandate inclusiv pentru infertilitate.

ÎMPACHETARE CU PARAFINĂ
Parafina este o ceară cu calităţi speciale, încălzită la 52 grade Celsius. Aplicațiile de parafină caldă asupra articulațiilor produc o încălzire profundă, cu ameliorarea circulației și dispariția contracturilor. Este una dintre cele mai vechi terapii de recuperare medicală. Combinată cu alte proceduri (masaj, kinetoterapie), grăbeşte procesul de vindecare a unor afecțiuni. Prin creşterea accentuată a circulaţiei locale, se obţin efecte metabolice intense și  eficiente, în special în afecţiuni degenerative articulare şi ale coloanei vertebrale.

BAIE GALVANICĂ
Îmbină acţiunea apei calde cu cea a curentului galvanic, folosindu-se patru celule (cuve pentru membrele inferioare şi superioare). Producând hiperemie locală, activând metabolismul și stimulând troficitatea țesuturilor, terapia are efecte antiinflamatorii, antialgice, vasculotrofice și de activare a circulației periferice.

SAUNĂ USCATĂ
Sauna făcea parte din ritualul de îngrijire al femeilor din lumea antică, datorită efectelor deosebite pe care le avea asupra pielii. În zilele noastre, doamnele apreciază nu numai pielea frumoasă obținută în urma unui asemenea tratament, dar și starea de bine pe care o resimt încă multe ore după ieșirea din saună.

SAUNĂ UMEDĂ
Sauna umedă (sauna cu aburi), înfrumusețează pielea și curăță corpul de toxine. Sub efectul aburilor, porii se dilată. Aburul este recomandat persoanelor predispuse la retenția de apă, la probleme cu circulația și dificultăți de respirație. Este indicată și pentru reabilitarea musculară. Acest tip de saună oferă un beneficiu în plus față de sauna uscată prin inhalarea de aburi care ajută la atenuarea congestiei, inflamației și tusei datorate alergiilor și altor probleme respiratorii. (P)