21 noiembrie 2019

Ziua Mondială a Salutului, sărbătorită la Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu”

Ziua Mondială a Salutului, 21 noiembrie, a fost sărbătorită printr-o acțiune inedită desfăşurată la Colegiul Național „Nicolae Grigorescu”. Sub coordonarea unui membru din Consiliul Director al Asociației Părinților Elevilor din C.N.N.G. şi cu ajutorul unor elevi voluntari au fost realizate mai multe pancarte pe care tinerii au fost rugați să treacă un mesaj sau o formulă de salut. Au fost scrise aproximativ 700 formule de salut, pe care elevii veniţi dis de dimineaţă la şcoală au fost foarte încântați să le adreseze celor din jur.
Acţiunea a avut menirea de a conştientiza tinerii şi adulții deopotrivă asupra importanţei folosirii formulelor de salut în interacţiunile cotidiene, gestul de a saluta trădând, pe de o parte, buna creştere şi calitatea umană a individului, pe de altă fiind o acţiune interumană care îndeamnă la respect şi înţelegere.


Ziua Mondială a Salutului a fost inițiată în anul 1973 de frații Brian şi Michael McCormack din Omaha, statul Nebraska (SUA) și a fost susținută de personalități publice, lideri religioși, laureați ai Premiului Nobel pentru Pace și de 180 de țări, potrivit www.worldhelloday.org. Prima dată a fost sărbătorită în contextul conflictului din octombrie 197, dintre Egipt și Israel şi la momentul respectiv a constituit  o formă de protest nonviolent la adresa războiului.
Se spune că în lume sunt vorbite 6.909 limbi, iar cel mai popular cuvânt de salut este Hello, care este şi formula universală de salut la telefon.
Hello (engleză); Hallo (germană); Konichiwa (japoneză); Hola (spaniolă); Ni hao (chineză); Bonjour (franceză); Buon giorno (italiană); Czesc (poloneză); Zdrasti (bulgară); Kalimera (greacă); Zdravstvuite  (rusă); Al Salaam a' alaykum (arabă); Merhaba  (turcă).
Cerasela TĂNASE (A.P.C.N.N.G.)