31 iulie 2020

Italia a anunţat astăzi extinderea carantinei obligatorii de 14 zile pentru cei ce sosesc din Bulgaria şi România

Italia prelungeşte de astăzi măsura carantinării pentru 14 zile a persoanelor care vin din România şi Bulgaria, informează DPA. 
Măsura fusese adoptată săptămâna trecută ca parte a măsurilor împotriva extinderii infectărilor cu coronavirus şi ar fi încetat vineri. Ministerul Sănătăţii nu a stabilit o nouă dată de expirare, informează Agerpres. 

Foto: unsplash
Spre deosebire de români, persoanele din Algeria nu mai au deloc acces în peninsula italică în perioada următoare. Ministrul Sănătăţii italian a anunţat că algerienilor nu li se mai permite deocamdată intrarea în ţară, cu excepţia "unor motive de urgenţă dovedite''. 
Ieri, în Italia au fost confirmate 386 de cazuri noi, în creştere de la 298 miercuri, aducând numărul total de infecţii la 247.158. S-au înregistrat şi trei noi decese, al căror număr total a ajuns la 35.132 şi cel mai probabil, creşterea recentă a numărului de cazuri noi a fost parţial legată persoane venite din străinătate având în vedere că Italia a reuşit să depaşească criza de coronavirus din primăvară. 
Guvernul italian a prelungit joi starea de urgenţă până pe 15 octombrie pentru a gestiona pandemia de COVID-19, după ce a obţinut sprijinul parlamentului, dar fără susţinerea opoziţiei de dreapta. Starea de urgenţă a fost decretată iniţial pe 31 ianuarie, când a început criza sanitară, şi urma să expire vineri, informează Agerpres.

1.295 persoane depistate pozitiv cu COVID-19 în ultimele 24 de ore, 67 în Prahova

În urma testelor efectuate la nivel național, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.295 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. 

Până astăzi, 31 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 50.886 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, 27.007 de pacienți au fost declarați vindecați, 4.433 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare și au decedat. 
În intervalul 30 – 31 iulie au fost înregistrate 39 de decese (22 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeş, Bacău, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Mehedinți, Mureş, Olt, Prahova, Teleorman, Timiş, Vrancea şi Municipiul Bucureşti. Toate cele 39 de decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. 
În ultimele 24 de ore, în județul Prahova au fost depistate 67 noi cazuri de infectare, numărul total de infectări de la începutul pandemiei fiind de 1940. 
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 654 de persoane au fost reconfirmate pozitiv, dintre care 32 în județul Prahova. 

A fost dat în folosinţă computerul tomograf de la Institutul Matei Balş ce depistează virusul SARS-CoV2

Pe 6 mai, Institutul Matei Balş achiziţiona un computer tomograf ultraperformant ce deţine un soft capabil să depisteze noul coronavirus. Începând de astăzi, 31 iulie, acest aparat a fost dat în folosinţă, a anunţat în cursul acestei dimineţi primarul Sectorului 1 din Bucureşti, Dan Tudorache.

Fotografie cu caracter ilustrativ (sursa: unsplash)
"De azi, computerul tomograf de la Institutul Matei Balş este funcţional! Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare a emis autorizaţia de funcţionare. Pe 6 mai achiziţionam, prin Complexul Multifuncţional Caraiman, un computer tomograf (CT) ultraperformant, cu un soft special care permite depistarea infectării cu COVID-19. Acesta a fost amplasat în curtea Institutului Naţional de Boli Infecţioase 'Prof. Dr. Matei Balş', pentru a fi folosit de medicii de aici. De atunci (de 86 de zile, mai exact), am aşteptat primirea tuturor avizelor necesare. Ultima hârtie a venit chiar azi: autorizaţia pentru desfăşurarea de activităţi în domeniul nuclear. Altfel spus, autorizaţia de funcţionare" - a scris Dan Tudorache pe Facebook. 

30 iulie 2020

Cătălin Florescu este oficial candidatul ales de noua alianţă PNL-USR-PLUS pentru Primăria Câmpina

Astăzi a avut loc conferinţa de presă comună a PNL-USR-PLUS Prahova ce a avut ca subiect alegerile locale din 27 septembrie în cadrul căreia a fost anunţată şi candidatura lui Cătălin Florescu la funcția de primar al Câmpinei. La eveniment au participat: Iulian Dumitrescu – preşedintele PNL Prahova, Mihai Poliţeanu- Preşedinte USR Prahova, Cristian Apostol- vicepreşedinte USR Prahova şi Cătălin Florescu – coordonator PLUS, candidatul ales oficial de alianţa recent constituită pentru funcţia de primar al municipiului Câmpina.

Este oficial faptul că PNL-USR-PLUS au format în premieră o alianţă prin care au lăsat la o parte toate orgoliile politice şi s-au unit, spun reprezentanții lor, pentru a distruge „caracatiţa PSD care a sugrumat judeţul timp de 20 de ani": „Astăzi este începutul sfârșitului pentru PSD, în Prahova, și pentru clanurile Cosma și Ghiță care conduc Prahova. Este începutul sfârșitului pentru caracatița PSD-istă care a sugrumat acest județ în ultimii 20 de ani. Astăzi, Uniunea Salvați România, Partidul Național Liberal și PLUS au semnat un protocol politic care consfințește o alianță electorală pentru alegerea președintelui Consiliului Județean și alegerea Consiliului Județean. Vrem să câștigăm majoritatea absolută în Consiliul Județean și președinția Consiliului Județean. A fost un compromis politic și a fost o decizie greu de luat, dar riscul ca Prahova să fie un baronat condus de familia Cosma, direct sau prin interpuși cum ar fi Bogdan Toader, ne-a convins să lăsăm deoparte orice neînțelegeri, orice viziuni diferite privind politica județeană și națională. Respectând independența fiecărui partid și acceptând competiția liberă între partidele noastre la nivel local și la nivel național, am decis să ne unim forțele pentru a scoate definitiv județul Prahova de sub zodia nefastă a Partidului Social Democrat, odată cu alegerile locale din septembrie 2020. Prahova a fost condusă timp de 20 de ani de o structură de tip mafiot grupată în jurul partidelor PSD. Bugetul judeţului Prahova a devenit prin corupţie şi şantaj puşculiţa personală a PSD, iar acest lucru a condamnat judeţul Prahova la stagnare şi chiar la regres din punct de vedere al dezvoltării economice, al calităţii vieţii şi bunăstării oamenilor. Este primul județ în care se colaborează în această formulă și vrem să dăm exemplu pentru toate județele și toate localitățile unde PSD-ul continuă să fie o amenințare la adresa bunei guvernări și a statului de drept” - a declarat Mihai Polițeanu, președintele USR Prahova. 


De asemenea, preşedintele USR Prahova a anunţat şi faptul că Iulian Dumitrescu este ales candidatul comun al alianţei la preşedinţia Consiliului Judeţean Prahova: „Este o onoare să fiu candidatul dreptei unite la președinția Consiliului Județean Prahova. Vă asigur că sunt extrem de motivat și de hotărât să smulgem Prahova din ghearele PSD, să o lăsăm să respire, să se dezvolte și să ajungă între primele județe ale României. Ne-am întâlnit la negocieri oameni care iubesc foarte mult acest județ și care suferă că acest județ a fost sufocat în ultimii 20 de ani de o încrengătură PSD-istă, care a stagnat sub o cizma PSD-istă. Poate unii dintre noi punem accentul pe dezvoltare pe dezvoltare, pragmatism, iar alții pe integritate, transparență, reguli stricte în administrație, dar așa trebuie să fie. De asta are nevoie Prahova. Alianța PNL-USR-Plus Prahova este o alianță a binelui și sunt convins că va genera încredere, optimism și că poate să-i unească pe prahoveni”, a declarat senatorul Iulian Dumitrescu. 
„În cazul în care candidații noștri vor câștiga, evident viceprimarul va fi nominalizat din partea PNL. În toate celelalte localități, PNL și USR vor intra separat, în competiție liberă, iar candidații au libertatea să-și gestioneze campaniile cum doresc. La Ploiești mergem separat, cu siguranță unul dintre cei doi candidați, fie arhitectul Răzvan Enescu, fie Andrei Volosevici va câștiga Primăria. După alegeri, dacă PNL va câștiga Primăria Ploiești va exista un viceprimar USR-Plus, dacă USR-Plus va câștiga Primăria Ploiești va fi un viceprimar PNL. În toate Consiliile Locale se va urmări crearea de majorități fără PSD” - a mai explicat Polițeanu. Acesta a mai spus că raportul de candidați pentru Consiliul Județean va fi următorul: paritate pe primele 16 poziții; lista va fi deschisă de USR-Plus, apoi în alternanță. Alianțe electorale pe plan local vor fi valabile la Câmpina, Mizil și Blejoi, unde în Consiliul Local se va merge în raport de 1 la 1, PNL - USR+PLUS pentru întreaga listă.
La rândul său, Cătălin Florescu, susținut de noua alianță pentru a candida la funcția de primar al Câmpinei, a declarat:  „Faptul că eu astăzi mă aflu aici alături de colegii mei din PLUS este "meritul" PSD pentru că noi toţi am făcut pasul spre politică din disperarea la care ne-au adus în ultimii ani. Pentru Câmpina, constituirea alianţei este, în mod evident, o oportunitate pe care nu am mai avut-o de ceva vreme şi anume aceea de a avea o majoritate în Consiliul Local similară celei de la Consiliul Judeţean. La PLUS Câmpina avem o echipă frumoasă, chiar puţin atipică pentru politică. Ne înţelegem foarte bine şi cu colegii de la USR şi cu colegii liberali şi sunt convins că vom putea pune în practică programul, atât în folosul câmpinenilor, cât şi al localităţilor limitrofe. Îmi doresc pentru Câmpina să devină un oraş extrem de atractiv în următorii ani atât pentru oameni, cât și pentru firme” - a declarat Cătălin Florescu.
Întrebat de reporterul Oglinda dacă nu consideră că această nouă alianţă va declanşa un val de antipatie în rândul alegătorilor liberali care au votat masiv PNL, de exemplu, la alegerile prezidenţiale de anul trecut, în condiţiile în care Câmpina este un oraş cu vechi tradiţii liberale, preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, a declarat: „Nu cred. Câmpina are un candidat excepţional şi cred că va ieşi cu 70% dintre voturi”.
Roxana TUDOSE

Alin Moldoveanu își depune candidatura ca independent la funcția de primar al Câmpinei!

Primarul în exercițiu al comunei Poiana Câmpina, Alin Moldoveanu, s-a decis să facă un pas mai departe în administrația publică locală și să candideze la funcția de primar al municipiului Câmpina. Pe lângă surpriza acestei candidaturi, este foarte interesant și faptul că Moldoveanu va candida ca independent la prima funcție administrativă a orașului, renunțând la apartenența politică PNL. 

Foto: primariapoiana-campina.ro
"M-am hotărât să candidez ca independent și vreau să construiesc alături de câmpineni și pentru câmpineni un oraș modern. Consider că după opt ani de experiență acumulată la conducerea Primăriei Poiana Câmpina, pot să fac foarte multe lucruri bune și pentru Câmpina, orașul în care am crescut, trăiesc și în care m-am format ca om" - ne-a declarat Alin Moldoveanu.
Odată cu lansarea candidaturii, Alin Moldoveanu și-a lansat și un volum cu cele mai importante etape și realizări din activitatea sa administrativă. 


"Această carte este dedicată tuturor celor care cred în ei, așa cum am crezut și eu. Prin tot ceea ce va conține această carte vreau să arăt că se pot face lucruri bune și frumoase atunci când îți propui asta; că se pot găsi întotdeauna soluții, indiferent de problemă, atunci când îți dorești cu adevărat; că poți aduce lângă tine oameni capabili și poți forma o echipă bună, atunci când încrederea este reciprocă și totală; că poți fi un exemplu pentru cei din jurul tău atunci când scopul este binele tuturor" - explică acesta în debutul volumului "Și n-am promis nimic... dar am făcut!"

Alte patru spitale suport COVID-19 în Prahova! Unul din ele este Spitalul de Psihiatrie Voila.

Încă patru spitale din Prahova vor pune la dispoziție 130 de locuri destinate pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19, informează Agerpres. Acestea se adaugă altor 250 de paturi destinate bolnavilor testaţi pozitiv cu noul coronavirus care erau disponibile anterior în județul nostru. 
Potrivit unui ordin al ministrului Sănătății, publicat în Monitorul Oficial, bolnavii cu forme uşoare ale bolii vor putea fi direcţionaţi acum noile spitale suport. Acestea sunt: Spitalul Orăşenesc Băicoi - Secţia Medicină Internă, Spitalul de Pneumoftiziologie Floreşti - Secţia Pneumologie II - Pneumologie cronici, Spitalul de Boli Pulmonare Breaza - Secţia Pneumologie, Compartimentul Adulţi şi Spitalul de Psihiatrie Voila - pavilion COVID-19.


Directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Prahova, Dan Decebal, a declarat azi pentru AGERPRES, că în cele patru unităţi sanitare sunt disponibile 130 de locuri, însă, pentru început, bolnavii vor fi duşi la spitalul din Breaza, urmând a fi făcute solicitări pentru echipamente de protecţie necesare unităţilor din Floreşti şi Băicoi.
La Spitalul Voila se impune o reorganizare, în contextul în care unitatea medicală se confruntă cu un focar de COVID-19, mai precizează sursa citată de Agerpres.

29 iulie 2020

Judeţul Prahova, pe primul loc în România la infectările cu noul coronavirus

Cele mai multe cazuri nou apărute astăzi la nivel național s-au inregistrat în judeţul Prahova, mai exact 101. Pe locul doi la numărul cazurilor noui de infecție cu SARS-Co-V2 se află Argeş cu 98 de persoane infectate, Dâmboviţa cu 84 de cazuri, iar pe locul patru se situează capitala cu 75 de persoane, a transmis astăzi Grupul de Comunicare Strategică ( GCS).


La polul opus, judeţele cu cele mai puţine cazuri nou înregistrate astăzi sunt Satu Mare şi Covasna cu 2 cazuri, Călăraşi şi Giurgiu cu 3 cazuri noi, Sălaj şi Alba cu 4 cazuri şi Ialomiţa cu 5. 
În ultimele 24 de ore, la nivel naţional au fost înregistrate 1.182 cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus. Până la această dată, de la începutul epidemiei, la nivelul judeţului Prahova, au fost confirmate 1795 de persoane. (R.T.)

Ultimele cercetări ale OMS despre coronavirus: „Nu este sezonier şi nu are un singur val”

Ştirea momentului vine din partea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii care a precizat că răspândirea noului coronavirus nu fluctuează în funcţie de anotimp. Purtătorul de cuvânt al OMS, Margaret Harris, a declarat şi că virusul SARS-CoV-2 nu este unul sezonier şi că activarea lui nu se desfăşoară în valuri. 
„Deşi virusurile care provoacă infecţii respiratorii, de regulă, au tendinţa de a apărea în valuri sezoniere, acesta se comportă diferit. Trebuie să fim prudenţi, virusul se adaptează şi noi trebuie să cunoaştem mai multe despre el. Este un virus care se adaptează la orice anotimp. Dar are particularitatea de a se transmite uşor între persoanele care intră în contact strâns, aşa că nu trebuie să-i oferim oprtunitatea”, a mai declarat Margaret Harris. 


Aceasta a mai declarat că cel de-al doilea val va fi un unul puternic, cu anumite fluctuaţii. „Cel mai potrivit este să controlăm curba şi s-o aducem cât mai jos. Pentru moment... primul val, al doilea, al treilea... aceste lucruri nu au niciun sens”. 
Îngrijorarea primordială a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii este legată de faptul că odată ce vom trece la temperaturile de iarnă, cazurile de gripă s-ar putea suprapune peste cele de Covid-19, a mai declarat Margaret Harris, potrivit Reuters. Margaret Harris a îndemnat totodată la atenţie şi la respectarea gesturilor-barieră care permit o încetinire a răspândirii virusului. (R.T.)

Filialele Prahova ale PNL, USR și PLUS anunță conferință de presă comună

Printr-o invitație adresată presei, filialele Prahova ale PNL, USR și PLUS anunță că mâine, 30 iulie, va avea loc o conferință de presă comună având ca subiect alegerile locale.
La întâlnirea programată pentru ora 11.00 vor participa Iulian Dumitrescu – președinte PNL Prahova, Mihai Polițeanu – președinte USR Prahova, Cristian Apostol – vicepreședinte USR Prahova și Cătălin Florescu – coordonator PLUS Câmpina.


Cel mai probabil, conducerile formațiunilor politice vor anunța alianța politică la nivelul județului în perspectiva alegerilor locale din 27 septembrie și vor oficializa ultimele decizii în acest sens, inclusiv în ceea ce privește nominalizarea unei candidaturi comune la Câmpina, în contextul în care, în ultimele ore, a apărut informația potrivit căreia PNL nu ar mai merge în aceste alegeri pe mâna actualului primar Horia Tiseanu.

1182 persoane depistate pozitiv cu COVID-19 în ultimele 24 de ore, 101 în Prahova

În urma testelor efectuate la nivel național, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.182 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.


Până astăzi, 29 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 48.235 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, 26.446 de pacienți au fost declarați vindecați, 3.870 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare și 2.269 au decedat.
În intervalul 28 – 29. iulie au fost înregistrate 30 de decese (15 bărbați și 15 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Botoșani, Brașov, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Prahova, Timiș, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și București. Toate cele 30 de decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
În ultimele 24 de ore, în județul Prahova au fost depistate 101 noi cazuri de infectare, numărul total de infectări de la începutul pandemiei fiind de 1795.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 643 de persoane au fost reconfirmate pozitiv, dintre care 40 în județul Prahova. 

Mihai Ungureanu candidează independent la funcția de primar al comunei Bănești


Înlăturat recent de la conducerea filialei PNL Bănești și din postura de candidat la funcția de primar, Mihai Ungureanu și-a anunțat astăzi, printr-un mesaj postat pe Facebook, decizia de a se reînscrie în cursa electorală, de data aceasta în calitate de independent.
În mesajul său, fostul liberal se adresează băneștenilor și face referire la „trădări impuse de partide, compromisuri, găști de partid”.

Mesajul postat de Ungureanu pe pagina sa de socializare
Vă reamintim că marți, 14 iulie, în cadrul ședinței Biroului Permanent Județean al PNL Prahova, care s-a desfășurat la Brebu, conducerea liberală a hotărât dizolvarea organizației PNL Bănești al cărei președinte până în acel moment era Mihai Ungureanu și numirea unui președinte interimar, până la înregimentarea politică a grupului de social-democrați conduși de primarul Gheorghe Stoica. În urma acestei hotărâri, primarul în exercițiu al comunei Bănești, Gheorghe Stoica, a părăsit PSD, anunțând că va candida din partea PNL pentru un nou mandat.

„Pași către o viață sănătoasă”, un proiect adresat familiilor având copii cu tulburare de spectru autist din Câmpina și alte localități învecinate

COMUNICAT DE PRESĂ

Asociația Glasul Autismului a demarat în luna iulie proiectul „Pași către o viață sănătoasă” cu sprijinul finanțării obținute în cadrul programului Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. 
Proiectul „Pași către o viață sănătoasă” propune un model de servicii de suport pentru o viață sănătoasă adresat familiilor având copii cu tulburare de spectru autist din Câmpina și alte localități rurale învecinate. Plecând de la nevoile identificate ne-am propus 5 direcții de acțiune: 
1. Informarea a 45 părinți având copii cu autism cu privire la alimentația corectă prin trei workshopuri. 
2. Creșterea motricității pentru 20 de copii printr-un program de terapie cuprinzand: kinetoterapie, masaj și terapie 3C. 
3. Suport pentru 15 aparținători prin participarea la grupuri de suport. 
4.Ajutor pentru 6 copii - activități de pregătire pentru școală. 
5. Pachete cu alimente sănătoase și produse sanitare pentru 45 familii. 
Proiectul se va finaliza în luna septembrie și are valoarea de 23.780 lei. 


1. Prin activitățile derulate în cadrul sesiunilor de Terapie 3C, kinetoterapie și masaj urmărim îmbunătățirea abilităților motrice și senzoriale, prin dezvoltarea forței musculare, a echilibrului, deprinderilor motrice de bază și utilitare, a funcțiilor senzorio-motrice, a motricității fine și capacității de relaxare. Exercițiile de conștientizare a corpului și a mediului în care se află, de optimizare a capacităților de coordonare a corpului și de concentrare îl ajută pe copil să se bucure de cât mai multă autonomie motrică. 
2. În timpul activităților de pregătire pentru școală copiii vor fi sprijiniți să se adapteze cât mai bine la solicitările mediului școlar. Se va exersa menținerea atenției, prin concentrarea pe sarcinile primite de la școală dar și a comunicării, prin socializarea cu ceilalți copii. 
3. Grupurile de suport sunt acele programe concepute cu scopul de a acorda sprijin emoţional şi informaţional aparținătorilor pentru a face față situaţiilor problematice cu care se confruntă, dar și din dorința de a crea un spațiu unic de interrelaționare în care părinții să-și poată împărtăși unii altora experiențele, să-și devină sursă de inspirație și de fortificare și să ajungă ei înșiși călăuze pentru copiii lor pe drumul special pe care îl au de parcurs împreună. 


„Au fost întâlniri de suflet în care fiecare părinte și-a gasit vocea și curajul pentru a se dezvălui, în care au fost conștientizate vulnerabilități, nevoi nebănuite, dar și resurse deosebite, întâlniri în care lacrimile au șters durerea retrăirii propriilor traume, dar au izvorât și din empatie și compasiune pentru încercările grele ale celorlați, întâlniri în care fiecare părinte a simțit ca nu mai este singur și că împărtășește un destin comun de provocări, dar și de binecuvântări” - ne spune Emilia Saralegui – psiholog și psihoterapeut cognitiv-comportamental, coordonator grup de suport. 

Grupul de suport a fost „Un pansament pentru suflet, un moment în care ne-am privit în suflet și am lasat pe alții să ne pătrundă în suflet” – Simion Cristina; „A fost o întâlnire de care aveam nevoie, cu multe emoții și cu oameni minunați. Vă mulțumesc din suflet!” – Tudose Georgiana. Acestea sunt câteva feedback-uri de la părinții care au participat la întâlnirea de sâmbată, 18 iulie, în locația Centrului Glasul Autismului. 


Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/de inițiativă. 
Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/de inițiativă. 
Mai multe informații cu privire la activitățile proiectului și ale asociației găsiți pe pagina https://www.facebook.com/glasulautismului sau contactând coordonatorul proiectului, Ileana Papahagi, la numărul de telefon 0739 841 169. 

28 iulie 2020

1.151 noi cazuri de infectări cu COVID-19 dintre care 63 în Prahova

Potrivit informării Grupului de Comunicare Strategică, în ultimele 24 de ore au fost depistate 1.151 noi cazuri de infectări cu COVID-19, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. 
Până astăzi, 28 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 47.053 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 26.128 de pacienți au fost declarați vindecați și 3.716 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. De la începutul pandemiei, 2.239 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. 

Foto: Unsplash
În intervalul 27 – 28 iulie au fost înregistrate 33 de decese ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, toate decesele fiind ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. 
Pe teritoriul României, 2.254 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.063 de persoane se află în izolare instituționalizată.De asemenea, 13.890 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 15 de persoane. 
În ultimele 24 de ore, în județul Prahova au fost depistate 63 de noi cazuri de infectare, numărul total de infectări de la începutul pandemiei fiind de 1694. 
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 594 de persoane au fost reconfirmate pozitiv la nivel național, dintre care 65 în județul Prahova. 

În clinicile private s-au produs blocaje din cauza cererilor mari pentru testările COVID-19. Care este situaţia în Prahova.

Solicitările românilor pentru testarea cu Covid-19 cresc de la o zi la alta, astfel încât la multe clinici private din ţară s-au făcut rezervări până în luna septembrie. Din această cauză, mulţi dintre ei au fost nevoiţi să-şi anuleze planurile de vacanţă. 
La jumătatea lunii iulie, Spitalul de boli infecţioase Victor Babeş din Bucureşti anunţa că încă din prima zi în care au declarat că vor testa cu plată pentru Covid-19, rezervările au ajuns până în septembrie. Spitalul de Boli Infecţioase poate face 20 de teste contra-cost pe zi. La fel ca la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova, costul unui test este de 200 lei, cel mai mic preţ disponibil pentru un test RealTime PCR, conform Gazetei de Sud. 
„În momentul de faţă, exista două teste care se efectuează pentru testarea COVID-19: Real Time PCR şi serologic. Testul Real Time PCR identifică direct prezenţa virusului în tractul respirator, deci confirmă o infecţie curentă. Testul serologic IgG este un test de anticorpi care confirmă sau infirmă dacă aţi avut o infecţie anterioară. Un test de anticorpi s-ar putea să nu arate dacă aveţi o infecţie curentă, deoarece organismului dumneavoastra îi poate lua între 1 şi 3 săptamâni după infecâie pentru a face anticorpi. Teoretic, prezenţa anticorpilor ar trebui să asigure protecţie faţă de o nouă infectare cu virusul. In prezent însă, nu sunt suficiente date care să susţină cu fermitate acest lucru despre anticorpii SARS-CoV-2 IgG”, informează doctorii clinicii MedLife. 


În Prahova, cele mai solicitate clinici care testează pentru Covid-19 sunt SanConfind, Synevo, Clinica Sante, Clinica Regina Maria şi Mediurg. 
La Centrul Medical Sanconfind pacienţii se pot testa pentru noul coronavirus doar în baza unei rezervări, de luni până vineri, în intervalul orar 7.30 – 09.00. În prezent, la clinica din Poiana Câmpina sunt făcute rezervări până la începutul lunii august şi se efectuează atât testul PCR, cât cel serologic. Pentru testul serologic se achită o taxă de 80 de lei și rezultatul este oferit în doar câteva ore. Testul PCR costă 380 de lei pentru cei care au nevoie de rezultatul în limba engleză, necesar celor care vor să călătorească peste hotare și 350 de lei în cazul în care doar doriți să verificați dacă sunteți infectați. Rezultatul unui test PCR iese în 48- 72 de ore. 
La Synevo Ploiești, din cauza numărului foarte mare de cereri, în momentul de faţă clinica nu mai testează pentru Covid-19 decât prin Direcţia de Sănătate Publică. Oamenii au devenit nemulţumiţi de faptul că din cauza acestui lucru trebuia să aştepte rezultatul testului timp de cinci zile. 
La Clinica Mediurg din Câmpina se efectuează doar testul serologic şi costă 150 de lei. 


În ceea ce priveşte Clinica Sante, testările pentru Covid nu se pot face la Câmpina, ci doar în locațiile din Ploieşti. Am mers acolo pentru a afla mai multe detalii, însă clinica era închisă. Pe uşă este lipit un anunţ în care se precizează că doar pacienţii asimptomatici sunt acceptaţi pentru testare, iar cei care prezintă febră mai mare de 37,3 nu pot fi acceptaţi pentru recoltarea niciunei investigaţii medicale. 
Roxana TUDOSE 

Reabilitarea zonei din spatele Pieței Centrale, un proiect de anvergură care necesită finanțare europeană

Revenit recent la conducerea Serviciului Public de Administrare şi Exploatare a Pieţei Centrale Agroalimentare Câmpina (SPAEPCA), după un an de zile în care a activat în sectorul privat, Marian Nistor are planuri mari în ceea ce priveşte reabilitarea zonei din spatele pieţei. Acesta și-a propus să demareze, într-un timp cât mai scurt, unul dintre cele mai mari proiecte derulate până acum: realizarea unei parcări de 50 de locuri şi un complex pe trei etaje ce va avea şi o parcare subterană. 

Proiectul complexului care se intenționează a fi realizat în spatele Pieței Centrale
- D-le Nistor, la 1 iulie 2019 v-aţi autosuspendat pentru un an activitatea de director al Pieţei şi v-aţi îndreptat spre mediul privat. Plecarea d-voastră a avut legătură cu situaţia dificilă pe care a trebuit să o gestionaţi în urma hotărârii Consilului Local prin care 50% din veniturile proprii ale SPAEPCA se virau la bugetul local? 
- Nu. A fost o oportunitate în mediul privat pe care nu puteam să o refuz, era un proiect nou. Am fost plecat la firma AVEURO Internaţional, o firmă din Câmpina care produce microbuze Mercedes în sensul conversiei dubelor de marfă noi în microbuze de transport persoane cu certificat de conformitate. Pentru mine a reprezentat o mare provocare, era un proiect nou, firma tocmai cumpărase fostul Fibec, care a fost transformat în fabrică pentru microbuze. Am solicitat, conform codului muncii, suspendarea contractului de muncă şi mi s-a aprobat. La 1 iulie 2019 am suspendat contractul la Piața Centrală pe 12 luni şi am început la Aveuro. În momentul în care suspendarea a încetat, a trebuit să revin la locul de muncă. În plus, proiectul pe care l-am avut acolo s-a finalizat mai repede decât prevedeam noi. Am coordonat totodată şi proiectul pentru producerea de măşti de uz medical, un alt obiect de activitate al firmei Aveuro. 

Marian Nistor
- Anul trecut declarați în presă că aveţi în plan două proiecte: primul, să realizaţi cu fonduri europene un complex cu o parcare subterană, iar cel de-al doilea viza realizarea unei parcări cu 50 de locuri în zona pieţei. În ce fază se află aceste proiecte? 
- Proiectul cu parcarea de 50 de locuri este un proiect de tranziţie până la realizarea proiectului mare pentru reabilitarea întregii zone din spatele pieţei: bazar, strada I. L. Caragiale şi strada 1 Mai. Acela fiind un proiect de anvergură, implică costuri foarte mari pe care, la ora actuală, Serviciul Public nu le poate acoperi şi nici chiar Primăria, fiind nevoie de o finanţare europeană, aşa cum consider eu. Totuşi, având în vedere că bazarul nu funcţiona la capacitate maximă, am propus Consiliului Local, şi ni s-a şi aprobat, să transfomăm doar zona de acolo într-o parcare cu un singur nivel, nivelul solului pentru că ne dorim să menţinem spaţiile comerciale de pe străzile I.L.Caragiale şi 1 Mai. 
Legat de parcarea aceasta de 50 de locuri de care vorbim, Consiliul Local a aprobat la finalul lunii iunie 2020 Studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici. Din cele două variante înaintate de către Servicul Public, Consiliul Local a ales una, iar în acest moment, în baza acestei hotărâri de Consiliu Local privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici, am declanşat procedura realizării documentaţiei în vedera obţinerii autorizaţiei de construire. Suntem în faza de certificat de urbanism, după care vom solicita eliberarea avizelor, după care se va realiza documentația tehnică pentru autorizaţia de construire, proiectul tehnic şi detaliile de execuţie. Atunci vom avea un nou deviz general actualizat şi în baza lui indicatorii economici care vor fi supuşi spre aprobare Consiliului Local, după care licitaţia pentru constructor. Pentru licitaţie va fi o procedură simplificată având în vedere suma şi se va trece la realizarea obiectivului. 

- Menţionați în aceeaşi declaraţie de presă că nu aţi reuşit să închiriaţi etajul Corpului C2. În ce măsură este ocupat în prezent? 
- Este închiriat tot, producem venituri la o capacitate de 100%. La ora actuală, gradul de ocupare a pieței, cu tot ce înseamnă corp C1, C2, strada I. L. Caragiale şi strada 1 Mai este de 99,9% în sensul că mai avem un spaţiu liber. Etajul corpului C2 l-am închiriat la 1 aprilie 2019, iar parterul a fost câştigat prin licitaţie de Clarion, care a stat o perioadă de timp, după care a plecat. A venit Larex Moda şi s-a închiriat jumătate din parter şi tot etajul. Trebuie să subliniez faptul că acest corp C2 este realizat din veniturile pieţei în procent de 100%. Ce am acumulat în fiecare an, excedentul bugetar, aşa-zisul profit, a fost depus într-un cont de trezorerie de investiţii din care nu aveam voie să luam bani pentru cheltuielile curente. 

- Ați urmărit activitatea desfășurată în piaţă în perioada stării de urgenţă, şi în general, din momentul în care situaţia generată de pandemia de coronavirus a devenit serioasă şi în România? 
- Partea grea a stării de urgenţă şi a stării de alertă a coordonat-o doamna Tudor Alexandra, cea care a fost locţiitorul meu pe această perioadă în care am fost la Aveuro. Doamna Tudor este juristul instituţiei și a fost desemnată de domnul primar să coordoneze activitatea cât am lipsit eu. După cum se poate vedea, în piaţa din Câmpina este un trafic foarte mare de persoane, este şi un număr mare de agenţi economici şi de producători care vin din toate colţurile ţării. Putem spune că până acum nu am avut nicio problemă. Nu a existat vreun focar COVID, nu au fost asemenea cazuri. S-a asigurat triajul epidemiologic, s-a realizat accesul controlat pe uşa din faţă cu distanţarea socială în perioada stării de urgenţă, a fost respectat programul pentru pensionari cu orele specifice când puteau ieşi din case. Primăria ne-a sprijinit, în sensul că firma de pază care asigură ordinea în zona centrală a suplimentat personalul de la piaţă pentru ordinele cu păstrarea distanţei, cu purtarea măştii, cu măsurarea temperaturii. Ştiţi că foarte multă lume spunea că prin scanarea temperaturii le sunt implementate 4G-uri, 5G-uri, că le sunt luate datele personale. Cu toate acestea, s-a reuşit acest demers şi au fost asigurate toate măsurile date prin ordonanţele militare sau prin lege. Şi în acest moment accesul în piaţă se face controlat cu program de aprovizionare, accesul pentru public pe uşile automate din faţă cu mască obligatorie, cu termoscanare. Având în vedere că starea de alertă a fost prelungită pe 15 iulie cu încă 30 de zile, vom implementa aceleaşi măsuri. 

- Din câte știți d-voastră, au fost aplicate reduceri la chirii în acea perioadă pentru a-i ajuta pe comercianţi să supravieţuiască pe piaţă? 
- Da. Conform prevederilor legale, au fost aplicate reduceri la chirii şi de 100% şi de 50%, în funcţie de certificatele pe care le-a emis ANAF-ul. În jur de 12 agenţi economici au solicitat şi conform legii au şi beneficiat de aceste reduceri. În luna iunie a fost emisă o hotărâre a Consiliului Local în baza căreia este redusă chiria pentru cei care au terase, iar noi avem în zona pieţei trei astfel de amplasamente, însă nu ştiu din ce motiv piaţa nu a beneficiat de această hotărâre de consiliu. 

- Câmpinenii reclamă adesea că, spre deosebire de alte pieţe din judeţ, de exemplu piaţa din Ploieşti, preţurile din Piaţa Agrolimentară Câmpina sunt mai mari. Există pârghii legale care să conducă la o scădere a acestora? 
- Preţul nu poate fi impus de administraţia pieţei. Ideea de mercurial a dispărut din 1989, odată cu comunismul. Ceea ce a făcut Serviciul Public de Administrare şi Exploatare a Pieţei Centrale Agroalimentare de-a lungul timpului a fost să stimuleze producătorii agricoli, care sunt prezenți în proporție de 75%, restul fiind agenţi economici. Producătorii agricoli îşi comercializează marfa cu preţul pe care îl doresc. Intervenţia oricărui organism asupra preţului - că este piaţă, că este autoritate publică, că este autoritate locală sau centrală - este ilegală. Mai mult, noi prin regulament avem prevăzute sancţiuni pentru persoanele care influenţează preţul de vânzare. Piaţa Centrală face parte dintr-o asociaţie, Asociaţia Administratorilor de Pieţe din România şi confruntând tarifele cu ale altor pieţe din ţară, am descoperit că la Câmpina sunt practicate printre cele mai mici tarife. Comparaţia cu piaţa din Ploieşti este incorectă. Vă spun şi de ce. În piaţa din Ploieşti sunt foarte mulţi agenţi economici, care merg pe principiul adaos mic – rulaj mare, şi atunci ei cumpără marfa din angro-uri la preţuri derizorii, apoi adaugă un adaos comercial mic pentru a face rulaj, pentru a-şi vinde marfa. În schimb, în piaţa din Câmpina, unde majoritatea sunt producători, ei au libertatea de a-şi vinde marfa la preţul pe care îl consideră corect faţă de produs şi de munca lor. Iar de munca lor ei nu îşi bat joc! Avem alături Complexul Carrefour, care ar putea fi un competitor şi ar putea să regleze preţul, însă nu l-a influenţat, pentru că una este un produs de la producător şi alta este un produs importat. Dar să nu credeţi că este preţul mai mic în Carrefour decât este în piaţă, pentru că şi Carrefour se orientează după piaţă. Dacă aţi putea face o comparaţie între preţurile din Carrefour Câmpina şi preţurile din Carrefour Ploieşti aţi observa că sunt mult mai mari. La noi se mai întâmplă un lucru care este benefic, dar impactează un pic preţurile de weekend. Începând de joi, vineri şi sâmbătă, mai puţin duminică, avem foarte mulţi turişti care îşi fac cumpărăturile la piaţa din Câmpina. S-a întâmplat în repetate rânduri să vorbesc cu ei şi mi-au spus „venim aici pentru că piaţa este închisă, are climatizare, produsele sunt mereu proaspete, iar la tarabă sunt producători pe care noi îi ştim de 10-15 ani”. Piaţa din Breaza este scumpă, piaţa din Sinaia e şi mai mică şi mai scumpă şi mai urâtă din punct de vedere al produselor. Utilizatorii noştri au simţit acest lucru şi, în momentul în care urcă „bucureştenii”, cum spun ei, urcă și preţul un pic, pentru că ei încearcă să alinieze preţul la cel de la Bucureşti. Revenind, aşa cum spuneam, intervenţia noastră pe preţ este interzisă. 

- Au existat reclamaţii din partea cumpărătorilor vis-a-vis de calitatea produselor comercializate în piaţă? De exemplu la peşte. 
- Nu. Cel care vinde păstrăv în piaţă are boxa cu peşte viu şi mai proaspăt decât peştele viu nu există. Legat de pescăriile de pe strada I. L. Caragiale şi 1 Mai nu au fost reclamaţii care să ajungă la noi. Dacă au fost mici discuţii, s-au rezolvat între agentul economic şi cumpărător. Noi, de-a lungul timpului, am stabilit un set de reguli general valabile de la care nu facem abatere. Dacă agentul economic este vinovat de ceva, el ştie că trebuie să-şi ia toate măsurile să îndrepte acea situaţie. Dacă nu o face, sancţiunile pe care le poate aplica SPAEPCA nu sunt financiare, ci sunt doar administrative. Asta înseamnă un avertisment scris. Un al doilea avertisment în termen de 90 de zile duce la rezilierea unilaterală a contractului şi la pierderea dreptului de a mai desfăşura activităţi comerciale în piaţă. Agentul economic ştie că dacă încalcă regulamentul îşi pierde locul de vânzare. Dacă îşi pierde locul de vânzare, îşi pierde pâinea. Regulile fiind publice, toată lumea le are la cunoştinţă, le respectă şi lucrurile merg bine. 

- În prezent aveți proiecte în derulare? 
- Principalul proiect, dacă îl putem numi aşa, este lupta cu COVID. Fiind principalul punct comercial din zona centrală, o mare parte din resursele noastre, atât umane, cât şi financiare, sunt dedicate menţinerii Pieţei din Câmpina drept un loc sigur din punct de vedere al infectării cu acest virus. În momentul în care sănătatea oamenilor este pusă în pericol, toate lucrurile o iau razna. 
Al doilea proiect se referă la amenajarea din spatele pieţei: parcarea plus identificarea unei surse de finanţare pentru acel ansamblu comercial care trebuie făcut în spatele pieţei. Tocmai ce am încheiat proiectul reabilitării sistemului de supraveghere video pentru corpul C1, pentru că este foarte important „să avem ochi”, cum spunem noi. Avem un sistem de supraveghere cu un număr mare de camere video - 32, ceea ce a descurajat orice activitate nelegală. Cam acestea sunt proiectele care au mai rămas pentru anul 2020. Însă, după cum spuneam, parcarea este principalul obiectiv, iar pe termen mediu, reabilitarea întregii zone din spatele pieţei. 

Întreaga zonă administrată de SPAEPCA
- Ați luat vreodată în calcul ideea de a investi într-o seră banii obținuți din profit? De exemplu să produceţi legume şi să le comercializaţi în piaţă cu preţuri reduse? 
- Da, la un moment dat chiar am avut o discuţie cu cei de la Direcţia Finanţelor Publice Ploieşti să facem în piaţă propriul magazin. Nu neapărat să producem noi, pentru că asta implică proprietatea unui teren pe care să fie construită o seră, iar acest teren, care să fie şi pe proprietate publică, nu există în Câmpina. Ar fi existat și problema personalului care trebuia angajat, iar organigrama stabilită prin hotărârea Consiliului Local nu permite. Plus de asta, instituţiile publice cum suntem noi înfiinţaţi, conform legii, nu pot avea activităţi economice de comerţ. Așadar, noi şi dacă am dori să facem lucrul acesta, nu putem. A fost la un moment dat o discuţie, prin 2010, cu viceprimarul de atunci, Eduard Milu, prin care s-a încercat ca în piaţa din Câmpina să se vândă florile produse la sera municipiului. Florile de acolo sunt folosite pentru amenajarea oraşului şi doreau ca surplusul să îl vândă în piaţă, urmând să se pună la dispoziţie tarabele, iar ei să vină cu marfa. Bineînțeles că nu au primit acceptul Direcţiei Finanţelor Publice pentru a face acte de comerţ în adevăratul sens al cuvântului. Da, s-ar putea face un astfel de lucru, în condiţiile în care Consiliul Local ar hotărî, la un moment dat, să înfiinţeze un SRL. Acel SRL ar putea să aibă activităţi economice. Dar un SRL care să facă doar activităţi de comerţ la piaţă nu s-ar susţine. 

- Ce planuri de viitor aveți? 
- Ne dorim ca modernizarea pe care am început-o odată cu corpul C1 şi corpul C2 să continue pe tot ce înseamnă teren aflat în administrarea Serviciului Public de Administrare şi Exploatare a Pieţei Centrale Agroalimentare: bazarul, strada I.L.Caragiale, strada 1 Mai să ajungă să arate cel puţin la fel, dacă nu chiar mai bine, decât felul în care arată partea din faţă. Nu am renunţat nici la ideea de a face cele două pieţe în zona Autogării şi Turnătorie, două mici pieţe de cartier pentru zonele mai îndepărtate de centru. Ne gândim şi la un sistem de panouri fotovoltaice care să susţină consumul de energie electrică pentru toate facilităţile Serviciului Public. De asemenea, încercăm să identificăm o soluţie pentru reducerea costurilor cu gunoiul menajer, având în vedere că cea mai mare parte din cantitatea de gunoi este gunoi vegetal şi noi considerăm că ar trebui folosit în alt fel, nu colectat, strâns şi dus la rampa de gunoi. Am plătit peste 10.000 lei luna asta pentru gunoi. Trebuie găsită o soluţie: operatorul de salubritate sau Primăria să investească, de exemplu, într-o staţie de compost. Există un masterplan la nivel de judeţ care include şi staţiile acestea de compost. Noi încercăm să reducem cheltuielile cât de mult se poate. Serviciul Public este recunoscut pentru cumpătare în ceea ce privește cheltuielile, tocmai de aceea am avut excedent bugetar an de an şi am putut să realizăm obiectivele de investiţie din fonduri proprii. 
Roxana TUDOSE 

Editorial. CAUZE

S-o spun deschis: unul dintre principalii vinovați pentru explozia cazurilor de contaminare cu Covid este Curtea Constituțională! Dl. Dorneanu & ciracii au „judecat” ca într-o situație normală. Fără să țină seama de caracterul excepțional, la nivel mondial, al momentului istoric și moral în care ne aflăm. Nu vreau să discut influența politică asupra acestei decizii care a răpit statului puterea de a lua măsuri pentru a împiedica răspîndirea molimei. Nu avem, firește, dovezi, decît indirecte. Am învățat cu toții, măcar din romanele polițiste, să ne întrebăm cui prodest? Cui folosește. Și vedem clar, în fiecare seară la Tv, căror forțe politice le folosește degringolada creată. Dacă ne amețesc cu litere și numere de articole de lege, prea înalții judecători constituționali omit esențialul: acela că nu suntem într-o conjunctură normală. Și astfel, tot edificiul lor argumentativ se prăbușește. S-ar putea invoca vorba știută de mai toți cu minimum de cultură generală: pereat mundus, fiat justitia! Să se facă dreptate, chiar dacă piere lumea. Numai că această zicere (de altfel destul de apocrifă) nu este un principiu de drept. Pe cînd latinii aveau altul, într-adevăr funcțional: Iustitium


În situații speciale, care puneau în pericol situația Statului, Senatul putea suspenda aplicarea unor legi pentru a apăra Republica. Dar nu aceste chestiuni de specialitate ne privesc pe noi, cetățenii. Ci faptul că decizia CCR, formalizată pe așa zisa apărare a unor drepturi, a aruncat țara în haos. Sigur că nu e singura cauză (ruptura dintre stat și popor care se socotesc reciproc dușmani este o alta), dar este cea mai importantă. Pentru un popor anomic, incult, neobișnuit să respecte legile și semenii, supus efectului de praștie după strictețea stării de urgență, nu era greu de prevăzut dezastrul pe care-l vedem zilnic în statistici. Curtea a judecat, dar nu a gîndit. Sigur că, neavînd nicio responsabilitate „medicală” ori „socială”, nimeni nu-i va cere socoteală. Să vedem legătura cu niște cifre date publicității astăzi, duminică, de către Administrația națională a Penitenciarelor. În primele 6 luni ale acestui an au foste eliberate condiționat  aproape 700 de persoane, o treime fiind condamnate pentru omor, peste 100 pentru viol.

Fantoma unei republici - Republica de la Ploiești

Ploieștiul și ploieștenii erau cât pe ce să schimbe istoria Regatului Român și să curme domnia principelui Carol I care, dupa cum se va fi dovedit, a fost una remarcabilă din toate punctele de vedere. Dacă un rege român își merită bulevardele din aproape toate orașele (în afară de Ploiești, y compris), atunci cu siguranță Carol I este acel rege. Analiza [1] istoricului ploieștean Dorin Stănescu asupra evenimentelor din ziua de 8 august 1870 se citește pe nerăsuflate, oferind o serie de informații puțin sau deloc cunoscute, despre unul din evenimentele cele mai ocultate (și, în egală măsură, puțin cunoscute) din istoria românilor.


Orașul Ploiești de la jumătatea secolului XIX semăna destul de mult cu un sat mai mare, iar călătorii care treceau prin el o remarcau cu surprindere și dezgust. „Călătorii străini care trec prin oraș, între 1840-1877 remarcă la unison: omniprezența prafului, gunoaielor, noroiului, labirintul străzilor, animalele care zburdă în voie pretutindeni, mirosuri insuportabile, locuințele insalubre, uriașul spațiu verde în care sunt pierdute casele orașului, numeroasele cârciumi, una la 200 de locuitori”. În vara anului 1872, la doi ani de la rebeliunea din 1870, călătorul britanic James William Ozanne s-a îmbolnăvit de febră, fiindu-i recomandată petrecerea câtorva săptămâni în Transilvania.

PNȚ Maniu - Mihalache. TRECUT PENTRU VIITOR

PNŢ Maniu-Mihalache - PNŢMM - este continuatorul în spirit, principii si valori al PNŢ și al PNTCD, reînființat sub acest nume de către Corneliu Coposu în decembrie 1989 împreună cu național-țărăniștii supraviețuitori ai terorii comuniste.

Scopul principal al PNŢ Maniu-Mihalache este refacerea României autentice, distrusă in perioada comunistă și în continuare desfigurată in perioada de „tranziţie” din 1989 pana in prezent. Dorim redarea credibilității instituţiilor democratice ale statului, în frunte cu parlamentul, înnoirea reală a clasei politice prin eliminarea elementelor politicianiste corupte, “baroni” hrapareti si aservitii lor politici, prin înlăturarea relei-credințe, a incompetenței și imposturii la nivelul exercitării funcțiilor publice. Dorim realizarea unei legislații clare, simple, ușor de înțeles și de respectat.
Altfel spus, dorim impunerea unui comportament moral în politică.
Dezideratul principal al nostru este împlinirea idealului naţional, respectiv unificarea României cu Republica Moldova.
Nu suntem un partid paseist, rădăcinile trecutului ne inspiră și situația actuală dezastruoasă, economică și socială ne obligă la o activitate politică susținută la cel mai înalt nivel de ținută și moralitate.


Susținem evolutia moderna si integrarea Romaniei in lumea civilizata, democratica si progresista a occidentului euro-atlantic in opozitie cu conceptul autoritarist, retrograd si alienat al orientului.
Susținem exercitarea in deplina libertate a tuturor drepturilor umane, dezvoltarea social-economica si culturala a tarii, a comunitatilor teritoriale, a familiei si a individului in armonie cu traditiile si valorile poporului roman. Dorim realizarea in Romania a unui stat cu adevarat in slujba propriilor cetateni, in totala opozitie cu “statul opresor” realizat cu rea vointa si in deplina vinovatie de catre clasa politica la putere in Romania. Dorim ca cetatenii sa aleaga in deplina cunostiinta de cauza, tot ce are mai bun Țara Românească, astfel încât guvernarea si legislația, eficiente și oneste, să poată duce la dezvoltare și modernizare, la sisteme de educație și de sănătate eficiente, la un sistem de aparare a României consistent, la o viață civilizată în siguranță, în esență să aducă o rază de speranță în mai bine pentru toți.
Doar aducând la putere oameni morali de cacarcter și competenți din elitele țării se poate ajunge la o bună guvernare țării!
În tradiţia PNŢ, sprijinim renaşterea satelor prin instituirea de facilităţi asigurătoare pentru înfiinţarea şi dezvoltarea activităţilor agricole şi neagricole, profitabile şi autosustenabile şi prin dezvoltarea infrastructurilor educaţionale, de sănătate, edilitare şi culturale, în vederea reîntoarcerii şi stabilizării tinerilor la sate.
Prin rolul pe care l-a jucat în realizarea idealurilor naţionale, în lupta împotriva dominaţiei străine şi a totalitarismului, prin eroismul fruntașilor săi politici, prin permanenta slujire a neamului românesc, PNŢ a devenit simbolul Rezistenţei Naţionale şi deţinătorul necontestat al legitimităţii democratice în ţara noastră. Aceste însuşiri îi conferă dimensiunea de reper moral al vieţii politice din România de astăzi și dreptul de a fi actuala speranță a cetățenilor pentru un trai mai bun în România. (P)

Mihai Grigoriu – presedinte onorific
Radu Rizescu – presedinte executiv
Maria Zaharia – presedinte filiala Prahova

Are cuvântul medicul de la SanConfind: DESPRE HISTEROSCOPIA DIAGNOSTICĂ ȘI TERAPEUTICĂ – informații utile pentru paciente

Histeroscopia reprezintă o procedură minim invazivă care permite vizualizarea directă a endocolului, a cavității uterine și a orificiilor proximale ale trompelor uterine (histeroscopia diagnostică), precum și tratamentul simultan/la distanță al eventualelor leziuni descoperite (histeroscopia terapeutică). NU ESTE O METODĂ PRIMARĂ DE DIAGNOSTIC, CI ESTE PRECEDATĂ DE ECOGRAFIE TRANSABDOMINALĂ/ TRANSVAGINALĂ. 

Histeroscopia diagnostică

Indicații: Sângerare uterină anormală la femeia aflată în perioada genitală activă sau la menopauză, infertilitate, sinechii, polipi endometriali, fibroame submucoase, dispozitiv intrauterin încarcerat, sterilizare tubară. Indirect, se poate verifica permeabilitatea a cel puțin unei trompe uterine. 
Contraindicații: sarcina în evoluție, boala inflamatorie pelvină în puseu acut, sângerare uterină abundentă, cancer de col uterin. Există discuții în ceea ce privește riscul de diseminare la pacientele cu neoplasm de endometru. Dispozitivul utilizat poartă numele de histeroscop, a cărui descriere sumară include un telescop (tub), o sursă de lumină si o cameră conectată la un monitor ce permite mărirea imaginii. Se folosește, de asemenea, un fluid de distensie a pereților cavității uterine (de obicei ser fiziologic). 
Pregătirea pentru intervenție: De obicei se practică în prima săptămână după menstruație, la o pacientă cu probe de coagulare în limite normale, cu respectarea contraindicațiilor. Se poate administra cu o oră înainte de interventie un antiinflamator sau paracetamol. Se practică sub analgezie intravenoasă sau anestezie locală (în colul uterin), în funcție de sensibilitatea individuală, dorința pacientei și de particularitățile pacientei (poate fi necesară sau nu dilatația colului uterin). De obicei, se efectuează în regim de spitalizare de zi. Pacienta este așezată în poziție ginecologică, se introduce în vagin un specul/ valve, se badijonează pereții vaginali și suprafața colului cu o soluție antiseptică, se introduce telescopul prin colul uterin și se inspectează, de jos în sus, endocolul, cavitatea uterină și deschiderea în uter a trompelor uterine. Practic, procedura nu presupune incizii, nu lasă cicatrice și se face prin orificiul natural al colului uterin. 


Histeroscopia terapeutică 

Histeroscopia terapeutică are drept scop fie îndepărtarea leziunilor cavității uterine (cum ar fi: polipi endometriali, fibroame submucoase, septuri, sinechii, fragmente de dispozitiv intrauterin), fie sterilizarea tubară definitivă/permanentă prin introducerea în trompele uterine a unor spirale speciale. Durata intervenției depinde de scopul acesteia. O histeroscopie diagnostică poate dura până la 10 minute, iar una terapeutică poate ajunge la o oră. 
Complicații: Rar întâlnite, sub 3% din cazuri, includ leziunile cervicale în situațiile în care a fost necesară dilatarea colului uterin și s-a realizat cu dificultate, perforația uterului sau a organelor învecinate, sângerare uterină, reactivarea unei boli inflamatorii pelvine latente, reacții individuale la anestezicul utilizat, tulburări determinate de absorbția fluidului utilizat ca mediu de distensie. 
Recuperarea posthisteroscopie: Rapidă, pacienta la care procedura s-a realizat sub anestezie locală poate părăsi spitalul în aceeași zi. Va fi informată că pot persista, câteva zile, un ușor disconfort pelvin și o mică sângerare genitală care se remit rapid, spontan sau după administrarea unui antiinflamator și a unui antispastic. Se recomandă abstinență timp de 2 săptămâni. Pacienta poate rămâne însărcinată la următorul ciclu menstrual în cazul în care nu se constată anomalii locale sau poate necesita contracepție pe o perioadă recomandată de medicul curant. Se va adresa de urgență medicului curant în caz de sângerare uterină prelungită, dureri pelvine persistente, febră, scurgeri anormale.

Dr. Corina Catrina, 
medic primar obstetrică-ginecologie la Spitalul SanConfind
(PUBLICITATE)

27 iulie 2020

Liviu Briciu candidează din partea POL la funcția de primar al Câmpinei!

Cunoscutul om de cultură și organizator al Festivalului de Jazz-Rock din Câmpina, informaticianul Liviu Briciu, și-a anunțat recent pe Facebook candidatura la funcția de primar al Câmpinei. 
Briciu și grupul de inițiativă care i s-a alăturat în acest demers politic vor candida sub sigla POL (Partidul Oamenilor Liberi), o formațiune politică de tip regional, cu doctrină și deschidere europeană, înființată în Transilvania, la Târgu Mureș, al cărei președinte este Dan Mașca. 
Printre cele mai importante valori aflate în centrul doctrinar al POL se numără democrația deliberativă și participativă, inovația în materie de bună guvernare locală, nediscriminarea, respectul față de demnitatea persoanei umane, spiritul inovator la nivel civic și antreprenorial, respectul față de drepturile omului așa cum sunt acestea formulate în Cartele și Tratatele ratificate de România și solidaritatea față de toți semenii cărora le sunt încălcate drepturile și libertățile fundamentale. 
Decizia lui Liviu Briciu de a candida sub sigla unui partid mic, nereprezentat la nivel național, în care ierarhia funcțiilor și militantismul politic par mult estompate în comparație cu partidele tradiționale românești, nu este întâmplătoare, având în vedere istoricul său politic. 
Vă reamintim că Liviu Briciu a fost membru activ al PNL Câmpina și s-a retras din prim-planul activității politice pe fondul înființării USL (alianța PSD cu PNL), nefiind de acord cu această nefericită asociere, dar și în perioada post-fuziune dintre PNL și PDL, când era membru al noului PNL condus de Horia Tiseanu. După alegerile interne din anul 2017, atunci când a susținut, fără succes, candidatura lui Bogdan Cord la președinția PNL Câmpina, Briciu s-a retras din nou din PNL nefiind de acord cu modul nedemocratic în care s-au desfășurat alegerile interne și cu noua structură de conducere a filialei, emanată în urma acestor alegeri. 
Așadar, dizidenți prin excelență, Liviu Briciu și mare parte din grupul celor care i se alătură azi se regăsesc și candidează sub sigla Partidului Oamenilor Liberi, încercând să obțină atât prima funcție administrativă a orașului, cât și un număr semnificativ de locuri în Consiliul Local. 

De la stânga la dreapta: Cosmin Raț, Liviu Briciu, Ileana Secăreanu,
Dragoș Mitoi, Bogdan Cord, Bogdan Tămîrjan
Publicăm în continuare mesajul prin intermediul căruia Liviu Briciu, alături de grupul de inițiativă din POL își anunță candidatura: „POL Câmpina vă propune pentru aceste alegeri un Primar și Consilieri locali cu competențe în domeniile în care își desfășoară activitatea. Vor răspunde în nume propriu pentru faptele lor și nu se vor ascunde în spatele vreunei formațiuni politice. Liviu Briciu – informatician, Bogdan Cord – inginer, Cosmin Raț - matematician, Dragoș Mitoi – medic stomatolog, Ileana Secăreanu – professor limbi străine, Bogdan Tămîrjan – inginer”.

120 noi cazuri de infectare în Prahova în ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică informează că în urma testelor efectuate la nivel național, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.104 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. 
Până astăzi, 27 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 45.902 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus; 25.794 de pacienți au fost declarați vindecați și 3.440 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. De la începutul pandemiei și până în prezent, 2.206 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.


În intervalul 26 – 27 iulie au fost înregistrate 19 de decese (11 bărbați și 8 femei). Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, un deces la categoria de vârstă 40-49 ani, două la categoria de vârstă 50-59 ani, șase decese la categoria de vârstă 60-69 ani, șapte decese la categoria de vârstă 70-79 ani și două decese la categoria de peste 80 de ani. Dintre decesele înregistrate, 17 sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, un pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru altul nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În ultimele 24 de ore, în județul Prahova au fost depistate 120 de noi cazuri de infectare, numărul total de infectări de la începutul pandemiei fiind de 1631.

Candidatul PSD Câmpina la funcția de primar, depistat pozitiv cu COVID-19

Candidatul PSD Câmpina la funcția de primar, Nicolae Moisescu, a fost depistat pozitiv cu COVID-19. Cel mai probabil, acesta a fost infectat cu virusul pe fondul apariției mai multor cazuri la societatea Neptun SA din Câmpina, acolo unde își desfășoară activitatea. 
Vă reamintim că ieri, 26 iulie, directorul general al SC Neptun SA, ing. Rudolf Leica, a trimis presei un comunicat în care anunța apariția primelor cazuri în sectoarele de producție. 
Publicăm în continuare mesajul postat de Nicolae Moisescu pe pagina sa de Facebook: 



"Dragii mei, 
Doresc să vă comunic că în urma testului COVID pe care l-am făcut, rezultatul obținut este pozitiv. Am respectat regulile atât de mult cât mi-a stat în putere, însă acest virus nu iartă! Sunt asimptomatic, mă simt bine și voi depăși acest moment. Am luat legătura cu medicul de familie și cu cei de la DSP și aștept noi vești din partea dumnealor. Voi respecta cu strictețe toate procedurile medicale! De asemenea, cu responsabilitate am luat toate măsurile și i-am anunțat pe toți cei cu care am intrat în contact în aceste zile. 
Suntem într-un moment în care trebuie să ne întoarcem la valorile care contează cu adevărat: familia și sănătatea fiecăruia dintre noi. Voi rămâne în continuare în cursa pentru Primăria Câmpina pentru că simt că este momentul să îmi asum un rol activ în comunitatea în care trăiesc.Știu că este datoria mea să îmi pun experiența de manager și ceea ce am învățat în acești ani de la oameni, în slujba oamenilor #bineinteles. 
Cred că numai cei inconștienți se pot gândi acum la alegeri. Noi, oamenii normali și responsabili, ne gândim în primul rând la sănătate. Fac un apel la responsabilitate! Trebuie să ne protejăm și să respectăm regulile în continuare. O facem pentru noi, pentru copiii noștri, pentru părinți și bunici. Pericolul nu a trecut! 
Vă voi ține la curent, aici, în legătură cu evoluția stării mele de sănătate și în legătură cu activitățile pe care le voi desfășura în izolare sau după ce acest pericol va trece. 
Vă doresc multă sănătate #bineinteles, dumneavoastră și celor dragi! 
Cu transparență și gânduri de bine, al dumneavoastră, 
Nicolae Moisescu pentru Campina #bineinteles"

26 iulie 2020

Au apărut primele cazuri de infectare cu COVID-19 la societatea Neptun din Câmpina

Într-un scurt comunicat remis presei, directorul general al societății Neptun SA din Câmpina, ing. Rudolf Leica, semnalează apariția primelor cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus la societatea câmpineană. Pentru a limita răspândirea virusului, conducerea a luat decizia  reducerii activității la capacitate minimă, de numai 10%, precum și testarea angajaților și trimiterea acestora în izolare la domiciliu.


“Avand in vedere aparitia primelor cazuri de coronavirus in sectoarele de productie, societatea Neptun S.A. a decis sa isi continue activitatea la capacitatea minima de 10%. Restul personalului se va izola voluntar si va intra intr-un program de testare urgenta achitata integral de societate, urmand ca reluarea activitatii sa se faca progresiv, exclusiv cu personal testat negativ.” - se arată în comunicatul de presă. 

24 iulie 2020

Angajaţii trimişi acasă de DSP din cauza infectării cu coronavirus vor intra în şomaj tehnic

Angajaţii sănătoşi ai companiilor pentru care Direcţiile de Sănătate Publică dispun suspendarea activităţii în urma infectării unor salariaţi cu noul coronavirus vor beneficia de acordarea indemnizaţiei de şomaj tehnic. 
Guvernul a adoptat această măsură miercuri, 22 iulie, în urma unei ordonanţe de urgenţă şi este valabilă până la sfârşitul anului, informează Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS). 


Conform hotărârii, „dacă Direcţia de Sănătate Publică dispune suspendarea activităţii unei companii ca urmare a identificării de persoane infectate cu SARS-CoV-2, toţi angajaţii, cu excepţia celor aflaţi în concediu medical, vor beneficia de acordarea indemnizaţiei de şomaj tehnic, din bugetul asigurărilor pentru şomaj. Sprijinul financiar se va acorda pe toată perioada în care activitatea este suspendată, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2020. Aceste măsuri de protecţie socială la nivelul angajatorilor, cu caracter excepţional, sunt necesare pentru a evita pierderea de locuri de muncă, creşterea ratei de excluziune socială, precum şi amplificarea decalajului socio-economic dintre persoanele a căror activitate a fost afectată direct de epidemie şi restul populaţiei”, se menţionează în comunicat. 

1.119 noi cazuri de infectări cu COVID-19 dintre care 35 în Prahova

Potrivit informării Grupului de Comunicare Strategică, în ultimele 24 de ore au fost depistate 1.119 noi cazuri de infectări cu COVID-19, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. 
Până astăzi, 24 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 42.394 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 25.349 de pacienți au fost declarați vindecați și 2.918 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. 
Până astăzi, 2.150 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

Foto: Unsplash
În intervalul 23 – 24 iulie au fost înregistrate 24 de decese ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, toate decesele fiind ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
Pe teritoriul României, 845 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 1.420 de persoane se află în izolare instituționalizată.De asemenea, 6.810 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 39 de persoane.
În ultimele 24 de ore, în județul Prahova au fost depistate 35 de noi cazuri de infectare, numărul total de infectări de la începutul pandemiei fiind de 1323. 
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 470 de persoane au fost reconfirmate pozitiv la nivel național, dintre care 22 în județul Prahova.

30 de măşti de protecţie oferite lunar în mod gratuit pentru anumite categorii de persoane

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat ieri, 23 iulie, legea care prevede acordarea în mod gratuit a 30 de măşti de protecţie pe lună pentru anumite categorii de persoane. Măştile sunt confecţionate conform standardelor europene în vigoare, preponderent de producători interni. Fondurile necesare achiziţionării şi distribuţiei măştilor de protecţie către populaţie se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, prevede legea. 

Foto: Unsplash
Legea prevede că Minsterul Sănătăţii va achiziţiona şi va distribui măştile pentru protecţia cu noul virus SARS-CoV-2, în mod gratuit, către fiecare beneficiar. 
Potrivit actului normativ, se acordă gratuit un set de 30 de măşti de protecţie, lunar, pentru: 
- persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat; 
- persoanele din familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei; 
- pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi sunt de până la 1.000 lei inclusiv, reprezentând nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009; 
- persoanele încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestaţiile sociale prevăzute de art. 42 şi 58 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. 
Autorităţile publice locale vor avea obligaţia de a întocmi listele nominale şi să le transmită Direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti în termen de trei zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, în vederea stabilirii necesarului de repartizat, scrie Agerpres. 
„Prevederile prezentei legi se aplică până la încheierea pandemiei de coronavirus COVID-19, declarată oficial de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii”, mai prevede actul normativ. 

23 iulie 2020

Poliţiştii câmpineni au arestat un tânăr după ce a furat două telefoanele mobile dintr-un autoturism

Tânărul de 24 de ani a fost reclamat la Poliţia Municipală Câmpina în cursul zilei de ieri, 22 iulie, ziua în care dintr-un autoturism neasigurat din oraş au dispărut subit două telefoane mobile de pe bancheta din faţă.

Foto cu caracter ilustrativ
Cazul a fost preluat de poliţiştii de investigaţie din Câmpina care acum efectuează cercetări penale privind sustragerea celor două telefoane mobile dintr-un autoturism de către târărul găsit vinovat : „La data de 22 iulie, persoane necunoscute au sustras cele două telefoane mobile de pe bancheta din dreapta față a unui autoturism lăsat neasigurat. În urma verificărilor efectuate, s-a reușit identificarea persoanei bănuite de comiterea faptei, respectiv un bărbat de 24 de ani și totodată, recuperarea bunurilor sustrase. Față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. În continuare se desfășoară cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt”, au transmis reprezentanții Poliției Prahova.

Maria Obretin, Sorina Ștefănescu și Ioana Marchidan ajung la Câmpina la IDEO IDEIS #15

COMUNICAT DE PRESĂ

Cea de-a 15-a ediție a Festivalului de Teatru Tânăr IDEO IDEIS se întâmplă în perioada 5 – 9 august, în 9 orașe din țară. Pe lângă Alexandria, locul în care a luat naștere inițiativa, anul acesta se adaugă pe hartă București, Baia Mare, Botoșani, Buzău, Câmpina, Roman, Sibiu și Timișoara.
 Contextul neobișnuit al acestui an a lansat o provocare pentru organizatori care au fost motivați să găsească soluții inovative prin care experiența de învățare să rămână autentică, în același timp prioritizând siguranța și sănătatea participanților. Festivalul crede în educația făcută cu grijă și ia o formă nouă: anul acesta, tinerii din trupele de teatru și participanții individuali nu se vor mai întâlni cu toții la Alexandria ci vor primi în orașele lor capsulele IDEO IDEIS -  9 echipe formate din 2 traineri și un mentor. În plus, în fiecare oraș va exista o mini-redacție, formată din adolescenți, care va documenta întâlnirea comunității lor cu festivalul. 
 Toate întâlnirile se vor întâmpla în aer liber, respectând regulile de distanțare socială și tot setul de norme de protecție reglementat de autorități. În cazul în care contextul o va cere, organizatorii sunt pregătiți să mute activitățile în mediul online.


Astfel, în Câmpina adolescenții se vor întâlni, în 4 din cele 5 zile de festival, la Atelierele de Teatru Tânăr cu Sorina Ștefănescu, iar la Atelierele de Măiestrie (dans), cu Ioana Marchidan. Activitatea celor două tipuri de ateliere intensive are rolul de a dezvolta abilitățile creative ale participanților, într-un context complet de lucru și învățare. 
 Sorina Ștefănescu a debutat la Teatrul de Comedie, în Domnișoara Iulia (r. Liviu Lucaci, 2009), iar de-a lungul timpului a colaborat cu diverse teatre, în prezent joacă pe scena Teatrului Nottara în spectacolele Molière | eréiloM (r. Roman Feodori, 2018) și Cum vă place (r. Alexandru Mâzgăreanu, 2018). Mai poate fi văzută și pe scena Teatrului Național București și a Teatrului Metropolis și în diversele colaborări din sectorul independent. Ioana Marchidan este performer si coregraf, și-a început cariera ca dansator profesionist la Opera Națională Româna și a colaborat cu compania de dans Gigi Caciuleanu Romanian Dance Company, subsTANZ/Massimo Gerardi și Tangaj Collective. Printre coregrafiile proprii pe care le semnează se numără „2 femei contemporane”, „Reverse Discourse” și „Stabat Mater”. Din 2016 este directoarea Asociației Dance Spot și director artistic la Linotip - Centru Independent Coregrafic.
Îndrăgita actriță Maria Obretin este mentorul care, timp de două zile, va inspira adolescenții din Baia Mare. Aceștia vor lua parte la un schimb de know-how intergenerațional, în care prim-planul aparține artei și îndrumării într-un sens cultural mai larg. Maria Obretin a jucat pe numeroase scene din București și din țară, în spectacole regizate de Andrei Șerban (Lear, Ivanov, Carousel), Lia Bugnar (Noi 4, 7 dintr-o lovitura, Melcul) și Matei Lucaci Grundberg (Sâmbătă: averse!). A devenit cunoscută și pentru rolurile sale de film, îndeosebi pentru 6,9 pe scara Richter (r. Nae Caranfil), București NonStop (r. Dan Chișu), The Nun (r.  Corin Hardy) și pentru rolul Ginei din popularul serial UMBRE.
În plus, departamentul de dezvoltare comunitară IDEO IDEIS, în parteneriat cu AIVImedia.hub și ASAP România, propune pentru ediția aniversară a Festivalului de Teatru Tânăr un program de jurnalism comunitar pentru adolescenți. Aproape 30 de tineri au fost selectați să facă parte din mini-redacțiile IDEO IDEIS care vor documenta povești din orașul lor la întâlnirea cu festivalul și vor redacta tradiționala gazetă COLAJ. 
„Jurnalismul comunitar nu este neapărat o abordare răspândită la noi, însă există. Și pentru că IDEO IDEIS a fost mereu un festival tânăr, iar odată cu asimilarea tot mai profundă a ideii de dezvoltare comunitară, integrarea conceptului media.hub a părut firească. Dezvoltarea comunitară pornește de la vizibilitate, de la integrarea vocilor membrilor săi în peisajul general. Asta încercăm să facem anul acesta la COLAJ: avem voci tinere din cele 9 orașe implicate, care spun din poveștile comunității, așa cum le înțeleg ei. Facem COLAJ comunitar, practic. Aducem oamenii mai aproape de oameni în interiorul comunității.”, a declarat Iulia Dromereschi, fondatoarea programului AIVImedia.hub.
   
Toate detaliile despre evenimentele speciale, precum și programul complet al festivalului vor fi publicate curând.

Ne puteți urmări pe:
www.ideoideis.ro | FB: ideoideis | Instagram: @ideoideis
Spot oficial: https://bit.ly/SpotIDEO15

IDEO IDEIS este un festival cultural pentru comunitate și, în același timp, un eveniment dedicat procesului de educație non-formală pentru tinerii liceeni din România. Structura festivalului este unică în peisajul festivalurilor de teatru din țară și are rolul de a-i ajuta pe participanți să-și îmbunătățească abilitățile de comunicare, să capete încredere în ei înșiși și să interacționeze cu tipuri de modele relevante pentru dezvoltarea lor personală și profesională.