17 august 2020

733 persoane depistate pozitiv cu COVID-19 în ultimele 24 de ore. Prahova pe primul loc în ţară cu 91 de cazuri noi!

În urma testelor efectuate la nivel național, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 733 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până astăzi, 17 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 71.194 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, 32.759 de pacienți au fost declarați vindecați, 8.072 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare și 3.029 au decedat.
În intervalul 16 – 17 august au fost înregistrate 38 de decese (21 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeş, Bacău, Bihor, Braşov, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Hunedoara, Iaşi, Prahova, Suceava, Timiş, Tulcea, Ilfov şi Municipiul Bucureşti. 36 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi. 


În ultimele 24 de ore, în județul Prahova au fost depistate 91 noi cazuri de infectare, numărul total de infectări de la începutul pandemiei fiind de 3244, dintre care 747 sunt cazuri active, potrivit DSP Prahova. Numărul total al deceselor asociate COVID-19 în județul nostru a ajuns la 122.
În privința focarului identificat la un centru de plasament de pe raza județului, numărul total al infectărilor de aici este de 28 (23 de minori și cinci adulți, angajați ai centrului). Șapte dintre copii au rămas izolați în spital, iar ceilalți 16 sunt în izolare la centrul de plasament, fiind monitorizați zilnic de către un medic pediatru.
Potrivit ultimelor raportări, în spitalele din Prahova, unde sunt tratați bolnavi COVID-19, în secțiile de Terapie Intensivă sunt internați 27 de pacienți, dintre care 15 sunt ventilați. Numărul total de locuri destinate îngrijirii pacienților cu COVID-19, în județ, este de 328, dintre care 300 sunt ocupate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu