02 decembrie 2020

Paolo Gozzo și-a încheiat misiunea!

  • Misionar laic ajuns pe meleagurile noastre în urmă cu 17 ani, Paolo Gozzo a încetat din viață la vârsta de numai 55 de ani, lăsând în urmă un proiect în derulare, în cartierul Voila, prin care își dorea să continue munca desfășurată în ultimele două decenii la Câmpina și care are ca obiect îngrijirea copiilor din centrele de plasament.
  • În cadrul Asociației Inima Sfântă a lui Isus, condusă de Paolo Gozzo, peste 2500 de beneficiari au primit o șansă la educație și au învățat să spere într-un viitor mai bun. 
Ziua de marți, 24 noiembrie, a fost una tristă pentru comunitatea câmpineană, care avea să afle, încă de la primele ore ale dimineții, despre trecerea în neființă a lui Paolo Gozzo, misionarul care în urmă cu 17 ani venea la Câmpina să-i ajute pe cei mai fragili membri ai comunității, copiii proveniți din familii vulnerabile. 
Internat la Spitalul Municipal Câmpina din data de 10 noiembrie, din cauza infectării cu SARS-CoV-2, acesta s-a luptat pentru viață timp de 13 zile, însă după 11 zile de intubare inima sa a cedat pe fondul faptului că suferea și de alte afecțiuni. Luni, Paolo a plecat la întâlnirea cu Creatorul, cel în numele căruia a făcut tot binele de care a fost capabil, fără să ceară vreodată răsplată. Unica lui bucurie o repezentau zâmbetul larg desenat pe chipul unui copil și bucuria din ochii celor mulți și neajutorați care găseau în el alinare.
Trupul neînsuflețit al lui Paolo a fost depus la IML în vederea autopsiei, însă procedurile se desfășoară greoi datorită faptului că este nevoie de documente și procuri din partea familiei care nu poate veni în România, pentru a-l înmormânta, din cauza restricțiilor impuse de pandemie. Paolo urmează să fie înmormântat în cimitirul bisericii din cartierul Voila. 


Paolo Gozzo a venit la Câmpina în anul 2003, după ce mulți ani de zile făcuse voluntariat în alte diferite țări europene, ajutând la implementarea unor proiecte caritabile. Lăsase în urmă, la Verona, familia, prietenii și o slujbă bună pentru a veni în România, locul în care auzise că sunt mulți oameni cu probleme. Iar el era genul de om care știa să ajute oamenii să-și depășească condiția și să-și rezolve problemele. „Auzind că în România sunt foarte mulți orfani minori, am decis să vin în țara dvs pentru a-i ajuta pe toți copiii abandonați sau pe cei din familii destrămate sau din familii cu venituri precare. Nu mai fusesem niciodată aici, iar acest lucru îl simțeam cumva ca o provocare căreia trebuia să-i fac față” – povestea Paolo despre începuturile venirii sale în România.
Paolo Gozzo a ajuns în orașul nostru prin asociația umanitară Caritas Italia. Ca orice misionar, și-a dedicat viața întrajutorării semenilor săi, fiind susținut în munca sa de prieteni, cunoscuți ori diverși sponsori. La începutul activității sale, mergea prin toate cartierele de romi din Câmpina, din casă în casă, pentru a-i ajuta pe cei mici să deslușească tainele scrisului, cititului și ale socotitului ori să-și facă temele. 

Jenica Tabacu a fost unul dintre oamenii care l-au ajutat 
pe Paolo Gozzo să obțină spațiul de la Casa Tineretului

În anul 2005 a reușit să înființeze AISI (Asociația Inima Sfântă a lui Iisus). Timp de doi ani, cu ajutorul unor oameni de bine, a activat în diverse locații din Câmpina, ajungând să facă lecții cu mai bine de o sută de copii, pentru ca în 2007 să primească de la Consiliul Local, cu titlu de folosință gratuită, mai multe spații la etajul 2 al Casei Tineretului. 


Aici a educat, cu ajutorul unor profesori, logopezi și voluntari, multe generații de copii proveniți din familii vulnerabile. Serviciile oferite de AISI vizau atât calitatea educației, cât și schimbarea atitudinilor și comportamentelor persoanelor beneficiare, astfel că s-a încercat prevenirea abandonului școlar, integrarea în societate a copiilor proveniţi din familiile vulnerabile, creșterea accesului la educație pentru copiii de vârstă preșcolară și școlară din medii vulnerabile, desfășurarea de activități educaționale precum: ajutor în efectuarea temelor, diferite ateliere (croitorie, arte plastice, dans, teatru, PC), lecții de igienă personală și educație stradală, consiliere psihologică ori logopedie.


În cadrul unor acțiuni de voluntariat desfășurate în Câmpina, Paolo a cunoscut-o pe Corina, o tânără care își făcuse și ea din voluntariat un stil de viață. Cu timpul, Corina i-a devenit cel mai apropiat colaborator. Corina a fost cea care, după moartea lui Paolo, a postat pe Facebook un mesaj emoționant prin care anunța trecerea acestuia la cele veșnice:
„CURAJUL LUI PAOLO
De 17 ani în orașul nostru. De 17 ani întorcea binele pe toate părțile, aerisea dureri, căuta soluții, mângâia oameni. 
Timp de 17 ani și-a cunoscut locul, având conștiența deplină a celui ce devenise: misionar laic. Neînțeles de mulți, iubit de alți mulți, a luptat până în adâncurile iadului pentru drepturile copiilor. Un drum condus de o melancolie și o tristețe în unele pasaje, alăturate fiind de milioane de satisfacții, au reprezentat lecția despre felul în care a căutat în sine acțiuni care să spună atât de multe! Și a reușit timp de 17 ani, la Câmpina. 
Am admirat profunzimea cu care a reușit să intre în cea mai întunecată zonă a vieții multora, aducând lumină, conștientizare și recunoscând importanța pe care acceptarea ajutorului aduce la reabilitatea omului. 
Azi sunt mărturie disponibilă cu privire la ceea ce înseamna pentru Paolo să se simtă demn de ceea ce era, chiar dacă nu era ceea ce alții așteaptau să fie. Asociația AISI este mărturia vie că în 17 ani, cei mai mulți petrecuți în incinta Casei Tineretului, au învățat, s-au jucat și au crescut împreună peste 2500 de beneficiari. Azi dovada forței sale și binecuvântarea Domnului în viața sa, așa cum îi plăcea să o numească, se găsește pe Voila. Paolo a predat ștacheta.
Deschideți-vă mintea și încălziți-vă inima!
Dumnezeu cu noi, Paolo!
1965- veșnicie 
Cu stimă și profundă admirație, Corina Giurcă”

Întrebată ce se va întâmpla pe mai departe cu Asociația fondată de Paolo, Corina ne-a declarat: „AISI și-a închis definitiv activitatea «Centru de zi pentru copiii defavorizați» încă din luna mai a.c., iar pe 20 august contractul de asociere cu Primăria a expirat, noi nedorind prelungirea acestuia. În anul 2019, Paolo a început construcția unei case în cartierul Voila, în regie proprie, pentru ca, împreună cu un asistent maternal, să se poată ocupa de copiii aflați în centrele de plasament pe care statul român, la impunerea Uniunii Europene, le închid; au fost deja închise cele două din localitatea noastră. Proiectul acesta și Asociația vor continua, în memoria lui Paolo mai ales!”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu