03 ianuarie 2020

DEZBATERE POLITICĂ PUBLICĂ. Avem sau nu nevoie de creştin democraţie?

11 ianuarie 2020, ora 12.00, Sala Filarmonicii din Ploieşti

PNŢ Maniu - Mihalache cheamă ploieştenii la o dezbatere despre situaţia din ţară, problemele României şi rezolvarea lor.
· Sistemul politic din România – demagogia, manipularea, imixtiunea antidemocratică şi nefastă a serviciilor.
· Situaţia din sistemele de educaţie, sănătate, justiţie şi administraţia publică – corupţia, nepotismul, incompetenţa şi impostura.
· Anomaliile din economie, capitalul românesc securistic eşuat, opresarea antreprenoriatului, slugărnicia faţă de străini, clientelismul politic.
· Lipsa de protecţie socială reală, ţinerea românilor în sărăcie pentru a putea fi manipulaţi politic, pensiile speciale - discriminare şi populism!
· Lipsa de acţiuni concrete şi sacrificii pentru împlinirea idealului naţional, «TOŢI ROMÂNII ÎN ROMÂNIA!», unirea cu Basarabia! Ce trebuie făcut?
· Integrarea atlantică şi europeană, cu afirmarea spiritualităţii naţionale, impunerea recunoaşterii specifităţii popoarelor Europei. 


Vor susţine temele persoane din conducerea PNŢ Maniu-Mihalache la nivel naţional şi judeţ: dr. Maria Zaharia, Radu Rizescu, Mihai Grigoriu, Andrei Dimitriu, dr. Corneliu Zeana.