22 ianuarie 2020

CONPET, 119 ani de tradiție, loialitate, continuitate şi progres

COMUNICAT DE PRESĂ

22 ianuarie 2020 - ZIUA CONPET
22 ianuarie este ziua CONPET și, cu fiecare an, o sărbătorim parcă cu mai multă mândrie, cu mai multă bucurie şi cu mai mult respect!
Pornim anul 2020 cu gândul că activitatea pe care o desfășurăm împlinește 119 ani de istorie şi 29 de ani de modernitate și ne simțim mândri că doar un an ne mai desparte de marea aniversare a celor 120 de ani, respectiv 30 de ani de activitate a unei companii care se bucură de o tradiție cu importanță deosebită pentru economia românească, de un prezent caracterizat de succes și performanță și totodată de un viitor pe care noi, fiecare în parte și toți împreună, îl construim astăzi, cu fiecare acțiune, principiu și atitudine.


CONPET este, în prezent, o companie stabilă și de succes care oferă servicii la cele mai înalte standarde de siguranță și un reper economic la nivel național, iar acest lucru se datorează fără nicio îndoială OAMENILOR SĂI. Pentru că cele mai frumoase principii care sunt profesionalismul, loialitatea, onoarea, respectul pentru lucrul făcut cu responsabilitate și ambiția de a progresa în permanență au fost transmise de la primele generații de petroliști, la primele generații de conpetiști, și tot așa până astăzi când povestea continuă.
Din anul 1901, de la primul transport de țiței prin conducte și până în zilele noastre, activitatea a cunoscut numeroase transformări, forme de organizare și procese de modernizare. Însă continuitatea și progresul au fost posibile datorită viziunii, devotamentulului și rigorii profesionale a celor care s-au ambiționat să clădească o construcție sigură și durabilă care astăzi se numește CONPET. 
Trecerea de la istorie la modernitate, succesul și performanța, transformarea companiei într-un operator sigur și modern sunt apanajul nostru, al generațiilor actuale, cei care scriem istoria modernă a activității de transport al petrolului prin conducte.

De-a lungul celor 29 de ani de existență, CONPET s-a consolidat, a progresat și a devenit o companie cu o îndelungată experiență în domeniu, infrastructură și logistică dar mai ales cu specialiști experimentați cu dragoste de meserie.
La ceas aniversar, felicitările sunt adresate tuturor angajaților CONPET, pentru loialitate și profesionalism, pentru continuarea și respectul acordat unei activități istorice, pentru implicare și dorința de a duce mai departe povestea de success care astăzi poartă numele CONPET.
La mulți ani, CONPET!
La mulți ani, dragi colegi!
ECHIPA DE COMUNICARE