30 ianuarie 2020

Judecătoria Câmpina îşi suspendă activitatea. Programul compartimentelor care lucrează cu publicul este redus

Curtea de Apel Ploieşti anunţă, prin intermediul unui comunicat de presă, că Adunările Generale ale Judecătorilor instanţelor din circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti au hotărât, ca urmare a abrogării dispoziţiilor legale ce consacră pensia de serviciu a magistraţilor, suspendarea activităţii de judecată şi a celei cu publicul pe o perioadă nedeterminată,  cu excepţia cazurilor urgente.
Măsura va fi aplicată de către Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Prahova, Tribunalul Dâmbovița și Tribunalul Buzău, Judecătoriile Ploiești, Câmpina, Vălenii de Munte, Sinaia, Mizil, Răcari, Pucioasa, Moreni, Găești, Buzău, Râmnicu Sărat, Pogoanele și Târgoviște, aceasta din urmă anunțând suspendarea activității pe o perioadă de două săptămâni, începând din 3 februarie 2020.
„Ținând seama că adoptarea măsurii de abrogare a pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate este, de asemenea, de natură a afecta însăși activitatea instanțelor și independența puterii judecătorești, magistrații își exprimă solidaritatea față de formele de protest manifestate de personalul auxiliar de specialitate”, se arată în comunicatul remis presei.


La rândul ei, Judecătoria Câmpina anunţă printr-un comunicat că, pe durata protestului declanşat de personalul auxiliar de specialitate care funcţionează în cadrul Judecătoriei Câmpina, programul compartimentelor care lucrează cu publicul va fi următorul: Compartimentul Arhivă (marţi - orele 9.00 – 11.00; joi - orele 9.00 – 11.00); Compartimentul Registratură (luni, marţi, joi, vineri – orele 9.00 – 11.00; miercuri – orele 11.00 – 13.00); Biroul de Informare şi Relaţii Publice (zilnic, între orele 9.00 – 11.00).
„Demersurile efectuate de personalul auxiliar de specialitate pentru menţinerea pensiei de serviciu cuvenite acestei categorii profesionale sunt susţinute şi de judecătorii care funcţionează în cadrul Judecătoria Câmpina” – se arată în comunicat.

Ziua Internațională a Nonviolenței în Şcoli, sărbătorită la Colegiul Național „Nicolae Grigorescu”

La data de 30 ianuarie este sărbătorită Ziua Internaţională a Non-Violenţei în şcoli, care a fost marcată şi în oraşul nostru printr-o acțiune inedită desfăşurată la Colegiul Național „Nicolae Grigorescu”. Sub coordonarea d-nei Corina Cerasela Tănase, membru în Consiliul Director al Asociaţiei Părinților Elevilor din C.N.N.G. şi a doamnelor profesoare Florentina Koutoulias şi Alina Colcer, a fost realizată o expoziție intitulată „Prieten, nu agresor!” 



În cadrul acesteia au fost expuse 97 de lucrări realizate de 88 de elevi ai Colegiului, constând în desene, schițe în creion, pictură, proză, eseu, poezie, poveşti adevărate pe care unii dintre tineri le-au trăit.


Scopul acestei expoziții a fost promovarea ideii de educare a copiilor în armonie, solidaritate şi respect pentru drepturile omului, non-violență şi pace. Violenţa umană este una din marile probleme ale societăţii contemporane. Exemple de tipuri de violenţă pot fi întâlnite zilnic, atât în spaţiul public şi privat, cât şi în şcoală. Din dorinţa de a se afirma sau a se impune, copiii şi adolescenţii se manifestă violent, iar de cele mai multe ori anturajul dezvoltă între elevi spiritul competitiv, ce poate fi dus la extreme. De aici apar conflictele, unele grave. Prin această expoziție dorim să transmitem elevilor că deşi Ziua Internaţională a Non-violenţei în şcoli este sărbătorită anual pe 30 ianuarie, mesajul pe care ea îl transmite trebuie să se manifeste în fiecare zi. Trebuie să reţinem că toate formele agresiunii în şcoli, de la îmbrânceli şi jigniri, vulgarităţi, intimidări fizice şi verbale, trebuie să dispară, iar toate relaţiile elev-elev, elev-profesor, elev-părinte trebuie să se dezvolte pe bază de armonie şi toleranţă continuă. Lucrările expuse de elevi au o  încărcătură emoțională deosebită” - ne-a declarat d-na Cerasela Tănase. 


La finalul expoziției, participanţilor le-au fost înmânate diplome de participare.
Ziua Internaţională a Nonviolenţei în Şcoli este celebrată în fiecare an la data de 30 ianuarie, ziua morţii lui Mahatma Gandhi, cunoscut ca iniţiator al mişcărilor de revoltă nonviolente.