18 februarie 2020

PLUS Prahova a hotărât să-l demită pe Marius Fenichiu, preşedintele organizaţiei

Luni, 17 februarie, organizaţia judeţeană PLUS Prahova a hotărât, în urma unei moţiuni de neîncredere votată electronic în cursul weekend-ului trecut, să-l demită pe preşedintele organizaţiei, Marius Fenichiu împreună cu echipa lui de conducere. Printre iniţiatorii moţiunii s-au numărat şi doi câmpineni: Cătălin Florescu (candidatul PLUS pentru funcţia de primar al Câmpinei) şi Ionuţ Apetre (fost membru al Biroului Filialei Judeţene Prahova, demisionat la 22 ianuarie 2020).


Motivele invocate de semnatari pentru iniţierea acestei moţiuni se referă la „modul în care s-a făcut evaluarea candidaţilor la Consiliile Locale Ploieşti şi Câmpina, blocarea din motive personale a negocierilor cu USR, în detrimentul intereselor PLUS şi la întreţinerea în organizaţie a unei stări conflictuale, menţinute artificial”. 


Tribunalul Prahova a hotărât achitarea fostului comandant al Poliţiei Câmpina, Marin Tudorică

Nu pot să vă descriu în cuvinte prin ce am trecut şi la câtă batjocură am fost supus... A fost groaznic, până şi fratele meu mă privea cu suspiciune!”

Fost comandant al Poliţiei Câmpina în anii ‘90, apoi al Poliţiei Slănic Prahova, Băicoi şi ulterior al Poliţiei Sinaia între anii 2005-2016, Marin Tudorică a fost trimis în judecată de DNA Ploieşti pentru trafic de influenţă, fals în declaraţii si efectuarea de operaţiuni financiare cu acte de comerţ incompatibile cu funcţia pe care o ocupa la conducerea Poliţiei Sinaia. Mai exact spus, procurorii anticorupţie l-au acuzat pe Marin Tudorică, printre altele, că la sfârşitul anului 2007 ar fi primit un autoturism marca Mercedes C220 de la un om de afaceri, pe care să-l folosească în mod gratuit şi, în schimbul acestui folos, ofiţerul ar fi promis să îşi exercite influenţa asupra unor funcţionari publici ce urmau să efectueze un control la firmele omului de afaceri. Tudorică a mai fost acuzat că, prin intermediul unui alt inculpat, a intervenit la inspectorii antifraudă care efectuau un control la firma omului de afaceri, în scopul influenţării acestora. 


Reţinut preventiv în data de 13 ianuarie 2016, ofiţerul a fost încarcerat timp de două luni, până în data de 13 martie 2016, în arestul Poliţiei Câmpina, perioadă despre care declară că a fost un adevărat calvar: „Nu pot să vă descriu în cuvinte prin ce am trecut şi la câtă batjocură am fost supus în arest, după 30 de ani petrecuţi în Poliţie. Mi-au trimis trupele speciale şi efective întregi de jandarmi să îmi percheziţioneze casa, familia şi să mă ridice ca pe ultimul infractor, în condiţiile în care nu eram vinovat de absolut nimic din ceea ce mi se imputa. Când se va termina definitiv tot coşmarul ăsta, am să vă povestesc cu lux de amănunte, pentru că aş vrea să înţeleagă toată lumea despre ce a fost vorba şi cum au procedat aceşti aşa-zis anchetatori. A fost groaznic, până şi fratele meu mă privea cu suspiciune! Cu toate astea am rezistat, pentru că mă ştiam nevinovat şi justiţia a scos adevărul la lumină, după patru ani de coşmar. Decizia Tribunalului Prahova mă reabilitează complet, dar încă nu am terminat cu ei. Trebuie să răspundă pentru ce mi-au făcut, mie şi familiei mele. În prezent sunt la pensie şi am timp să mă ocup”. 

Marin Tudorică în perioada în care era comandantul
Poliţiei Câmpina 
După aproape patru ani de procese, Tribunalul Prahova a hotărât, prin sentinţa nr. 226 din 1 august 2019, dispusă  în dosarul 5234/ 105/ 2016 de judecătoarea Daniela Popa Ivan, achitarea lui Marin Tudorică şi a altor doi inculpaţi, în baza art.16 alin.1 lit.b teza I Cod procedură penală – „fapta nu este prevăzută în legea penală”. Publicăm în continuare câteva pasaje din sentinţa Tribunalului Prahova: 

Imediat după audierile din 2016, Marin Tudorică a fost reţinut
(sura foto: Adevărul)
„Instanţa  reţine că nu există nicio dovadă a faptului că inculpatul Tudorică Marin ar fi promis cumpărătorului de influenţă (Simion Cristian) că va determina un funcţionar public identificabil prin serviciul public în care îşi desfăşoară activitatea să adopte o anumită conduită faţă de propriile îndatoriri de serviciu, în sensul de a îndeplini (face, urgenta, întârzia) sau nu un act conform, ori, după caz, contrar acestor îndepliniri.
Existenţa infracţiunii de trafic de influenţă nu presupune o influenţă reală a inculpatului asupra unui funcţionar a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile de serviciu, însă este necesar ca influenţa pe care o are sau lasă să creadă că o are făptuitorul să privească un funcţionar determinat sau măcar indicat generic de natura influenţei ce urma să fie exercitată.
În consecinţă, trebuie să existe legătură de cauzalitate între primirea foloaselor şi promisiunea executării influenţei, pretinse sau reale.
Din descrierea acuzaţiei nu rezultă cine este funcţionarul public aflat în sfera de influenţă a inculpatului Tudorică Marin şi nu se identifică nici organul de stat, instituţia publică sau orice altă persoană juridică din care face parte funcţionarul şi care ar fi avut competenţa de a efectua sau nu actul.
În cauză nu există niciun element de probă care să demonstreze că la momentul intrării inculpatului în detenţia/ posesia autoturismului marca Mercedes C 220 proprietatea X SRL la sfârşitul anului 2007, inculpatul Tudorică Marin ar fi afirmat faţă de coinculpatul Simion Cristian influenţa sa (reală sau imaginară) asupra unui funcţionar public identificabil prin serviciul public în care îşi desfăşoară activitatea şi nici promisiunea de determinare a respectivului funcţionar public să adopte o anumită  conduită faţă de propriile sale îndatoriri de serviciu.
Depoziţiile martorilor indicaţi în dovedirea acuzatiei (XXX, XXX ,XX, XXX, XXX , XXX, XXX şi XX), martorii audiaţi în faza de cercetare penală şi reaudiaţi în faza de cercetare judecătorească nu confirmă existenţa unei înţelegeri între inculpatul Tudorică Marin şi cumpărătorul de influenţă XX, ci fac referiri la o aşa-zisă protecţie acordată inculpatului Simion, protecţie ce nu a fost percepută de martori în mod direct, ci ca urmare a percepţiei altor persoane.
Totodată, instanţa constată că acuzarea nu a făcut nicio referire şi nu a administrat nicio probă din care să rezulte modalitatea de finanţare a preţului de  achiziţie al autoturismului – produs al infracţiunii  de trafic de influenţă, chestiune care este de natură să stabilească natura raporturilor juridice dintre traficantul de influenţă şi societatea controlată de pretinsul cumpărător de influenţă (SC X SRL) şi care ar fi tranşat semnificaţia penală a conduitei de a remite inculpatului  autoturismul marca Mercedes C 220, în vederea folosirii gratuite , subsecvent dobândirii dreptului de proprietate şi înmatriculării acestuia de către X SRL. (…)
În baza art. 396 alin. 5 cod procedură penală, rap. la art.16 alin.1 lit.b teza a I-a Cod Penal, dispune achitarea inculpatului Tudorică Marin, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare cu acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii. 
În baza art. 397 cod procedură penală dispune ridicarea măsurilor asiguratorii dispuse prin ordonanţa nr.230/P/2015 din 18.01.2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti asupra sumelor de 12.750 lei, 3000 USD şi 10.610 Euro apaţinând inculpatului Tudorică Marin, sume consemnate la CEC – Sucursala Prahova”.
În acest caz, decizia definitivă urmează să fie dispusă de Curtea de Apel Ploieşti, întrucât a fost declarat apel în cauză atât din partea DNA Ploieşti, cât şi din partea lui Marin Tudorică.

Editorial. NU TRAGEŢI ÎN CÎNTĂREAŢĂ!

„Scandalul Brâncuși” împarte iar societatea combativă civic. Unii susțin că ministrul e idiot și că a o pune pe o cîntăreață pop să-i facă reclamă marelui sculptor e o dovadă de totală incompetență. Și se înșală grav. Alții susțin, dimpotrivă, că e vorba de o deschidere post-modernă și că e foarte bine că un segment de populație „aude” astfel de Brâncuși. Și se înșală și ei amarnic. Primul lucru pe care vreau să-l subliniez: nici ministrul, nici cîntăreața nu sînt de vină. „Conflictul” (pun ghilimele pentru că mi se pare simultan rizibil și extrem de reprezentativ pentru stadiul culturii și mentalității publice) este mult mai larg și mai profund decît cazul Brâncuși în sine. Este vorba de ciocnirea, încă în curs, a mentalului nostru cu (post)modernitatea. Pentru această gîndire nu mai există pur și simplu „cultură înaltă” și „cultură populară”, de nu cumva a doua este superioară primeia. Mă surprinde că mulți intelectuali care nu pot fi bănuiți a nu cunoaște truismul expus în fraza precedentă au atacat totuși decizia ministrului care este desigur profund discutabilă, dar nu din acest punct de vedere. Este o decizie perfect în ordinea post-modernă a lumii de azi. Eu însumi, o spun cît se poate de apăsat, sînt împotriva acestei tochituri valorice post-moderne, nu accept nivelarea valorilor. Nu voi considera niciodată că graffiti sau benzile desenate sînt o formă de artă, cel mult una de divertisment, în rarele cazuri cînd sînt făcute cu talent. Dar nu voi ajunge să le compar nici cu Rembrandt, nici cu Tolstoi. 


Din acest punct de vedere deci, nu cred că ministrul a greșit. Eroarea stă în mărginirea viziunii. Căci nu e de datoria unei cîntărețe pop să-l facă lumii cunoscut pe Brâncuși. Ci a Școlii. Cîți dintre bacalaureații noștri au auzit de sculptor și cîți ar putea spune trei propoziții cu sens despre opera sa? Aici stă miezul chestiunii. D-na Rimes poate primi 5 milioane de like-uri la o postare despre Coloana fără sfîrșit, asta nu înseamnă deloc un progres întru cunoașterea sculptorului. Iar dacă dintre aceștia 500 se vor duce la Tg. Jiu (în caz că nu vor zgîria cu cuiul pe Masa Tăcerii) procentul e mult prea mic pentru un scandal atît de mare. Nesemnificativ. Pe cînd, dacă am avea o școală bazată solid pe cultură generală umanistă și nu pe fumigații post-moderne, numele lui Brâncuși – și ale atîtor altora – ar sta firesc în bagajul oricărui om normal școlarizat. N-ar fi nevoie de scamatorii penibile de imagine pe ideea ca unii „să audă” (teribilă expresie!) de opera geniului. Am aflat recent că muzeele noastre nu au prevăzute fonduri pentru asigurarea exponatelor în cazul unei expoziții. Ceea ce pune mari probleme atunci cînd vrei să organizezi o expoziție cu opere venite din afară, ei nu se joacă cu asemenea lucruri. Asta e problema gravă, nu Irina Rimes. De altfel, avem încă pe fruntea culturii noastre rușinea imposibilității de a achiziționa Cumințenia pămîntului. Cît despre faptul că o expoziție generală Brâncuși la București ține de utopie e de spus că probabil bugetul necesar ar depăși cu mult bugetul general alocat într-un an culturii. Drept care ar trebui să tăcem rușinați, cu capul în pămînt. În cumințenia pămîntului.

În acești parametri, discuția este zadarnic și cacofonic zgomot de tingiri. Cineva se arăta revoltat că în enciclopedii scrie „C. Brâncuși sculptor francez de origine română”. Dar asta este strict realitatea, în perspectiva celor de mai sus. Nu am deci nimic împotrivă ca numele sculptorului genial să fie popularizat de o cîntăreață pop. Cu condiția majoră să nu ne închipuim nicio clipă că astfel ne-am făcut datoria față de el și că nu mai e nimic de făcut. Să fim sinceri: cultura română nu este astăzi la nivelul lui Brâncuși, ci al Irinei Rimes. Iată una dintre explicații: „tov. Acad. Călinescu, Ia nota asupra comunicării tov. Prof. Jalea, constată că Brâncuși nu poate fi considerat un creator în sculptură fiindcă nu se exprimă prin mijloacele esențiale și caracteristice acestei arte. D-sa clarifică noțiunea de realism, în sensul vederilor criticilor de artă sovietici, ca o transpunere pe plan superior a realității../.../Tov. Acad. Oprescu/.../Brâncuși, o figură mai puțin cunoscută, /.../un om de talent și de mari speranțe în prima parte a activității sale, dar care, sub influența unor sculptori la modă la Paris, care cultivau indefinitul, și a cubismului, a devenit formalist, chiar cînd folosește elemente din arta populară, speculînd prin mijloace bizare gusturilor (sic) morbide ale societății burgheze. /.../ Tov. Prof. Graur este împotriva acceptării în Muzeul de Artă al RPR al operelor sculptorului Brâncuși, în jurul căruia se grupează antidemocrații în artă./.../”. (Procesul verbal nr. 10, din 7 martie 1951, al Secțiuniide Știința Limbii, Literatură și Arte din Academia RPR. Ședință prezidată de Acad.Mihail Sadoveanu. Participanți Gh. Călinescu, I. Iordan, Camil Petrescu, Al. Rosetti, Al.Toma, G.Oprescu, Jean Al. Steriadi, V. Eftimiu, Geo Bogza, Al. Graur, I. Jalea, I. Panaitescu-Perpessicius și K.H. Zambaccian. Am extras după facsimilul reprodus de Romulus Rusan în O discuție la masa tăcerii. Brâncuși viu, ed. Spandugino, 2019). Și atunci e de vină Irina Rimes? Sau Bogdan Gheorghiu? 
Christian CRĂCIUN

Student pentru o zi! Experiment de leadership pentru liceenii din Câmpina

Fii student pentru o zi la Fontys University of Applied Sciences din Olanda! Sub această tematică, elevii de la trei licee din Câmpina au participat zilele trecute la o activitate inedită organizată de o fostă elevă, acum studentă la Facultatea Fontys, oraș Venlo din Olanda.


Grup de elevi în cadrul activităţii Marshmallow Challenge, susţinut de Ana Paponi,
fostă elevă a Liceului Energetic din Câmpina
Ana Paponi, absolventă a Liceului Tehnologic Energetic, promoția 2019, a prezentat facultatea ei colegilor de la Energetic și liceenilor de la Colegiul Național Nicolae Grigorescu și Colegiul Tehnic Forestier din Câmpina. Studentă în anul I, cu funcția de ambasador al Universității Fontys, Ana și-a început prezentarea prin implicarea participanților într-o activitate numită Marshmallow Challenge cu scopul de a le arăta elevilor cum arată cursurile la Fontys.

Experiment cu spaghete, sfoară, scotch și… o bezea


"Am vrut ca și prietenii mei mai mici din liceu să vadă cum sunt orele de curs de la facultate. În prima mea săptămână la cursul de Marketing Skills: presentation and creativity, am fost surprinsă să văd că profesorul universitar a folosit Marshmallow Challenge pentru a implica direct studenții, pentru a experimenta teoria lucrului în echipă și a rolurilor pe care nu le asumăm natural. Am fost împărțiți în grupuri de câte 6 studenți, am primit 20 de spaghete, un metru de scotch un metru de sfoară și o bezea. Ni s-a spus să folosim materialele date pentru a realiza o construcție stabilă care, obligatoriu, să susțină bezeaua. Timpul de lucru a fost de 18 minute, iar la final fiecare echipă a spus rolul pe care a simțit că l-a avut. Așa am aflat despre leadership, despre persoana care ia decizii pentru grup, cel care dă sfaturi, cel care urmează sugestiile celorlalți și cel care este indiferent. Profesorul ne-a pus teoria la dispoziție și ne-a dat ca temă să descriem experiența și să o postam pe portalul facultății.


 Pentru prima dată în viață nu am simțit nevoia să lipsesc, m-am simțit implicată și am mers la fiecare curs săptămânal. După ce am participat la cursuri, am sunat-o pe profa de engleză din liceu să îi povestesc cât de încântată am fost de curs și că mi-ar placea să le vorbesc elevilor de la liceul meu despre asta“, detaliază Ana Paponi.

"Să fii contactat de un fost elev doritor să prezinte experiența de student, a fost o bucurie.


Elevii se ascultă și învață foarte ușor unii de la alții. Am organizat cu entuziasm prezentările în licee alături de Ana. Eu doar am asistat la prezentări. Am constatat că s-a maturizat mult într-un interval de câteva luni de când a terminat liceul. Să fii voluntar, să vorbești semenilor de vârsta ta despre o activitate care ție îți este utilă, pentru mine este foarte important. De aceea am încurajat-o pe Ana să vină cu prezentarea facultății în liceele din Câmpina. Ea a organizat atelierul de lucru, materialele, prezentarea. S-a întors în liceu în calitate de invitat/ vorbitor/ profesor. Marshmallow challenge este o activitate foarte interesantă, un exemplu de educație non-formală pe care îl voi aplica la clasă. Multumesc, Ana, pentru activitatea desfășurată și pentru că ai venit să ne povestești despre cum sunt activitățile la facultate pentru tine”, a declarat și Georgiana Moldoveanu, profesor de engleză.

Ana Paponi (dreapta) într-un selfie cu profesoara ei de
limba engleză, Georgiana Moldoveanu

Open Days în Olanda pentru elevi, cazare inclusă


După experimentul Marshmallow Challenge, Ana a prezentat facultatea, facilitățile, orașul Venlo și procesul de admitere. Elevii prezenți au pus întrebări, iar cei interesanți au primit invitația de a participa la ziua porților deschise în perioada 20-22 martie, costurile cazării și ale activităților din campus fiind suportate de Facultatea Fontys, ei plătindu-și doar costul de transport.
Astfel, cei care doresc sa participe la Open days la Fontys pot trimite un e-mail la adresa a.paponi@student.fontys.nl până pe data de 1 martie.

Marshmallow challenge link:

Pentru mai multe detalii despre facultate accesați următorul link: https://fontys.edu.
R.A.I.)

„La niciun târg nu sunt atâtea mese cu miere ca la Câmpina“

„Târgul Mierii 2020 a fost unul foarte bun, dar vizitatorii au fost mai puțini ca în alți ani“, ne-a declarat, scurt pe doi, Cristian Motoroiu, vicepreședinte al Asociației Apicole Valea Prahovei, organizator al evenimentului.


„Vânzarea de miere a mers foarte bine. Nu am cifre să vă dau, dar toți comercianții ne-au spus că sunt mulțumiți, că nu au mai avut ce să ducă înapoi acasă. Și la utilaje apicole vânzarea a fost bună, dar nu a mers la fel de bine ca în anii precedenți pentru că la ora actuală, în România, nu se mai face miere cum se obișnuia. Sunt mai mulți factori… Din păcate, asta este realitatea“, a mai completat Cristian Motoroiu.
Târgul Mierii este organizat în fiecare an la Câmpina, în luna februarie, de Asociația Apicolă Valea Prahovei, condusă de Daniel Liviu Moise. Anul acesta, cea de-a XV-a ediție s-a desfășurat în weekend-ul de Valentine’s Day, în perioada 14-16 februarie.

Invitaţi speciali în deschidere

La deschiderea oficială a evenimentului au participat și ceilalți membri ai asociației: Corina Motoroiu, Cristian Motoroiu și Liliana Moise, dar și reprezentanți ai Primăriei Câmpina, primarul Horia Tiseanu, viceprimarul Adrian Pițigoi, consilieri locali și alte oficialități.
„La deschidere am avut oaspeți dragi din localitățile înfrățite cu Câmpina: o delegație din Kumanovo, Macedonia, condusă de Alexander Kristevski și din Cahul, Moldova, compusă din apicultori, reprezentați de dl. Gheorghe Gheorghe“, au scris organizatorii pe pagina de Facebook a evenimentului.


Printre invitații speciali s-a numărat și campioana noastră olimpică, eleva Georgeta Popescu. Tânăra de 18 ani a câștigat medalia de aur la monobob la Jocurile Olimpice pentru Tineret de la Lausanne, Elveția, ediția 2020, fiind prima campioană olimpică din istoria acestui sport. 
Programul a fost încheiat cu o serie de momente artistice susținute de tineri talentați din ansambluri folclorice locale și de la Clubul Copiilor Câmpina.


Cea mai bună miere de la cei mai buni apicultori

Târgul Mierii organizează în fiecare an concursuri dulci pentru vizitatori și apicultori. Lista câștigătorilor acestei ediții va fi publicată de către organizatori pe pagina de Facebook a evenimentului.

Pe primul loc:
        Miere de salcâm - Rodica Tivadar, Satu Mare
        Miere de tei - Ruben Dogaru, București
        Miere polifloră - Alex Ioniță, Bordeni
        Specialități - Titiana Cimil, Arad
        Cremă - Victor Cimil, Arad


Victor Cimil (Arad), expozant la Târgul Mierii și câștigător al concursului „Cea mai bună miere“: „Vânzarea la târg a fost bună, suntem mulțumiți! Cred că nu este vreun expozant care să nu fi făcut vânzare bună. Iar ca organizare este cel mai bine organizat târg de miere din România. Condițiile meteo au ținut cu noi și ne bucurăm că a început să crească și consumul de miere la populație. Acest lucru se datorează promovării produselor apicole la nivel național, în școli, în presă. Venim cu drag de mulți ani la Câmpina. La niciun târg din țară nu sunt atâtea mese cu miere ca aici. Iar standurile îți iau ochii, sunt frumos aranjate. Nu am observat să fie falsificatori de miere la târgul acesta, ceea ce e un lucru bun. Mă bucur că în fiecare an duc diplome acasă, am luat și acum locul I la mierea cremă.“ 

Mai puţini stupari pe la noi

Pe parcursul celor trei zile, vizitatorii târgului au avut de ales între peste 20 de sortimente diferite de miere, de la clasicele salcâm, polifloră și tei până la sortimente rare ca mierea de sânziene, de munte sau pomi fructiferi. Bineînțeles, au fost puse în vânzare şi zeci de alte produse conexe - mierea cu nuci, cu scortişoară sau celebrul hidromel.


Însă un fapt mai puțin plăcut și, poate, mai puțin cunoscut este că stuparii noștri au început să renunțe la această meserie care nu mai este așa de atractivă. „Mulți apicultori s-au apucat de această meserie pentru a obține fonduri, iar când li s-au terminat contractele au renunțat. Ne confruntăm, de 3-4 ani, cu o piață a mierii în scădere, de când România a început să importe din ce în ce mai multă miere din China, din Ucraina… E adevărat că este mai ieftină, dar nu e la fel de naturală și de bună ca a noastră, ca mierea românească“, a declarat Cristian Motoroiu.

Laura Gavrilă-Florescu (Buzău), expozant la Târgul Mierii:
„Pentru noi a fost foarte bine. E un lucru frumos să te caute oamenii și după doi ani, că te-au văzut la târg. Sunt roadele muncii de ani de zile. Oferta de la Câmpina a fost diversificată și frumoasă, și ca utilaje, și ca produse. Din păcate suntem din ce în ce mai puțini apicultori, am îmbătrânit, am obosit și am sărăcit. Dacă nu aveam locuri de muncă, și eu, și soțul, nu am fi putut trăi din apicultură, deși avem 200 de familii de albine. Pentru noi, târgul ăsta a fost ca și cum am fi vândut o tonă de miere la procesatori, deși noi am venit cu un Logan. E important ca oamenii să se obișnuiască cu gustul de miere autentică. Vizitatorii au devenit mai pretențioși și acesta e un lucru bun, vor să se răsfețe și cu alte sortimente de miere. Participăm la 10 târguri pe an în toată țara, păcat că nu se organizează mai multe. Aici, la târgul de la Câmpina am venit ca vizitatori dintotdeauna, fiind interesați de utilaje, dar de patru ediții suntem și vânzători, ca să mai echilibrăm balanța.“

Târgul Mierii este un eveniment ce primește finanțare de la Consiliul Local Câmpina, dar și sprijinul logistic al Casei Tineretului. 
(R.A.I.)

„SUNT FOARTE OPTIMIST ÎN PRIVINŢA VIITORULUI CÂMPINEI" - interviu cu Ioan Adrian Pițigoi, viceprimarul municipiului Câmpina


Se apropie de final cel de-al treilea dvs. mandat din administrația locală. Doar că, spre deosebire de primele două, în care ați fost doar consilier local, în cel de-al treilea dețineți și o funcție executivă. Cum ați caracteriza acest mandat comparându-l cu primele două?

- Cu siguranță, responsabilitatea este mare și pentru un consilier local, dar și pentru un membru al Executivului. Acest al treilea mandat a fost foarte plin pentru mine în această dublă calitate de viceprimar și consilier local, pentru că, după cum se știe, conform legii, viceprimarul este ales din rândul consilierilor locali și își păstrează și calitatea de consilier. Spun că a fost un mandat foarte plin pentru că am avut multe de învățat. Ca și consilier local, mergeam la ședințele comisiei din care făceam parte și la ședințele în plen, inițiam proiecte și le realizam împreună cu aparatul de specialitate al Primăriei. Ca viceprimar, deja lucrurile stau cu totul altfel, ești acolo, în Primărie, zi de zi, te confrunți cu multe probleme, cu situații deosebite, trebuie să iei decizii, să faci față unei legislații încărcate, dificile, care uneori se și bate cap în cap, iar Executivul trebuie să aleagă cea mai bună soluție pentru oraș și să respecte și legea, în același timp. Să știți că nu a fost un mandat ușor mai ales că eu veneam din mediul privat unde lucrurile sunt stabilite, gândite, organizate altfel. Încet-încet, m-am adaptat, am învățat și a fost important pentru mine sprijinul colegilor din Primărie.  



- Care sunt domeniile de activitate de care ați răspuns în calitate de viceprimar și care ar fi cele mai dificile, unde ar fi cele mai multe probleme de rezolvat? 
- Legea nu stabilește atribuții pentru viceprimar. Atribuțiile viceprimarului sunt cele desemnate prin dispoziție a primarului. Eu am avut și încă mai am în subordine, pentru că mai sunt câteva luni din acest mandat, Serviciul Administrarea Domeniului Public și Privat – ADPP, Serviciul de Urbanism și Amenajarea Teritoriului, cu Atelierul de Infrastructură Urbană, precum și Oficiul de Transport Avize. Categoric, activitatea cea mai intensă și deloc ușoară este la ADPP și la Urbanism, sunt foarte multe lucruri de făcut, de rezolvat, de stabilit, pentru că aici e tot ce ține de domeniul public și privat al municipiului și, bineînțeles, tot ce înseamnă reparații și întreținere pe domeniul public și privat, autorizații și avize, documentații de urbanism, multe, multe atribuții și extrem de importante pentru activitatea administrației publice și pentru rezolvarea problemelor comunității.

- Sunt domenii și cu un grad ridicat de birocrație, ceea ce creează o nemulțumire în rândul cetățenilor. V-ați lovit de astfel de reacții ale oamenilor?
- Evident. Toată lumea trebuie să știe și să înțeleagă, iar eu am explicat acest lucru tuturor celor cu care am stat de vorbă la audiențe sau pe stradă, că această birocratizare nu este decisă de noi, nu există doar în Primăria Câmpina, ci în toate administrațiile publice locale, județene și chiar centrală, pentru că asta este legislația. La nivel local am încercat să facem tot ce s-a putut pentru o simplificare a procedurilor, încercăm în continuare să eficientizăm activitatea prin reducerea birocrației, însă nu depinde doar de noi. Dacă legea prevede zeci de documente pentru un caz, atunci zeci de documente trebuie să facem. Acesta este unul dintre lucrurile pe care le-am acceptat cu greu când mi-am început activitatea ca viceprimar, venind, după cum vă spuneam, din mediul privat. Chiar am avut parte de unele șocuri la început, pentru că, acesta este adevărul, pentru cineva venit din mediul privat, administrația locală, în partea executivă, poate fi șocantă.

- Să detaliem puțin lucrurile efective, care se văd, mai exact lucrările de care v-ați ocupat, cele de reparații și întreținere a domeniului public. Care considerați că sunt cele mai importante?
- Sunt foarte multe lucrări care au fost realizate în acest mandat la capitolul reparații. O să încerc să le grupez cumva și o să încep cu o serie de lucrări la care eu, personal, am ținut foarte mult. Este vorba despre cabinetele medicilor de familie. Aceste spații aparțin Primăriei și se impunea reabilitarea lor de urgență. Am început cu cabinetele de pe strada Tineretului, am continuat cu reparațiile la cabinetele de pe strada Griviței și Calea Doftanei, iar la final am realizat lucrările la cabinetele de pe Castanilor. Aceste lucrări s-au realizat în 2017 și 2018 și când spun reabilitare mă refer la tot ce presupune acest termen, de la înlocuirea tâmplăriei, la igienizări, la montarea de linoleum medical și până la reabilitarea din punct de vedere termic a clădirilor. O altă serie de lucrări la care am ținut foarte mult vizează reabilitarea scărilor de pe Bulevardul Culturii și din zonele adiacente acestuia. 


Din punctul meu de vedere și, probabil, nu doar al meu, Bulevardul Culturii este una dintre zonele superbe ale Câmpinei. Fusese reabilitat, dar în lucrările respective nu au fost incluse și scările vechi și degradate. Am început cu scările de pe bulevard, de la Gura Leului, apoi am continuat cu scările de pe strada Lt. Col. Oprescu Adrian, unde intervenția a fost ceva mai dificilă, pentru că aici am realizat și un canal transversal pentru colectarea apelor pluviale, am montat și borduri pentru ca apa să nu se mai scurgă în gospodăriile oamenilor, fiind o zonă în pantă, destul de dificilă. Aceste lucrări au fost efectuate cu Atelierul de Infrastructură Urbană din cadrul Primăriei și cred eu că am făcut treabă bună. La final am reabilitat și scările, s-a îmbunătățit imaginea întregii zone. La același capitol menționez scările din zona străzilor Victor Babeș - Podului, zonă adiacentă Bulevardului Culturii. Haideți să ne amintim și de reabilitarea Aleii Gornistului și a scărilor din această zonă, precum și reabilitarea treptelor care fac legătura între străzile Schelelor și Parcului, lucrare realizată tot cu Atelierul de Infrastructură Urbană. Toate aceste lucrări trebuiau realizate, toate aceste scări sunt folosite de cetățeni, sunt importante pentru ei și tocmai de aceea se impuneau lucrările de reabilitare. Așa cum se impuneau și la scările de la Poșta Mică, aproape dărâmate, sau la scările și platformele situate în centrul orașului, între fosta Casă a Cărții și pasajul de la ceas. 


Treptele erau ciobite, crăpate, lipseau bucăți de pavaj, deci era absolut necesară o intervenție pe acest tronson intens circulat de câmpineni de toate vârstele. Referitor la lucrările realizate cu Atelierul de Infrastructură Urbană, trebuie să se știe faptul că astfel am realizat și o economie la bugetul local, pentru că s-au plătit doar materialele necesare, nu și manopera, ceea ce este important, cred eu.   
- Erau lucrări necesare, fără îndoială, dar partea de infrastructură a străzilor rămâne marea durere a câmpinenilor. Străzi, trotuare, parcări...
- Aceasta este următoarea serie de lucrări la care doream să mă refer. Totuși, trebuie să fac o precizare. Eu m-am ocupat doar de reparații, deci de repararea unor străzi, nu de modernizarea lor, care înseamnă investiții, iar acestea sunt în atribuția domnului primar. Pe parte de reparații, anual am avut programul de reabilitare a străzilor prin plombare și turnarea de mici covoare asfaltice. Anual s-au alocat bani pentru aceste lucrări, precum și pentru reabilitarea unor alei și, bineînțeles, realizarea unor trotuare. Vă dau exemplu strada Constantin Istrati, unde au fost reabilitate trotuarele, dar și aleea care face legătura cu Rahovei. De asemenea, au fost reabilitare trotuarele de pe strada Toma Ionescu, aleile care duc la blocuri, precum și parcarea de pe strada Maramureș, parcarea situată între străzile Amurgului și Ana Ipătescu și parcarea de pe Calea Doftanei din apropierea intersecției cu strada Voila. Strada Tineretului a fost reabilitată în totalitate. La același capitol am avut și reabilitarea Bulevardului Carol I, la intersecția cu Schelelor și Sondei, o zonă unde carosabilul era afectat după lucrările de schimbare a conductei de apă.


Mai sunt și alte categorii de lucrări importante la care aș vrea să mă refer. De exemplu, reparațiile de la Căminul Energetic, un lucru chiar extraordinar, pentru că parterul și primul etaj erau foarte degradate, iar acum acolo s-au mutat aproape 30 de familii, în acele locuințe sociale moderne. Reparațiile de la tribunele și vestiarele Clubului Sportiv Câmpina, situate la terenul sitentic de la Petrol și aici trebuie să spun că am susținut permanent amenejarea bazei sportive Petrol. De asemenea, părculețul de la intersecția străzilor Frații Golești și Griviței, din apropierea Casei de Cultură. Au fost reabilitate mai multe locuri de joacă din localitate și au fost modernizate stațiile pentru transportul în comun. Suntem un municipiu și trebuie să ne comportăm ca atare în tot ceea ce ține de domeniul public. Trebuie să se vadă asta, trebuie să se vadă respectul nostru pentru Câmpina, de la intrare până la ieșire. Apropo de asta, vă reamintesc și de montarea a trei catarge pe care au fost arborate drapelul național, cel al Uniunii Europene și cel al Câmpinei, la sensul giratoriu de la intersecția Bulevardului Nicolae Bălcescu cu Calea Dacia și pe Bulevardul Carol I, la intrarea dinspre Cornu. Aici, la intrarea dinspre Cornu, a fost amenajat și micul spațiu verde din apropierea locului unde au fost montate catargele. Sigur, mai sunt și alte lucrări, dar mă opresc aici și poate vom mai avea ocazia să vorbim despre ele. Sunt mândru de tot ce am făcut și sunt convins că oamenii văd aceste lucruri și apreciază. Mă bucură faptul că rămâne ceva în urma mea.

- Toate cele enumerate de dvs. le putem încadra la capitolul realizări. Cu siguranță există și unele neîmpliniri, lucruri pe care le-ați fi dorit realizate, dar nu au putut fi puse în practică. Spuneți-ne care ar fi acelea?
- Eu am avut un program electoral cu care am candidat în 2016 și acolo au fost, printre altele, trei proiecte la care am ținut și țin încă. Din păcate, în acest mandat nu am reușit să le pun în practică, dar nu renunț la ele și sper ca mai devreme sau mai târziu să devină realitate. Din punctul meu de vedere, sunt proiecte necesare Câmpinei. Mă refer la o parcare subterană modernă în centrul municipiului, în centrul acesta sufocat de mașini. Aici, ca o soluție de compromis, având în vedere fondurile de care dispune localitatea, am acceptat ideea unei parcări în spatele pieței, pe locul actualului bazar, unde deja au început demolările clădirilor acelea vechi și degradate. Totuși, nu cred că va fi suficient și va trebui să ne gândim în continuare la o nouă parcare, pentru că este foarte mare nevoie. Un alt proiect se referea la realizarea unei intrări sigure din DN1, în zona Cornu, cu sprijinul CNAIR, care este administratorul drumului național, precum și cu sprijinul Primăriei Cornu. Știți că este o zonă dificilă, unde se produc frecvent accidente rutiere grave și trebuie găsită o soluție. Va trebui să insist în continuare la Ministerul Transporturilor și la CNAIR pentru acest proiect extrem de important. Nu am renunțat nici la ideea acelui proiect social de amploare, cu fonduri europene, care să includă un centru maternal, o nouă creșă a municipiului, iar aici aș vrea să adaug acum un centru de zi pentru persoanele care au nevoie de anumite îngrijiri medicale pe care nu le pot primi în spital.
- Detaliați puțin ideea cu acest centru medical de zi. Poate Primăria realiza așa ceva?
- Desigur, putem face un centru medical de zi, care să fie în subordinea administrației locale, așa cum este Centrul Rezidențial pentru persoanele fără adăpost. Ideea a pornit de la cetățeni. Câmpinenii nu au unde să-și facă o injecție, să-și schimbe un pansament, lucruri simple, firești, necesare, dar pe care nu le pot face decât contra-cost și chiar și așa e destul de dificil. Astfel de servicii nu pot fi oferite de spital, nici la Urgențe nici în altă parte, decât dacă persoana respectivă este internată. Dar sunt numeroase situații în care cetățenilor li se prescrie un tratament care presupune și injecții și nu are cine să le facă aceste injecții, aleargă cu fiolele în mână în căutarea unei asistente. Nu este deloc normal să se întâmple asta! V-am dat un exemplu de problemă care ar putea fi rezolvată la acest centru de zi. Sunt și alte exemple. Noi trebuie să venim în întâmpinarea oamenilor și să le rezolvăm problemele. Unele pot fi rezolvate mai ușor, altele sunt mai complicate și necesită bani mai mulți, dar noi trebuie să găsim soluții și să le punem în aplicare.


- Cum vedeți dvs. viitorul Câmpinei? Unde ne îndreptăm, spre ce? Putem fi optimiști?
- Eu sunt foarte optimist în privința viitorului Câmpinei. Câmpina este o localitate frumoasă, cu locuitori minunați, un loc care atrage oameni și din alte zone. Mai avem de făcut niște pași importanți, noi, ca și administrație publică locală, pentru o localitate cât mai apropiată de standardele europene, iar eu voi face tot ce depide de mine pentru realizarea acestor lucruri: o implicare serioasă în vederea creșterii nivelului și calității serviciilor de sănătate, îmbunătățirea infrastructurii rutiere și edilitare, ridicarea standardului de curățenie în localitate și asigurarea unui climat de siguranță publică. Un oraș sănătos, curat, sigur, cu o infrastructură bună, cred că este ceea ce ne dorim cu toții. 
Câmpina este o localitate excelent poziționată, avem un aer curat și peisaje deosebite. Trebuie doar să valorificăm potențialul turistic-cultural al zonei noastre, să devenim un centru turistic pentru această zonă. Când spun asta mă refer la Câmpina și comunele din jur, mă refer la o zonă mai largă, cu un potențial de dezvoltare extraordinar. Noi nu suntem nici stațiune de munte, nu avem nici marea la picioare, dar putem și să creăm, să organizăm evenimente care să ne pună pe harta turistică a țării în diverse domenii: sportive (aeromodelism, fotbal, orientare sportivă, înot, atletism, sporturi extreme la skatepark etc; evenimente culturale de ținută, organizate la Muzeul Hasdeu, concerte de jazz, show-uri de stand-up; târguri tematice, în domeniul gastronomic. Se pot face multe lucruri frumoase, se pot crea multe evenimente care să atragă oameni la Câmpina. Vom mai vorbi despre asta, pentru că eu chiar cred în viitorul Câmpinei turistice!

O mistificare de la Câmpina: Ceaușescu filoCrist la Castelul Iulia Hasdeu!

A apărut, la sfîrșitul anului trecut,  la Editura Amanda Edit din București, cartea D-nei Elena Oprea, N.I. Simache – Stea călăuzitoare. Am recenzat Flacăra pământului – prima ediție a acestei cărți. Am citit, pagină cu pagină, și noua ediție. În afară de titlul schimbat, și de câteva adăugiri, noutatea absolută este prefața Cu cheia de gât, semnată „Emanoil Toma/ membru al Uniunii Scriitorilor din România”, calitatea autorului fiind ca o garanție a greutății spuselor sale ușuratice. Citindu-le cineva, ca mărturie a faptelor și a locului în care s-au petrecut, ar putea crede că Ceaușescu a fost ușă de biserică și, chiar mai mult, icoană de așezat în catapeteasmă. „Minciună în falș!”, l-ar pune la punct pe E.T., Ceaușescu însuși. El, demolator de biserici, se întoarce în mormînt auzind aiuritoarele bazaconii. „Blașfemie!”



Transcriu din aceste spuse (ale lui E.T., aproape) întocmai:
„Ca soție a celui ce a condus o perioadă Muzeul Hasdeu din Câmpina, doamna Elena Oprea nu își poate șterge din minte cel puțin unul din șocurile  la care a fost martoră.
Năclăitorii din vremea de după repunerea în circuitul cultural al muzeului (era după anul 1970) au hotărît ca partea donjonului, în care se găsea statuia lui Iisus răstignit, să fie mascată la nivelul tavanului parterului cu un plafon fals din PFL, astfel ca, la apropiata vizită a conducătorului, statuia Mântuitorului să nu se vadă, ca și cum savantul Hasdeu însuși și-ar fi mutilat opera.
Intrând în Sala de Onoare a Muzeului, șeful statului l-a întrebat pe istoricul Simache unde este statuia lui Hristos. Cu curaj, istoricul a explicat că cei din anturajul său politic au hotărît mutilarea în felul respectiv a muzeului.
Replica a fost dură: «Până mă întorc de la Sinaia, să văd muzeul așa cum l-a gândit savantul». Și astfel, această bijuterie arhitectonică și spirituală și-a intrat în drepturile normale, funcționând și astăzi ca atare.
Merită menționată lupta dusă de profesorul Oprea Gheorghe, soțul doamnei Oprea, și de colegul său, [Octavian Onea, O.O.] pentru restaurarea plafonului, care inițial era un cer senin cu cale și care, în opinia grupului de pictori ce au făcut restaurarea, a devenit un tavan al infernului”.
În primul rând că E.T. scrie peste tot: Hașdeu, îndreptările fiind ale mele, O.O.


Apoi că, după 1970, Profesorul Nicolae I. Simache a mai activat numai aproape un an, după care, în Noembrie 1971, s-a internat în spital, unde avea să decedeze la 16 Ianuarie 1972. Iar în perioada aceasta, el, radicalul (deschisese Muzeul Iorga de la Vălenii de Munte, ca să dau un singur exemplu, în 1955, într-un timp în care nici nu se pronunța numele marelui istoric), devenise aproape un răsculat, dovadă că, la redeschiderea de la 13 Iunie 1971, a Casei Iorga, a reinaugurat, în Casa de misionare, și Muzeul de artă religioasă și feudală, iar ultimul muzeu deschis de el: Muzeul epocii Matei Basarab – Constantin Brâncoveanu, era în incinta Mănăstirii Brebu. Ca să nu mai spun că, Muzeul medaliilor, amenajat la Palatul Culturii – în locul Muzeului Ceasului, care primise clădirea în care acesta este și azi, și-i poartă de mai mulți ani numele – era o revărsare de aversuri cu chipurile regilor României, cum nu se vedea nici la Castelul Peleș. De nici n-au știut autoritățile cum să-l închidă mai repede, și nici eu n-am aflat (Profesorul Știe-tot, care am scris, cu D-l Simache, o Istorie a Muzeelor Prahovene, culeasă de vreun sfert de secol și așteptând miracolul tipăririi) când i-au pus lacătul. În realitate, vizita lui Ceaușescu a fost la 11 Mai 1967, când s-a inaugurat și Cartea de aur, cele scrise mai dinainte, de un caligraf versat, fiind inspirate din Perpessicius, care fusese de față și vorbise la târzia inaugurare, din 9 Aprilie 1965 a Muzeului Hasdeu (amânată timp de șapte ani, din 1958; îl ascultasem și eu pe întemeetorul Muzeului Literaturii Române din București, la 30 Ianuarie 1962, la inaugurarea Muzeului „I. L. Caragiale” din Ploești, desemnat să reprezint, cu o vorbă, elevii Liceului local eponim).
Iisus nu este răstignit ci, se înalță spre cer, după răstignire, binecuvîntându-i pe cei ce-și îndreaptă privirea spre El.
Nu știu dacă se folosea atunci PFL-ul, dar sigur plafonul cel fals, care ascundea Statuia lui Crist, era căptușit cu catifea roșie, singura aflată la vedere.
Este o minciună să lași să se creadă că Profesorul Simache ar fi avut un anturaj politic. Dimpotrivă. Simache este unul dintre casurile rarissime de directori, din perioada comunistă, care nu au fost membri de partid. Ca să nu se creadă că politica l-ar fi cocoțat în fruntea Muzeelor, pe care, de altfel, el le-a și înființat. Afară de Muzeul din Casa Hagi Prodan, existent la numirea sa în funcție. Inteligența și credința sa l-au propulsat acolo. Inteligența, care l-a făcut pe Profesorul său de Istorie, Dumitru Munteanu-Râmnic, ajuns Subsecretar de Stat la Interne, în Guvernul Iorga, să-l lase să-l suplinească la Liceul „Sfinții Petru și Pavel”, deși era încă student. Credința, care i-a salvat viața, deși rămăsese singur în subsolurile Liceului, în timpul bombardamentelor americane, pentru ca, la rându-i, să salveze  dintre ruine matricolele, arhiva, biblioteca și tablourile, între care și pe acela cu fotografiile elevilor-eroi din Primul Răsboi Mondial. Inteligența și cutezanța, care l-au făcut să se posteze, ca un Don Quijote, cu o stinghie în fața celor trei Molotovuri, cu care Virgil Hornaru, după ce ridicase Biblioteca lui G.T. Kirileanu de la Piatra Neamț, venit să ridice și Biblioteca Liceului, a primit sudalma: „Plecați de-aici, că pun paru’ pe voi! Eu am salvat-o din bombardamentele imperialiștilor englezi și americani, și voi vreți să mi-o puneți pe foc? Plecați de-aici!”. Priceperea, care, în momentul în care mai mulți profesori și manageri – cum am zice azi – au fost chemați în vederea selectării unor cadre pentru conducerea Muzeului de Istorie, l-a făcut să expună un adevărat plan de perspectivă pentru muzeele Regiunii Ploești, pe când toți ceilalți așteptau indicațiile Partidului.
Este bine să nu uităm din vedere că, în timpul acela, din 1967, când a avut loc vizita conducătorilor de partid și de stat, administrativ-teritorial era încă marea Regiune Ploești, care se întindea de la Râmnicu Sărat la Găești, acoperind și județele Buzău și Dâmbovița. Profesorul Simache nu l-a ghidat pe Ceaușescu în Muzeul Hasdeu. Mai mult, el nici nu era de față în momentul vizitei. El îl ghidase pe Ceaușescu la Curtea Domnească de la Târgoviște, unde-i fusese prezentat elogios de Manea Mănescu, Primul-Ministru de atunci: „Profesorul meu”, și nu știu dacă a putut ajunge la Câmpina înaintea lui Ceaușescu. Oricum, dânsul a fost pus în temă cu ceea ce s-a întâmplat în cursul vizitei dar, după aceea. Aceea care fusese instruită și a făcut ghidajul a fost muzeografa Ana Iordache. Nu se gândise nimeni la incidentul, provocat, nu de Ceaușescu Ilderim ci, de Ion Gheorghe Maurer, a cărui soție era din Câmpina. Se vede că Maurer, ca orice câmpinean get-beget sau aclimatizat, știa Castelul Iulia Hasdeu dinainte de restaurare, căci plafonul de catifea a fost tras anterior deschiderii oficiale a Muzeului. De ce a întrebat el de Statua lui Crist?, știe Dumnezeu! Eu pot doar presupune. Doar după întrebarea lui Maurer, adresată Anișoarei: „Dar Statuia lui Crist?”, și după răspunsul acesteia: „Este acolo sus”, a intervenit Ceaușescu. Contrariat poate că se poartă o discuție cu cineva din suită, iar nu cu el, Pater Patriae! Și așa a aflat el, abia atunci, a-tunci!, că acolo, deasupra sa, era pitită statuia lui Isus. Iar el se afla la picioarele Sale! Întrebarea sa nu a fost de Jupiter Tonans: „Unde este statuia lui Hristos?”, cum răspândește acum Salonul de inventică, ce-ați făcut cu ea, nenorociților?, că vă mănânc! Ci, una obișnuită, ba-na-lă: „Despre ce este vorba?”. Doar răspunsul a fost neprevăzut. Căci nu se gândise nimeni, din tot Biroul politic executiv, inclusiv capul Comitetului central, afară poate de Maurer, la Isus Hristos. Abia atunci, la fața locului și pe nepregătite, a primit Ceaușescu informația că acolo se afla statuia lui Crist. Iar reacția sa a fost în consens cu ateismul său știn-țific (cu un i; nu vă grăbiți să corectați, dacă nu știți iepoca): „Și de ce ați acoperit-o?” Adică: de ce ați păstrat-o și ați acoperit-o, zădărînd lumea? „În 48 de ore s-o dați jos!”
Deci, asta era! Nu scorniceasca scorneală că voia să restabilească bijuteria arhitectonică așa cum o gândise Hasdeu. Și nici că treaba urma să fie făcută până la întoarcerea sa de la Sinaia. (Să-l usce vântul și ploaia.) Și, mai ales, că venea ‘n-adins să-l vadă cu ochii săi pe Hristos! (Dacă a zis așa, a venit?!?) Dar cum să vină, dacă el, dimpotrivă, era împotriva religiei și fugea de Crist ca dracul de tămâe? Și nici n-a mai venit vreodată. Ni-cio-dată, nici până azi. Încă a făcut și „varianta” DN1 ocolitoare a Câmpinei, pe malul stâng al Prahovei, al cărei traseu s-a pus în discuție după vizita la Muzeul Hasdeu și s-a executat într-un an și ceva, până la intrarea în Comarnic. Nu el a spus că se-ntoarce de la Sinaia (evident că s-a întors, dacă s-a dus, căci nu i-am urmărit itinerarul, amintindu-mi din presă doar de escala la Casa pictorului Nicolae Grigorescu, în care explicațiile le-a primit de la criticul de artă Ștefan Dumitrescu, directorul de atunci, a cărui fotografie, cu un băț arătător în mână, îmi stărue și acum pe retină; am auzit, la recenta înmormîntare a Profesorului Gheorghe Râncu, de la D-l Profesor Șerban, că și D-l Dumitrescu ar fi murit de curând, la București. „Dumnezeu să te ierte, Nea Fănică! Ai fost unul dintre marii museografi pe care i-am cunoscut!”), ci i s-a adresat lui Paul Niculescu-Mizil. Cam poruncitor. „Mizil ! Miercuri, când te duci la Brașov, te oprești aici, să vezi dacă s-a ezecutat!”
Numai lauda făcută de Manea Mănescu, și lanțul slăbiciunilor – tatăl acestuia, Costică Mănescu, ca și acela al lui Niculescu-Mizil, era unul dintre cei mai activi voluntari ai Muzeului mișcării muncitorești, pe care Simache îl înființase, în 1957, în Palatul Culturii din Ploești, numai ca să nu includă și Partidul Comunist în Muzeul de Istorie din Nicolae Bălcescu 25 – numai acestea concuraseră la invitarea Directorului Muzeului Regional de Istorie la discuțiile din cabinetul Primului-secretar al Regiunii Ploești, Balalia. Și numai cunoscându-i foarte bine pe cei aflați acolo – ar fi interesant de văzut ce studii aveau și când obținuseră adeverirea lor, fiecare dintre ei – a îndrăsnit Profesorul Simache să mute afirmația lui Ceaușescu, de la Statuia lui Crist, așa cum credeau toți, pe bună dreptate, la catifeaua ascunzătoare. „Mă, voi sunteți tâmpiți?”, s-a enervat el, prefăcându-se a se crede între museografii săi. (Pe care, însă, nu-i jignea niciodată.) „Păi dacă voia ca Hristos să nu se vadă, ar mai fi zis să dați jos drăcia aia? Hai să dăm jos numai plafonul și să-l așteptăm pe tovarășul Mizil! Dacă dânsul zice că nu e bine, dați pe urmă jos și statuia!” „Atunci îl așteptați dumneavoastră pe tovarășul Paul Niculescu-Mizil”. Ceea ce s-a și întâmplat.
Iar Niculescu-Mizil a devenit complice cu Simache, dovadă că a acceptat desvelirea statuii. El a fost așteptat și întâmpinat numai de Profesorul Simache, „cei din anturajul său politic” ferindu-se din calea acestui șef. Care, a intrat în Castel, a privit statuia, a dat numai din cap și a ieșit repede, nezicând nimic, nicio vorbă, nici „da”, nici „nu”, nici „venii și văzui”, nici „vai de mama voastră!”. De parcă, vrăjit de magia locului, se întrupase în Blaga copil: mut ca o lebădă!
Să fi avut și zidurile Castelului Iulia Hasdeu urechi?! Sau erau de ajuns numai cele ale șoferului său? Abia afară, el l-a luat de braț pe Profesorul Simache și l-a îndreptat spre largul parcului, făcându-i un gest nervos cu dosul palmei șoferului, care se grăbise să-i urmeze. Și abia în grădina lui Hasdeu, unde nu erau plăcuțe avertizoare, ca la Moscova: „Nu călcați pe flori! Sunt Philips!” va fi deschis el gura, căci s-a plimbat cu Simache un ceas încheiat, lăsându-se pradă numai urechilor lui Dumnezeu. Probabil că o fi zis și: „Da, am să-i transmit tovarășului Secretar General că indicația sa prețioasă a fost respectată”, dar asta este, evident, numai o presupunere, și nu știu dacă are sorți de credibilitate.
Cât privește restaurarea plafonului, cu cale: cale verzi pe pereți! Întâi că plafonul nu e plafon, ci o cupolă cu o boltă semisferică, pictată în vremea lui Hasdeu cu un cer albastru și senin, cu stele aurii. Și îngeri-copii plutind pe mici norișori alburii. Iar problema restaurării ei, a cupolei, altfel decât a fost pe vremea lui Hasdeu, s-a pus târziu, după cutremurul din 1977. Și nici pe vremea Profesorului Simache, realismul socialist nu ajunsese la restaurarea picturii; cel puțin a picturii murale din Castelul Iulia Hasdeu. Iar Gheorghe (Titi) Oprea plecase demult, prin 1974, la Provița de Sus, la catedra ce-i fusese reservată. „Păi, Bebe – îmi permit să-i zic așa, ne cunoaștem de cincizeci de ani, am făcut și vin împreună – Toma, când recitai în Salonul …n…o…u, inaugurat la 9 Ianuarie 1975 și ținut până după Revoluție, mai era Oprea la Muzeul Hasdeu? Și chiar nu-ți aduci aminte cum era pictată bolta donjonului? Că doar în donjon am ținut Salonul de mai multe ori, ba ai recitat și tu în el, iar Doctorul Eduard Țogoreanu și colegul său, tot medic, au dat recitaluri folk, pe scările potirului, ca să fie mai aproape de Hristos”.
Amicus Plato, sed magis amicitia veritas. Adică: mi-e prieten Bebe, dar adevărul mi-e mai prieten!
Cuvintele sale, de-ar fi fost numai rostite – căci autorul obișnuește să le reia și să le recite în varii ocazii – le-aș fi lăsat acolo, vorbe în vânt. Dar ele-s scrise, iar atitudinea față de punerea în circulația perpetuă – verba volant, scripta manent – obligă la aceeași manieră. Sau, maneră, vorba lui Caragiale.


Octavian Onea