18 martie 2020

79 de agenți economici din Câmpina, verificați dacă au suspendat activitatea

În cadrul unei acţiuni desfășurate astăzi de Poliția Locală în scopul verificării modului de implementare a măsurilor de primă urgenţă ce privesc aglomerările de persoane şi circulaţia transfrontalieră a unor bunuri, respectiv suspendarea activităţii, au fost verificaţi 79 de agenţi economici de pe raza municipiului Câmpina, având obiect de activitate servirea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice, cafenele sau alte localuri publice, în spaţiile destinate acestui scop din interiorul sau exteriorul locaţiei, precum şi activităţile de divertisment sau jocuri de noroc şi de îngrijire personală, realizate în spaţii închise.


Agenții au constatat neconformităţi în cazul a şapte societăți, reprezentanţii acestora fiind somaţi să suspende activitatea economică în regim de urgenţă, începând cu data controlului, în caz contrar urmând a fi aplicate sancţiunile contravenţionale prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă.
Poliția Locală face apel la cetăţeni să le sesizeze orice constatare privind desfăşurarea, pe raza municipiului Câmpina, a unor activităţi de tipul celor enumerate anterior.
Totodată, ținând cont de nivelul ridicat de expunere a personalului Poliţiei Locale la riscul reprezentat de răspândirea virusului, prin acţiuni între care se înscrie și supravegherea persoanelor aflate în autoizolare pe raza municipiului Câmpina, cetăţenilor le este recomandat, pentru propria siguranţă, să evite prezenţa fizică la sediul Poliţiei Locale. 
În acest sens, ca metodă alternativă de comunicare, aceștia pot utiliza următoarele mijloace de corespondenţă, disponibile 24 din 24 de ore:
- Telefon: 0244 332 420 / 0800 800 922;
- Fax: 0244 371 633;
- Email: politia_locala@primariacampina.ro;
- Whatsapp: 0749 263 001.

Certificate de situaţie de urgenţă pentru operatorii economici afectaţi în contextul pandemiei

Guvernul a elaborat regulile privind acordarea de certificate de situaţie de urgenţă pentru operatorii economici a căror activitate este afectată în contextul pandemiei de coronavirus. 


Hotărârea de Guvern în acest sens, pregătită pentru şedinţa de guvern de azi, prevede şi sectoarele eligibile: transport, turism, horeca, organizări de evenimente, publicitate, învăţământ privat, industria confecţiilor, a încălţămintei şi pielăriei. Firmele trebuie să justifice o scădere a încasărilor cu un procent de minim 40% faţă de perioada similară a anului precedent.
Mai multe amănunte în articolul financialintelligence.ro

Evoluția în Prahova a situației epidemiologice determinată de răspândirea COVID-19

Prefectura Prahova anunţă că până astăzi, ora 10.00, la nivelul județului Prahova erau înregistrate următoarele date:
- Persoane carantinate – 64
- Persoane aflate în autizolare la domiciliu – 926
- Persoane internate – 11, dintre care trei urmează să fie externate și, conform procedurii, vor intra în autoizolare la domiciliu pentru 14 zile
- Dosare de cercetare penală întocmite pentru încălcarea articolului 352 din Codul Penal privind Zădărnicirea combaterii bolilor – 13
- Amenzi aplicate de Direcția de Sănătate Publică pentru nerespectarea regimului de autoizolare la domiciliu – 3.


Persoanele care sunt în străinătate și doresc să afle informații legate de prevenirea infectării cu virusul COVID-19, pot apela numărul de telefon: +4021.320.20.20, din orice rețea, cu tarif normal, disponibil la orice oră.
Linia telefonică este destinată strict informării cetățenilor și nu este un număr de urgență!
TELVERDE 0800 800 358 - valabil pentru apeluri internaționale.

SCM CITRAS a închis frizeriile şi saloanele de înfrumuseţare din Câmpina şi acordă reduceri de până la 50% la chirii

Începând de astăzi, 18 martie, conducerea CITRAS – Societate Cooperativă Meşteşugărească a luat decizia de a opri activitatea frizeriilor, a saloanelor de cosmetică şi înfrumuseţare şi a centrelor de reparaţii încălţăminte din Câmpina. În plus, societatea a luat şi hotărârea reducerii chiriilor la spaţiile pe care le deţine cu până la 50%, în funcţie de solicitarea clienţilor, pe perioada stării de urgenţă.



„Trebuie să ne supunem legilor. Trecem printr-o perioadă foarte grea pentru toată lumea, dar n-avem ce face. Am închis frizeriile, saloane de cosmetică şi înfrumuseţare şi centrele de reparaţii încălţăminte. În funcţie de evoluţia evenimentelor, le vom redeschide gradual. Mai mult, am hotărât să venim în sprijinul clienţilor noştri care închiriază spaţii, astfel că le oferim posibilitatea ca în perioada decretată ca stare de urgenţă să plătească cu până la 50% mai puţin din valoarea chiriilor. Deocamdată e tot ce putem face” – a declarat Constantin Grosu, preşedintele CITRAS.

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Prahova şi-a dat demisia

Raluca Eparu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Prahova, a demisionat din funcţie marţi, 17 martie, explicându-şi în amănunt gestul pe pagina sa de Facebook. 
Jurnalista lasă de înţeles că relaţia sa de muncă cu prefectul Cristian Ionescu s-ar fi deteriorat după apariţia reportajului „România te iubesc – Judeţe la stăpân” difuzat de PRO TV în urmă cu două săptămâni. 
Raluca Eparu a ocupat funcţia de purtător de cuvânt al Prefecturii Prahova şi în mandatul Mădălinei Lupea, fost prefect al Prahovei în timpul guvernării PSD. 


Publicăm în continuare punctul de vedere al acesteia, postat astăzi pe pagina sa de socializare:
"Nu sunt o persoană conflictuală şi în general, prefer să stau în banca mea şi să nu răspund la provocări. Dar consider că în situaţia plecării mele din Prefectura Prahova se cuvine sa fac puţină lumină, pentru că lucrurile au cam luat-o razna şi au ajuns până la premier. 
Nu am fost dată afară, ci am fost obligată de educaţia pe care am primit-o, să îmi înaintez o cerere de întrerupere a raporturilor de muncă cu acordul părţilor. Potrivit contractului meu de muncă, domnul prefect, în calitate de angajator, nu putea să mă demită, contractul încetând prin trei modalităţi: demisia mea, acordul părţilor sau încetarea mandatului prefectului. 
Jurnalista la care fac referire colegii de la Ziarul Incomod credea, probabil, că eu cunosc faptul că se doreşte încetarea colaborării dintre mine şi domnul prefect şi m-a întrebat când plec, înainte să ajungă să vorbească efectiv cu şeful meu care o chemase la discuţii, aşa cum chiar ea mi-a spus. Aşa că după o şedinţă, i-am spus domnului prefect că îi cunosc intenţiile şi că nu o să îl încurc. Tocmai de aceea, în câteva minute am formulat cererea de încetare a contractului cu acordul părţilor, aceasta fiind singura modalitate de a termina cât mai rapid toate formalităţile. Efectiv, contractul se încheie pe 20 martie, pentru că mai devreme nu se putea. Şi cum nu mai am motive să merg la Prefectură şi amânasem de ceva vreme nişte investigaţii medicale, am intrat într-un scurt concendiu medical, începând de astăzi. Cum nu mai pot comunica cu presa, mi s-a părut normal să îmi iau rămas bun de la colegi şi să-i anunţ că eu nu mai sunt purtător de cuvânt al prefectului. Concediul medical nu înseamnă continuitate în relaţia cu ei, chiar dacă până acum nu am ţinut cont de nimic, nici de ore târzii, nici de sărbători, nici de altceva pentru a răspunde întrebărilor presei. Acum, însă, consider că nu mai este cazul să fac acest efort. 
Pentru mine lucrurile sunt foarte clare: prefectul îşi alege consilierul, iar dacă el consideră că nu mai poate lucra din motive personale cu acesta, atunci trebuie să procedeze în consecinţă. Personal i-am dat celei care mă va înlocui parole şi numere de telefon care să o ajute în activitatea viitoare, precum şi documente pe care să le citească pentru a se pune la punct în ceea ce priveşte comunicarea pe coronavirus!
Nu ştiu despre ce trafic de influenţă vorbesc colegii mei şi nu vreau să mă amestec în nicio dispută politică sau de altă natură, după cum sunt convinsă că premierul nu va acţiona în niciun fel referitor la acestă situaţie, după cum nu a acţionat nimeni după reportajul lui Alex Dima de la PROTV. 
Am lucrat în presă prea mult timp ca să nu mă supăr că un funcţionar public îşi permite să închidă unui reporter uşa în nas. Alex Dima nu venise acasă la domnul Ionescu, ci la biroul platit din bani publici al prefectului judetului Prahova, un judeţ puternic care a fost redus la zero şi prin lipsa de reacţie a şefului meu pe o problemă stringentă. 
Aşa că a doua zi mi-am depus demisia şi i-am explicat domnului prefect care sunt motivele mele. Cei care mă cunosc ştiu că sunt un om tranşant şi deşi în ultimii ani am devenit mai diplomată, nu pot umbla cu ocolişuri când lucrurile sunt clare. Probabil că vorbele mele de atunci l-au supărat pe domnul prefect suficient încât să rămână cu resentimente. Cert este că la acel moment, adică 29 ianuarie 2020, domnul prefect m-a convins să rămân în insituţie, ba chiar a promis că „va asculta mai mult”. Ceea ce s-a şi întâmplat o perioadă scurtă de timp. 
Mă gândesc acum că domnul prefect şi-ar fi dorit să mint pentru dumnealui în faţa lui Alex Dima şi să născocesc pe loc vreo scuză patetică, nu să spun ceea ce el mă delegase să comunic! Un astfel de demers ar fi fost inutil, câtă vreme acesta s-a manifestat furios în faţa echipei de filmare. 
Când am citit că „între noi nu a existat relaţia perfectă” am izbucnit în râs şi dacă vreodată mi-am făcut vreun reproş în ceea ce priveşte colaborarea cu domnul prefect Cristian Ionescu, acesta s-a risipit acum. Un consilier bun nu trebuie să aibă „o compatibilitate de feeling” cu şeful său, ci trebuie să rămână obiectiv pentru a lua cele mai bune decizii şi pentru a-l sfătui bine pe şeful său, în avantajul acestuia, desigur. Tocmai de aceea eu am avut o relaţie minunată de lucru cu fostul prefect, Mădălina Lupea, care a înţeles perfect că rolul meu acolo, nu este să o laud cand nu e cazul şi să o încurajez în greşeli, ci să rămân obiectivă în orice situaţie, ca un „jurnalist sub acoperire într-o instituţie de stat”, aşa cum m-am simţit eu pe perioada în care am lucrat împreună. 
Luni mi s-a adus la cunoştinţă că prefectul şi instituţia nu sunt bine reprezentate pe site şi pe facebook, deci că eu nu îmi prea fac treaba. Începea deja debarcarea, dar nu am înţeles asta. Mi-am spus că sunt critici constructive şi că întotdeauna este loc de mai bine. Pe toată perioada în care am lucrat cu dumnealui, l-am sfătuit pe domnul prefect cum am ştiut mai bine, ţinând cont de incapacitatea sa de a discuta cu presa şi am căutat mereu tot felul de soluţii pentru ca lucrurile să meargă bine chiar şi în situaţia în care a refuzat în mod repetat să aplice atribuţiile sale de reprezentare consfinţite prin lege. Nu mai departe de ziua de luni, i-am cerut sprijinul soţului meu pentru a filma un discurs care să ţină locul unei conferinţe de presă, sugerând astfel calea mai uşoară pentru domnul prefect. 
Una peste alta, această poveste urâtă a picat cum nu se poate mai bine. Comunicarea în numele prefectului şi a prefecturii, cu atât mai mult în această perioadă, este o mare responsabilitate de care mă bucur că am scăpat, pentru liniştea mea şi a familei mele. Totodată, dacă nu treceam prin această experienţă, nu aş fi aflat niciodată câţi oameni mă apreciază şi asta e un lucru minunat! Consider că din orice lucru rău ai de învăţat ceva care se poate dovedi bun pentru tine şi viaţa ta viitoare. Deci, cu Dumnezeu înainte! S-au încheiat doi ani plini de provocări, alături de colegi şi colaboratori minunaţi! Vă pup cu drag pe toţi! Abia aştept să ne vedem la prima conferinţă de presă! Deocamdată, să stăm în case cât mai mult posibil, să treacă năpasta care s-a abătut asupra noastră, a tuturor!"

MĂSURI SPECIALE DE SIGURANŢĂ MEDICALĂ ÎN SPITALUL MUNICIPAL CÂMPINA

· Noi reguli de acces în Ambulatoriu
· În ce cazuri trebuie să vă prezentaţi de urgenţă în zona de triaj a spitalului 

Din motive de siguranță medicală, legate de prevenirea răspândirii și infectării cu coronavirus, Spitalul Municipal Câmpina anunță că activitatea în Ambulatoriul unităţii sanitare se va desfăşura după urmatoarele reguli: 
  • Intrarea în ambulatoriu se va face pe uşa laterală (cu rampă) de pe Bd. Carol I, nr.117; 
  • Vor avea acces câte 4 pacienţi, în limita neaglomerării serviciului de triaj; 
  • Nu este permis accesul aparţinătorilor; 
  • Se va păstra distanţa de cel puţin un metru între persoane (atât înainte de intrarea în ambulatoriu, cât şi în interiorul acestuia; 
  • Intrarea în ambulatoriu se face după un minim triaj epidemiologic efectuat de un reprezentant desemnat al spitalului;
  • Accesul în sala de consultaţie se face pe baza listei întocmite de fiecare cabinet sau în baza bonului obţinut de la Triaj (pentru urgenţe); 
  • Pacienții cronici beneficiari ai programelor naționale de sănătate se vor adresa medicului de familie pentru eliberarea rețetelor, fără a mai fi necesară eliberarea scrisorii medicale și reevaluarea în Ambulatoriu (EXCEPȚIE: servicii de Oncologie). 
Pacienţii sunt rugaţi să se deplasaze la unitatea sanitară numai în baza programării sau în caz de urgenţă şi cu respectarea măsurilor de protecţie minime (mască facială de unică folosinţă).



ÎN CAZUL ÎN CARE VĂ AFLAȚI ÎNTR-UNA DIN SITUAȚIILE DE MAI JOS, TREBUIE SĂ VĂ PREZENTAȚI DE URGENȚĂ ÎN ZONA DE TRIAJ A SPITALULUI (intrarea în spital din strada Erou Grigore Nicolae): 

  1. Dacă sunteți cetățean/ rezident în țări/zone cu TRANSMITERE COMUNITARĂ EXTINSĂ COVID-19 şi vă aflaţi în primele 14 zile de la plecarea de acolo.
  2. Dacă ați călătorit în ultimele 14 zile în țări/zone cu transmitere comunitară extinsă COVID-19. 
  3. Dacă ați participat, în ultimele 14 zile, la conferințe sau întâlniri cu participare internațională sau alte activități, inclusiv recreative (concedii) ce au presupus aglomerări de persoane venite din zonele afectate. 
  4. Dacă ați intrat în contact, în ultimele 14 zile, cu pacienți diagnosticați cu COVID-19 sau cu suspiciune de COVID-19.
  5. Dacă ați intrat în contact, în ultimele 14 zile, cu fluide biologice (sânge, materii fecale, urină, salivă, spermă etc.) provenite de la un pacient diagnosticat cu COVID-19 sau cu suspiciune COVID-19.

DSP Prahova anunţă numerele de telefon la care se pot înregistra cei veniţi din ţările cu peste 500 de cazuri de îmbolnăviri cu Covid-19

Într-un comunicat de presă primit ieri, 17 februarie, de către Primăria municipiului Câmpina de la Direcţia de Sănătate Publică Prahova, sunt aduse la cunoştinţa cetăţenilor numerele de telefon la care se pot înregistra persoanele venite din ţările cu mai mult de 500 de cazuri de îmbolnăviri cu coronavirus Covid-19.


Acestea sunt următoarele: 0244/ 407.776; 0244/ 407.780; 0244/ 407.760; 0244/ 595.402 şi pot fi apelate de luni până joi între orele 08.30- 16.30 şi vineri între orele 08.30- 14.00.
După orele de program, puteţi apela numărul de permanenţă 0745.633.707.

ULTIMA ORĂ. Cea mai mare companie din România, Automobile Dacia, îşi opreşte producţia

Începând de mâine şi până la data de 5 aprilie, cea mai mare companie din România, Automobile Dacia, îşi va opri producţia de la uzina din Mioveni ca măsură preventivă în condiţiile epidemiei de coronavirus. 


În această perioadă, conform contractului de muncă, angajaţii vor primi 85% din salarii, conform contractului colectiv de muncă.
Mai multe amănunte în Ziarul Financiar.