08 aprilie 2020

La Câmpina a început dezinfecţia trotuarelor

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CÂMPINA
COMUNICAT DE PRESĂ

Începând de astăzi, 8 aprilie, la Câmpina început campania de dezinfecție a trotuarelor din oraș. Astăzi au fost dezinfectate trotuarele din cartierul Câmpinița și axul central al municipiului, străzile Nicolae Bălcescu, B.P. Hașdeu și I.H. Rădulescu. În zilele următoare vor fi parcurse toate trotuarele din oraș.
Este folosit un agent de curățare și dezinfecție pentru suprafețe tari de exterior, agent autorizat de Ministerul Sănătății, pe bază de hipoclorit de sodiu.


Așa cum în fiecare săptămână am adus la cunoștința cetățenilor etapele de dezinfecție care au fost făcute pe teritoriul municipiului, revenim și astăzi, 8 aprilie, cu programul dezinfecțiilor pentru zilele ce urmează.
În cursul zilei de astăzi se continuă dezinfecția pasajelor pietonale Regele Mihai 1 și La Ceas, dar totodată și dezinfecția containerelor pentru deșeuri reciclabile.


Mâine, 9 aprilie, va fi continuată dezinfecția începând cu zona Pieței Centrale și zona centrală, dar în același timp se continuă și dezinfecția trotuarelor orașului.
Vineri, 10 aprilie, vor fi dezinfectate toate platformele de gunoi menajer arondate blocurilor, asupra cărora, în urma curățării ce este efectuată în fiecare zi de vineri, se va acționa și cu dezinfectant.


Având în vedere că ieri, 7 aprilie, a fost terminată prima campanie de dezinfecție a celor 380 de scări de bloc (casa scării și lifturi), anunțăm faptul că de luni, 13 aprilie, va începe cea de-a doua campanie, plecându-se ca și data trecută de la scările de bloc din strada Nicolae Bălcescu și continuându-se conform inventarului blocurilor de locuințe transmis în data de 31 martie 2020.
Reamintim că toate aceste dezinfecții sunt efectuate de către operatorul de salubritate SC Floricon Salub SRL cu substanțe biocide avizate de Ministerul Sănătății și în același timp dorim să aducem la cunoștința cetățenilor că aceste operațiuni sunt efectuate în vederea protejării dumnealor şi în niciun caz pentru a le dăuna sănătății.

8 APRILIE. Situaţia COVID-19 în Prahova: 677 persoane în carantină instituţionalizată

Potrivit informării Prefecturii Prahova, la data de astăzi, 08 aprilie 2020, sunt monitorizate de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) Prahova 2417 persoane aflate în auto-izolare la domiciliu. Dintre acestea, 181 au intrat în evidența DSP în ultimele 24 de ore, iar alte 215 au finalizat perioada de izolare voluntară. În carantină instituționalizată se află, în prezent, 677 de persoane în 15 unități de cazare.
Structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor de Interne (MAI) din județul Prahova au desfășurat o serie de activități pentru asigurarea respectării normelor legale impuse în contextul stării de urgență.


Astfel, în cursul zilei de 07 aprilie, au fost verificate peste 2400 de persoane care figurau în evidențele autorităților prahovene ca fiind în auto-izolare și, totodată, au fost controlați și 60 de agenți economici.
În urma acestor demersuri, a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru o persoană, în baza art.352 privind zădărnicirea combaterii bolilor, și au fost aplicate 404 sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproape 860.000 lei. Dintre acestea, 391 au fost pentru încălcarea restricțiilor de circulație prevăzute în ordonanțele militare, iar 13 au fost aplicate pentru fapte ilicite de natură economică.

De la debutul epidemiei și până în prezent, lucrătorii MAI au deschis 70 de dosare de cercetare penală pentru 92 de persoane și au aplicat 6.044 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală ce depășește 7,3 milioane lei.
O persoană care nu a respectat măsura auto-izolării a fost depistată de către agenții de poliție, fiind plasată forțat în carantină instituționalizată pentru o perioadă de 14 zile, în conformitate cu prevederile ordonanțelor militare în vigoare.

Cu mască sau fără mască în Prahova?

Printr-un comunicat de presă, Prefectura Prahova aducea la cunoştinţa cetăţenilor, ieri, 7 martie, o decizie adoptată într-o şedinţă extraordinară de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Prahova, potrivit căreia purtarea măștilor de protecție devine obligatorie în spațiile publice din județul nostru începând cu data de 10 aprilie. Decizia a fost luată ca măsură suplimentară în vederea prevenirii răspândirii COVID-19, în special de către persoanele asimptomatice (care nu prezintă simptome, nu cunosc că sunt infectate, dar care pot transmite virusul altor persoane cu care intră în contact).
La comunicatul iniţial, s-a revenit ulterior cu o completare: "sub rezerva asigurării de către autoritățile administrației publice locale a necesarului de astfel de materiale". O completare care nu îşi are rostul, în condiţiile în care comunicatul precizează foarte clar în continuare că, "pe fondul crizei de măști, nu este obligatoriu ca acestea să fie exclusiv măşti medicale". O presiune în plus pusă pe umerii administraţiilor locale nu este tocmai de dorit în aceste momente, cu atât mai mult cu cât măştile medicale sunt de unică folosinţă şi nu pot fi purtate mai mult de câteva ore. Să nu mai vorbim de impactul pe care îl au asupra cetăţenilor astfel de decizii care nu sunt enunţate clar şi fără echivoc.  


Aşadar, subliniem faptul că, potrivit prevederilor aceleiaşi decizii, pot fi folosite eşarfe, măşti din material textil dens sau orice alte tipuri de protecţie care să acopere nasul şi gura. 
Purtarea lor este obligatorie pentru persoanele care se află în următoarele situații:
– se deplasează pe raza județului Prahova, în special cu mijloace de transport în comun;
– se află în spații publice (instituții publice, spații comerciale, piețe agroalimentare, gări, autogări etc.);
– în cazul deplasărilor scurte, în apropierea locuinței/ gospodăriei, pentru nevoile animalelor de companie/domestice, indiferent de loc – străzi, parcuri.
Nepurtarea unei măşti, fie ea sanitară sau improvizată, va atrage după sine o amendă cuprinsă între 2.000 şi 20.000 de lei potrivit OUG 1 din 1999, actualizată. 

8 APRILIE. Situaţia COVID-19 în România: 344 noi cazuri de îmbolnăvire

Potrivit informării Grupului de Comunicare Strategică, de la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 1.869 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 60 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile. 
Până astăzi, 8 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 4.761 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 528 au fost declarate vindecate și externate.


Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:
1. Alba - 83
2. Arad - 161
3. Argeș - 33
4. Bacău - 51
5. Bihor - 58
6. Bistrița-Năsăud - 72
7. Botoșani - 89
8. Brașov - 161
9. Brăila - 14
10. Buzău - 13
11. Caraș-Severin - 28
12. Călărași - 35
13. Cluj - 129
14. Constanța - 114
15. Covasna - 57
16. Dâmbovița - 27
17. Dolj - 39
18. Galați - 128
19. Giurgiu - 36
20. Gorj - 7
21. Harghita - 3
22. Hunedoara - 174
23. Ialomița - 79
24. Iași - 106
25. Ilfov - 99
26. Maramureș - 41
27. Mehedinți - 13
28. Mureș - 103
29. Neamț - 196
30. Olt - 12
31. Prahova - 36
32. Satu Mare - 25
33. Sălaj - 11
34. Sibiu - 72
35. Suceava - 1.430
36. Teleorman - 36
37. Timiș - 227
38. Tulcea - 10
39. Vaslui - 17
40. Vâlcea - 9
41. Vrancea - 90
42. Mun. București - 637
TOTAL 4.761

Totodată, până acum, 209 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj și Mehedinți, au decedat.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 344 de noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 162 de pacienți. 
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 25.556 de persoane. Alte 89.976 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. 
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 47.207 de teste. 
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 631 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 2.505 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 335 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. 
Polițiștii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 6.690 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 14.923.477 de lei.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 651 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 412 în Italia, 195 în Spania, 15 în Franța, 8 în Germania, 11 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în Indonezia și câte unul în Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Belgia, Suedia și SUA. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 37 de cetățeni români aflați în străinătate, 11 în Italia, 7 în Franța, 11 în Marea Britanie, 6 în Spania, unul în Germania și unul în Suedia, au decedat.

Situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 7 aprilie 2020, au fost raportate 608500 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit. 

ŢARA/ CAZURI CONFIRMATE/ DECEDAȚI/ VINDECAŢI*

Italia 132547 (+3599)/ 16525 (+636) / 24392 (+1555)
Spania 135032 (+4273) /13055 (+637) / 43208 (+2771)
Franţa 74390 (+3912) / 8911 (+833) / 19523 (+2094)
Germania 99225 (+3834)/ 1607 (+173)/ 36081 
Regatul Unit 51608 (+3802) 5373 (+439) 325 (+38)
Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (https://www.ecdc.europa.eu/en)


SITUAȚIE GLOBALĂ LA 7 APRILIE 2020

CAZURI CONFIRMATE/ DECEDAȚI/ VINDECAȚI*
1316 988 (+72567) / 74 066 (+5090)/ 301543 (+16479)

*conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE - https://systems.jhu.edu/
* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 6-7 aprilie 2020

NOU ORDIN. Numai urgențele medicale vor fi tratate în spitalele private și de stat

Un nou ordin semnat ieri de secretarul de stat Raed Arafat, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru și ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ce prevede interzicerea internărilor, operațiilor, tratamentelor și consultațiilor medicale în toate unitățile sanitare, a fost transmis către DSP urile din întreaga țară. 
Potrivit documentului, "pe toată durata stării de urgență, sunt suspendate internările pentru intervenții chirurgicale, alte tratamente și investigații medicale care nu reprezintă urgențe și care pot fi reprogramate din toate unitățile publice și private".