16 aprilie 2020

Ultimele măsuri adoptate de administraţia locală câmpineană înaintea sărbătorilor pascale

COMUNICAT DE PRESĂ

1. Patrule mixte ale Poliţiei municipiului Câmpina, Poliţiei Locale şi Jandarmeriei vor sprijini voluntarii pentru distribuirea Paştelui şi a Luminii Sfinte;
2. Primăria municipiului Câmpina a pus la dispoziţia asociaţiilor de proprietari covoraşe şi soluţie dezinfectantă/ biocidă pentru fiecare intrare din scările de bloc;
3. Piaţa Centrală Câmpina (Hala Agroalimentara) îşi modifică programul pentru perioada pascală;
4. Noi donaţii de alimente (cartofi şi ceapă) pentru persoane peste 65 de ani cu pensii minime;

1. Având în vedere apropierea marii sărbători a creştinătăţii, Învierea Domnului Iisus Hristos şi Acordul modificat privind stabilirea unor măsuri cu ocazia Sărbătorilor Pascale încheiat între Patriarhia Română şi Ministerul Afacerilor Interne, Primăria municipiului Câmpina vă aduce la cunoştinţă că în zilele de vineri, 17 aprilie, sâmbătă, 18 aprilie dar şi duminică, 19 aprilie, atât în perioada de distribuire a pâinii binecuvântate, numită Paşti cât şi a Sfintei Lumini, personalul cerical şi voluntarii vor fi sprijiniţi de patrule mixte ale Poliţiei Naţionale, ale Jandarmeriei şi ale Direcţiei Poliţiei Locale care vor asigura o bună coordonare în teren, ordinea publică şi respectarea reglementărilor prevăzute în ordonanţele militare. Va exista câte o patrulă pentru fiecare cartier în parte.
Dorim să îndemnăm cetăţenii municipiului să respecte acordul amintit mai sus în forma sa finală, să rămână la domicilu şi să aştepte voluntarii ce vor aduce Paştile şi Sfânta Lumină şi să îi întâmpine/ intre în contact cu dumnealor, doar respectând normele de igienă impuse în această perioadă. 

2. În conformitate cu Ordonanţele Militare nr.4/ 29 martie 2020, respectiv nr. 8/ 9 aprilie 2020 în care este recomandat să fie montate dispozitive cu soluţii dezinfectante la intrările în imobilele cu destinaţia de locuinţe colective, începând de ieri, 15 aprilie 2020, reprezentanţii Primăriei municipiului Câmpina au distribuit către Asociaţiile de Proprietari (administratori/ preşedinţi de scări de bloc) câte un ştergător pentru picioare şi câte 2 litri de substanţă biocidă. 


Urmează a rămâne în grija conducerii asociaţiei/ administratorului/ îngrijitorului/ femeii de serviciu a imobilelor ca ştergătoarele să fie aşezate la intrările principale şi să fie îmbibate periodic cu soluţia dezinfectantă pusă la dispoziţie.


Reamintim totodată, că mâine, 17 aprilie se va sfărşi cea de-a doua campanie de dezinfecţie a spaţiilor comune din scările de bloc, campanie realizată prin intermediul operatorului de salubritate din Câmpina.

3. Serviciul Public de Administrare şi Exploatare a Pieţei Centrale Agroalimentare a municipiului Câmpina, aduce la cunoştinţa cetăţenilor că îşi modifică programul de funcţionare în Hala Agroalimentară, pentru perioada Pascală, dupa cum urmează: joi şi vineri (16- 17 aprilie 2020) 07:00- 20:00, iar sâmbătă (18 aprilie 2020) 07:00-14:00.
Aşadar, având în vedere că programul a fost prelungit, rugăm cetăţenii să îşi efectueze cumpărăturile responsabil, ţinând cont de normele de igienă impuse (purtare mască şi mânuşi) dar şi de restul măsurilor pentru prevenirea răspăndirii COVID-19.

4. În urma unei donaţii făcută de firma SOFPREST PROTECT SECURITY SRL. constând în 1000 kg de cartofi şi 500 kg de ceapă, astăzi, 16 aprilie, reprezentanţii Direcţiei Asistenţă Socială şi ai Serviciului Public Spaţii Verzi au început să distribuie către persoane cu pensii minime (ca singur venit personal) câte 10 kg de cartofi şi câte 10 kg de ceapă. 



Dorim din nou să mulţumim tuturor anteprenorilor care în această perioadă dificilă au venit în sprijinul cetăţenilor prin diverse forme de ajutor.

Horia Laurenţiu Tiseanu - Primarul municipiului Câmpina, transmite tuturor câmpinenilor urări de bine, sărbătorile pascale să le aducă sănătate, speranţă şi putere să treacă cu bine peste toate aceste încercări, dar şi un Paşte binecuvântat!

30 de locuinţe de necesitate pentru cadrele medicale ale Spitalului Municipal

Zilnic, în România, pe lângă noile cazuri de decese înregistrate şi de cetăţeni infectaţi cu noul coronavirus, autorităţile responsabile la nivel naţional de gestionarea crizei cauzate de COVID-19 raportează şi numărul îmbolnăvirilor în rândul medicilor, asistenţilor medicali ori al brancardierilor. Personalul medical aflat în linia întâi a luptei cu acest virus trece prin momente grele şi tocmai de aceea autorităţile au stabilit măsuri speciale în vederea protejării acestora şi implicit a familiilor lor.
În acest sens, la Câmpina, administraţia locală a pus la dispoziţia cadrelor medicale ale Spitalului Municipal (instituţie ce face parte din lista unităţilor sanitare suport), 30 de locuinţe de necesitate ce pot fi folosite, la nevoie, de personalul medical care solicită acest lucru.


Dintre cele 30 de apartamente situate în blocul de necesitate din zona Kaufland au fost mobilate până acum 24, atât din fonduri alocate de Spitalul Municipal, cât din fonduri alocate de administraţia locală. Pentru mobilier s-au cheltuit aproximativ 75.000 RON, iar pentru lenjerii 3.000 RON. Până în acest moment, zece cadre medicale au solicitat cazarea în aceste apartamente puse la dispoziţie de comunitatea câmpinenă.
Suplimentar, administraţia locală a mai pus la dispoziţia Spitalului Municipal şi 25 de camere igienizate la Hotel Casa Tineretului, unde până în prezent au fost găzduite trei cadre medicale.
Mai multe amănunte legate de aceste măsuri am aflat de la primarul Horia Tiseanu şi le puteţi afla din materialul video de mai jos.

 

16 APRILIE. Situaţia COVID-19 în România: În Prahova, numărul persoanelor confirmate pozitiv a crescut la 48

Ministerul Afacerilor Interne informează că de la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.078 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 104 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.
Până astăzi, 16 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 7.707 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 1.357 au fost declarate vindecate și externate.


Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

1. Alba 141
2. Arad 339
3. Argeș 67
4. Bacău 94
5. Bihor 219
6. Bistrița-Năsăud 93
7. Botoșani 290
8. Brașov 286
9. Brăila 16
10. Buzău 14
11. Caraș-Severin 58
12. Călărași 41
13. Cluj 215
14. Constanța 168 
15. Covasna 123
16. Dâmbovița 31
17. Dolj 55
18. Galați 240
19. Giurgiu 80
20. Gorj 10
21. Harghita 9
22. Hunedoara 333
23. Ialomița 114
24. Iași 130
25. Ilfov 154
26. Maramureș 55
27. Mehedinți 28
28. Mureș 250
29. Neamț 348
30. Olt 13
31. Prahova 48
32. Satu Mare 41
33. Sălaj 19
34. Sibiu 125
35. Suceava 1.910
36. Teleorman 76
37. Timiș 341
38. Tulcea 24
39. Vaslui 54
40. Vâlcea 15
41. Vrancea 174
42. Mun. București 866
TOTAL 7.707

Totodată, până acum, 387 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman și Gorj, au decedat.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 491 de noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 243 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 22.866 de persoane. Alte 60.697 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 79.629 de teste.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 417 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 6.171 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 13.062.175 de lei.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 718 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 422 în Italia, 196 în Spania, 25 în Franța, 13 în Germania, 47 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA, 2 în Austria, 2 în Belgia, 2 în Indonezia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 55 de cetățeni români aflați în străinătate, 13 în Italia, 14 în Franța, 16 în Marea Britanie, 7 în Spania, 3 în Germania, unul în Belgia și unul în Suedia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 11 au fost declarați vindecați: 7 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Noile reguli ce se vor aplica în noaptea de Înviere

Potrivit noului acord încheiat între Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și Biserica Ortodoxă Română (BOR), anunțat miercuri seară, pe 15 aprilie, de către ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, credincioșii nu pot participa la slujbe nici în biserici și nici în afara lor. Pâinea sfințită, cunoscută sub numele de Paști și Lumina Sfântă vor fi împărțite doar de clerici și de voluntarii din parohie, fără implicarea forțelor de ordine din structurile MAI, așa cum era în acordul anterior, iar credincioșii le vor primi din pragul casei sau de la fereastră, fără ca oamenii să iasă în stradă.
Singurele locuri unde cadrele MAI vor duce Lumina Sfântă vor fi spitalele unde nu există preoți de caritate noaptea de Înviere, dar şi centrele sociale şi cele de carantină.
Restricțiile privind circulația pe durata stării de urgență rămân în vigoare în conformitate cu prevederile Ordonanțelor militare.



Măsurile integrale anunțate de ministrul Marcel Vela:
  • Slujbele religioase din noaptea de Înviere se vor oficiacu respectarea îndrumărilor Bisericii Ortodoxe Române şi prevederilor din ordonanţele militare privind reuniunile publice şi distanțarea fizică, fără participarea credincioşilor în incinta, în curtea sau în apropierea lăcaşurilor de cult.
  • Pâinea binecuvântată, în formă de prescuri, stropită cu agheasmă şi vin, numită Paști (sfinţită joi, 16 aprilie 2020), va fi distribuită la domiciliul credincioşilor din toate parohiile de către personalul clerical şi voluntarii din parohie,vineri, 17 aprilie 2020 și sâmbătă, 18 aprilie 2020, în intervalul orar 08.00 – 17.00, şi în prima zi de Paşti, între orele 06.00 –12.00, la solicitarea credincioşilor.
  • Sfânta Lumină va fi distribuită în parohii de către personalul clerical şi maximum cinci voluntari, sâmbătă, 18 aprilie 2020, începând cu ora 20.00.
  • Clericii din fiecare parohie, ajutaţi de un număr de maximum 5 voluntaricu echipament de protecţie (mască şi mănuşi), în calitate de organizatori, vor asigura distribuirea Paştilor sau a Sfintei Lumini, respectând reglementările prevăzute în ordonanţele militare, având asupra lor cartea de identitate şi, ca semn distinctiv, banderolă albă pe braţ, precum şi un ecuson cu date de identificare, ștampilat de parohie.
  • Credincioşii vor primi Paştile sau Sfânta Lumină din pragul casei ori de la fereastră, fără a ieşi în stradă,iar în zona locuințelor multifamiliale acestea vor fi înmânate unui reprezentant desemnat de Asociaţia de proprietari sau de chiriaşi, care va purta echipament de protecţie (mască şi mănuşi).
  • În spitalele unde nu există preot de caritate, cadrele Ministerului Afacerilor Interne aflate în misiune în noaptea de Înviere vor distribui Sfânta Luminăacestor unităţi, precum şi centrelor sociale şi centrelor de carantină.
  • Structurile coordonate de către Ministerul Afacerilor Interne (Poliţie, Poliţie de frontieră, Jandarmerie, Pompieri, Poliţie locală şi cadrele Ministerului Apărării Naţionale) vor asigura ordinea publică pe toată durata distribuirii Paştilor şi a Sfintei Lumini, precum şi respectarea reglementărilor prevăzute în ordonanţele militare privind eliminarea riscului de răspândire a noului coronavirus.