10 iunie 2020

SOLUŢIE DE COMPROMIS. Spitalul din Câmpina rămâne unitate suport COVID 19, dar va trata mai mulţi pacienţi cronici

Astăzi, începând cu ora 13.30, prefectul judeţului Prahova - Cristian Ionescu, directorul DSP Prahova - Bogdan Nica, managerul Spitalului Municipal - Călin Tiu, primarul Horia Tiseanu şi viceprimarul Adrian Piţigoi au organizat o conferinţă de presă în care principala temă de discuţie a fost relaxarea măsurilor în ceea ce priveşte tratarea pacienţilor neinfectaţi cu SARS-CoV2  la Spitalul Municipal Câmpina. 
Potrivit directorului DSP Prahova, "s-au identificat soluţii pentru ca, în cel mai scurt timp posibil, spitalul de la Câmpina să poată trata mult mai mulţi pacienţi non-COVID, astfel încât populaţia să nu mai fie nevoită să meargă la alte spitale din judeţ".


Bogdan Nica a mai declarat, între altele, că spitalul îşi va relua activitatea în mod progresiv, după anumite reguli stabilite şi că asta se poate întâmpla chiar în câteva zile. 
Alte amănunte referitoare la acest subiect şi la soluţiile de compromis găsite de autorităţi puteţi afla din materialul video de mai jos. 


Editorial. BOALA CIFRELOR

Mai întîi au fost specialiștii în sănătate (începînd cu OMS care acum, de exemplu, recomandă din nou măștile) care au dat din colț în colț, schimbînd de n ori macazul a ceea ce este bine și ceea ce este dăunător. A se vedea scandalul The Lancet și hidroxiclorochina pentru a ne lămuri despre cum o organizație a ONU se bazează pe date complet inventate ale unei firme „de apartament”, cum i se spune în dîmbovițeană. Acum este rîndul economiștilor să explice și rezolve criza care urmează și care, pînă acum, nu corespunde anticipărilor. Se dau, la fel, explicații și rețete de o deconcertantă diversitate despre cum ieșim din criză. La noi, guvernul Orban este acuzat de brambureală, dar, fără ca asta să fie o scuză, doar o constatare, nu pare cu nimic mai inconsecvent decît marile centre internaționale de analiză și decizie. De altfel, românii nu au o bună relație cu cifrele. Argumentele pe bază de cifre nu sînt punctul lor forte. Cîteva exemple. 


V-ați gîndit că deciziile CCR (după modesta mea părere ceva ce s-a instituit abuziv și nedemocratic ca o extra-putere în stat, asumîndu-și funcții executive și legislative) au un serios impact economic? Citez din comunicatul DNA: „O dovadă clară a respectării și aplicării deciziilor Curții Constituționale a României de către procurorii DNA sunt și cele 801 soluții de clasare în dosare cu prejudicii reclamate de 1.847.112.887 de lei, 3.558.434.206 de euro și 10.340.800 de dolari”. Ca să fie clar. Sumele de mai sus ar trebui să fi intrat la buget, dacă CCR nu invalida anumite probe juridice (înregistrări), ducînd la închiderea dosarelor respective. Unde ministrul Câțu are dreptate este că PSD-ul încearcă să îngroape actuala guvernare impunîndu-i cheltuieli neverosimile. Nu trebuie să fii economist ca să-ți dai seama că mărirea cu 40% a punctului de pensie, dublarea alocațiilor și o sumedenie de alte cheltuieli demagogice sînt complet imposibile în vremuri de criză mondială. Aberațiile unui Tăriceanu sau ale Olguței de la PRM, conform cărora mărirea pensiilor ar redresa economia, nu intră în discuție. Numai că încătușații de Antene și România TV (oare cine i-a permis numele ăsta canalului Tv?) preferă potopul seral de vorbe, nu simpla tablă a adunării și scăderii. Un pas mai departe ar fi să depășești egoismul în care te cresc televiziunile și să înțelegi că, dacă prin absurd s-ar face aceste cheltuieli, ar trebui complet tăiate investițiile. Adică viitorul. O chestie la care nu ne place să ne gîndim. Revin la CCR ca să observ că argumentarea conform căreia pensiile speciale (alte cheltuieli inutile) nu constituie un privilegiu, ci un fel de recompensă este specioasă. 1. Pentru că „inconvenientele” pe care le înșiră curtea există și în țările care nu acordă asemenea generoase „compensații”. Asta provine din 2.: nimeni nu l-a obligat pe x să se facă magistrat, era major și cunoștea „inconvenientele”, așa cum un fizician care lucrează într-o centrală atomică știe că se supune unui pericol de a fi iradiat mult mai mare decît un cetățean obișnuit. Nicio justificare morală nu îngăduie asemenea recompense, mai ales într-o țară cu unul din cele mai mici salarii minime din Europa. O țară săracă, nu din cauza lui Soros, ci a unora de pe aici care au băgat-o în buzunarele proprii pe bucăți. 
Cum scriam și săptămîna trecută, PSD-ul juca deja tontoroiul de bucurie că agențiile de rating economic ne vor băga la categoria junk. Fără să spună că argumentul era tocmai sus-numita lege a pensiilor pesedistă. Spera să facă din asta principala armă electorală. Vedeți dinamismul din ultima vreme al eriniilor partidului: Firea și Olguța Vasilescu. Tot timpul în ofensivă. Numai că Agenția S&P a menținut ratingul, ceea ce este în sine o performanță după atîtea luni de blocaj economic total. Iar atenționarea: „Alegerile parlamentare vor fi esențiale pentru determinarea traiectoriei fiscale” este mai degrabă la adresa PSD decît a liberalilor, o văd ca pe un îndemn nici măcar voalat la moderație maximă. Anoste chestii, știu. 
Printre simptomele analfabetismului funcțional generalizat la nivel social (mă refer la unul lărgit, venind mult de dincolo de 1989) este și cel civic-cetățenesc, juridic și economic. Nu sîntem învățați să gîndim consecințele economice ale gesturilor noastre. Să dau un exemplu standard: România are, procentual, un număr mult mai mare de proprietari de case decît Germania. De ce? Pentru că prima (și singura) grijă a românului, imediat ce strînge o sumă de bani, este să-și construiască o casă. Occidentalul, în genere, preferă să investească o astfel de sumă. Primii bani sînt bani morți. În al doilea caz sînt bani vii, care aduc folos întregii societăți. Sigur, povestea e mai complicată, dar și acest rezumat este suficient pentru a arăta că alfabetizarea economică este neapărat necesară. De pildă, ca să nu ne mai păcălească firmele de telefonie, gaze șamd. Voi mai trăi pînă cînd campaniile electorale nu se vor mai axa pe „pomeni”, ci pe proiecte economice de amploare? 
Christian CRĂCIUN

Nimic despre Ziua Învățătorului

Ceea ce mi s-a părut fooaaaarte ciudat este că și anul acesta 5 iunie, Ziua Învățătorului (stabilită de Parlament din anul 2007), la români a trecut neobservată! Ziariștii mioritici nu au avut nimic bun de comentat despre dascălii lor. Pentru ei nu e cool dacă nu scriu despre pandemie, dacă nu aruncă în public can-can-uri, știri anti-Trump, vești despre Vulpița și mii de pagini de mediocrități (majoritatea motivând că asta cere piața). Așadar „presa mare” (online) a tratat un singur subiect de Ziua Învățătorului: „dacă îi mai învățăm pe copiii că îi aduce barza”. Da, de Ziua Învățătorului singura temă a fost dezbaterea educației sexuale în școli!
După ce am trecut cea mai urâtă și batjocoritoare etapă din viața mea de profesor (sperietoarea Cv19, ca să nu zic „chinezească”, cum spun americanii), m-am analizat foarte atent dacă munca mea de două decenii nu e una de Sisif. Că de apreciat, nu mă aștept să-mi ridice nimeni statuie. Nici mie, nici colegilor mei. Chiar de curând, cineva care s-a cocoțat pe un scaun mai înalt decât cărțile pe care le-a citit, a strigat la mine și m-a privit ca din avion. Adică mic... Dar unde „capul e strâmt și inima seacă”, cum zicea Eminescu, țipătul e pe post de respect. 
În timpul acestei pandemii mă întrebam serios: „Ce mai înseamnă să fii profesor în România? Oare merită tot efortul?” Dar dacă profesorii renunță, cine mai face carte între Carpați și Marea Neagră?
Am văzut părinți care intră cu camerele de filmat prin cancelarii, care pun copiii să înregistreze profesorii la ore, care „zbiară” la dascălii fiilor lor, care sunt nemulțumiți că țâncii au luat notele pe care le merită (adică mici), care se pricep la mate mai bine ca profa, care… Aș vrea să îi întreb numai atât: n-ați dori să veniți dvs la catedră? Să încheiați mediile în locul „fraierilor” de profi? (Da, recunosc, am văzut și profesori care s-au urcat pe niște scaune mai înalte decât cărțile pe care le-au citit, cum ar zice Balzac).


Chiar în plină pandemie, domnul președinte Johannis a ieșit la televizor și a spus răspicat: „Școala nu se mai reia anul acesta, iar cursurile se încheie pe 12 iunie!”. Apoi, cineva din Minister a dat o circulară potrivit căreia „calendarul școlar se va desfășura normal” (tradus: liceele tehnologice, școlile profesionale etc vor avea cursuri până spre sfârșitul lui iulie. Online, evident). Cineva isteț de prin Minister a ieșit la o televiziune și a spus: „Anul acesta profesorii NU au voie să lase corigenți sau repetenți!”. Ministerul a pornit o fițuică în 9 puncte cum se vor încheia mediile școlare! Și elevii? Nu au mai avut treabă cu lecțiile online!!! Procentul de participare? 3, 7 sau 10 %. Sau mai mult la liceele de elită! Totuși, a trebuit ca dascălii să posteze lecții online, să facă zoom-uri, să întocmească rapoarte, să urmărească răspunsurile brumei de elevi care s-au implicat (chiar dacă unii postau la ora 23, la 4 dimineața sau pe la 7 seara)… Iar cei ce n-au intrat pe platforme au trecut anul bine-mersi… Nu cumva vi se pare și dvs că munca profesorilor a fost batjocorită? Iar elevii, ce pregătire și-au însușit? Să ne mai mirăm de ce elevii români sunt ultimii în UE la testele PISA?!
Ba mai mult, ca şi cum n-ar fi fost destul, s-au găsit unii care să desființeze bacalaureatul. Că nu pot rezista elevii 3 ore cu masca pe figură. Dar sudorii pot rezista? Dar medicii pot rezista? Dar sablatorii pot rezista? Cei care dau bacu' nu au 6-7 ani, ci 18-20. Sunt în cea mai mare putere a vieții. Renunțarea la bac' ar fi fost cea mai mare greșeală. Pentru că toți „picații” dintre 2011-2019 ar fi beneficiat acum de „reușită” gratuită! Întreb și eu: cui ar fi folosit?
Și, ca să pună capac demonetizării școlii, niște politicieni (și ziariști) „cool” au vârât pe sub ușa Parlamentului amendamentul cu educația sexuală în școli. Era ultima problemă nerezolvată a școlii românești! Dar slavă Domnului că au fost câțiva care au arătat pericolul și disciplina despre sexualitate NU se va face decât cu acordul părinților. Adică mai deloc! Pe insistenții care vor educație sexuală în școli îi întreb: „Și cine să o predea domnilor/ doamnelor? Credeți că există personal pregătit în școli sau că despre sex poate vorbi oricine? 
Școala românească are un milion de probleme nerezolvate. Dacă politicienii, părinții și ziariștii ar fi interesați să promoveze educația ca „educație”, ca respect pentru carte, pentru valori, nu ne-am mai bate capul cu anomalii. Pentru unii școala e doar un subiect de discuții, iar pentru alții nu înseamnă nimic… Dovada e că pe 5 iunie, de Ziua Învăţătorului, nu s-a spus nimic despre școală…
Nicolae GEANTĂ

ȘCOALA ONLINE – O PROVOCARE PENTRU TOŢI

Dacă până mai ieri le ceream copiilor să stea cât mai puțin în fața diferitelor dispozitive, le dădeam soluții pentru a-și petrece timpul cât mai eficient - de la cursuri de pictură, șah, înot, etc și chiar invitam la clasă diferiți psihologi pentru a le vorbi despre efectele orelor petrecute în fața calculatorului, astăzi trebuie să acceptăm și să înțelegem cu toții că, de acum încolo,  școala va îmbina învățarea clasică și cea online. Trăim într-o eră digitalizată, iar copilul de azi nu mai este cel care a fost ieri, nu mai este încântat doar de tablă, creion, caiet. El vrea să se miște și să afle noutăți, să descopere singur.
Noi, învățătorii Colegiului Național „Nicolae Grigorescu” Câmpina, ne-am  adaptat repede situației și am început, încă din 12 martie, să  ținem ore online cu elevii. Ne-am mobilizat pentru a reuși terminarea acestui an școlar.  Părinții au fost și ei la înălțime: telefoane mobile, pe care unii nu le mai utilizau, au fost donate elevilor în dificultate, încă din primele săptămâni de la închiderea școlii. Toți elevii ciclului nostru primar au acces la internet. Am lucrat zilnic, câte două ore pe aplicația Zoom și cel puțin o oră pe Whatsapp / Classroom. 


Orele online sunt mai grele, necesită mai mult timp de pregătire și soluții de rezervă, în cazul în care ceva nu merge. Informațiile nu sunt percepute în aceeași măsură de toți. După ce au loc  explicațiile, intervin toate întrebările lor. Chiar  dacă am stabilit niște mici reguli pentru buna funcționare a claselor online, de pildă, trebuie să apese butonul de ridicat mânuța din aplicație, să își închidă uneori microfonul, să nu vorbească toți odată, ei nu le respectă mereu. În alte situații, unii nu îndrăznesc să spună nimic, alții nu își deschid camerele sau nu se conectează la ora stabilită, fie pentru că există și această mică problemă...,,în a fi văzut” sau nu se trezesc. Am descoperit și că elevi mai timorați la clasă, care participau mai puțin la ore, sunt mult mai activi și mai motivați în mediul online.
Deși acest tip de școală, nu se ridică la nivelul școlii clasice, trebuie să recunoaștem că ea a dezvoltat foarte mult competențele digitale ale celor mici.
Personal, consider bună această metodă doar în ideea de a menține legătura cu elevii și de a încerca o consolidare a materiei, în perioada în care școala este închisă. Predarea, însă, are limitele ei. Au fost adevărate provocări lecțiile de geometrie, când a trebuit să desenăm cu toții, de la distanță, cuburi, sfere, paralelipipede. 
Le mulțumim, pe această cale, tuturor părinților și bunicilor care s-au implicat zi de zi în activitatea școlară a copiilor!
Suntem nerăbdători să ne revedem elevii! Deocamdată, nu știe cum vor arăta viitoarele clase față în față, mai ales că  noi avem efective numeroase, cu peste 30 de elevi. Psihologic vorbind, limitarea interacțiunii cu copiii va fi cel mai crunt aspect, mai ales pentru cei mici. Nu ne rămâne decât să speram că „TOTUL VA FI BINE!”

Mihaela DUŞA, 
profesor învățământ primar CNNG

e v o c ă r i. ŞAPTE CLIPE FĂRĂ ION T. ȘOVĂIALĂ

Taciturnă, încruntată, absorbită – Umbra lui Ion T. Șovăială (n. nov. 1952 – d. apr. 2013) umblă printre noi, absentă față de ea însăși, zi și noapte, timp de șapte ani! Fiecare an, câte o eternitate, care se va prelungi în altele, la infinit, prilejuind măcar o reflecție asupra publicistului, a avocatului și a omului care ne-a salutat când socotea că merităm sau care ne-a pus la punct, cu tăioșenia ce îi blazonase personalitatea indubitabil culturală, istorică și justițiară. Cărțile în care publicistul și editorul săptămânalului OGLINDA, Florin Frățilă, i-a adunat și publicat miile de pagini de Istorie a Câmpinei, între copertele a două volume, astfel: întâiul, începând cu 17 iunie – 9 august 1640, al II-lea, din 4 iunie 1503.
Sub titulatura CÂMPINA, PAGINI DINTR-O ISTORIE ȘI DATE, cu subtitlul „Oameni, fapte, evenimente, ipostaze, secvențe de viață”, opera de istoric și veritabil comentator și reporter, adesea, prozator, a lui ION T. ȘOVĂIALĂ întregește – până la o viitoare extindere și publicare a altor documente și acte despre Câmpina – tezaurul informațional privitor la cei 517 ani (în 2020) deja traversați de urbea treimii intelectuale Hasdeu-Istrati-Grigorescu!
Acribic scrisă, redactată în stilul tipic lui Nelu Șovăială (Șovi, răsfățat și admirat pe drept de prietenii și admiratorii lui), această carte aduce nebănuite servicii științelor istorice, economice, geografice, juridice, culturale și educației. Lectura paginilor ei constituie o întoarcere prin veacurile străbătute de vama, târgul și apoi orășelul și orașul și municipiul Câmpina, epoci în care introvertitul și exigentul publicist Ion Șovăială a trudit – dezinteresat bănește – la alcătuirea acestei CRONICI fără egal în cercetarea istorică a așezării aristocrate între vadurile apelor Prahovei și Doftanei. 

Ion T. Şovăială şi E. Păun, urmărind procesul imprimării
revistei Pagini Literare pe foaia de calc
Cu abnegație și respect primit de redacția OGLINDEI, ani la rând în bastionul numit Casa Tineretului, Nelu Șovăială sosea spre amurgul înserării, când era liber, la ore matinale, însoțit de servieta doldora cu documente și ciornele întocmite, și dicta Elenei Păun, preț de ore la rând, cuvânt cu cuvânt, paginile scrise de mână coroborate cu excerpte/ citate din documente și acte originale, deci verosimile, autentice. Mii de asemenea ore, suportate eroic de ambii – redactorul și tehno-redactora edițiilor apărute în paginile ziarului, în suplimentele lui culturale, apoi în PAGINI LITERARE, revistă fondată și îngrijită de el, grație tot Elenei – paginatoarea de o exemplară putere de muncă, uimitoare artă a tastelor și imperturbabilă răbdare. În fond, colaboratoarea de proporții morale și tehnice ireproșabile, asemenea predecesoarei sale, excelenta tehno-redactoră a cotidianului și mai apoi a săptămânalului INFORMAȚIA PRAHOVEI, doamna Cornelia Preda, deplina paginatoare a publicației întemeiate în redacția ploieșteană, sub titlul ORION, în care tipăreau articole de istorie, de geografie și economie, poezii și proze, cu totul gratuit. Cu reală și respectuoasă aplecare față de Cultura istorică și artistică prahoveană, distinsele doamne Preda și Păun și-au înscris memorabil numele în analele publicisticii prahovene. 


Mărturisește în prefața primei cărți, sub genericul menționat, jurnalistul Florin Frățilă: „El [Şovăială – n.r.] săpa neobosit în trecutul societății noastre, pentru că prezentul îl dezgusta, iar viitorul, spunea el, se poate clădi doar pe fundamentul a ceea ce a fost bun în trecut”. În discuțiile periodice pe care le purtam în redacție (de patru, cinci ori pe lună, atunci când venea să lucreze la suplimentul cultural al săptămânalului „Oglinda de azi” [CÂMPINA LITERAR-ARTISTICĂ ȘI ISTORICĂ – n.r.], ultimul proiect de lungă durată al activității sale publicistice) se arăta măcinat de nedreptate, în general și fascinat de izvoarele existenței și activității unor oameni de cultură și artă care au trăit ori care au lăsat semnul trecerii lor prin acest oraș. Îl invidiam pentru această forță de a regăsi trecutul, cu toate că-l observam cum se consumă mai mult decât era cazul pentru tot ceea ce făcea. În ultimii ani, refuza orice colaborare cu oamenii strâmbi, autorități, cetățenii incomozi. Așa se întâmpla să pară în ochii multor cunoscuți drept un personaj ciudat, greu de înțeles. Pentru cine îl cunoștea cu adevărat, Ion Șovăială era un perfecționist și un om foarte puțin dispus la compromisul prieteniei ori amiciției de complezență. Se proteja de lume și, cu toate astea, trăia pentru ea, oferindu-i mărturii uneori definitiv uitate”.
Co-fondator și redactor șef al cotidianului OGLINDA CÂMPINEI în intervalul 8 martie 1999 – 15 februarie 2002, lucram zilnic în sediul redacției instalate la etajul I al Casei Tineretului. Continuau perioadele friguroase de dinainte de 1989, pe durata iernilor acestor ani, pe care le făceam suportabile cu reșouri electrice, cafele și – de ce nu? – ceva tărie, gustate de regulă și mai ales în timpul Cafenelei înființate de subsemnatul, cu colaboratori de marcă, invitați săptămânal în spațiul redacției: Constantin Trandafir, Christian Crăciun, Cristian Oprescu, Emanoil Toma, Constanța Mezdrea Coman, Theodor Marinescu, Gherasim Rusu Togan, Victor Sterom, Nicolae Neacșu, Sașa, Adrian Zidărescu, Răzvan Bondor, uneori prezent – când avea posibilitatea – și tăcutul Ion Șovăială. Lua parte ilustrul avocat cu vocație publicistică și la reuniunile Cafenelei găzduite de Școala Ion Câmpineanu, directorată pe atunci de profesorul Emanoil Toma, sau în sala „George Hanibal Văleanu” a Casei Tineretului, unde ținea Cenaclul pentru elevi jurnalistul și poetul Florin Dochia, în sala cu două piane a Casei de Cultură „Geo Bogza”, director Costică Radu (ale cărei întâlniri ajunseseră și la 80 de persoane invitate și prezente, între care primarii orașului, Mihai Stănescu, Gheorghe Tudor, Romul Remus Micu). Datorită d-lui prof. Alexandru Blank – un adorator al acestei mici instituții spirituale și al recitalurilor mele pianistice, Cafeneaua a primit un scriitor de meserie; domnia sa l-a adus între noi pe Ion Lilă (plecat apoi la Paris, de unde scria și publica în REVISTA NOUĂ). Doi ani întruniți în salonul etajului I al pensiunii„La Doi Tei”, pe strada Mihail Kogălniceanu, prin bună-voința patronului ei, venerabilul domn Mocanu, Cafeneaua „Vlad Mușatescu” s-a ținut în preajma paharelor cu ceva „combustibil”, pe o agendă culturală și literară rezonantă, prezidată de spirite consacrate în domeniu.
Cu sporadice materiale în suplimentele culturale în acei ani apărute în Oglinda Câmpinei, Ion Șovăială s-a aventurat în redactarea și difuzarea lunarului „Pagini Literare”, o revistă în care semna majoritatea rubricilor și în care, timp îndelungat, i-a publicat pe soții scriitori Simion și Marta Bărbulescu. Alte nume de valoare s-au remarcat prin poeme, eseuri și proze: al dlui Cristian Oprescu – fondatorul și redactorul lunarului literar PAPYRUS, al scriitorului Victor Sterom – fondatorul și liderul Grupului de la Ploiești 1991 – 2003, și al revistelor SINTEZE și apoi SINTEZE LITERARE. În câteva numere, Ion Șovăială m-a publicat cu proze de sine stătătoare, cu rambleul epic al viitorului roman despre Nicolae Bălcescu, „APTER”. Uneori cu nelipsita lui bască, alteori cu capul acoperit bine, de frig, Ion Șovăială dicta Elenei istorisirile din hârtiile migălos așternute, vorbind parcă de la un amvon, de la grav la pasional, de la forte la șoaptă… Îi aud și acum glasul cadențat de precizia pronunției, străbătut de vigoarea cu sclipitoare catifelări, sub lumina cenușie și rece a neonului, sub tavan… Eternitatea ni-l păstrează (într-un incomplet curriculum vite) în Dicționarul Personalităților Prahovene apărut în 2003, din 17 aprilie 2013 încoace! O, tempora, o mores…! 
Serghie BUCUR

La data de 17 aprilie 2013 Ion Şovăială pleca în lumea celor drepţi. Au trecut, iată, de atunci şapte ani, ca şapte clipe, în care cultura şi istoriografia locală n-au mai beneficiat de aportul consistent al celui care şi-a dedicat viaţa pentru îmbogăţirea lor.