07 iulie 2020

Situaţia cazurilor de persoane infectate cu SARS-CoV-2 din judeţul Prahova: 6 morţi în ultimele 24 de ore

De la începutul pandemiei până astăzi, în judeţul Prahova au fost înregistrate 614 de cazuri confimate cu noul coronavirus, dintre care 30 au decedat, iar 133 de persoane au fost declarate vindecate şi externate. 
Conform DSP Prahova, în cazul focarului de la Spitalul Judeţean din Ploieşti, numărul celor infectaţi a ajuns la 11 persoane. Este vorba despre un medic, patru asistente, două infirmiere şi patru pacienţi. Spitalele din judeţ tratează în prezent 160 de persoane, dintre care 37 sunt suspecte de a fi infectate cu noul coronavirus. 
In Prahova au fost efectuate până astăzi 7.456 de teste pentru depistarea virusului SARS-CoV2. 

Foto: Mediafax
Ieri, 6 iulie, au fost organizate verificări la 63 de persoane dintre cele care aveau recomandare de izolare la domiciliu, alte 166 au fost legitimate, iar 63 de şoferi au fost opriţi în trafic în vederea efectuării controalelor specifice. Au fost verificate si trei societăţi comerciale. In urma acestor demersuri, au fost aplicate 51 de sancţiuni, în valoare de 29.600 lei. 
De asemenea, în perioada, 3-19 iulie, prefectul de Prahova, Cristian Ionescu a emis un ordin de organizare a unor controale printre cetăţeni, efectuate de echipe mixte formate din reprezentanţi ai instituţiilor publice cu atribuţii în domeniu. 
Numai ieri s-au înregistrat 6 decese în judeţul Prahova. Toti pacienţii decedaţi aveau şi alte afecţiuni de sănătate. Este vorba despre 5 bărbaţi cu vârstele cuprinse între 56 si 93 de ani şi o femeie în vârstă de 93 de ani. 
Roxana TUDOSE

Prefectura Prahova a intensificat controalele pe fondul creșterii numărului de infectări cu coronavirus

Începând cu 3 iulie, terasele, zonele turistice aglomerate, cluburile și ștrandurile din județul Prahova au fost luate la controale amănunțite de echipe mixte formate din reprezentanți ai instituțiilor publice care au atribuții în domeniu. Potrivit comunicatului de presă remis de Prefectura Prahova, această măsură vizează atât prevenirea, cât și sancționarea faptelor care duc la răspândirea virusului SARS-CoV-2, inclusiv suspendarea activității unor operatori economici unde este cazul. Măsura rămâne în vigoare până la data de 19 iulie. 


Comisiile organizate de prefectul de Prahova, Cristian Ionescu, sunt alcătuite din reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Prahova, Inspectoratul Județean de Poliție Prahova, Inspectoratul Județean de Jandarmi, Direcția Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova, Gruparea Mobilă de Jandarmi „Matei Basarab” Ploiești. 


În acest sens, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat că autoritățile trebuie să ia atitudine și cu toții trebuie să dovedim vigilență în perioada următoare pentru a proteja sănătatea colectivă a românilor, cei care încalcă normele trebuind sancționați, în caz contrar țara noastră riscând să se prăbușească economic și social. 
Pentru organizarea și sprijinirea acestor acțiuni au fost suplimentate timp de două săptămâni efectivele și mijloacele tehnice din teren. 

Situația actuală privind noile cazuri de infectare cu COVID-19 este îngrijorătoare. De la începutul pandemiei și până în prezent, în județul Prahova s-au înregistrat 614 de cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2, 27 de cazuri noi fiind depistate în ultimele 24 de ore. Din totalul persoanelor infectate, 30 au decedat, iar 133 au fost declarate externate și vindecate.
Roxana TUDOSE
(Sursa foto: Facebook/ Prefectura Prahova)

Aveuro International a donat câte 5000 de măști sanitare Spitalului Municipal și Poliției Câmpina

Aveuro International, societatea care fabrică măști sanitare în municipiul Câmpina, manageriată de tânărul om de afaceri Vlad Mircea Papuc, a venit recent în sprijinul cadrelor medicale și al polițiștilor prin donarea a câte 5000 de măști sanitare către Spitalul Municipal și către Poliția Câmpina, donația către cei din urmă realizându-se prin intermediul Sindicatului Național al Polițiștilor din IJP Prahova. Demersul este unul cu atât mai salutar cu cât vine într-o perioadă de mare nevoie, cazurile de infectare cu noul coronavirus înmulțindu-se în ultimele zile într-un ritm îngrijorător. 


În momentul de față, Aveuro International este singura fabrică din Prahova care produce măști sanitare de protecție și totodată una dintre puținele din țară. Cu 15 angajați în fiecare tură, fabrica realizează 50.000 de maști faciale de uz medical pe zi, producția fiind destinată atât pieței interne, cât și celei externe, cu vânzare în sistem en-gros. Aveuro International, acreditata de Ministerul Apararii Nationale prin intermediul Centrului de Cercetare Stiintifica pentru Aparare CBRN și Ecologie și deținătoare a unui certificat de conformitate eliberat de Direcția de Sănătate Publică, fabrică măști cu eficiență de filtrare bacteriană de 99,7 %. 

În prezent, România se află pe lista țărilor europene în care numărul cazurilor crește alarmant în fiecare zi. Județul Prahova a înregistrat de la începutul pandemiei și până în prezent 614 cazuri noi de infectare cu COVID-19.

Ștefan Al. Sașa, la 70 de ani: „ESENȚA VIEȚII MELE: MUZICA ȘI POEZIA“

Astăzi vrem să-l primiți în casele voastre pe unicul Șașa - muzician iubit, poet și om de cultură. El nu a părăsit niciodată Câmpina, orașul în care s-a născut, unde a iubit și a trăit din plin, unde a cântat din inimă și a compus epigrame cu dichis. 

Ștefan Al. Sașa ținând în mâină o carte cu parodii după mari poeți consacrați
care i-a adus marele premiu la Festivalul de la Vaslui

Într-o frumoasă zi de duminică, cu un soare vesel care uneori se mai pitea printre nori, Ștefan Alexandru, cunoscut mai simplu ca Sașa, a acceptat să povestim despre vremuri demult apuse și nu numai. Cu un carnețel mic și roz în mână, pe care compune atent epigrame și rondeluri, Sașa ne-a răspuns tuturor întrebărilor și curiozităților noastre.

Muzician, poet, mecanic… Cine e Sașa?
Puțin din toate. Eu m-am născut la Câmpina pe 2 iunie 1950, chiar aici pe strada Pictor Grigorescu. Sunt singur, copiii mei sunt plecați în străinătate. Am un frate care este la Moinești, a fost inginer în domeniul petrolului. 
De unde pasiunea pentru cântat?
Tatălui meu îi plăcea să cânte și mamei mele la fel. Aveau calități vocale, dar nu au făcut niciodată performanță muzicală.
Eu m-am apucat să cânt în 1968 cu o formație în care am fost membru fondator, Meteor, cu care am cântat în jur de 40 de ani. Am făcut un ultim concert aniversar la Casa de Cultură din Câmpina.


De ce nu ați făcut mai departe o școală de Arte?
După ce am început să cânt și să câștig un nume nu a mai fost nevoie să fac școli superioare pentru că aici în oraș eram bine cotați, eram chemați peste tot și nu mai aveam timp de studii.
Cum erau vremurile atunci, când ați început să cântați cu formația Meteor?
Se cânta live. Erau seri de dans, cum sunt discotecile acum. Niciodată nu se cânta cu înregistrări și lumea era entuziastă. Veneau în număr foarte mare să danseze și să asculte melodii pe care noi le cântam prelucrate de la Europa Liberă. Cântam cover-uri pe care încercam să le facem cât mai bine, dar pe vremea aia era o problemă cu instrumentele muzicale pentru că nu erau performante. Cele bune erau greu de procurat. Am avut și câteva piese originale, compuse de Ciprian Bischoff, colegul meu de trupă. 


Unde se organizau serile de dans?
Cea mai cunoscută sală unde am cântat a fost cea de la Schelă, unde acum e un ștrand căruia nu i s-a mai dat drumul. Acolo era o sală mică unde se cânta, joia și duminica erau seri de dans, iar sâmbăta ocazional se organizau baluri.
Pe unde ați mai cântat?
Am fost peste tot unde ne chemau, pe bulevard, la sediul bibliotecii era o sală, la cantină la IRUE, la IRA, la Poiana Câmpina. Ne duceam și în localitățile din împrejurime. Venea lume multă, aveam o reputație bună.
Nu prea stăteați pe acasă…
Da (râde). Nu prea stăteam, mai mult cântam. O făceam din pasiune, aveam rezistență fizică, nu ne păsa de oboseală. 
Câștigați mulți bani?
Nu. Câștigam atât cât să ne permitem să bem o cafea și un coniac fără să ne scormonim în buzunare.
Cum era cu iubitele, pe vremea aceea, mai ales că erați mai mult timp plecat? Aveați fanele trupei, vreo fată care să vă aștepte acasă? 
Nu mă aștepta nimeni acasă pentru că m-am căsătorit târziu. Aveam fanele noastre care veneau cu noi la serile de dans, ne urmau. N-am dus lipsă de fani pentru că aveam un fel de glorie locală. 
Toți câmpinenii povestesc despre Meteor, chiar și acum.
Au început să mai moară dintre fanii noștri, au îmbătrânit, dar sunt mulți care își amintesc de minunatele seri de dans la care cântam. 


Ați mai ținut legătura cu ceilalți membri ai trupei?
Țin legătura în special cu cel care a fost conducătorul trupei, Ciprian Bischoff. Unii dintre ei au mai murit, Mircea Luncașu, George Stoicescu, Paul Dumitriu. Am cântat și cu doctorul Mihai Constantin, mult rock tradițional. El a fost mai întâi fanul nostru, apoi l-am cooptat în trupă.
Care au fost momentele cele mai frumoase, ca muzician, de care vă aduceți aminte cu drag?
Am făcut un schimb cultural cu o formație din Belgia care a venit aici în 1992, apoi ne-a chemat acolo și am participat la Festivalul Internațional din Gent. Am fost prima formație românească de atunci. Trupa Meteor a cântat de toate, începând de la folclor, beat, pop și rock. Belgienii se mirau că noi puteam cânta o varietate de genuri. Nu e ușor să cânți un rock după o horă.
Eu am mai cântat și în 1986, vreo 9 luni, cu altă formație care se numea Trio Berma, în Germania Democrată, cu un mare chitarist din Câmpina, George Berciu, care cântă și acum. Cântam la niște baruri de noapte și aveam succes.
Și nu ați fost tentat să vă stabiliți acolo?
Da, am fost tentat, dar m-am întors pentru că aveam copiii în țară și nu puteam să-i las. Nu știam dacă va veni această mult discutată revoluție care să deschidă granițele. Eram înfricoșat de faptul că nu o să mai pot să vin acasă, să-mi văd copiii.
Cum de ați avut șansa să plecați peste hotare în comunism?
Am făcut o audiție, am dat niște probe și am fost acceptați de impresarii de acolo.
Când ați cunoscut-o pe soția dvs.?
Soția mea a făcut liceul în Câmpina, la Petrol, avea niște rude pe strada unde m-am născut eu și venea să ne asculte. În ’79 ne-am căsătorit, am avut doi copii. 
Băieții au vrut să vă urmeze?
Nu au vrut să facă studii muzicale, unul este alpinist utilitar și celălalt lucrează în IT.
Seara urcați pe scenă ca artist, dar ce făceați în viața de zi cu zi?
Eu, personal, am lucrat 30 de ani la Neptun și 10 ani la Casa de Cultură, unde am fost metodist - mă ocupam de organizarea de spectacole.
Și ce responsabilități aveați la fabrică?
Am fost tehnician de protecția civilă, am fost și în divizia de investiții. Am avut o bibliotecă în primire acolo pentru că mie mi-au plăcut mult cărțile. Am investit foarte mult în cărți și acum nu știu cui să le dau pentru că nu mai citește nimeni. Pe vremea aceea românul citea, nu avea altă îndeletnicire decât cititul și cele două ore de televizor. Acum e foarte greu, calculatorul le-a răpit copiilor și plăcerea, și dorința de a citi.
Când a început pasiunea dvs. pentru epigrame și pentru poezii? 
Pasiunea pentru lectură mi-a insuflat-o mama mea care, deși nu avea școală multă - doar patru clase, îi plăcea să citească și mi-a dat și mie această dragoste pentru literatură. Îmi citea mult, apoi am învățat abecedarul și citeam singur. Îmi procura cărți, am avut multe lucrări capitale ale copilăriei: Băieții din strada Pal a lui Molnard Ferenc, Buratino a lui Tolstoi, Pinocchio a lui Carlo Collodi, Marea bătălie de la iazul mic, Fram, ursul polar ș.a.   


Dar cum ați început și să scrieți?
Epigramele mi-au venit spontan. Prima dată când am scris a fost la sfârșitul liceului, făceam catrene axiologice la activitatea profesorilor. La sfârșitul orelor, ridicam cele două degete școlărești și le citeam, iar majoritatea erau încântați. Am avut însă și o problemă cu profesorul de matematică care preda și astronomie. El a înțeles că vreau să fac ca trenul, zgomotul în sine. Nu știam lecția pe ziua respectivă, m-a scos la tablă și m-a cadorisit cu un 3. Bineînțeles că toată școala a aflat întâmplarea și au râs toți. La întâlnirea de 30 de ani i-am spus că îi mulțumesc pentru treiul pe care mi l-a dat la astronomie și datorită căruia am reușit să fiu acum membru al Uniunii Epigramiștilor din România. 
V-a ambiționat acel 3?
Da, am început să scriu mai intens, să demonstrez că și epigrama este o specie literară plăcută și destul de greu de făcut.
Și iată ați ajuns să câștigați multe premii cu epigramele compuse.
Am participat la concursuri, cele mai dragi au fost titlurile de Doctor Humoris Causa, am trei, de la Festivalul Internațional de Umor de la Vaslui care se desfășoară din doi în doi ani - este cel mai important concurs de gen din țară. Ultima dată am participat în 2016, anul trecut am fost la Festivalul de Timișoara unde am luat un premiu, la Rm. Vâlcea. Nu mai știu câte premii am, destul de multe.
Ce s-a întâmplat cu formația Meteor? Cum s-a destrămat?
Nu s-a destrămat, am îmbătrânit. Nu a mai mers. Fiecare și-a construit și o carieră solo, eu și acum cânt cu negative, cât oi mai putea, că am 70 de ani. 
Cum v-ați simțit la ultimul concert, când ați urcat, din nou, pe scenă?
A fost extraordinar. Am făcut repetiții la sânge. Concertul a durat 2 ore. Sala a fost plină și entuziastă pentru că au venit vechii noștri fani. S-a lăsat și cu lacrimi. Am dat autografe. 
De când aveți trupa nu ați lansat niciodată un CD?
Nu. Nu ne-a preocupat această latură pentru că aveam multe angajamente. Iar ca să compui îți trebuie mai mult timp. 
Cântați singur, în casă?
Da, nu chiar în fiecare zi, dar repet cu negativele. Mai cânt și la tobe, la Casa de Cultură, într-o cămăruță. Am probleme cu o mână, dar încă mai pot.


Dar știți că există obiceiul acela al oamenilor care cântă la duș. Faceți și dvs. asta?
Nu, la duș nu. Acolo mi se pare că interpretează numai diletanții.
Ați cântat împreună cu copiii dvs.?
La spectacolul de 40 de ani, la ultimul concert, am cântat două melodii în față, ca solist vocal, iar la baterie a fost băiatul meu. Apoi, ultima melodie am cântat-o împreună la două seturi de tobe. E plecat la Londra, profesează ca alpinist utilitar și exersează în timpul liber la tobe electronice.


Dvs. ce tobe aveți?
Am tobe clasice. Nu am cântat niciodată la tobe electronice pentru că au cu totul alte reacții fizice, au mai multe posibilități de reglaj, dar nu poți face niște intervenții de virtuozitate.
 Ați ținut și cursuri de tobe?
Am inițiat câțiva copii care cântă și acum în trupe bune. I-am luat de la zero și am căutat să-i ridic la un anumit nivel, după care s-au autoperfecționat. A fost greu pentru că trebuie să ai răbdare cu ei, să nu te enervezi. La baterie cel mai important capitol este independența mâinilor și picioarelor. Un baterist face ceva cu stânga, altceva cu dreapta și cu totul altceva cu picioarele. Trebuie să ai o coordonare deosebită. Nu e o joacă. Dacă vrei să înveți un instrument necesită muncă, pasiune și un îndrumător care să te tragă spre performanță.
Pe dvs. cine v-a învățat?
Din păcate nu m-a învățat nimeni. Am furat meserie, uitându-mă. Eram fascinat de tobe. Erau niște formații în oraș, niște bateriști mai bătrâni, stăteam lângă ei, le mai ceream câte un sfat, dar nu mi-au pus bețele în mâini. Am avut bateriști buni în Câmpina - George Penciu, Adrian Orășanu, Neagu Marin.


Cine v-a pus primele bețe în mâini?
Mi le-am pus singur, am avut tobe de la sindicat și de la UTC, cum era pe vremea aia. Am strâns bani și ulterior mi-am cumpărat de la cineva care cânta în străinătate, am făcut mari sacrificii.
Dacă ar fi să alegeți între muzică și poezie, ce răspuns dați cu mâna pe inimă?
Nu pot decât să fac o alegere dublă. N-aș putea să las una în defavoarea celeilalte.
Cum arată o zi obișnuită din viața lui Sașa?
Mai citim câte ceva, dacă avem concursuri cu tematică ne apucăm și lucrăm ca să facem o epigramă nouă, un rondel, un sonet. Prima dată când am publicat aveam 17 ani - o antologie a poeților prahoveni care se numea „Torțe, torțe, torțe“. Profesoara mea de română nu mă agrea pentru că eram o fire boemă, puțin rebelă. Apoi și-a mai schimbat optica. În 1991 am publicat un volum de poezii cu care am luat marele premiu la un festival republican. Am în total 13 cărți publicate. Acum o pregătesc pe cea de-a paisprezecea care va fi numai de epigrame. Am vreo 250 de compoziții cu care am luat premii, dar voi insera și creații noi. 
Când va fi gata noua carte?
E mai dificil de spus pentru că trebuie să lucrezi la fiecare catren în parte, să-i controlezi prozodia, să nu aibă șchiopătări de ritm. 
Cu cine lucrați?
Le tehnoredactează poetul Florin Dochia, e cel mai potrivit. Este, după părerea mea, cel mai bun poet pe care-l are Câmpina. Și nu numai după părerea mea.
Pe lângă carte, pregătiți și un CD semnat de Ștefan Al. Sașa. Ce detalii ne puteți spune?
Anul viitor, pe 8 ianuarie, de ziua Câmpinei vom lansa acest CD care se numește Eterogen. Are 12 piese din muzica universală și va fi distribuit gratuit. Sunt coveruri înregistrate la studioul Anormal de la Casa Tineretului. 


Ce aveți scris în acest carnețel?
Niște poezii pe care le-am scris de curând. Este o perioadă mai tristă a vieții mele. 
Ați împlinit luna trecută 70 de ani, nu vă gândiți să trăiți mai mult, să aveți 80, 90 de ani?
Cinstit, nu. S-ar putea să nu mai am aceeași acuitate intelectuală și o să scad în proprii ochi și în ai altora.
Ce ați făcut de ziua dvs. anul acesta, la 70 de ani?
Am petrecut cu foștii colegi de la Casa de Cultură. Am băut un suc și am depănat amintiri. Copiii mi-au dat mesaje. Am avut și tort cu ciocolată. 
Când ați suflat în lumânări, ce dorință v-ați pus?
Să fiu sănătos și să pot să mai scriu. Am acum o temă care se numește reclama, sufletul comerțului (Produsul ce-i făceau reclamă/ Te întărește efectiv/ Iar soacra l-a băgat în seamă/ Și-a-nțepenit definitiv). Acesta este unul dintre ultimele mele catrene.
Când scrieți - dimineața, pe răcoare sau noaptea?
De obicei, ele vin noaptea și trebuie să mă ridic, să mă duc la birou și să le notez pentru că dacă le-am pierdut, a doua zi se șterge tot.
Ce carte citiți acum?
O carte despre Maria Tănase. Pe mine m-a fascinat această cântăreață extraordinară, simbol al muzicii și al românismului. 
Ce spuneau părinții despre muzica dvs.?
Mama nu m-a văzut niciodată cântând. Așa a fost să fie. Nu făceam repetiții acasă. Tata m-a văzut la restaurant și i-a plăcut foarte mult. Mi-a spus: „Tu m-ai urmat“. El era șofer, dar cânta foarte bine.
Care este esența vieții, după Ștefan Alexandru Sașa?
Esența vieții mele: muzica și poezia care s-au combinat foarte bine. Acum, la 70 de ani, nu regret nimic și dacă ar fi s-o iau de la început, aș lua-o pe același drum.
În final, ce vă doriți pentru Câmpina, orașul pe care nu l-ați părăsit niciodată?
Mi-aș dori să revină la gloria de altădată, la gradul de curățenie și de civilizație.

Rondel la doi pași

Aproape sunt de împământare 
La colț deja scânteie o coasă
Ținută-n mâini de grațioasă
Actriță ca o mamă mare

R.A.I.

Editorial. „AM CONVINGEREA”

Un scriitor notează pe Rețea (unde altundeva?), după ce ia serios la refec autoritățile, în frunte cu ministrul sănătății, pentru că se încăpățînează să ia măsuri (mai bune, mai rele, asta e altă poveste n.m.) anti-epidemie, notează deci: „am convingerea că în jumătate de an epidemia se va termina”. Superbă frază! Pentru că uită să ne spună esențialul: pe ce se bazează această convingere? Ce spun specialiștii, doctorii (e drept, foarte contradictoriu) este, care va să zică, vax, contează ce vă spun eu, scriitorul. Insist asupra meseriei, nu pentru că ar avea aici vreo importanță în sine, ci pentru a sublinia că omul nu are nicio calificare de specialitate. Este drept că planetara criză, cuplată cu dezvoltarea cancerigenă a Rețelei, a ridicat la niveluri incredibile sportul datului cu părerea. Moromețianul „pe ce te bazezi?” este definitiv desuet. Toți avem convingeri. 
Exista, pe vremuri, una dintre puținele emisiuni de cultură de la televiziunile noastre care se numea Înapoi la argument. Cam de asta am avea nevoie cu stringență acum: să ne întoarcem la argumente. Sunt însă tot mai mulți oameni care se cred dispensați de acest efort, pentru că vă spun eu este suficient. Sigur, asta ține și de o anume aroganță intrinsecă meseriei de artist, mai ales scriitor, acesta se crede învestit prin decret divin (har) cu o capacitate de înțelegere mult peste media muritorilor. Asta poate fi valabil pentru chestiuni ținând de procese sufletești sau sociale. Nicidecum de viruși sau fizica cuantică. Efectul pervers al Rețelei este tocmai că acordă putere prin dispensă totală de argumente. „Influencerii” - cea mai dăunătoare sub-specie a genului homo (pseudo)sapiens – tocmai din asta își cîștigă faima și banii: din propagarea de „axiome” asupra cărora nu se obosesc să aducă argumente. Și cei care-i combat nu procedează altfel: propagă părerea opusă, în același vid de demonstrație. 

Foto: Pixabay
Trăim într-un univers mediatic al „teoremelor” lipsite de demonstrație, al enunțurilor vehemente și atît. I s-a spus epoca post-adevărului, tocmai pentru faptul că este suficient să afirmi ceva pentru ca respectivul ceva să merite atenția tuturor. Valoarea de adevăr a dispărut, resorbită în actul elementar al construirii unei propoziții. Dacă spun: Covidul există și e pandemic, atunci covidul există și e pandemic. Dacă spun: covidul nu există și e o invenție a Ocultei mondiale, Soros, Bill Gattes, Zuckerberget.comp... atunci covidul nu există și e o invenție a ocultei mondiale. Vi se pare absurd? Desigur că este, însuși absurdul lumii noastre. Vi se pare că vă fuge pămîntul de sub picioare și că nu mai înțelegeți nimic din ceea ce se întîmplă? Asta se datorează exact acestei instalări a părerii în locul diagnosticului competent.
Fenomenul descris nu este valabil doar în ceea ce privește pandemia, este la fel de vizibil și în politică. Datul cu părerea a devenit și aici practica de zi cu zi. La noi, dar și aiurea. Lideri ca Trump sau Boris Johnson ilustrează perfect fenomenul. Sute de vedete de la Hollywood sau mediatice din lumea întreagă, la fel. Faptul că a luat un Oscar în nu știu ce film îl face pe X profet: el știe tot și în climatologie și în sociologie (lupta de clasă) și în economie (bogați vs. săraci/ capitalism vs. socialism) și în urbanism și în genetică, pedagogie și în toate celelalte. Ba chiar puberi neformați, al căror simbol este Greta Thunberg, au ajuns să dicteze acest nou mers al lumii. Ce nu știu ăștia este istoria. Pe care, de altfel, o elimină complet din preocupările lor și din explicarea fenomenelor. Istoria, chiar cea elementară, de școală, le strică proclamațiile în care ei comunică. Lumea începe cu ei, nimic nu a fost înainte, atunci, la ce bun să-ți mai bați capul? Vă mirați că lumea a luat-o razna? Eu mă mir că mai funcționează încă mulțumitor. 
Despre lumea politică băștinașă ce să spui în acest context? Pînă și în acest aspect ea ne apare ca o caricatură jalnică a tabloului internațional. Construită după principiul nemuritor al lui „să avem și noi faliții noștri”. Chiar dacă o problemă nu ne privește realmente, ne-o însușim degrabă, să arătăm că sîntem și noi în rîndul lumii, „în trend”, nu care cumva să creadă cineva că nu am avut acces la cele mai recente idei ale Vestului, că sîntem înapoiați. Și, cum se întîmplă mereu, neofiții sînt mult mai încrîncenați decît credincioșii autentici. Așa se întîmplă, de exemplu, cu chestiunea studiilor de gen, inventată recent și la noi ca parte a unui război care nu ne privește și ne depășește oricum. E tot o părerologie nocivă și generalizată. Și, în loc să o combatem, o proclamăm mare disciplină universitară. 
Alt exemplu, din cu totul alt domeniu, dar de aceeași structură: săptămîna aceasta guvernul a lansat Planul național de investiții și relansare economică. Te așteptai, dat fiind domeniul, să fie discutate cifre și strategii economice. În loc de asta, s-a comentat la nesfîrșit locul unde a fost lansat planul și faptul că ar fi fost „plagiat” de la PSD. Ca și cum a construi autostrăzi și spitale, a crește investițiile, a echilibra dezvoltarea pe regiuni, a crește consumul sînt idei de partid, nu legități economice. „Am convingerea că” viitorul va fi al oamenilor care au tot mai puține convingeri (fiecare acompaniată de cel puțin o îndoială majoră) prefabricate și tot mai multe cunoștințe într-un domeniu precis.
Christian CRĂCIUN

Fundația Tinmar Energy a dotat Colegiul Național „Nicolae Grigorescu“ cu aparatură în valoare de 50.000 euro

La începutul anului, Fundația Tinmar Energy a dotat  întregul Colegiu Național „Nicolae Grigorescu“ cu aparatură de ultimă generație, de la laptop-uri în valoare de 4000 lei până la smartboard-uri și diverse gadgeturi.
Gestul lor a adus o bucurie imensă atât în inimile elevilor, care acum pot învăța mai ușor datorită acestor aparate foarte performante, dar și în inimile profesorilor, care pot preda materia într-un mod cât mai plăcut și interactiv, exact așa cum își doresc tinerii acestei generații. Colegiul avea nevoie de o astfel de investiție, cu atât mai mult cu cât elevii studiază matematică - informatică intensiv și lucrează foarte mult la calculator. 


Directorul Colegiului, Roxana Stan, ne-a mărturisit că erau foarte slabe șansele de a avea o asemenea aparatură în incinta liceului, deoarece tot ceea ce pot ei achiziționa se încadrează într-un buget mult scăzut față de cel necesar. Donația celor de la Tinmar Energy a permis dotarea Colegiului cu 42 de laptop-uri, cu care s-a organizat un laborator de informatică cu 31 de stații de lucru, iar restul s-au folosit la dotarea diferitelor compartimente cum ar fi: consiliul elevilor, biblioteca, activități educative. De asemenea, s-au implantat smartboard-uri pentru tot liceul, s-au asigurat clasele cu gadgeturi precum videoproiectoare și multifuncționale. Un alt plus îl reprezintă și faptul că s-a adus tehnologie pe bază de notebook și nu desktop, ceea ce permite deplasarea lor în orice loc.
Colegiul este cunoscut pentru faptul că este unul dintre cele mai bune din județ, iar acest lucru se reflectă și prin faptul că aceasta donație nu este una întâmplătoare, ci un act de recunoștință a staff-ului firmei Tinmar Energy, care este format și din foști elevi ai liceului care au ținut să participe, prin acest demers, la dezvoltarea tehnologică a liceului care i-a pregătit pentru viata. „Cu toții au excelat într-un mod sau altul, la vremea lor, atunci când erau elevi, cel mai adesea la olimpiade“, spune directorul Colegiului , Roxana Stan.
Elevii susțin că, în prezent, tehnologia este un element fără de care nu se poate trăi și că fac parte din prima generație care are accesul la informație aproape nelimitat: „Putem să învățăm mult mai ușor datorită tehnologiei”, explică unul dintre elevii colegiului.
„E greu să dotezi o sală întreagă să fie la același standard, același nivel de performanță. Prin sponsorizarea de la Tinmar, am reușit acest lucru. Această sponsorizare ne-a dat posibilitatea să amenajăm un al doilea laborator, mare, spațios. Vreau să mulțumesc staff-ului acestei firme, printre care se numără și mulți absolvenți ai școlii noastre, pentru că s-au gândit la școala din care au plecat”,  ne-a mai mărturistit directorul colegiului.
Roxana TUDOSE

Lansarea volumului „Poeme cu Filip” al scriitoarei Maria Dobrescu, un eveniment cultural binevenit

Emoție, bucurie, revedere, sunt cuvintele cele mai potrivite pentru a descrie atmosfera evenimentului de lansare a cărții „Poeme cu Filip” semnată de profesoara Maria Dobrescu, o poetă sensibilă, care prin versurile sale reușește să cucerească inimile și să tulbure emoțiile oricărui cititor iubitor de poezie. Nici nu este de mirare, pentru că Maria însăși, prin simpla sa prezență, emană o feminitate și o delicatețe aparte. 


De profesie dascăl și din pasiune scriitor, Maria Dobrescu a fost întotdeauna convinsă că nu va scrie poezie. Ea a debutat cu proză, însă totul a luat o întorsătură neașteptată în momentul în care a întâlnit-o pe Cezara Răducu, buna sa prietenă de suflet, a cărei prezență în viața sa a înlesnit trecerea de la proză la poezie. Acum, poeta se află în situația în care nu crede că ar mai putea să scrie proză vreodată: „M-am învățat să-mi exprim sentimentele foarte pe scurt și cuprinzător”. 


Sâmbătă, 4 iulie, a fost despre el, despre Filip al Mariei. Cu toții ne-am întrebat: oare cine e Filip? Este o persoană din viața scriitoarei sau este un rod al imaginației? Răspunsul se mai lasă așteptat. Terasa Clubului Montana din Câmpina a fost locul în care toți cei care o îndrăgesc și o admiră pe Maria Dobrescu s-au întâlnit pentru a o susține și pentru a afla totul despre cartea mult așteptată. Moderator al evenimentului a fost poetul Florin Dochia, căruia i s-au alăturat pe parcus pentru a lua cuvântul și Christian Crăciun, Raluca Faraon, Mioara Bahna și Dan Precup. Volumul a fost extrem de apreciat și recomandat, toți recunoscând faptul că Filip este un personaj mai degrabă martor, pentru că el este caracterizat de absența lui, de tăcere, de mister. 


Profesorul și eseistul Christian Crăciun a subliniat faptul că volumul este caligrafiat foarte fin, alcătuit extrem de unitar și extrem de atent: „Deschide o adâncime a perspectivei teribile, iar poeziile trebuie citite împreună ca un unic poem. Te face să te întrebi imediat: cine e Filip? Întrebarea corectă este: ce este Filip? Este o chemare! În fiecare poezie este chemat, este un vocativ, o strigare după o absență. Filip este o absență”. 


Raluca Faraon a mărturisit că i-a placut enorm cartea Mariei, deși în general nu îi place orice carte de poezie: „Mi-a plăcut atât de mult, încât într-o seară am citit-o pe toată. M-a tulburat, însă în sensul bun. M-a stăpânit această tulburare frumoasă multe zile. Mi-am dorit să o includ la cartea de căpătâi și așa am făcut”. 


Pentru a mă lămuri cine este Filip, am întrebat-o chiar pe autoare: „Filip este o stare. Face referire la o iubire, dar nu neapărat la o iubire neîmplinită. Cred că, mai degrabă, la o iubire așteptată. Filip e poezie. Deși, în aparență, poezia mea e simplă, are foarte multe dedesubturi”. Maria Dobrescu mai spune că acest volum s-a născut dintr-o absență, nu neapărat absența unei iubiri, ci absența unei stări și mărturisește că este cartea la care a lucrat cel mai mult, pe parcursul a cinci ani, pentru că, între timp a mai scris și alte poezii: „Pentru volumul acesta am lucrat când a vrut Filip să vină, am scris doar când a vrut el”. Provocarea cea mai mare a întâmpinat-o atunci când muza nu voia să mai vină, când o părăsea, când avea perioade în care nu putea scrie. 


Ceea ce îl face atât de prezent pe Filip în inima personajului feminin, el însuși fiind o absență, este așteptarea: „Întotdeauna când aștepți ceva să se întâmple, te gândești că momentul acela va fi special. Și atunci, cumva, pregăteam venirea lui Filip”, mai povestește poeta. 
În prezent, Maria Dobrescu lucrează la un alt volum, al cărui titlu nu l-a ales încă, ce îi are ca protagoniști pe Mira și Igor, în care Igor este o altă față a lui Filip. 
Roxana TUDOSE

Cabinetul Gastroenterologie SanConfind, aliniat standardelor europene

Doamna doctor Alexandra Caba (medic specialist gastroenterologie) coordonează cu succes activitatea cabinetului Gastroenterologie SanConfind, care oferă servicii aliniate standardelor europene. Pacienților care trec pragul acestui cabinet li se efectuează colonoscopii, endoscopii etc, toate tratamentele specifice fiind realizate ireproșabil. 


Procedurile pot avea scop diagnostic sau terapeutic, după caz, și sunt executate cu ajutorul unei aparaturi de ultimă generație (Olympus Evis Extera III). Profesionalismul și empatia doamnei doctor împreună cu toate aceste dotări de excepție duc la o eficientă comunicare medic – pacient și la stabilirea corectă a diagnosticului și a conduitei terapeutice, având ca urmare rezolvarea numeroaselor probleme privind patologia tubului digestiv, afecțiuni cu care se confruntă tot mai des pacienții.
(PUBLICITATE)

Ortopedia va fi unul dintre punctele forte ale Spitalului SanConfind

Ortopedia are toate șansele să devină unul dintre punctele forte ale Centrului Medical SanConfind. Mai ales că, în perioada post-operatorie, pacienții se pot recupera foarte bine în Baza de Recuperare Medicală SanConfind, una dintre cele mai moderne și mai dotate din țară. Performanțele ortopediei SanConfind sunt tot mai cunoscute și recunoscute. Dacă, recent, la Poiana Câmpina a luat ființă și chirurgia ortopedică, dezvoltarea acestei ramuri va fi mult accelerată și amplificată de colaborarea a doi reputați specialiști în ortopedie-traumatologie, pe care îi leagă nu doar o nobilă profesie, ci și o nobilă prietenie, doi medici care au activat mulți ani, cu un real succes, în spitale din Belgia și Anglia, țări ale căror sisteme de sănătate sunt foarte bine puse la punct. Proiectul acesta atât de benefic populației județului (și nu numai), are toate șansele să fie materializat în următoarele luni, viabilitatea lui fiind susținută de o  afirmație recentă a doctorului Viorel Albu, medicul ortoped de la SanConfind, de la care am aflat că ”în viitorul apropiat, se va realiza o colaborare cu un medic ortoped din Târgu Mureș, un fost coleg al meu de rezidențiat și bun prieten, care lucrează de mulți ani în Anglia, unde a operat numai pe coloana vertebrală. În varianta spitalizării continue, care sper că se va realiza până la finele anului 2020, cu ajutorul performantului bloc-operator de la SanConfind, care este dotat ca în Occident, vom putea face împreună diverse intervenții chirurgicale pe coloana vertebrală, cum ar fi hernia de disc, artrodeze, intervenții in zona cervicală și în cea lombară etc.”


SanConfind va accesa Programul Național de Protezare     

„Sperăm ca, în următoarea perioadă, să începem spitalizarea continuă, după care vom putea accesa Programul Național de Protezare. Demersul nostru ne va permite posibilitatea de a pune solicitanților proteze de șold și de genunchi, fără ca pacientul să plătească proteza, costurile acesteia fiind suportate de către CJAS Prahova. Probabil că vor mai fi costuri suplimentare în timpul spitalizării, dar aceste costuri sunt rezonabile și pot fi suportate de pacienți”, consideră medicul specialist ortoped Viorel Albu. Decontarea prin Casa de Asigurări de Sănătate a protezelor va însemna un mare beneficiu  pentru pacienți, în special pentru cei care nu au venituri lunare de mii de euro, deoarece este bine cunoscut faptul că protezele sunt comercializate la  prețuri considerabile. 
(PUBLICITATE)