09 iulie 2020

614 cazuri noi la nivel naţional! Pacienţii confirmaţi cu COVID-19 solicită externarea pe bandă rulantă!

După decizia Curţii Constituţionale potrivit căreia persoanele confirmate pozitiv cu noul coronavirus nu mai pot fi ţinute în izolare sau carantină în lipsa unei legi speciale, tot mai mulţi români au depus cerere de externare începând de vineri, 3 iulie. 
Până în prezent, la nivel naţional au fost înregistrate peste 500 de astfel de cereri, iar în judeţul Prahova, în intervalul 3 – 8 iulie, 71 de persoane infectate cu noul virus SARS-CoV-2 au părăsit spitalele. 
Medicii afirmă că unii dintre ei prezentau forme moderate spre grave ale bolii, însă în ciuda eforturilor de a-i convinge să rămână, aducându-le la cunoştinţă pericolul la care se expun, atât pe ei, cât şi pe cei din jur, majoritatea au ignorat sfaturile şi au plecat din spital. 


La Spitalul Minicipal din Câmpina situaţia se află sub control. 
Azi dimineaţă, în Spitalul Municipal se aflau 42 de persoane depistate pozitiv și 9 sunt asimptomatice. În ultima săptămână, aici s-au înregistrat 6 decese, pacienţii având vârste înaintate şi alte comorbidităţi. În ceea ce privește pacienţii care au depus cerere pentru a părăsi spitalul, până astăzi au fost depuse doar 3 astfel de cereri. Este vorba despre o familie formată din mamă, tată şi un copil. 

La nivelul judeţului Prahova, de la începutul pandemiei și până astăzi, 679 de persoane au fost confirmate cu noul coronavirus, dintre care 33 au decedat, iar 151 au fost declarate vindecate şi externate. 
În spitalele din judeţ unde sunt trataţi bolnavi COVID-19, în secţiile de Terapie Intensivă sunt internaţi 14 pacienţi, dintre care 9 sunt ventilaţi mecanic. 
În cursul zilei 8 iulie au fost efectuate mutiple controale la bolnavii aflaţi în izolare la domiciliu, la șoferii din trafic, cât şi în cadrul anumitor societăţi comerciale, fiind aplicate 90 de sancţiuni în valoare de 34.840 de lei. 

Prefectul de Prahova, Cristian Ionescu, i-a îndemnat pe toţi cetăţenii români să conștientizeze pericolul pe care îl reprezintă noul coronavirus: „Ne confruntăm cu o creştere susţinută a numărului de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 pe teritoriul judeţului nostru, o situaţie pe care nu am mai întâlnit-o pe durata stării de urgenţă, atunci când regulile erau respectate cu mai multă stricteţe. Inţelegem dorinţa fiecăruia de a avea viaţa de dinainte, însă nu trebuie să omitem că încă ne confruntăm cu acest virus pe care îl putem ţine în frâu, respectând nişte reguli minime de protecţie sanitară şi la îndemâna oricui : purtarea măştii, păstrarea distanţei, evitarea contactului direct cu alte persoane, igieniyarea frecventă a mâinilor şi a suprafeţelor comune cu care intraţi în contact. Este perioada vacanţelor, a concediilor, dar nu şi pentru noul coronavirus. Avem de-a face zilnic cu zeci de noi îmbolnăviri, aproape săptămânal este identificat câte un nou focar, ne confruntăm cu multe cazuri grave în secţiile de Terapie Intensivă şi cu o creştere a numărului de decese, cu personal medical epuizat, dar, totodată şi cu o avalanşă de dezinformări. Conştientizaţi pericolul acestei boli, fiţi responsabili şi limitaţi, prin respectarea măsurilor amintite mai sus, răspândirea virusului! Nu ezitaţi să-i îndemnaţi să se conformeze regulilor de protecţie şi pe cei pe care-i vedeţi că se abat de la ele sau, în cazul în care refuză să o facă, să semnalaţi acest lucru autorităţilor! Oricât de apăsătoare este situaţia cu care ne confruntăm de atâtea luni, trebuie să fim responsabili, să acţionăm unitar, astfel încât să fim noi cei care o ţinem sub control şi nu invers. Este o luptă pentru sănătate şi pentru viaţă”. 

La rândul său, preşedintele ţării, Klaus Iohannis, a afirmat astăzi în cadrul unei conferinţe de presă: „Nu putem pierde ce am câştigat până acum. Noul coronavirus a schimbat vieţile tuturor şi a pus la încercare sistemul medical. Pericolul a putut fi evitat doar prin adoptarea de măsuri ferme. Unica raţiune a acestor măsuri restrictive a fost stoparea unui scenariu negru. A fost nevoie de o intervenţie rapidă din partea autorităţilor, şi de un comportament solidar din partea cetăţenilor. Ţine de responsabilitatea fiecăruia să revenim la normal : să purtăm mască, să păstrăm distanţa de 2m, să ne spălăm pe mâini, asta ne spun medicii. Aceste măsuri nu sunt menite să ne îngreuneze viaţa, ci să ne ajute să ne bucurăm de ea în condiţiile actuale”. 

Până astăzi, 9 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 30.789 de cazuri de infecție cu noul coronavirus. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 22.574 au fost externate. Dintre acestea, 20.969 de pacienţi au fost vindecaţi şi 1605 de pacienţi asimptomatici au fost externaţi la 10 zile după depistare. 

Permise auto obţinute ilegal în Prahova

8 persoane au fost reţinute, iar alte 26 se află sub control judiciar în dosarul privind obţinerea ilegală de permise auto, a informat joi Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova. 
Anchetatorii au propus instanţei ca cele 8 persoane să fie arestate, informează Agerpres. 

Foto: Pixabay
Miercuri, 8 iulie, gruparea specializată în obţinerea ilegală de permise auto formată din cetăţeni români şi străini a fost desfiinţată de anchetatori, fiind efectuate 61 de percheziţii în opt judeţe şi în Bucureşti, 79 de persoane fiind duse la audieri. 
"În cauză s-a stabilit faptul că, începând cu a doua jumătate a anului 2019 şi până în prezent, s-a constituit, pe raza judeţelor Dâmboviţa şi Ilfov şi a municipiului Bucureşti, un grup infracţional organizat constituit iniţial din nouă membri (cetăţeni români şi străini), la care ulterior au aderat şi alţi cetăţeni români, grupul fiind profilat pe săvârşirea unor infracţiuni din sfera criminalităţii informatice, precum şi infracţiuni de fals şi de corupţie. 
Scopul grupului l-a reprezentat obţinerea de venituri ilicite prin înlesnirea obţinerii contra-cost şi în mod fraudulos a unor permise de conducere pentru mai mulţi cetăţeni români care nu posedau competenţele necesare obţinerii dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România", au precizat pentru Agerpres anchetatorii care se ocupă de acest caz. 
Permisele erau create în străinătate, iar persoanele care doreau obţinerea unor astfel de documente, le trimiteau membrilor grupării datele personale, o fotografie şi un specimen de semnătură, urmând ca permisele false să fie expediate în ţară la cetăţenii români. În cele din urmă, posesorii acestora se prezentau la serviciile de profil pentru preschimbarea permiselor de conducere străine cu permise de româneşti, menţionează aceeaşi sursă. 
Un astfel de permis costă în jur de 3000 de euro şi include şi diferite comisioane percepute de cetăţenii români şi străini implicaţi. 
Până astăzi, anchetatorii au dezvăluit 50 de astfel de cazuri, care includ români deja posesori de permise false, cât şi persoane care au depus documentele la autorităţile competente pentru preschimbarea permiselor prin acest mod ilicit, o parte dintre aceştia fiind deja semnalaţi cu diferite încălcări ale normelor la regimul circulaţiei rutiere.

Finanţări de 12 milioane de euro pentru abatoarele de mici dimensiuni

Investitorii abatoarelor de mici dimensiuni din zonele montane pot beneficia de sprijin financiar în cadrul unui program ce va demara pe data de 13 iulie, a anunţat miercuri Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). 

Foto: Pixabay
Peste 12 milioane de euro sunt disponibili pentru sesiunea de depunere a proiectelor în cadrul Măsurii 4 - Investiţii în active fizice - Sub-măsura 4.2 - Sprijin pentru investiţii în procesarea/ marketingul produselor agricole, informează Agerpres. 
„Scopul submăsurii 4.2 vizează înfiinţarea unităţilor de sacrificare în zona montană şi a componentelor de procesare şi comercializare în contextul lanţului integrat, introducerea de noi tehnologii pentru dezvoltarea de noi produse şi procese, aplicarea măsurilor de protecţie a mediului inclusiv scăderea consumului de energie şi a emisiilor GES, promovarea investiţiilor pentru producerea şi utilizarea energiei din surse regenerabile, creşterea numărului locurilor de muncă”, menţionează aceeaşi sursă. 
Cei care pot beneficia de această finanţare sunt întreprinderile, cooperativele, cât şi grupurile de producători constituite în baza legislaţiei naţionale în vigoare. 
Finanţarea va sprijini întreprinzătorii cu un procent de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru IMM-uri şi grupuri de producători/cooperative/societăţi cooperative şi cu 40% pentru alte întreprinderi şi nu va depăşi 300.000 euro/proiect, mai scrie Agerpres. 
Mai multe detalii despre acest proiect pot fi regăsite în Ghidul Solicitantului aferent submăsurii 4.2 - "Sprijin pentru investiţii în procesarea/ marketingul produselor agricole - componenta investiţii în abatoare de capacitate mică în zona montană".