12 august 2020

Toate canalele de irigaţii din Prahova, distruse după revoluţie, vor fi reabilitate

În anul 2011 se vorbea despre un proiect întocmit la nivelul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) de reablilitare și reformă a sistemului de irigaţii din Prahova, însă fără a fi făcut vreun efort de investiţii în acest sens. Observatorul Prahovean informează astăzi că au fost alocate 6 miliarde de euro în cadrul unui program naţional cu finanţare europeană pentru amenajarea tuturor canalelor de irigaţii construite înainte de 1989 din judeţul Prahova. 

Foto: lumeasatului.ro

Amenajat înainte de revoluţie, sistemul de irigaţii din Prahova funcţiona fie prin intermediul sistemelor zonale, fie prin cele naţionale. Înainte de anul 1989, judeţul avea o rețea de canale care permitea irigarea a peste 20.000 de hectare de terenuri agricole, pentru ca în 2002, statistica MADR să includă doar 9.781 hectare irigabile în Prahova.
Din păcate, după Revoluție, multe dintre acestea au fost distruse (s-au furat pompele și dalele de beton), s-au colmatat sau au fost pur și simplu acoperite de vegetație în lipsa unor lucrări de reabilitare. Așa se face că, în prezent, doar 5.000 de hectare de terenuri agricole din Prahova pot fi irigate, majoritatea fermierilor fiind victimele secetei, mai scriu cei de la Observatorul Prahovean. 
Primul proiect al Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) în acest sens va debuta prin amenajarea „1 AHC Câmpia Buzăului”, unde apa curge gravitațional, fiind umplute cu apă 20 de km de canale, iar până în primăvara anului viitor se intenționează reabilitarea unui canal de 9 km deservit de stația de pompare din zona Mizil.
„În Prahova, la finalizarea lucrărilor, se vor putea iriga peste 20.000 de hectare de terenuri agricole, însă în cadrul programului național se vor efectua lucrări de desecare pentru protejarea de inundații a peste 50.000 de hectare, dar și lucrări de prevenire a eroziunii solului de pe o suprafață de 37.000 de hectare” a declarat pentru observatorulph.ro directorul general ANIF, Ștefan Constantin. 

NOU RECORD ABSOLUT: 1.415 persoane depistate pozitiv cu COVID-19 în ultimele 24 de ore, 65 în Prahova

În urma testelor efectuate la nivel național, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.415 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.


Până astăzi, 12 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 65.177 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, 31.048 de pacienți au fost declarați vindecați, 7.026 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare și 2.807 au decedat.
În intervalul 11 – 12 august au fost înregistrate 43 de decese (25 bărbați și 18 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bacău, Bihor, Braşov,Buzău, Caraş-Severin, Mehedinți, Covasna, Maramureş, Vâlcea, Prahova, Timiş, Neamţ. 42 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate până în prezent comorbidităţi. 
În ultimele 24 de ore, în județul Prahova au fost depistate 65 noi cazuri de infectare, numărul total de infectări de la începutul pandemiei fiind de 2808, dintre care 554 sunt cazuri active, potrivit DSP Prahova. Numărul total al deceselor asociate COVID-19 în județul nostru a ajuns la 111. Potrivit ultimelor raportări, în spitalele din Prahova, unde sunt tratați bolnavi COVID-19, în secțiile de Terapie Intensivă sunt internați 24 de pacienți, dintre care 15 sunt ventilați. Numărul total de locuri destinate îngrijirii pacienților cu COVID-19, în județ, este de 308, dintre care 270 sunt ocupate.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 763 de persoane au fost reconfirmate pozitiv, dintre care 20 în județul Prahova. 

Proprietarii afacerilor afectate de COVID-19 ar putea primi până la 150.000 euro fonduri nerambursabile pentru a-şi repune business-ul pe picioare

Ministerul Economiei va elibera în perioada 1 august - 15 septembrie, la cerere, certificate de situaţii de urgenţă pentru proprietarii afacerilor afectate de pandemia de coronavirus, potrivit Camerei Europene de Comerţ şi Industrie şi Franciză. Beneficiază de acest ajutor cei care au înregistrat în cadrul business-ului lor o micşorare a veniturilor sau încasărilor de minim 25% în luna martie, aprilie sau mai, în comparaţie cu media lunilor ianuarie şi februarie. În plus, şi proprietarii a căror afacere a fost închisă pe perioada stării de urgenţă pot beneficia de acest ajutor, informează Mediafax. 


Ce trebuie să ştii în cazul în care te regăseşti în această situaţie: 
- IMM-urile afectate de criză primesc, la cerere, un ajutor total de 350 de milioane de euro. Domeniile care vor beneficia de această finanţare sunt: HORECA, transportul, turismul şi organizarea de evenimente;
- Din acest total 265 milioane sunt fonduri nerambursabile;
- Numărul maxim de beneficiari este de 100.000. 
În cazul celor care dețin un IMM cu o cifră de afaceri aferentă anului 2019 cuprinsă între 5.000 şi 13.5000 euro, valoarea subvenţiei va fi de 2.000 euro. Dacă cifra de afaceri ajunge până la un milion de euro, valoarea grantului se va stabili în procent de 15% din această cifră, fără a depăşi însă 150.000 euro. (R.T.)