18 august 2020

49 noi cazuri de infectare cu COVID și un nou focar au fost depistate în Prahova

În urma testelor efectuate la nivel național, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.014 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. 
Până astăzi, 18 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 72.208 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, 33.135 de pacienți au fost declarați vindecați, 8.316 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare și 3.074 au decedat. 
În intervalul 17 – 18 august au fost înregistrate 45 de decese (31 bărbați și 14 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeş, Bacău, Bihor, Brăila, Braşov, Buzău, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Mehedinţi, Timiş, Vaslui,Vrancea, Ilfov şi Municipiul Bucureşti. 43 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi. 

Foto: unsplash

În ultimele 24 de ore, în județul Prahova au fost depistate 49 noi cazuri de infectare, numărul total de infectări de la începutul pandemiei fiind de 3293, dintre care 798 sunt cazuri active, potrivit DSP Prahova. Numărul total al deceselor asociate COVID-19 în județul nostru a ajuns la 122. 
Luni, 17 august, a fost identificat un nou focar la un agent economic de pe raza județului. Şapte persoane dintre 62 testate au fost confirmate cu noul coronavirus. Conducerea unităţii şi DSP Prahova au dispus izolarea persoanelor cu test pozitiv, carantinarea contacţilor direcţi şi dezinfectarea spaţiului de lucru. 
Potrivit ultimelor raportări, în spitalele din Prahova, unde sunt tratați bolnavi COVID-19, în secțiile de Terapie Intensivă sunt internați 27 de pacienți, dintre care 17 sunt ventilați. Numărul total de locuri destinate îngrijirii pacienților cu COVID-19, în județ, este de 328, dintre care 303 sunt ocupate. 

Virusul SARS-CoV-2 a luat viaţa unui angajat al Consiliului Judeţean Prahova

Un angajat al Consiliului Județean Prahova, infectat cu noul coronavirus, a pierdut lupta cu viața. Ceilalţi colegi ai lui se află deja în carantină, informează Agerpres. 

Foto: Facebook/ CJ Prahova

Potrivit declaraţiilor preşedintelui CJ Prahova, Bogdan Toader, bărbatul fusese în concediu, perioadă în care s-a întâlnit şi cu sora sa, proaspăt reîntoarsă în ţară din Spania. Ioan Dragomir a fost director general al Direcţiei Judeţene de Protecţia Plantelor şi Întreţinere a Drumurilor Judeţene. În urma confirmării decesului, mai mulţi colegi ai bărbatului, care au intrat în contact direct cu el, au fost plasaţi în izolare la domiciliu, urmând să fie testaţi. 

Profesorul Blanck ne-a părăsit pentru totdeauna. Foștii elevi, colegi și prieteni l-au însoțit ieri pe ultimul drum

Ieri, 17 august, câmpinenii și-au luat rămas bun de la unul dintre cei mai iubiți profesori ai urbei, profesorul Alexandru Blanck, care a decedat în cursul zilei de vineri, 13 august, la vârsta de 83 de ani pe care îi împlinise recent. 


 

Ceremonia religioasă a avut loc luni, 17 august, la ora 12.00, la capela de la linie (La Marin), acolo unde au venit, rând pe rând, foști elevi, colegi, prieteni sau cetățeni ai urbei care au prezentat condoleanțe familiei și au lăcrimat la căpătâiul celui care „a trăit frumos și a plecat simbolic, cu Perseidele de vară“, după cum atât de expresiv s-a exprimat fiul acestuia într-un mesaj privat. 
Din motive întemeiate, fiul profesorului Blanck nu a reușit să fie prezent la înmormântare, însă dragostea a transcens timpul și spațiul și, prin gura preotului Petru Moga, Andy a evocat într-un epitaf figura celui care i-a fost părinte și prieten în egală măsură: "Profesorul Alexandru Blanck, Maxim pentru cei apropiați, s-a născut la 10 august 1937 la Ploiești. Pe 22 octombrie 1965 a venit la Câmpina, unde fusese repartizat după terminarea facultății ca profesor de limba engleză. Venise inițial să explice că nu se va putea prezenta la post deoarece urma să lucreze în cadrul Oficiului Național de Turism. La insistențele directoarei Școlii nr. 2, astăzi Școala Centrală, a rămas să predea și deși pașii vieții l-au purtat pe toate meridianele lumii, în peste 60 de țări, a rămas pentru totdeauna la Câmpina, unde și-a întemeiat o familie și a ajutat la educarea a zeci de promoții de elevi din care mulți i-au devenit prieteni pe viață".
Ceremonia religioasă a fost realizată de oficiantul sinagogii din Ploiești. Au mai luat cuvântul: preotul ortodox Petru Moga, Dan Precup, în calitate de fost elev, profesor de engleză și teolog reverend al Bisericii Evanghelice, precum și medicul de familie al profesorului, dr. Dan Decebal Gavrilescu. Alți foști colegi și prieteni care au dorit să spună câteva cuvinte au mai fost: dr. Mihaela Petrovici, fostul deputat Victor Bercăroiu, fostul primar Gheorghe Tudor, Mircea Ion - fost consilier municipal și prof. Nicolae Fălcuță.
Cei care au fost prezenți au respectat rugămintea familiei de a purta măști de protecție și de a păstra distanțarea socială. 
Trupul neînsuflețit se va odihni pentru totdeauna în Cimitirul Evreiesc de pe strada Bobâlna.

„Arta casnică” din Breaza, la un pas de colaps!

La trei ani după încetarea celui de-al doilea Război Mondial, în anul 1948, a fost înfiinţată la Breaza, oraş recunoscut ca având cel mai curat aer din România, prima cooperativă meşteşugărească de artă populară din ţară. Cu peste 4.000 de lucrătoare în perioada de vârf, Arta Casnică a reprezentat locul în care se produceau cele mai autentice creaţii vestimentare populare din ţară, fiind solicitate până şi de mari celebrităţi din zona cinematografică din străinătate precum Sophia Loren, Brigitte Bardot ori Raquel Welch, precum și de numeroși artiști, cântăreți și dansatori de muzică populară românească. 
Astăzi, în plină pandemie de coronavirus, SCM Arta Casnică Breaza traversează etapa cea mai dură a existenţei sale. Despre situația actuală și problemele cu care se confruntă oamenii în acest sector de activitate am stat de vorbă cu Anton Guțulov, director al cooperativei meșteșugărești de mai bine de 30 de ani. 

  • În anul 1948 a fost înfiinţată la Breaza prima cooperativă meşteşugărească de artă populară din ţară sub denumirea „8 Martie”, care a fost ulterior schimbată în „Arta casnică” Breaza. În 1985, „Arta casnică” Breaza a fost cea mai mare cooperativă meşteşugărească de artă populară din ţară fiind principalul exportator al Europei şi Statelor Unite ale Americii. Care este situaţia actuală şi în ce ţări mai exportaţi în prezent?
În momentul de faţă, pandemia ne-a atins şi pe noi. Până acum am funcţionat pe linia de plutire. De când am preluat eu conducerea, de mai bine de 30 de ani, am reuşit să menţinem cât de cât locurile de muncă, parţial, bineînţeles, dar din martie şi până acum situaţia este foarte dificilă, pentru că nu mai avem comenzi. Lucrătoarele oricum nu mai activau aici de ani buni, ci la domiciliu, numai că de când s-a declanşat pandemia, din 16 martie, ele au beneficiat de două luni şi jumătate de şomaj tehnic, adică în lunile martie parţial, aprilie şi mai. Poate că am riscat, poate că atunci, la sfârşitul şomajului tehnic din luna mai, trebuia să nu continui activitatea, ci să mai las o lună, două, să vedem ce se mai întâmplă, pentru că în perioada aceea nu am făcut nicio livrare. Nu pot să spun că era foarte bine nici înainte de izbucnirea pandemiei, dar era bine. Lucram, chiar dacă în Breaza s-au înfiinţat multe SRL-uri sau asociaţii familiale care au acelaşi obiect de activitate ca al nostru. E o concurenţă mare! De exemplu, prima firmă concurentă s-a înfiinţat acum 15 ani, dar acum sunt şi mai multe. 
Patronii acestor firme au fost mai înainte lucrătoare de la noi care au ieşit la pensie, după care s-au gândit să-şi înfiinţeze propria afacere şi în modul acesta să ne facă nouă concurenţă şi să ne fure mulţi clienţi. Una dintre fostele angajate ieşite la pensie şi-a făcut punct de lucru undeva în spatele Oficiului Poştal Breaza, împreună cu partenerul ei italian. Până la urmă a închis şi el, ea a decedat, iar oamenii care lucrau acolo au rămas pe drumuri.
În prezent, nu mai exportăm în alte ţări. Nici înainte nu exportam prea mult pe piaţa externă. Mai mult colaborăm cu parteneri care au spaţii închiriate în mall-urile din ţară, în magazinele mari de artizanat, precum Cluj, Braşov, Constanţa, Bucureşti, Oradea, însă şi aici în perioada asta de pandemie nu intră lumea să cumpere, mai ales că s-a ridicat interdicţia de a vizita mall-urile abia pe 15 iunie. Din păcate, chiar şi după această dată, vânzările nu au mers bine.

Cea mai scumpă ie brodată din magazin a fost executată 
la cerere și are prețul de 1.200 RON
  • Ce piese vestimentare vă solicită cel mai des colaboratorii pentru magazinele lor?
Confecţiile de artizanat pe care colaboratorii noştri le cereau cel mai des erau în general iile, bluzele, cămăşile cu mâneci scurte sau lungi nebrodate pentru băieţi, cămăşi de noapte pentru damă, eşarfe, rochiţe pentru fetiţe, rochii brodate, dar acestea din urmă mai puţin, pentru că riscam să rămânem cu ele. Vreau să vă spun că şi cu preţul redus la multe dintre ele, tot nu se cumpără. Situaţia asta mă îngrijorează foarte tare, pentru că nu îmi doresc să închid. Noi am încasat pe luna iunie undeva la 300 de milioane lei vechi, în condiţiile în care tot pentru luna iunie, numai salariile care trebuie plătite pentru ceea ce s-a produs sunt duble, la care se adaugă şi utilităţile. Pentru toată lumea e foarte greu, dar nimeni nu îţi dă un leu. Singurul sprijin a fost şomajul tehnic din perioada 16 martie-30 mai. În situaţia asta, am avut o şedinţă de consiliu de administraţie şi am hotărât ca pentru o perioadă determinată să apelăm la şomajul tehnic, deşi lucrătoarele au spus că e mai bine să fie pe o perioadă nedeterminată, deci să accesăm şomajul obişnuit, nu pe cel tehnic. Deja am pregătit dosarele, iar acum este diferit totul, pentru că se petrece totul online. Toate documentele se scanează şi se transmit la Oficiul de Şomaj. 
  • În anii `80 aveaţi 4.000 de lucrătoare, atât din oraş cât şi din satele vecine, dintre care jumătate lucrau de acasă. Câte mai aveţi în prezent? 
În total suntem undeva la 115 persoane, în care includem şi prestările de servicii: frizerie, coafură. Noi ne producem singuri pânza şi aveam două fete care lucrau la ţesătorie; pânza produsă de noi este una mai specială, mai deosebită faţă de cea a concurenţilor noştri care folosesc pânză produsă în alte părţi şi care nu are aceeași calitate, motiv pentru care se deosebesc produsele foarte mult, tocmai pentru că ceea ce producem noi este o pânză superioară. Cum spuneam, avem aceste două lucrătoare de la ţesătorie care s-au pensionat, dar care sunt dispuse să vină să-şi continue activitatea, însă deocamdată staţionăm. La secţia de croit erau trei fete, una a plecat, cealaltă e în şomaj. La secţia de spălat sunt trei persoane, dar vă daţi seama că nu au ce face. Sunt aici de 30 de ani, nu aş fi crezut că se va ajunge vreodată în stadiul ăsta! Obişnuiam să avem comenzi pentru primării, şcoli, case de cultură din toată ţara. Multe comenzi erau preluate de o firmă din Craiova, unde ne solicitau piese vestimentare tradiţionale pentru dotarea comunelor cu echipament de dansuri populare. Am reprodus întotdeauna toate modelele solicitate, numai costume ţigăneşti nu am lucrat niciodată. Era de lucru, ne mişcam, puteam să mergem mai departe. Acum totul s-a blocat şi nu ştiu cum o să ieşim la suprafaţă. Nu îmi doresc să închid această activitate, pentru că de atâţia ani ocup această funcţie şi până acum nu am întâmpinat o situaţie mai dificilă.
  • Sunt și lucrătoare tinere printre angajatele d-voastră? 
În prezent, deținem trei centre: în Breaza, Şotrile şi Proviţa. Cele mai multe femei care mai brodează pentru noi şi unde sunt mai multe tinere, ca să vă răspund la întrebare, sunt din Şotrile. 
  • De-a lungul timpului, celebrităţi precum Sophia Loren, Brigitte Bardot, Jane Birkin, Raquel Welch, precum şi numeroşi artişti de muzică populară de la noi, v-au purtat creațiile. Ce clienţi mai aveţi din zona artistică?
Pe plan extern nu mai avem, vă daţi seama, dar înainte de pandemie exportam pe plan intern unor persoane deosebite şi aici vorbim de cântăreţi de muzică populară din Prahova precum Florica Jinga din Câmpina. În urmă cu mai mulți ani, când am venit eu la conducere, Irina Loghin ne purta costumele. Era amuzantă, pentru că îmi spunea: „Haideţi că vin eu şi le fac o cântare la femeile astea să le mai alin focul!”. În afara acestor artiști, am avut de-a lungul timpului şi clienţi foarte pretenţioşi care au venit cu modelul pentru a-l reproduce cu fidelitate.
  • Aveţi aici un magazin care este situat într-un loc destul de ferit, nu e lesne de observat. Nu v-aţi gândit să închiriaţi un spaţiu stradal care să fie reperat cu uşurinţă de turiştii care trec spre Sinaia?
Avem un spaţiu de genul ăsta în centru, pe care l-am închiriat BRD-ului, bancă pe care o vor închide în curând; tocmai azi am primit telefon din Ploieşti că perioada de graţie este de 90 de zile. Deci în 90 de zile o să se închidă şi banca. Da, ştiu că magazinul este pitit, plus că mai avem o problemă: o firmă și-a deschis magazin la cinci metri de noi și are același număr pe magazin, nr. 57, ca și noi, iar clienţii vin şi cumpără de acolo crezând că suntem noi. Este vorba despre Anda Mănescu, fosta noastră lucrătoare, care ne-a copiat toate modelele şi le lucrează cu foste salariate de la noi. 


Am vorbit cu primarul şi i-am spus: „Domnule primar, sunt două adrese cu acelaşi număr semnate de dumneavoastră. Spuneţi-mi şi mie care din adrese reflectă realitatea? În cea din urbanism îmi spuneţi că sunt la nr.57, iar dincolo e 59, dar şi astăzi e aceeaşi plăcuţă acolo cu numărul nostru. Când i-aţi dat autorizaţie de funcţionare Andei Mănescu i-aţi spus că e la nr.57. Ori e la 57 ori e la 59?” I-am spus că acest lucru mă îndeamnă să acţionez în judecată. Mi-a spus că a dat spre prelucrare cazul acesta şi că o să acţioneze. A trecut ceva timp de atunci şi nimic nu s-a schimbat.
  • Ce se întâmplă dacă se ajunge la faliment? 
Dacă mâine s-ar închide cooperativa, cei care am rămas, 115 la număr, suntem proprietarii, dar nu beneficiem noi de tot patrimoniul, avem doar calitatea de membri cooperatori. Să fii membru înseamnă să depui nişte bani de când te angajezi şi astfel devii un fel de acţionar în cadrul acestei unităţi. Așadar, toţi cei care suntem aici suntem acţionari. În condiţiile în care oamenii pleacă sau ies la pensie, li se restituie capitalul social. Dacă se ajunge la faliment, în scenariul cel mai dur, deşi nu am avea cum, pentru că noi avem la momentul de faţă multă marfă, atât în depozit aici la noi, cât şi la colaboratori, dar neîncasată, nu suntem pe pierdere. Marfă avem, dar nu avem bani. Dacă s-ar închide, totuși, se va calcula ce disponibilităţi sunt, ce patrimoniu, ce este de plătit. Se restituie din capitalul social la toţi cei care sunt acţionari, se plătesc alte datorii către bugetul statului, furnizorii. Statutul nostru, care a fost emis în baza unei legi a cooperaţiei, prevede că restul de patrimoniu se transferă cooperativei celei mai apropiate, de exemplu Câmpina sau Comarnic. Practic, gestionarea clădirii de aici se va da în administrare unei alte cooperative meşteşugăreşti.
  • Care este soluţia care ar putea să vă ajute să nu închideţi Arta Casnică?
Vă spun sincer că dacă într-o lună sau două s-ar găsi un vaccin contra coronavirusului şi s-ar linişti situaţia, am putem continua fără probleme. În toată ţara am colegi, prieteni sau simpli oameni cu care comunic prin telefon pentru a prelua comenzile, care acum îmi spun: „Nu pot să-ţi iau marfa”. În Bucureşti, de exemplu, dădeam marfă mai multor clienţi. O problemă mai mare ca asta nu am întâmpinat vreodată de când sunt eu aici. Asta a pus capac la toate. Nu sunt singur în încercarea asta. De exemplu, aici la noi la Breaza este o firmă, BIANCOSPIN se numeşte, care fabrică pantaloni pentru Armani şi alte mari case de modă şi recent am vorbit cu proprietarul, care este un bun prieten, şi mi-a spus: „Anton, nu mai am comenzi!” Este foarte posibil să închidă producţia de aici de la noi, pentru că mai are una la Ocina. Nici în Italia, unde mai trimiteam marfă, lumea nu mai intră în magazine. Pur şi simplu, magazinele şi-au tras obloanele. Nu mai funcţionează nimic. Pănă acum era loc sub soare pentru toată lumea, însă de aici încolo acest lucru nu se mai aplică, e clar. Aşa cum vă spuneam, o să se închidă şi filiala locală a BRD-ului în maxim 90 de zile. Mă mai întreb uneori: „Ce să mai faci în Breaza?” Noi avem marfă, avem şi clădiri, dar nu avem cui vinde.

  • Cât plătiţi anual la stat pentru clădirile de aici?
Pentru clădirile pe care le am plătesc anual 15.970 lei. Abia am reuşit să plătesc 3.500. Am fost la primărie, când era domnul Ferăstrăeru primar, şi mi-a spus că nu are cum să mă ajute. Pe ei nu îi interesează. Ai clădiri, plăteşti! Faci producţie, te priveşte! Efectiv, nu te ajută absolut nimeni. Cei de la Fisc s-au mai liniştit acum, pentru că pe perioada pandemiei nu se calculează majorări, penalităţi, dar cred că din prima zi când se va termina cu pandemia, pe cei care vor avea datorii, pur şi simplu îi vor termina. De asta ma lupt să ţin în frâu aceste datorii. Nu pot să le reduc la zero, dar nici nu pot să le las să ajungă de ordinul miliardelor. Imi e milă şi de oameni, dar eu nu pot să ofer protecţie socială. Dacă vom ieşi cu bine din pandemie, eu cred că ne vom reveni, dar până atunci ce facem? Vreau, dacă se poate, în două-trei luni de zile să vând stocul de marfă pe care îl avem aici şi să mai încasez bani, astfel încât să plătesc din datorii, să mai plătesc şi la primărie...
  • Care este diferenţa de vânzări de anul acesta comparativ cu anul trecut ?
Anul trecut vindeam aproape zilnic de peste 11 milioane de lei. Anul acesta vorbim de ordinul sutelor. Am un client la MODEX Timişoara care într-o săptămână a vândut de 200 lei. Vă daţi seama: cum să împarţi 200 lei la 7 zile? Cum să supravieţuieşti? În Breaza, în magazin, intră mai mult bucureşteni, brezenii nu se înghesuie. Vorbim şi la telefon cu clienţii, avem şi site oficial unde am expus produsele noastre. Fiind de atâţia ani aici cunosc toate suişurile şi coborâşurile, am întâmpinat și am rezolvat multe probleme, am dedicat mare parte din viață acestui loc, tocmai de aceea mă întristează foarte tare situaţia actuală. În vremea comunismului se derulau altfel lucrurile. Nu era de lucru? Secretarul de partid dădea telefoane imediat şi apăreau comenzi la fel de repede. Sper să nu ajungem în situaţia în care vom fi nevoiţi să închidem. Pentru a supraviețui, trebuie să vindem produse în valoare de 150.000 de lei pe lună.
Roxana TUDOSE

Editorial. DISCURSURI (2)

Chiar dacă au consilieri de imagine și de strategii electorale ultra-sofisticate, plătiți cu bani frumoși, politicienii noștri comunică în genere foarte prost. Asta în primul rînd pentru că le lipsește cultura solidă, și asta se vede imediat, nu poate fi substituit de cîteva antrenamente curente. Cîteva exemple de săptămîna asta. Pentru că s-au discutat foarte mult chestiuni economice, observați următorul lucru: reprezentanții PSD, de cîte ori aduc în discuție cifre, normal negative, se feresc să amintească pandemia. Se insinuează astfel în mintea receptorilor ideea că scăderea economică este exclusiv vina incompetenței guvernului PNL, fără a se aduce în discuție contextul, fără a se aminti că în toate țările recesiunea este mai mult sau mai puțin accentuată. Singura grijă a PSD este, cum scriam și săptămîna trecută, creșterea cheltuielilor publice. Sufocarea bugetului. Acum a izbucnit chestiunea cu creșterea punctului de pensie, a salariilor profesorilor și a alocațiilor pentru copii. Doctrina lor în această campanie este: cu cît mai rău (pentru țară), cu atît mai bine (pentru noi). Dl. Vosganian spunea direct că numărul de îmbolnăviri a crescut din cauza PNL, nu a parlamentului care a lăsat țara două săptămîni fără legi de apărare anti-epidemică. Pe de altă parte, dl. Orban, care numai de subtilitate nu poate fi bănuit, a dat-o și dînsul cu bîta-n baltă, printr-o comparație după care profesorii sînt bețivii satului care beau banii copiilor la crîșmă. 


Nu-i vorbă, folclorul nostru politic abundă de asemenea vorbe: mai știe cineva de dl. Cristian Bîrdac, fost consilier al Guvernului, care în 2018 spunea că manifestanții de la 10 august ar fi trebuit mitraliați? Cred că dl. Gabriel Zamfir mai este și acum directorul Filarmonicii din Craiova și profesor universitar. Nu mai țineți minte prin ce e celebru? Prin aceea că, tot în contextul marelui protest de la 10 august (excelent revelator social și istoric se pare pentru societatea noastră actuală) cerea ca mamelor care au venit cu copiii la manifestație să li se tragă un glonț în cap. De politicianul Cătălin Rădulescu, zis Mitralieră, nu mai spun („venim 1 milion și vă călcăm în picioare”). El este totuși parlamentar al României, țară așa-zis europeană. Și medic (!?) La fel ca și dl. Bacalbașa, cel iute la limbă și știutor de germană nazistă: untermensch, cum își caracteriza un coleg. Să ne amintim totuși că porecla lui Mitralieră vine de la alt miting, cel împotriva celebrei OUG 13. Atunci domnia sa spunea că mai are AKM-ul de la revoluție și abia așteaptă să-l folosească. Acești oameni s-ar simți foarte bine în Belarus, China, Rusia sau Coreea de Nord. Spre într-acolo ne trag. Asta este esența proximelor alegeri. 
De ce amintesc acum aceste lucruri? Pentru că ele ne aduc cu picioarele pe pămînt: astea sunt forțele care depun acum moțiunea pentru că vor să pună mîna pe putere. Despre doamna Anisie, nimic de spus. Discursul domniei sale excelează în a nu spune nimic, numai banalități dulcege, neangajante. Nicio descriere fermă, aplicată în miezul realității nefericite a învățămîntului românesc. Criticii ei nu se pun de acord dacă a zis „pexiglas” sau „pepsiglas”. Nu are, de fapt, nicio importanță, față de faptul că școala nu e pregătită cu nimic pentru post-criză, e sub finanțată (chestia constituțională cu 6% din PIB a rămas de decenii o gogoriță nebăgată în seamă de nimeni, nici măcar de robespierre-iana d-nă Weber) și prizonieră unor ideologii maligne, care ne condamnă la subdezvoltare. O altă carență de comunicare gravă o vedem zilnic în ceea ce privește informațiile de la Grupul de Comunicare Strategică. Numele însuși al instituției este profund greșit ales, cu sugestii belicos lugubre. Iar comunicatele sînt superficiale, arogante, declarațiile se bat cap în cap, cifrele se contrazic, informațiile sînt mult mai puține decît cele comunicate de organisme similare din străinătate. Aici este o analiză care ar trebui purtată separat. În asemenea situații extreme, comunicarea nu este un auxiliar, o chestie opțională. Ține chiar de tehnica vindecării sociale. Cum, de exemplu, expresia d-lui Vela că MI stă cu ochii pe clanurile de mafioți. De atîta stat, le-au înțepenit ochii. Pînă și dl. Orban a fost revoltat de formula ministrului trebilor din lăuntru. Clanurile sînt mai prospere ca niciodată de atîta stat în ochii funcționarilor dlui. Vela. 
Despre comunicarea electorală ce să zic! Afișele, bannerele sînt după un tipar desuet, și stîrnesc mai multă groază și revoltă decît chef de a vota cu un candidat sau altul. Bani aruncați pe fereastră, cum se zice. Dezbaterile în direct mi-e teamă că vor lipsi. Iar cele de pe maidanul on line nu se pot numi dezbateri, sînt doar campanii de injurii. Chiar dacă moțiunea va trece (arătînd, de fapt, anomalia malignă a structurii noastre politice), e limpede că președintele va numi tot un guvern PNL. Doar că unul încă mai slab, mai lipsit de posibilitatea de a lua măsuri în profunzime. Deci mai vulnerabil la alegerile parlamentare. Exact ceea ce vrea PSD: marele cîștigător al pandemiei! Cel fără mască. 
Christian CRĂCIUN

r e m e m b e r - NATAȘA TRIFAN ÎN IMPERIUL HASDEU

„Trecut-au anii/ Ca norii lungi pe șesuri”… aud clipa privind imberbă pe fereastră, mutând genunchiul drept peste cel stâng… Mă veghea răsfoind una din Agendele de gazetar – trecute peste 60 – în căutarea subiectului pe care să brodez o relatare din atâtea trăite și în care – nolens-volens – viața culturală a Câmpinei palpită de peste 30 de ani!... Norocos, clipa mă surprinsese pe o pagină cu un crochiu schițat în timp ce personajul urmărit, venit parcă dintr-o lume de basm, dansa aproape aerian, prin ierburile și ele cuprinse de suflul vântos al amiezii acelei zile de 11 iunie 1999, revărsându-se în valuri ovidiene peste pajiștea din spatele Castelului Julia Hasdeu…

Foto: Pinterest

Câteva persoane asistau deja la spectacolul ce părea multora ceva improvizat, pe care Natașa TRIFAN – solistă a unor pasaje din „Petrușka” – balet al lui Igor Stravinski (1882 – 1971), idol al melomanilor americani, îl dezlănțuise, cea mai emoționată fiind – cu lacrimile bucuriei în ochii dânsei mari – mama suavei artiste, doamna Trifan, copleșită de incandescența emoțiilor – repetate – care o fericeau vizibil. Revenită lângă Mama, în casa părintească, în orașul natal Câmpina, juna balerină desena pe fundalul verde al peisajului hasdeean, grații cândva gravate în nemurire de Maia Plisețkaia… 
Aplauzele se întretăiau cu strigătele de „bravo!”. Șpagato-urile se împleteau cu salturi adesea acrobatice, ușoare, vaporoase, țesând dantelăria dansului care – îmi spunea foarte juna și frumoasa balerină, într-un moment de respiro – „Mă aduce un pic mai aproape de Dumnezeu!” Din 1996 urcând și interpretând capodoperele secolului pe scenele teatrului liric american, Natașa exulta imperial, trecuse dincolo de scenariul intrinsec al respectivului dans și antrena curenții nevăzuți ai spiritelor Hasdeilor, oprindu-le preț de aproape o oră, mișcările browniene. Conversația n-a fost neapărat liniară, sub vraja spațiului post-castelard.
Pe vremea aceea nu aveam aparat fotografic (încă cu rolfilm în el), iar despre telefoanele mobile nici vorbă nu era. Desenul a fost și este și azi și pasiune și modalitate de a surprinde un chip, un peisaj, o clădire, un obiect. 


Retrasă câteva momente, să atenueze reciproca ardoare a revederii cu mama și publicul care o asista, mulțimea doamnelor– vecine, cunoștințe, rubedenii, radiind de fericirea care o trăia superlativ, Natașa rostea cuvinte cu ton de impresie, sigur că febrilă, aprinsă de aerul spontanei sărbători în care domnia sa prefăcuse apariția în livada cu spirite a Castelului. Hipnotizați, ascultam și priveam cu toții la minunea în jurul căreia ne prinseserăm în cerc. Notam nebunește (uitasem reportofonul la redacție!) și-i trasam cu pixul liniile feței în agendă, ascultând-o cu șapte urechi!
„… Sunt din nou acasă, cu A mare, iubiții mei…! Aici e adevăratul meu sol, pământul meu, Câmpina mea… Nu uzez de sloganuri… Sigur că acolo, în Statele Unite, în New York – unde stau și muncesc, e o cu totul altă lume! Însă acest imperiu – al lui Hasdeu și-al Juliilor lui, este divin, delir al Naturii locurilor natale… Este sublim…! Pe Julia Hasdeu n-o venerez, ci o trăiesc! Din poezia ei, citită acolo, departe, uneori cu roua lacrimilor pe gene, simt că am plecat în lumea aceea cu sufletul și zidurile acestui Castel – memoria ei eternă…!„
Amintirea orelor de liceu în clasa domnului profesor Constantin Trandafir o tulbură mai cu seamă printre străinii unde soarta s-a încumetat să-i poarte ființa și pașii – modelați de frumoasa dar aspra artă a Baletului. Personalitatea ilustrului său dascăl a însoțit-o îndeosebi prin librăriile metropolei, unde obișnuiește să intre, universul acesta înrudindu-se de minune cu „meseria” îmbrățișată. Nume de colege și colegi, ale altor domni și doamne profesoare de la liceul odinioară numit „Barbu Știrbey”, prestigios de la o generație la alta, dau ambianței o strălucire forte…
Emoționată tot timpul, iradiind de bucuria reală, pe care, fără să știm careva că o pusese la cale, delicată și călduroasă, proaspăta absolventă de studii jurnalistice Jenica Tabacu și-a învins tracul, timbrul de soprană povestind ceremonios… „Eu am vrut să vină aici și să ne onoreze cu arta sa, pe care – citisem într-un ziar londonez – superba Natașa Trifan o dăruiește cu pătimaș talent publicului newyorkez… Nu întâmplător Natașa este – și acum vedem cu toții adevărul semnalat în articolul englezesc – „Trup și suflet, materie și mit!”, doamnelor și domnilor, autentică „rara avis in terris”, adică o pasăre rară pe pământul scenei lirice românești și mondiale!” Viitoarea autoare a celor peste 15 volume despre familia și opera lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, despre meteorica scriitoare Julia Hasdeu, atașa biografiei sale un inedit fapt de proporții culturale unice.
Lângă noi era și distinsul hasdeolog, istoric, jurnalist, grafician și dramaturg profesorul Octavian Onea, pe care Natașa îl asculta subjugată de elanurile momentului sigur intuit, dar cu mult peste, jubilând sub accentele cordialei retorici, din care, parcă și mai precipitat de fuga secundelor și apropierea implacabilă a finișului, aproape că nu mai vedeam ce scriu… „Natașa a vrut să danseze pe malul unui râu, încă unul faimos, cum este Hudson și a izbutit cu brio. Azi e foarte aproape de răul natal, Prahova, aici, în parcul Hasdeu, pe care Julia nu l-a călcat niciodată, din păcate…! Eveniment epocal pentru noi și pentru istoria Castelului Hasdeu, unde acum rezonează, prin vocația și dăruirea Natașei, Muzica de amploare universală!”
Ce alt final ar fi fost darul din partea gazdelor, decât revederea – după anii de folositoare absență –, vizitarea Castelului ridicat în memoria strălucitei sale Fiice, de Magul de la Câmpina, spațiu sacru care a smuls eminentei musafire o cardinală mărturisire: „În acest Templu intră, să rămână, sufletul meu!”

Serghie Bucur

ÎN LOC DE CAMPANIE ELECTORALĂ: Proiect politic al PNȚ - Maniu Mihalache

Acest proiect politic pe care îl am în minte și în suflet de peste 20 de ani este expus alegătorilor pentru cele două mari etape ale alegerilor care ne stau în față: alegerile locale și parlamentare. Pentru a-l putea bine înțelege îl prezint ca pe un tot unitar, chiar dacă, în timp, vocea partidului se va auzi la nivele diferite.
Pentru alegerile locale din Câmpina și județul Prahova, precum și pentru cele parlamentare, partidul nostru va avea în centru COPILUL: sănătatea și educația, pentru că de sănătatea și educația copiilor noștri este legată cea a națiunii noastre, acum și în viitor. De aceea, în primul rând, partidul va favoriza proiectele de încurajare a natalității care să permită nașterea unora ca Eminescu, Enescu, Coandă, Blaga (toți din familii cu mai mulți copii)
Legată de natalitate este familia naturală a cărei încurajare și ocrotire o punem pe un plan important.

Foto: Pixabay

Dar preocuparea cea mai importantă și încă foarte actuală este dată de situația specială a României în ceea ce privește fenomenul-tară al societății noastre: abandonul de copii.
Am uimit o lume întreagă, după deschiderea României din 89, prin numărul mare de copii abandonați. Revoluția ne-a găsit apoi cu 100.000 de copii abandonați, dar după 30 de ani de la revoluție numărul încă este de 55.000 de copii, iar fenomenul este încă prezent, ultimele semnalări din mass-media, radio, tv fiind de aproximativ 1.000 de copii/ an.

Medicul SanConfind recomandă: Traumatismele genunchiului pot fi rezolvate rapid prin artroscopie

Unul dintre punctele forte ale Centrului Medical SanConfind îl reprezintă ortopedia, specialitate în care excelează un profesionist desăvîrșit, care a lucrat mulți ani în spitale din Belgia, unde a căpătat o experiență de mare preț, rezolvînd numeroase cazuri, cele mai multe dintre ele, de o complexitate deosebită. Este vorba despre medicul specialist în ortopedie și traumatologie Viorel Albu. În cele ce urmează, vom vorbi despre artroza de genunchi și despre una dintre cele mai eficiente proceduri chirurgicale de rezolvare a gonartrozei: artroscopia de genunchi. La SanConfind, artrozele se rezolvă foarte bine și în condiții de maximă siguranță prin artroscopie.


Artrozele de genunchi

Termenul generic de artroză se referă la afecțiunile articulațiilor de cauză degenerativă, având ca trăsătură comună distrugerea cartilajului articular, urmată apoi de modificări ale tuturor structurilor din componența articulației.