01 septembrie 2020

„ESEUL DE CAMPANIE” cu Mădălin-Cristian Focșa (Ep. 1)




În ce direcție vrem să meargă Câmpina?


Mădălin-Cristian Focșa
Evoluția neașteptată a scenei politice județene și locale a dat peste cap anul acesta multe planuri. Și a născut speranța unor apropiate și profunde transformări de mentalități. Pe nesimțite, am avut surpriza să descoperim oameni curajoși – dintre cei capabili pe care deseori îi blamăm că stau pe margine – care au avut puterea să-și asume marele risc al intrării în arena cu „fiare”, pentru idealuri si principii nobile.
La Câmpina – un oraș care, față de imensul său potențial, a fost mai degrabă amorțit în ultimele 2-3 decenii – aproape că nu mai spera nimeni. De ani buni, elitele noastre pleacă regulat spre alte zări, lăsând fără să vrea acest oraș, odinioară atât de efervescent, pe mâna mediocrității și a oportuniștilor. Puținii oameni de valoare, care fac în Câmpina lucruri de calitate, s-au restrâns fiecare în pătrățica lui, iar aceste insulițe-model sunt tot mai firave și mai puține de la an la an.
Și totuși, iată că lumea se schimbă pe nesimțite și acolo undeva în miezul lucrurilor, comunitatea încă mai e capabilă să nască speranțe. Am să trec direct la subiect, și la unul arzător, pentru că – deși 2020 ne-a adus atâtea griji și probleme – totuși trăim un moment esențial pentru viitorul acestui oraș. El se întâmplă și la nivel național, însă la noi în oraș puțini mai credeau, chiar la începutul acestui an de pildă, că și Câmpina va fi prinsă în hora schimbărilor. Și cu atât mai puțin, că însăși convulsiile din culisele politicii vor fi luate prin surprindere de apariția oamenilor noi din afara sistemului, cu viziuni moderne, inteligență și mentalități superioare.

Pentru a înțelege ce vreau să spun, ar fi suficient, dragi câmpineni, să comparați cu răbdare cele câteva interviuri apărute deja în mass-media locală, cu majoritatea candidaților la funcția de primar, pentru alegerile locale din 27 septembrie. Veți găsi printre ele pe unul care se detașază net față de celelalte, prin dezinvoltura și claritatea cu care invitatul își expune viziunea și concepția sa, dar mai ales prin modalitățile concrete de a le pune în practică. Diferența de mentalitate și discurs, de inteligență și adaptare la lumea în care trăim, sare imediat în ochi.
Exemplul domnului Cătălin Florescu, până ieri-alaltăieri aproape un ilustru necunoscut în agora cetății, este reprezentativ atunci când vrei să arăți că pătura conducătoare în această țară este la un nivel mediocru, în timp ce, undeva neștiuți, slab cunoscuți, pierduți în marea masă a electoratului, stau ascunși oamenii cu adevărat capabili, vizionari, ce știu bine care sunt problemele societății și mai ales care le sunt soluțiile. E suficient să dai credit și sprijin unor asemenea oameni, pentru ca viața din jurul lor, ba chiar a întregii comunități, să se dinamizeze. Căci nu vorbim aici de veșnicii teoreticieni ai tranziției, docți în idei abstracte însă neputincioși în practică – ci, în cazul de față, de un om care a condus la nivel de top fiece proiect în care s-a implicat, și a întărit astfel și cu fapta ideile evoluate pe care le promovează.
Mă aflu sub impresia proaspătă a vizionării interviurilor cu majoritatea competitorilor tocmai intrați în campanie electorală. Nu mă voi referi la discursurile populiste, prefer deocamdată o analiză constructivă, deși știu că cititorilor le-ar fi de mare folos și numirea bilelor negre.
Mi se pare însă că merită să pun aici o problemă ieșită din interviul cu unul dintre candidați, cel care reprezintă concepțiile social(iste), și care încearcă – venit totuși din mediul privat – să mai repare ceva din imaginea dezastruoasă pe care și-a creat-o organizația care-și trăiește ultimele luni la cârma țării. Dl. Nicolae Moisescu, așadar, a remarcat un lucru care este, cred eu, cheia strategiei de viitor a Câmpinei: faptul că în ultima vreme nu locurile de muncă lipsesc la noi, ci forța de muncă cu calificare. Las la o parte faptul că - după regula că fiecare vede lucrurile dinspre mediul în care se învârte - constatarea e probabil doar jumătate de adevăr, și niciodată nu ne vor strica mai multe și mai variate locuri de muncă. Dar problema este că respectiva constatare n-a fost pe deplin decriptată. Aici este vorba, până la urmă, despre încotro se va îndrepta acest oraș: care va fi profilul său pe viitor. Și iată din ce cauză:
Atunci când constați că tineretul nu mai este atras de munca într-o uzină, și în general caută activități mai comode, când vezi că tot mai rar găsești lucrători buni, trebuie să mergi mai departe la rădăcina lucrurilor, în trecut. Faptul că orașul nostru a fost așa de timpuriu industrializat, a generat în epoca lui de glorie venituri substanțiale pentru categorii largi de populație, un nivel ridicat de trai comparativ cu alte orașe, și automat stabilitate, o anumită lipsă a grijii pentru „ziua de mâine”; așa s-a făcut loc în viața câmpinenilor pentru preocupări mai fine, pentru cultură, sport, educație, și așa s-a putut dezvolta apoi atât de vehiculata intelectualitate câmpineană. Dar acest fenomen a fost cu două tăișuri pentru profilul economic al orașului: pentru că lumea diversificându-și preocupările, pasiunile, aspirațiile, s-a îndepărtat pe nesimțite (ca resursă umană), de la generație la generație, de industrie și de meseriile ce-au adus acea bunăstare de odinioară. Pe deasupra, viața românilor s-a schimbat așa de mult în ultimii 30 ani, încât este o tendință evidentă și implacabilă îndreptarea către meserii din afara industriei grele. Când însăși resursa umană e azi orientată masiv către preocupări tot mai diverse și mai comode, în special din sfera serviciilor, și tot mai puțini oameni își doresc să lucreze în industrie, a menține cu dinadinsul profilul strict industrial înseamnă, pentru un orășel ca al nostru, o moarte sigură și lentă. Lumea se schimbă foarte rapid în jurul nostru, și dacă vrem să ținem pasul cu ea, este clar că va trebui să reorientăm direcția în care merge Câmpina. Pur și simplu apune ușor-ușor steaua sa industrială, iar noi ne încăpățânăm să mai credem în ea, ca într-un destin veșnic. Aici e greșala pe care o fac cei ca dl. Moisescu. Strămoșii noștri n-au făcut însă așa: Câmpina vechiului regat a fost foarte receptivă la schimbări, a înțeles rapid că resursele din subsol își cereau dreptul lor (acela de a transforma orașul prin excelență comercial de până atunci, într-unul industrial, un adevărat motor de energie pentru țară). Câmpina anilor 1880 s-a reorientat din mers, în doar câțiva ani.
Așadar, de ce nu putem fi și noi azi, în pas cu vremurile ? Cred că putem înțelege că viitorul Câmpinei nu mai stă doar în industria grea, ci trebuie încurajată mai ales ramura economică a serviciilor și industria ușoară - tocmai acea industrie creativă (IT și nu numai) care dispune de resurse umane în creștere vertiginoasă, și despre care vorbește vizionar dl. Cătălin Florescu. Ea este cea care poate fi atrasă la Câmpina cu minimă cheltuială, spre deosebire de marile investiții industriale.
Câmpina are mare nevoie de o schimbare de direcție, de un nou țel economic. Fiecare epocă și l-a avut pe al său. Consider că e momentul să profităm de poziția noastră strategică ideală, între capitală și Ardealul în plin avânt economic, pentru a ridica nivelul de atractivitate al orașului nostru și a-l face, ușor-ușor, o opțiune pentru firmele high-tech, pentru meseriile ce presupun activitate de birou și pot fi făcute de oriunde prin internet, pentru atâția bucureșteni prosperi, inclusiv oameni de afaceri dinamici, angajatori care-și doresc evadarea din stressul metropolei, o viață mai curată și activă, ș.a.m.d. Va fi o cursă pentru a ne lua înapoi elitele, într-un fel. Pentru atragerea micilor investitori, pe urma cărora vin apoi automat și cei mari. Adică pentru a redeveni un oraș inteligent, administrat gospodărește de profesioniști, și în care fiecare specialist să poată avea un cuvânt de spus, pe domeniul său. O cursă și pentru a reuși să obținem pleașca de fonduri europene ce așteaptă în următorii ani numai puțină istețime din partea noastră: iar aici din nou s-a văzut o abordare complet diferită printre aspiranții la Primărie (dl. Florescu vorbind de externalizarea serviciilor pentru fonduri europene către firme întregi de specialiști, în timp ce competitorii săi n-au îndrăznit să conceapă decât soluții provizorii și insuficiente, de genul unei echipe de 2-3 oameni).
Or, toată această sforțare de a ne face orașul atractiv este posibilă atâta vreme cât înțelegem că ceea ce contează pentru binele nostru nu este „experiența în administrația publică” a noului primar (pentru că toate marile povești de succes ale primarilor din diverse comune sau orășele, pe care le vedem pe ProTv sau pe internet, sunt cu oameni tineri, din afara sistemului, a căror mentalitate, și nu experiență, este cea care a făcut diferența - încât sunt azi votați de toată comunitatea). Cu mult mai important este așadar, pentru Câmpina și viitorul ei, să mergem pe mâna acelora care sunt isteți și energici, destupați la minte, umblați prin lume, ușor adaptabili, care-și doresc performanță și învață ușor din succesul celor competenți, simțind mersul vremurilor nu în folosul lor personal, ci al societății întregi, și care vin cu energii proaspete, cu inovație, impulsionându-i cu pricepere pe cei instruiți, experți pe felia lor – cu alte cuvinte, aceia care pun accentul pe VIZIUNE, CALITATE și EDUCAȚIE.

Editorial. ATIPIC

Cu siguranță avem de-a face cu o campanie electorală atipică. Nu pentru că România e altfel (nu cred în teoria dlui Boia, e altfel pur și simplu pentru că fiecare țară are diferențe, mai mari sau mai mici, față de vecini). Ci prin amestecul (inevitabil?) alegerilor cu tema pandemiei, pentru prima dată campania nu mai este subiectul cel mai important al presei de orice fel, ci tot infecția. De altfel, politizarea bolii, ceea ce nu face deloc bine nici politicii, nici sănătății publice, este poate cel mai urît fenomen la care asistăm după trecerea spaimei din primele luni. Mă amuză încurcătura politicienilor care nu știu ce să spună în noul context, în rolul secundar pe care-l au față de statisticile de infectări ale zilei, este o campanie de o banalitate adormitoare. Să fii deja în al treilea deceniu al veacului XXI, cînd discutăm în lume despre drumul spre Marte și de teorii sofisticate ale structurii atomului și să faci în continuare temă de campanie din toaletele școlare din curte... asta arată că sîntem într-adevăr altfel. De ce sînt acestea o problemă atît de greu de rezolvat, n-am să înțeleg niciodată. În acest context, ca să ne mai scoată din inerție, PSD-ul a decis să depună moțiune de cenzură. Dacă mai era nevoie de o dovadă a inepției politice și nepăsării față de interesul național, atunci acest gest politic este pe masă. Abia aștept să-i văd organizînd ei școala și alegerile. De altfel, este destul de limpede că, chiar dacă moțiunea trece, tot nu vor avea guvern. Atunci, la ce bun? Doar ca să blocheze țara și să-și adune „argumente” pentru alegerile din iarnă? Cam ăsta este scopul. Pe de altă parte, liberalii își pun singuri piedică în fiecare zi. După conferința de presă în care „a explicat” negocierile la vîrf cu clanul Duduianu întreaga conducere a poliției române trebuia destituită imediat. A fost o recunoaștere de facto că un clan este mai puternic decît statul român. 

Getty Images

Faptul că și dl. Iohannis a încercat să se ascundă după plop (ca de obicei), nedînd un răspuns, nu vine decît să sublinieze degringolada statului. Alt exemplu: mult prea alunecosul domn Arafat s-a ferit să răspundă la o întrebare firească, pe care ne-o punem noi, prostimea: de ce nu se fac teste tuturor profesorilor înainte de începerea școlii? Eu unul cred asta un gest obligatoriu și ușor de planificat încă din primăvară. Legat de asta: în mult discutatele scenarii de începere a școlii (parturiunt montes, nascitur ridiculus mus/ adică, pentru cei cărora reformiștii le-au scos latina din programă: S-au scremut munții ca să nască un biet șoricel) ni se spune că, dacă se îmbolnăvește un copil într-o clasă, clasa trece la învățare on line. Niciun cuvințel despre testarea celorlalți copii din clasă (școală?) și a profesorilor, care mie, ca outsider mi se pare iarăși un act absolut necesar. De altfel, aș remarca în toate „strategiile” astea ale ministerului o indiferență jignitoare față de sănătatea profesorilor (de sindicate nu vorbesc, ele sînt una dintre bolile cele mai grave ale sistemului, comorbidități, că tot este la modă termenul), deși toate statisticile arată că ei sînt mai în pericol, prin vîrstă și istorie medicală personală. N-am auzit absolut niciun cuvînt de îngrijorare pentru ei. Cum se va sta în meschinele ca spațiu cancelarii? Cum se vor dezinfecta cataloagele și puzderia celorlalte hîrtii care circulă prin natura meseriei? De altfel, ideea că un profesor trebuie să-și cumpere vreo 12 măști într-o zi în care are 6 ore (nu cred că o mască rezistăla o oră întreagă de clasă în care vorbești continuu) e profund ilegală, codul muncii prevede că angajatorul trebuie să asigure materialele de protecție angajatului. Or, în cazul în speță angajatorul este Ministerul Învățămîntului, chiar dacă banii sînt dați de primăria locală de la bugetul de stat. Se trece prea ușor peste această chestiune, nu numai legală, ci și morală. Dacă ar fi fost cu adevărat un partid social democrat (nu unul cleptocrat) PSD-ul ar fi făcut din asta un punct de campanie. Uite că le-am dat pe gratis o idee. Nu discut despre celelalte partide, pentru că nu există. USR face impresia că este din altă lume, fără legătură cu cea locală. UDMR face același joc murdar cu care s-a impus de trei decenii. Ponta e la fel de imatur și Tăriceanu la fel de vid. Echipa cu care Firea vrea să salveze Bucureștii este o sfidare la adresa minimei inteligențe și a bunului simț. Orice bucureștean normal ar trebui să se simtă jignit pînă în rărunchi. Asta nu înseamnă că nu are șanse, logica electorală nu are nicio legătură cu logica moralei sau a profesionalismului. Capitala chiar merită condusă de fotbaliști, de vreme ce galeriile de fotbal au fost aduse să ajute jandarmeria. Nu există miză pentru aceste alegeri pe care liberalii le-au pierdut de mult. Pentru că n-au reușit să impună nici alegerea primarilor în două tururi (ce bine ar fi fost!), nici anticipatele (ce bine ar fi fost!), nici parlamentul de 300 (ce bine ar fi!). Covidul a dat o grea lovitură democrației românești. În cel mai bun caz obținem o păsuire de 4 ani de bîjbîiri. Patru ani pierduți, așa cum a fost și ultima legislatură, fatală democrației încropite. Ar trebui adăugat un anunț de interes public: atenție, măștile nu apără de prostie. Foarte multe tomberoane de televiziune ar putea difuza numai acest mesaj.
Christian CRĂCIUN

Viceprimarul Ioan Pițigoi vorbește despre neîmplinirile din mandat

„Numai un laș ar arunca cartoful fierbinte în mâna altuia, chiar dacă, poate, răspunderea individuală îi aparține mai mult aceluia. Pe mine, tata, doctorul Pițigoi, m-a învățat să fiu un om de onoare”

După un mandat atipic de patru ani și patru luni, în contextul apariției pandemiei de coronavirus și a hotărârii de guvern de prelungire a mandatelor aleșilor locali, viceprimarul municipiului Câmpina, Adrian Ioan Pițigoi, face bilanțul activității sale administrative, cu bune și cu rele.
Ales consilier municipal în anul 2016 pe listele PMP Câmpina, Adrian Pițigoi ajungea viceprimar în urma alianței politice post-electorale cu PNL-ul condus de primarul Horia Tiseanu, alături de care a format majoritate simplă în Consiliul Local Câmpina.

  • Cum ați caracteriza mandatul care se apropie de final din punct de vedere politic și din punct de vedere administrativ?
Cred că oamenii sunt interesați mai mult de administrație decât de politică. În opinia mea, primarul trebuie să lase politica la poarta primăriei și să fie primarul tuturor oamenilor din Câmpina, indiferent de opțiunea fiecăruia. O spun mereu: a împărți, ca primar, oamenii în pesediști și peneliști sau useriști, în steliști sau dinamoviști, înseamnă să abandonezi o parte din comunitate. Eu, ca om cu armata făcută, știu că nimeni nu trebuie lăsat în urmă. Ca viceprimar, mă consider dator fiecărui câmpinean și mă străduiesc să-mi îndeplinesc sarcinile din fișa postului. 
  • Vă întrebasem cum ați caracteriza mandatul dvs. de viceprimar....
Corect. În mandat, am învățat multe. Și din realizări, și din neîmpliniri sau din greșeli. Dar mai ales din acele lucruri mici pe care le-am avut printre atribuții. Lucruri mici, dar care fac viața oamenilor mai plăcută. De pildă, reabilitarea unor scări de acces sau de legătură dintre străzi. Nu sunt realizări mari, cu care să te lauzi, dar nu mi-e rușine de asta. O iau ca pe cea mai bună ucenicie. Ca să fii în stare de lucruri mari, trebuie să te asiguri, mai întâi, că știi să le faci bine pe cele mici.
  • Știți că există multe nemulțumiri în Câmpina legate de unele probleme dureroase pentru cetățeni, iar răbdarea lor pare că a ajuns la limită. Mă refer în special la problemele de infrastructură...
Știu. Așa este, oamenii au dreptate. Primăria este restanțieră la acest capitol. Trebuie să privim adevărul în față, să ni-l asumăm și să-l afirmăm, oricât de brutal ar fi acest adevăr. 

  • Vă asumați răspunderea pentru aceste nerealizări sau o pasați primarului Tiseanu, încă în funcție?
Un om de onoare răspunde în solidar pentru neîmplinirile echipei din care face parte. Numai un laș ar arunca cartoful fierbinte în mâna altuia, chiar dacă, poate, răspunderea individuală îi aparține mai mult aceluia. Pe mine, tata, doctorul Pițigoi, m-a învățat să fiu un om de onoare.
  • Și chiar nu vreți să-i aruncați cartoful fierbinte primarului Tiseanu?
Ar fi inelegant față de un om care făcut multe lucruri bune pentru Câmpina.
O agendă și un program care sucește prioritățile cu 180 de grade
  • Păi, spuneați că aveți în atribuții lucruri mici, reparații, de unde înțelegem că investițiile mari sunt „în pixul” dumnealui...
Da.Uite, mi-aș fi dorit să am printre atribuții și investițiile care privesc dezvoltarea infrastructurii. Pentru că aș fi aplicat o idee mai veche a mea, pe care am botezat-o „De la periferie, spre centru”, de modernizare în etape a infrastructurii din oraș. Un program care, e adevărat, sucește cu 180 de grade prioritățile de investiții, punând pe primul loc periferia, în fața centrului. Până acum, majoritatea investițiilor primăriei se concentrează în centru. Eu vreau să începem la periferie. Deja, faptul că noi, cei de la primărie, am stat pe capul celor de la Hidro Prahova a produs rezultate. 600 de oameni de pe Câmpinița se pot branșa, de acum, la rețeaua de canalizare. Ambiția mea este ca toți oamenii din cartierele de periferie să aibă acces la apă-canal până la sfârșitul anului 2022. În paralel, să venim și cu asfalt de calitate pe toate străzile de la periferie. De data asta, centrul îl lăsăm mai la urmă, pentru că aici stăm destul de bine. Asta scrie în agenda mea de viceprimar în ipoteza în care aș avea atribuții pe investiții mari...

  • Ce bile albe v-ați acorda pentru această perioadă? Dar bile negre?
Bilele albe îi las pe oamenii din Câmpina să mi le acorde. Singur, îmi acord doar bilele negre care mi se cuvin.
  • Care ar fi acelea?
O bilă neagră ar fi că nu am comunicat mai mult cu oamenii. Vedeți, eu, pagină de facebook, mi-am făcut abia acum, în calitate de candidat la primărie. Am zis că e mai important să-ți vezi de treabă decât să stai toată ziua pe facebook. Am greșit. Oamenii așteaptă să vadă ce faci, să te critice, unii să te înjure... E dreptul lor, câtă vreme ești plătit din banii lor! Tu, ca primar, sau ca viceprimar, ești dator să comunici. O altă bilă neagră pe care mi-o acord este că nu am reușit să impun, în activitatea primăriei, din poziția de viceprimar, acel plus de energie și de dinamism care – spun cei care mă cunosc – mă caracterizează. Nu-i timpul pierdut... 
  • Mai nou sunteți „omul cu agenda”. Ați avut o astfel de agendă și în timpul mandatului de viceprimar sau e doar o agendă pentru campania electorală?
Am mereu. Doar că, până acum, nu m-ați văzut pe facebook cu ea. Vedeți, eu, fiind un om de școală mai veche, mă folosesc de pix și de agendă pentru a-mi organiza activitatea. Orice mi-ar spune oricine în materie de noi tehnologii, eu rămân pe poziții: agenda mea albastră e sfântă!

Fracturile de pumn și de gleznă nerezolvate la timp dau dureri mari

Unul dintre punctele forte ale Centrului Medical SanConfind îl reprezintă ortopedia, specialitate în care excelează un profesionist desăvîrșit, care a lucrat mulți ani în spitale din Belgia, unde a căpătat o experiență de mare preț, rezolvînd numeroase cazuri de o complexitate deosebită. Este vorba despre medicul specialist în ortopedie și traumatologie Viorel Albu, care ne vorbește, în cele ce urmează, despre cele mai frecvente fracturi.

  • Fractura de pumn

”Cele mai numeroase sunt fracturile de pumn, numite așa deoarece, după o cădere pe mână, pacientul resimte o durere la nivelul articulației pumnului. Apoi, această regiune se măreste în volum și uneori se deformează. Rezolvarea articulației este dificilă, dar nu imposibilă. Tratamentul fracturii de pumn (de epifiză distală radius) urmează regula de bază în tratamentul tuturor fracturilor: fragmentele osoase rupte trebuie repoziționate corect și fixate corespunzător pentru a preveni mișcarea lor ulterioară, până ce fractura se consolidează. Dacă fragmentele osoase rezultate în urma fracturii sunt nedeplasate, se recomandă imobilizarea gipsată până la vindecarea fracturii. ”Am avut o pacientă care a venit la noi, la SanConfind, acum două luni cu o fractură de pumn veche de patru luni, care îi fusese redusă necorespunzător. A trebuit să o operez, adică să îi rup din nou oasele și să le aliniez corect, iar apoi să le fixez  cu ajutorul unei plăci cu șurub. În cazul unei intervenții chirurgicale, există tehnologii medicale avansate, iar tratamentele minim-invazive sunt facilitate de aparate de radiologie intervenţională, chirurgie artroscopică, instrumente şi implante specifice etc. Recuperarea medicală, în cazul unei fracturi de pumn durează cel puțin 6 săptămâni”, ne explică domnul doctor.

  • Fractura de gleznă

Fractura de gleznă este pe al doilea loc ca incidență a fracturilor și apare atunci cand unul sau mai multe oase care alcatuiesc articulația gleznei se fracturează. Fractura de gleznă poate merge de la simpla rupere a unui singur os, până la fracturi multiple, care dislocă glezna și pentru care este necesar ca pacientul să evite să se sprijine pe piciorul afectat un timp mai îndelungat. Principalele tipuri de fracturi ale gleznei sunt: fracturile maleolei peroniere, fracturile maleolei interne tibiale, cele ale maleolei posterioare tibiale, fracturile bimaleolare sau fracturile trimaleolare, ultimele fiind cele mai grave. ”În cazul în care se suspectează existența unei fracturi a gleznei, se pot solicita teste suplimentare pentru a obține mai multe informații despre leziunea respectivă. Radiografiile reprezintă tehnica de diagnosticare imagistică cea mai utilizată, dar sunt mai utile uneori tomografiile computerizate. Departamentul Imagistică Medicală de la Spitalul SanConfind are aparatură performantă și personal medical înalt calificat, cu care medicul ortoped colaborează foarte bine. În cazul fracturilor fără deplasare și cu o gleznă stabilă, tratamentul poate fi non-chirurgical prin reducerea ortopedică a fracturii urmată de imobilizarea gleznei cu ajutorul a unei atele gipsate timp de aproximativ 4-6 săptămâni.  În cazul fracturilor cu deplasare, se impune tratamentul chirugical care constă în reducerea și stabilizarea fragmentelor cu plăci metalice, șuruburi, broșe etc. Îngrijirea postoperatorie constă în purtarea unei orteze de gleznă sau a unei atele gipsate minimum șase săptămâni, fără încărcare pe membrul operat, exerciții active de flexie plantară, plus un tratament anticoagulant până în momentul renunțării la atelă. Reluarea mersului se va face treptat, începându-se cu poziții de descărcare a piciorului afectat (utilizarea carjelor axiale sau a cadrului de mers). Urmează apoi o încărcare graduală; ușoară la început, iar apoi, treptat, se trece la mersul fără sprijin, deci la încărcarea totală. Recuperarea este la fel de importantă ca tratamentul în sine, pentru că numai astfel șansele de vindecare totală se vor maximiza. Fracturile, în general, dar mai ales cele două tipuri pe care le-am amintit (fiind cele mai întâlnite în ortopedie), ar trebui tratate corect și la timp, pentru că altminteri pacientul respectiv va suferi dureri insuportabile toată viața”, ne mai precizează medicul specialist ortoped Viorel Albu.