08 septembrie 2020

37 cazuri noi de infectări cu COVID au fost raportate în Prahova în ultimele 24 de ore

În urma testelor efectuate la nivel național, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.136 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. 
Până astăzi, 8 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 97.033 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, 40.838 de pacienți au fost declarați vindecați, 12.590 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare și 3.967 au decedat. 
În intervalul 7 - 8 septembrie au fost înregistrate 41 de decese (22 bărbați și 19 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Buzău, Călăraşi, Dolj, Galaţi, Hargita, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Toate cele 41 de decese înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi. 



În ultimele 24 de ore, în județul Prahova au fost depistate 37 noi cazuri de infectare, numărul total de infectări de la începutul pandemiei fiind de 4641, potrivit DSP Prahova. Numărul total al deceselor asociate COVID-19 în județul nostru a ajuns la 152. 
Numărul total de locuri destinate îngrijirii pacienților cu COVID-19, în județ, este de 328, dintre care 294 sunt ocupate. 
La ATI, 18 de locuri alocate bolnavilor cu SARS-CoV-2 dintre cele 28 existente la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, Unitatea de Terapie Mobilă din Ploiești și Spitalul Municipal Câmpina au fost raportate ca fiind ocupate. 

3 primari şi 16 consilieri din Prahova şi-au pierdut mandatul înainte de expirare pentru că au candidat la un alt partid

Prefectura Prahova a informat astăzi că mandatele a doi consilieri judeţeni şi a 14 consilieri locali împreună cu trei mandate ale unor primari din judeţ au fost pierdute înainte de expirarea duratei normale din cauză că aceştia s-au înscris în alte partide faţă de cele la care au candidat şi au fost votaţi în anul 2016. 


Este vorba despre consilierii din următoarele localități: Albeşti Paleologu - 3, Măgurele - 3, Scorţeni - 2, Iordăcheanu - 4 şi Poseşti – 2, primarii din Băicoi, Mizil şi Bărcăneşti, plus mandatele a doi consilieri judeţeni.
Conform legislaţiei în vigoare, în situaţia în care mandatul primarului ales la alegerile locale din anul 2016 a încetat înainte de termen, atribuţiile acestuia sunt preluate de viceprimarul ales, care devine viceprimar cu atribuţii de primar. 

Şcolile au primit de la DSP primele informaţii legate de situaţia Covid din fiecare localitate în scopul alegerii scenariului potrivit

În cursul zilei de ieri, toate şcolile din ţară au fost informate de către Direcţia de Sănătate Publică în legătură cu situaţia epidemiologică din prezent pentru a facilita hotărârea cadrelor didactice în a decide care este scenariul cel mai adecvat pentru elevi: 1, 2 sau 3. Pe baza acestora, elevii vor fi chemați la școală în proporție fie 100%, fie 50%, fie cursurile vor începe exclusiv online, în funcție de rata de infectare din localitate, informează Edupedu. 
Ministerul Educaţiei a stabilit că anul acesta şcoala va debuta pe 14 septembrie, dată la care elevii şi profesorii fie se vor prezenta fizic la ore, fie din faţa calculatorului, ori vor face jumătate dintre elevi cursuri la şcoală și jumătate de acasă, urmând ca după două săptămâni să se producă rotaţia. Scenariile au început să fie discutate încă de ieri, însă, după declaraţiile oficialilor din DSP, după 10 septembrie se vor lua deciziile finale în funcţie de situaţia epidemiologică din fiecare judeţ. 
Actul normativ prevede că Direcția de Sănătate Publică va trimite o informare inspectoratelor școlare și școlilor, prin care acestea sunt înștiințate care este rata de infectare din localiatatea lor, adică numărul de cazuri noi din ultimele 14 zile la 1.000 de locuitori: 

“Până la data de 10 septembrie, în funcție de situația epidemiologică, de particularitățile locale, de infrastructura și resursele umane ale fiecărei unități de învățământ în parte, consiliul de administrație al unității de învățământ propune inspectoratului școlar județean/al municipiului București aplicarea unuia dintre scenariile de organizare și desfășurare a cursurilor în unitatea de învățământ, prevăzute în ghidul din anexa nr. 1”. 

Foto: Unsplash

Conform aceluiaşi act normativ, fiecare şcoală în parte îşi va alege propriul scenariu după care va funcţiona: 
“Consiliile de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar/Senatul instituțiilor de învățământ superior aprobă o procedură proprie, prin care stabilesc modalitățile de desfășurare a activităților didactice în cadrul unității/instituției, de predare și instruire, propriul circuit de intrare și de ieșire a elevilor/studenților, a personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic, precum și modul în care se realizează igienizarea/dezinfecția unității/instituției de învățământ, cu respectarea criteriilor și a protocoalelor prevăzute în ghidurile anexate la prezentele măsuri”, potrivit actului normativ. 
Care sunt scenariile impuse de actul normativ: 
Scenariul 1 – Participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie 
Scenariul 2 – Participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie şi Revenirea parţială (prin rotaţie de 1-2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie 
Scenariul 3 – Participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online. 

Motocicliştii de la Roata de Foc din Câmpina au donat sânge în cadrul campaniei Blood Network a celor de la Untold

Băieţii de la Roata de Foc Câmpina şi-au arătat solidaritatea faţă de cei care au nevoie de sânge şi plini de entuziasm au acceptat să meargă zilele trecute la Centrul de Transfuzie Ploieşti pentru a salva vieţi. 


Print-un eveniment organizat pe reţeaua de socializare Facebook, băieţii de la Roata de Foc i-au invitat duminica trecută pe toţi cei care doresc să doneze sânge să se prezinte la ora 10:00 în Ploieşti, la Centrul de Transfuzie Sanguină. Campania face parte dintr-o iniţiativă a organizatorilor Festivalului Untold, care înceracă să mobilizeze cât mai mulți tineri să facă acest gest, ocazie cu care pot avea acces gratuit în prima zi de festival. Campania se află la a şasea ediţie şi până acum a mobilizat mii de oameni din România: „Avem nevoie de sânge! Donează în cadrul caravanei Blood Network între 8 august şi 13 septembrie, iar gestul tău va fi răsplătit cu un bilet pentru prima zi de UNTOLD 2021” au postat pe pagina lor oficială de Facebook cei de la Untold. 
Ieri, pe aceeaşi reţea de socializare, Georgeta Hanganu, medic la Centrul de Transfuzie Sanguină Ploieşti a postat pe pagina personală mulţumiri către băieţii de la Roata de Foc din Câmpina: „Am dat un simplu telefon şi prietenii noştri de la Roata de Foc din Câmpina şi-au pornit motoarele şi au venit să ne ajute! Au venit ca de obicei: veseli, optimişti, cu gândul că va trece pandemia şi că vor putea relua campaniile lor de donare la Câmpina! Vă mulţumesc pentru tot efortul vostru de ieri şi din totdeauna, de când ne cunoaştem!!! Să fiţi sănătoşi!!! ”.

100 de ani de fotbal la Câmpina, într-o carte semnată de un gazetar sportiv de la noi

Octavian Cojocaru este un gazetar sportiv care nu și-a uitat rădăcinile. Recent a publicat o carte amplă ce vorbește despre istoria fotbalului câmpinean în aproape 1.500 de pagini. Lucrarea a văzut lumina tiparului la 25 de ani de la debutul său ca ziarist și la 100 de ani de la înființarea primului club de fotbal din Câmpina. Să fie oare coincidențe?



Cine este Octavian Cojocaru?
Sunt câmpinean, născut și crescut aici. Sunt gazetar sportiv cu o experiență de 25 de ani împliniți chiar zilele trecute, pe 28 august. În vara anului 1995, când mă pregăteam să trec în clasa a XII-a, eram elev la Grigorescu și profesorul meu de limba română, domnul Trandafir, care avea un editorial la Jurnalul de Prahova, m-a rugat să i-l duc la redacție, într-o sâmbătă. Însă mi-a spus să ajung cu el până la ora 14.00 pentru că se dădea ziarul la tipar. Asta s-a întâmplat cu o săptămână înainte de debutul meu la ziarul Jurnalul de Prahova, pe 28 august 1995, când am scris o cronică ce a apărut pe prima pagină. 

Prima cronică sportivă semnată de Octavian Cojocaru,
la 18 ani, în Jurnalul de Prahova

Aveam pasiunea fotbalului de mic copil, am bătut stadioanele din ’84. În sâmbăta aceea era un meci ce se juca la Poiana Câmpina, iar sediul redacției era în cealaltă parte a orașului, la căminele de la Petrol. Am zis că poate plec mai devreme de la meci, dar nu m-am îndurat, cu toate că era un simplu amical. Așa că la 12:50 am alergat tot drumul până la redacție. Mircea Teculescu m-a întrebat cine sunt și de ce sunt așa transpirat. I-am povestit că am venit alergând de la stadion și m-a întrebat dacă îmi place fotbalul și dacă nu vreau să scriu. Încurajat de el, dar și de Serghie Bucur și Florin Frățilă, care conduceau atunci Jurnalul de Prahova, am scris vreme de doi ani la Oglinda și la Jurnalul de Prahova. 
După acea primă apariție editorială am știut că acesta e drumul meu în viață. Din 1997, am plecat la București și am lucrat în mai multe redacții. Până în 2002 am fost la Gazeta Sporturilor, iar din 2002 în 2013 la Evenimentul Zilei, de unde am plecat pentru că nu am vrut să fiu implicat în niște interese legate de Gigi Becali. A fost o perioadă fantastică, un colectiv extraordinar. Apoi am fost la Fanatik care urma să se relanseze, însă am lucrat câteva luni doar online. De altfel, după 2012-2013 presa s-a mutat în online și multe ziare tradiționale au dispărut din print.
În 2014 m-am dus la Ringier la un site sportiv, sportnews.ro, apoi am rămas la Libertatea, iar din ianuarie 2020 am revenit la Gazeta Sporturilor, ca editor online. Acesta este, pe scurt, traseul meu profesional. 

Recent ați publicat trei volume ce cuprind istoria fotbalului câmpinean în ultimii 100 de ani. De ce o carte despre fotbalul de aici?

Am plecat din Câmpina din 1997, dar n-am uitat fotbalul de acolo. Întotdeauna am urmărit rezultatele fotbalului local și am suferit enorm în 2008 când clubul din Poiana s-a desființat. De-a lungul anilor am continuat să decupez cronici din ziare și am păstrat tot ce am găsit despre Câmpina. 


Ideea acestei cărți am avut-o încă din 1995, în octombrie, când l-am cunoscut pe Sviatoslav Vladimir Moşuc, secretarul clubului Poiana, care ocupase această funcție de 20-30 de ani. El stătea pe strada Câmpului în Slobozia și când mă duceam pe la el îmi povestea despre istoria fotbalului local. Mi-a lăsat caietele sale cu însemnări și de atunci aveam ideea acestei cărți. Inițial voiam să scriu doar istoria echipei de la Poiana, dar poate a fost bine că nu m-am grăbit s-o public. Ce am făcut eu acum este istoria a 56-57 de cluburi din Câmpina și Poiana Câmpina, care au jucat în competiții oficiale, plus alte 12-13 care au jucat doar jocuri amicale. Divizia B este nivelul maxim atins de o echipă câmpineană, dar eu le-am menționat pe toate, în măsura în care am găsit detalii.
Câmpina și Poiana Câmpina, chiar dacă sunt două localități diferite, sportiv ele nu pot fi despărțite.

Ce ați putut spune în 1.500 de pagini despre fotbalul câmpinean?

La început nu aveam clar o idee, dar când am văzut câte informații sunt, am zis să le structurez în trei volume, pe perioade: 1920-1945, 1945-1990 și 1990-2020. Poate multe pagini sunt plictisitoare pentru cititorul de rând, dar pentru statisticieni sau jucătorii care au trăit acele meciuri sunt importante. Îşi mai aduc aminte câte un rezultat, câte o întâmplare... Am ținut să pun toate rezultatele. Visul meu e să fac o ediție revăzută și adăugită, încă mai sunt detalii ascunse pe care sper să le găsesc. De aceea, fac un apel către toți cei care au avut tați, frați, prieteni sau au jucat ei înșiși, dacă mai au însemnări de la meciuri, să ia legătura cu mine. Eu nu-mi întrerup munca de cercetare asupra fotbalului câmpinean. E plăcerea mea. Sunt 7 ani în care am bătut bibliotecile numai cu acest scop.

Ce surse de documentare ați avut pentru cele 1.500 de pagini?

Este o carte cu date concrete și amănunțite pentru statisticieni, dar și povești pentru cei care consideră că prea multe cifre sunt obositoare. Romeo Ionescu și Răzvan Toma, cei mai mari statisticieni ai fotbalului din România, cred că abia așteaptă datele pe care le-am cules. 
Sunt trei volume cu 1.500 de pagini după ce am triat dintr-un noian de informații. Am strâns 10 agende cu informații numai din biblioteci și cred că am depășit 100 de telefoane date la foști fotbaliști. Am căutat să sap în toate colțurile posibile. Am cules informații inclusiv din ziare în limba maghiară – nu înţelegeam un cuvânt din acele cronici, dar numele fotbaliștilor se scriau la fel.
La un moment dat, din 1 mai 1974, toată presa a fost măcelărită de sistemul comunist. Începuse nebunia economiilor, iar ziarele care erau în format mare au fost făcute format mic, cum sunt tabloidele azi și din zilnice au devenit săptămânale. „Flamura Prahovei“ - singurul ziar al județului, a fost redus de la 6 apariții săptămânale la una singură, cu 8 pagini. Ce să scrie la sport pe ultima pagină? Despre Petrolul, echipa-fanion a judeţului, despre Daciada. Foarte greu mai prindeau loc informaţii despre echipele din Câmpina. Ca să completez, am căutat informații în ziarele din Harghita și Covasna când echipele noastre jucau în serie cu cele din acele judeţe. Prin nu știu ce minune ele nu au fost transformate în săptămânale. În principiu, presa maghiară a fost numeroasă și a avut paginile de sport impecabil realizate. Nu era nici îndoctrinarea din ziarele românești. Așa am reușit să iau detalii pe care nu le-am găsit în „Flamura Prahovei“. 


După ce presa s-a mutat în online, am lucrat în ture și am avut timp să bat bibliotecile. Am mers constant, zilnic și a fost un efort fantastic pentru că lucram dublu - pe lângă munca de la redacție, de câte ori aveam timp fugeam la biblioteca Academiei, cea mai bună din țară. Am luat toate sursele. Spre exemplu, când jucam cu o echipă din Brăila, luam nu doar „Flamura Prahovei“, ci și ziarul local de acolo, care se numea „Înainte”. Nu mai spun că ziarul național „Sportul Popular” şi, mai apoi, „Sportul”, le-am parcurs cap-coadă, an de an.
Am căutat toate sursele pentru mii de meciuri, 40 de ani ai lui Poiana petrecuți în divizia B, alți 19 în divizia C, plus IRA în divizia C și Unirea Câmpina care între anii ’86-’91 era în divizia C. Au fost 10 echipe din Câmpina în divizia C. 
Trecând prin toți acești ani a fost o plăcere să descopăr transformările pe care societatea le-a suferit. Presa interbelică a fost fantastică, mai ales ziarul Universul, care avea şi câte 12 ediții diferite zilnic. Era incredibil. Dincolo de ce căutam, am înțeles altfel evoluția societății românești în ultimii 100 de ani. Începuturile sportive fotbalistice ale Câmpinei sunt cu mult înainte de 1920, dar aceasta este data la care am găsit că s-a înființat primul club.
Într-un ziar, „Gazeta Câmpinei”, din 1915, se povestea despre cohorta de cercetași din Câmpina care a plecat în vilegiatură la Sinaia și au jucat fotbal pe platou. Nu era un teren de fotbal propriu-zis acolo, dar tinerii cercetaşi câmpineni au menţionat jocul de fotbal ca pe ceva obişnuit, nu ceva ieşit din comun. Probabil că mai jucaseră şi înainte.
Însă data de naștere a fotbalului în Câmpina, sub formă organizată, este 1 septembrie 1920 - un detaliu pe care l-am descoperit acum doi ani. Tot cercetam, dar nu găseam momentul zero, cel al înfiinţării oficiale a primului club. Discutam cu Mădălin Focșa, un alt pasionat de istorie locală, și mi-a spus că la Ploiești, la arhive, a găsit un dosar despre clubul „Principesa Ileana”. M-am dus acolo şi am descoperit opt dosare despre echipele de fotbal de la noi din oraş: două ale clubului Astra Română (care a devenit apoi Poiana Câmpina), unul al clubului Principesa Ileana, unul al clubului Venus, unul al clubului Sportul Muncitoresc și două ale clubului Steaua Română. Al optulea este intitulat „Dosare speciale” şi chiar a ascuns câteva amănunte speciale. Aceste dosare sunt extraordinare pentru că ele cuprind date care nu au mai fost publicate nicăieri. Am date despre oamenii care făceau parte din conducerea fiecărui club în parte şi multe alte informaţii interesante.
Spre exemplu, Astra Română s-a înființat în 2 octombrie 1935, chiar dacă pe multe materiale promoţionale scoase de-a lungul anilor, gen fanioane, apărea anul 1936. Acesta era anul în care echipa a debutat în competiții oficiale. Legea de atunci prevedea un an de aşa-numită „carantină”, un termen revenit la modă în alt context acum. În primul an echipele erau obligate să joace doar meciuri amicale, pentru a demonstra că sunt solide, nu doar un moft efemer al cuiva. Abia apoi se puteau înscrie în competiții oficiale. 
Dosarele cu Steaua Română conţin referiri la partide întrerupte de alarme de bombardament, în timpul războiului.
După instaurarea comunismului a avut loc aşa-zisa „sindicalizare a echipelor”, cluburile trebuiau să adere la un sindicat muncitoresc, nu mai aveau voie să poarte denumiri „burgheze”. Așa că Astra Română s-a numit, din 1948, Partizanul, Flacăra, Metalul, Energia… Echipele de petroliști purtau numele de Rafinăria. Între anii 1949-1956 a fost o nebunie, aproape toate echipele din România se numeau Energia în cinstea electrificării țării.
Un alt amănunt senzațional este legat de reinaungurarea stadionului de la Poiana. După bombardamentele din război, acolo a fost dus tot molozul, apoi l-au curățat și l-au reinaugurat în 30 mai 1948. Când s-a reinaugurat stadionul, Biroul de Siguranţă şi-a trimis oamenii să „supravegheze”. Am găsit şi răspunsurile securiştilor de atunci despre ce s-a întâmplat la acel eveniment.

Ați citit ziarele vremurilor în biblioteci, ați găsit detalii extraordinare în dosarele cluburilor din arhive. Ce alte surse ați mai avut?

Am umblat prin cel puțin 100 de titluri de ziare, din toate județele. Numai din Câmpina am citit 10 ziare. Am găsit informații și în publicații generaliste, inclusiv în „Adevărul Literar și Artistic“ și „Rampa“, care avea o rubrică foarte bună de sport. Am căutat peste tot pe unde am putut.
Ulterior, am vorbit cu foști fotbaliști, mai ales în timpul pandemiei. Cu mulți dintre ei sunt prieten pentru că mergeam tot timpul cu ei, inclusiv la meciurile din deplasare. I-am întrebat de fiecare meci în parte, iar ei mi-au confirmat sau mi-au infirmat, la telefon, anumite lucruri.
Spre exemplu, o problemă de acuratețe este faptul că la Poiana au existat coechipieri care purtau aceleași nume - au fost trei Gheorghe Ionescu în aceeași perioadă, patru Popa și presa nu îi deosebea. Se scria: „marcator: Gh. Ionescu”. Bun, dar care dintre ei? Erau totuşi trei... Am multe dileme pe care n-am reușit să le rezolv, dar le-am semnalat în carte.

Care sunt cele mai emoționante trei momente care v-au marcat în scrierea acestei cărți?
Primul a fost când am găsit actul care îmi arată momentul zero al înființării primului club. Căutasem demult acest detaliu și m-am bucurat foarte mult să-l descopăr. Apoi, am găsit în „Dosarele speciale” rapoarte trimise Biroului de Siguranță. M-a trecut un fior pe șira spinării când am citit rapoarte de la Securitate. Înainte de ultima participare a României la campionatul din 1998, echipa națională cu Hagi și Gică Popescu a bătut Poiana Câmpina într-un meci de antrenament, cu circuit închis. Însă cea mai ciudată partidă s-a jucat în 1936 - a fost singurul meci disputat în două zile diferite, în două orașe diferite și în trei reprize. A început pe 28 iunie 1936 la Ploiești, dar a fost întrerupt de un concurs hipic. A doua zi, meciul a fost continuat la Câmpina cu a doua repriză oficială și, pentru că publicul plătise 90 de minute, s-a mai jucat o repriză amicală. A câștigat Câmpina cu 2-0 meciul oficial, iar în cea de-a treia repriză a mai marcat un gol. Eu așa ceva n-am mai întâlnit.
Sunt multe detalii surprinzătoare în carte. În anii ’30 fotbalul era organizat pe ligi - sud, vest, etc. iar echipele jucau ca reprezentative ale unui oraș (cei mai buni jucători se strângeau într-o echipă, ca la națională). Câmpina era în liga de Sud și se organiza o Cupă a Provinciei. După ce a ajuns în finală, a pierdut la Turnu Măgurele cu 10-1.

Poiana, generaţia ‘79. O echipă senzaţională, care bătea Rapid, Petrolul, Progresul...
În ordine, pe rândul de sus, de la stânga la dreapta
Fl. Stăncioiu, Dorobeţ, M. Ionescu, P. Preda, Şoacăte, V. Motoroiu,
C-tin Pancu, E. Şerban, C-tin Samoilă, Virgil Blujdea (antrenor principal).
Pe rândul de jos: Prunoiu, I. Pavel, Cosarek, E. Gherghiceanu,
 I. Negreanu, Oblu, Fl. Manolache, I. Constantin

Care a fost perioada de glorie a fotbalului câmpinean?
Epoca de aur a fotbalului câmpinean a fost 1945-1990. Dintre toate aceste cinci echipe menționate, Poiana s-a detașat considerabil - a jucat 40 de ani în divizia B și a fost printre cele mai bune echipe din această ligă. Pe atunci era un campionat puternic.
După ’90 a rămas Poiana până în 2008 când multe echipe tradiționale au murit din motive financiare. Fotbalul a continuat la Câmpina și după 2008, dar echipele nu a avut continuitate. Unirea, CSM, Fortuna, CSC Poiana - toate au fost proiecte începute, dar care au murit din lipsă de bani.
Acum, în 2020, la Câmpina mai sunt două echipe: Sportul Câmpina și AS Muntenii Câmpina - joacă în liga a V-a într-un campionat care s-a terminat când a început pandemia.
În acest moment, Câmpina nu mai este nici măcar în prima liga județeană. Talentul nu moare, dar trebuie organizat. M-aș bucura să vin cu plăcere la meciuri la Câmpina, la divizia B, dar nu depinde de mine. Eu sunt doar un nostalgic.

Care este vârful maxim atins de o echipă de fotbal câmpineană?
Câmpina nu a fost niciodată în prima ligă, dar a fost una dintre cele mai bune echipe din divizia B și cu rezultate frumoase și în Cupa României. În 1963, înainte de ultima etapă erau trei echipe cu șanse de promovare în liga I: Universitatea Craiova, Metalul Târgoviște și Poiana Câmpina. Dacă Poiana ar fi câștigat meciul cu Pașcani, era promovată în prima divizie. Dar au fost interese ca să nu promoveze Câmpina - sistemul comunist dorea ca sportul să fie răspândit în toată țara, iar din Prahova era deja Petrolul. Dacă venea și Câmpina nu dădea bine. Jucătorii noștri nu erau interesați de promovare. De-a lungul anilor au mai fost trei, patru ocazii când Poiana a fost aproape de promovare, dar e de reținut că Universitatea Craiova a ajuns în prima ligă, având șanse egale cu Câmpina.

Care a fost cel mai mare fotbalist al Câmpinei?
Cel mai mare fotbalist născut aici a fost Nicolae Georgescu - a jucat de 18 ori în echipa naționalei și de patru ori a fost căpitan. Acest Nae Georgescu a jucat toată cariera la Rapid, era numit Tunaru din Giulești. El este cel mai mare jucător născut la Câmpina.
Dar personalitatea cea mai mare a fotbalului câmpinean a fost Gicuță Ionescu - i se spunea Ionescu 3 pentru că era cel mai mic dintre cei trei Ionești care jucau la Poiana. El a jucat cel mai mult la Poiana, în anii ’50-’60, având 17 sezoane. Apoi a fost un antrenor senzațional, atât la adulți, cât și la copii. El este cel mai mare descoperitor de talente, mari fotbaliști au trecut prin mâna lui.
Romeo Dochia este un alt nume mare al fotbalului câmpinean, luat la Dinamo.

Pe stadionul celor de la Betis Sevilla, martie 2006.
Pe rândul din spate, se vede Marius Lăcătuş, iar lângă el, în sacou şi cu părul alb,
este Marin Radu II. Acesta a fost antrenor la Poiana în sezonul 2004 - 2005.
Este singurul component al echipei Steaua care a câştigat Cupa Campionilor Europeni în 1986
care a avut tangenţă cu fotbalul câmpinean.

Dar care a fost favoritul dvs.?
Favoritul meu a fost Florin Stăncioiu, din tot ce am prins. El a jucat în perioada ’90-’95. Dacă mai juca și acum, avea șanse la echipa națională.
Din păcate, în ultimii ani nivelul fotbalului a scăzut incredibil. La cum era Poiana în anii ’88-’95 ar fi jucat lejer acum în prima divizie. Au fost generații foarte bune. Stadionul era plin tot timpul și oamenii se bucurau de un meci. Acum s-a mai schimbat societatea. Vedeam tabietul oamenilor din ziua de meci - se grăbeau să facă dimineața cumpărăturile, apoi se întâlneau toți pe podul de la Poiana care se umplea de lume.
Profesorul Spulber a avut, zeci de ani, același loc în tribună. N-a lipsit la niciun meci. 

Cum se juca fotbal acum 100 de ani?
La început a fost o frenezie. Lumea abia descoperise fotbalul, dar nu aveau posibilitatea să se înscrie în competiții oficiale: era necesar un teren împrejmuit, plase la porți, etc. Au fost multe cluburi în Câmpina la începuturi, peste 20-30, dar au avut o existență îndelungată și au rămas puternice doar cinci echipe: Principesa Ileana (1920), Venus Câmpina (1922) - echipa satelit a Venus București, Sportul Muncitoresc Câmpina (1926) - aproape de promovare, Steaua Română (1933) și Astra Română (1935).
După război și în timpul comunismului echipele de viță nobilă au fost radiate: Ileana și Venus s-au desființat pentru că nu erau ale clasei muncitorești. Sportul și Steaua au fuzionat și au devenit Rafinăria și Rafinăria ACC. Iar Astra și-a schimbat denumirea pentru că nu concorda cu timpurile - nu erau permise denumiri din perioada interbelică.

Echipa Principesa Ileana (1931), prima echipă de fotbal
a Câmpinei, înființată la 1 septembrie 1920

Ce momente de pe stadion vă amintiți cu drag?
În ’93, Poiana, care era în divizia C, a eliminat în Cupa României Petrolul Ploiești. I-a dat Stăncioiu un gol lui Fane Preda de la mijlocul terenului. Câte meciuri frumoase am văzut la divizia B!Stadionul era plin, altă pasiune, fotbaliștii aveau alt nivel, îi depășeau pe unii care acum sunt în liga I. 

Care a fost ultimul meci pe care l-ați văzut la Câmpina?
Când echipa Fortuna a promovat în divizia B în 2014. Am crezut și în acel proiect, dar s-a terminat rapid.

Dar când ați scris ultima dată, ca ziarist, despre o echipă de fotbal câmpineană?
Am scris mult la Gazeta despre fotbalul câmpinean. Am făcut cronici. Ultima dată când a jucat Fortuna cu Dinamo în Cupa României, în toamna anului 2014 și Dinamo a bătut cu 5-2, nu a fost o victorie ușoară. 

Scrieți de 25 de ani cu atâta pasiune despre fotbal, dar vă place acest sport și din teren? Jucați fotbal?
Nu prea mai joc, nu mă mai țin picioarele. Dar am un meci jucat cu mari nume din fotbal. În 2007, când a venit Hagi la Steaua, s-a făcut un cantonament în Austria și acolo s-a organizat un meci între presă și cei de la Steaua, cu Zoltan Iasko în poartă, Hagi, Adrian Ilie, Teja, Valeriu Argăseală, Marius Ianuli - nepotul lui Hagi, Gigi Becali.

De unde aveți pasiunea pentru fotbal?
Am descoperit mingea pe la 3-4 ani și alte jucării nu mi-au plăcut. Voiam doar mingii, nimic altceva. Pe la 5 ani, aproape de curtea bunicului meu, care stătea pe strada Golești, am descoperit un beci - pe vremea aceea se demolau casele ca să se construiască blocuri. Am găsit ziare legate în colecții și le-am luat pentru că erau imagini cu portari - ulterior am realizat că era ziarul Sportul. Le-am dus în garajul bunicului și le-am decupat. Din păcate le-am stricat, dar eu pe acele ziare am învățat să citesc.

Cine v-a dus la primul meci?
M-am dus singur. Bunicului nu-i plăcea fotbalul, nici tatei și nici fratelui meu. Eu locuiam la ABC, lângă Muntenia, într-un bloc cu doi foști fotbaliști: Neluțu Manta și Viorel Popa. Lumea se aduna în față la Muntenia când pleca la meci la Poiana, iar într-o zi m-am luat și eu după oameni. Aveam 7 ani. Părinții nu s-au îngrijorat, credeau că poate sunt la bunicul, pe Golești, sau la mătușa mea, pe Muscel. M-am dus, deși nu știam cum se intra, nu aveam bani la mine. Însă nu am avut niciun moment de teamă. Copiii intrau gratuit. Apoi, când mai auzeam că pleacă oamenii la meciuri, mă luam după ei. De la 10 ani însă băteam stadioanele frecvent. Urmăream afișele din oraș și știam când sunt meciuri. Cred că mulți copii de vârsta mea au făcut asta.

Dacă tot ați fost pasionat de fotbal încă de mic, nu v-ați gândit să jucați la nivel profesionist?
Am avut niște tentative. Când eram copil jucam mult, dar aveam și alte preocupări pe lângă fotbal. Nu m-am văzut niciodată jucând temeinic. 

Ați transmis mai departe, copiilor dvs., pasiunea aceasta pentru fotbal?
Am două fete - pe cea mare am dus-o pe stadion când avea 10-12 ani, dar niciuna nu este pasionată de fotbal.

Dar pasiunea pentru scris de unde o aveți?
De mic făceam caiete cu rezultatele echipelor de fotbal. Notam tot. Practic, făceam cronici pentru mine. Din acel moment, când am publicat primul text în Jurnalul de Prahova, am știut că asta vreau să fac în viață. Ascultam fotbal la radio, mă uitam la meciuri la TV, iar tata mi-a făcut abonament la ziarul Sportul din ’87, când a văzut că-mi place.

Ce mesaj aveți pentru fotbaliștii câmpineni?
Celor care ne-au bucurat copilăria și tinerețea cu performanțele lor le mai spun, încă o dată, un mare mulțumesc. Am trăit clipe extraordinare alături de ei, pe stadion.
Acum am un singur vis, să văd Câmpina în prima divizie! Dacă a putut Clinceni, Chiajna, Brănești, Curtea de Argeș, sigur poate și Câmpina. Sper să prind momentul ăsta și să vin la un meci la Câmpina în prima divizie.

Ce vă doriți pentru Câmpina?
Pentru Câmpina îmi doresc să se dezvolte cât mai mult. Îl vizitez destul de rar, dar de fiecare dată mi se umple inima de bucurie. Vreau ca acest oraș să fie foarte frumos.

Unde pot găsi câmpinenii cartea dvs.?
Am tot sperat să fac o lansare în oraș, am multe comenzi, dar acum e mai complicat cu pandemia. Voiam ca pe 1 septembrie, când s-au împlinit 100 de ani de fotbal la Câmpina, să fac un meci memorabil cu Stăncioiu, Tismănaru, Dochia, Postolache, Plăvache… A fost gândul meu, dar n-am putut să fac un eveniment. 
(R.A.I.)

Editorial. DANS CU VIDUL

Moto: „Totul a eșuat în această țară. Asta e singura ei originalitate” CIORAN

Recapitulînd ultima săptămînă politică, mi-a rămas această imagine. Nu covidul, ci vidul este emblema politicii noastre. Mai întîi moțiunea. Nu faptul că a fost, cum s-a spus, un fîs este important, ci batjocora la adresa democrației și a logicii elementare. Ne bucurăm că PSD-ul a mai luat un bobîrnac, dar eșecul este, de fapt, semnul vidului de gîndire politică și de patriotism ale celui mai mare și mai organizat partid. Ceea ce ar trebui să ne îngrozească. Din cealaltă tabără, e de amintit cursa morții pe șosea a ministrului Transporturilor, Lucian Bode. Puterea dăunează grav sănătății! Numai Dumnezeu a vrut să nu se încheie accidentul cu victime grave. Aici sînt mai multe întrebări de pus. 
1. Șoferul respectiv mai lucrează la SPP? Adică la o instituție de apărare a legalității? De la ăștia mici la cei mari (vezi șefii jandarmeriei cea dispusă la repede gazare și bătaie sau șefii poliției negociind cu clanurile) instituțiile noastre de apărare a legii sînt mai mereu de partea cealaltă. Iar de justiție... nici măcar ea nu e de partea legii (dacă este adevărat, și s-a trecut ușor peste această declarație, ce a spus șeful poliției, că s-au refuzat 33 de mandate pentru percheziții domiciliare, trebuie să cădem iar pe gînduri).
2. Ministrul de ce mai e ministru? Erau două soluții, fiecare cu aplicare de a doua zi: să-și dea demisia, să fie demis de primul ministru, șeful său. Fentele de limbaj ale domnilor Orban sau Iohannis care au încercat să escamoteze vina ministrului nu contribuie cu nimic la educarea întru democrație a neamului (era să zic neantului, citîndu-l pe Cioran) valah.
3. Aceeași bîlbîire politico-morală și în cazul încercării de a justifica traseismul primarilor de la PSD spre PNL. Inacceptabilă! 
4. Bîlbe sînt destule și în învățămînt. Aici haosul este provocat, cred, de mulțimea vocilor care spun lucruri diferite. Și de frica de a se lua o decizie fermă. Oricare ar fi ea. Hărmălaia vocilor (l-ați auzit vorbind pe președintele Consiliului național al Elevilor? Folosește ca un activist de partid hîrșit limbajul de rumeguș al propagandei, fără să spună nimic): profesori, părinți, minister, copii, „specialiști” în educație, societate civilă, ziariști... împiedică orice decizie. Acum, nici nu știm cînd și cum începe școala. E o frică paralizantă. Ezitările d-nei ministru arată o frică de a lua decizii (resimțită în multe alte domenii) ferme. În asemenea momente oricare hotărîre clar expusă este mai bună decît ascunderea după plop. D-na Firea (reclamă gratuită, adică pe banii publici, abundentă, despre mărețele sale împliniri edilitare la radio și TV) cică vrea să o propună pe Dana Budeanu candidată la parlament. Splendid dans cu vidul. Persoana în chestiune reprezintă perfect pustiul valoric obraznic și gureș al politichiei băștinașe. Nu s-ar simți singură acolo, dimpotrivă, ar găsi o mulțime de companioni de ambe sexe și de aceeași magnificență intelectuală. 


Apropo: în vidul politicii noastre, văd un singur partid care are în programul electoral reducerea locurilor în parlament la 300. Vă mai aduceți aminte referendumul din 2009? Nu votez cu acest partid care e dans cu vidul. La fel ca întreaga noastră democrație. Dar îmi place că are memorie. Dl. Ciolacu, care are o sănătoasă insensibilitate la idee, a venit acum cu propunerea amînării alegerilor. Cu „logica”: dacă nu începe școala... atunci se poate să amînăm și alegerile. Nicio legătură. PSD-ul a avut un noroc tulburător, boala generală i-a prelungit prezența la putere cu un an aproape. Și tare i-ar mai plăcea să continue situația. Oricum, boala a schimbat profund tendința electorală. Dacă alegerile s-ar fi făcut anticipat, imediat după campaniile din 2019, cu totul alta ar fi fost structura politică. Acum, foarte mulți spun despre PNL că este altă Mărie cu aceeași pălărie ca și PSD-ul. Și, firește, într-o mare măsură au dreptate. Numai că e mult mai ușor să schimbi pălăria decît pe Maria. Asta este miza minimă a acestor alegeri: o biată pălărie fistichie. Dacă PNL-ul chiar are (mai ales în plan local) o identitate distinctă, nu va fi o problemă să-i asortăm electoral o pălărie nouă. Din păcate, importul de „cadre de nădejde” de la partidul dezastru ne interzice să avem prea multe speranțe de a scăpa de dansul în vid. Și, pe aceeași linie pe care o analizăm într-un material de acum cîteva numere, continuîndu-și strategia de distrugere iresponsabilă a economiei: ai lui Ciolacu vor să propună acum pentru profesori un „ajutor de risc” de 2000 de lei. Nu trebuie decît să știi operațiile aritmetice elementare pentru a înțelege de ce un astfel de gest ar fi fatal economiei. Dar ce-i interesează asta pe dansatorii vidului? Sunt mereu purtătorii lui.
Christian CRĂCIUN

„ESEUL DE CAMPANIE” cu Mădălin-Cristian Focșa (Ep. 2)



Cum arată Câmpina și cum am vrea să fie?

Aminteam în episodul de săptămâna trecută despre felul prin care Câmpina a ajuns odinioară un loc cu oameni civilizați, educați, cu bun-simț și cu înalt nivel intelectual. Deși avem impresia că ne aflăm într-o epocă civilizată, mie unuia nu mi se pare deloc că orașul nostru s-ar mai remarca astăzi prin civilizație. Felul cum arată Câmpina vorbește de la sine despre hărnicia locuitorilor și despre gradul lor de civilizație. Unora le place – și se mângâie deșănțat cu câte o laudă venită de la te miri ce vizitator superficial, ori având așteptări scăzute. Dar noi câmpinenii nu putem avea așteptări scăzute: e mai mare rușinea față de moștenirea și tradiția de excelență a acestui oraș. Așadar, să ridicăm ștacheta așteptărilor – și când o puteam face mai bine decât acum, pe fondul campaniei electorale, perioada în care suntem întrebați și ascultați mai atent? A propos: o fi auzit vreunul dintre candidații de azi despre felul cum lucra marele primar Gheorghe Ilioiu (1954-1960): bătând la pas orașul zilnic, din revărsatul zorilor, culegând din stradă problemele locuitorilor, și mai ales fiind sensibil la felul cum arăta fiece colțișor al urbei?
Eu am avut șansa să pot reveni acasă de un deceniu (după peregrinări bucureștene și brașovene ce au urmat studenției); mă leagă de acest oraș nu doar rădăcinile și pasiunea, ci și urmele de civilizație și liniște regăsite aici. De ce doar urme? Pentru că îmi doresc mai mult și mai bine, pentru că visez ca ștacheta bunului-simț să urce mereu, în schimb constat cu dezamăgire cum ea coboară, an după an. Ori, acest lucru e o mare piedică în a face Câmpina atractivă, după rețeta propusă în eseul de săptămâna trecută. 

Foto: Ionuț Burloiu


Am să pornesc de la o necesitate de bază: igiena. E ceva elementar, la care suntem încă repetenți. Tot mai mulți dintre noi iau spațiul public drept hazna: unica noastră grijă în ce privește curățenia, e raportată numai la propria locuință. Când ați văzut ultima dată locatari de la blocuri care să facă curat în proximitate sau măcar să-și întrețină spațiile private comune ca pe bunul propriu?

La Plopeni se efectuează cel mai nou test Covid din Prahova utilizat pe scară largă şi în Coreea de Sud

DENTIRAD HOSPITAL este locul unde se recoltează cel mai rapid test Covid din judeţul nostru, ce furnizează rezultatul în doar 30 de minute, cu o specifitate de 100% şi o sensibilitate de 84,38% . Deși nu substituie testarea PCR, se adresează, ca și aceasta, identificării acizilor nucleici specifici virusului. 

Foto: Unsplash

Metoda presupune recoltarea unei probe biologice din orofaringe prin intermediul unui tampon atașat la capătul unui bețigaș, prepararea probei folosind un buffer special, și testarea într-o casetă ce va identifica, urmare a unei reacții chimice, prezența sau absența încărcăturii virale. 
Acest tip de testare este cel mai nou folosit şi identifică Antigenul Ag Sars Cov 2. Preţul unui astfel de test este de 250 lei. 
De asemenea, Dentirad Hospital este singurul din Prahova care oferă trei modalităţi diferite de testare pentru a afla dacă sunteţi purătorul virusului SARS-CoV-2: testarea RT PCR, dar şi două teste rapide.

În viitorul apropiat, Ortopedia SanConfind va intra în Programul Național de Protezare

Unul dintre punctele forte ale Centrului Medical SanConfind îl reprezintă ortopedia/chirurgia ortopedică, domeniu în care excelează un profesionist desăvîrșit, care a lucrat mulți ani în spitale din Belgia, unde a căpătat o experiență de mare preț, rezolvînd numeroase cazuri de o complexitate deosebită. Este vorba despre medicul Viorel Albu, specialist în ortopedie și traumatologie, care, de o jumătate de an, lucrează la Spitalul SanConfind cu normă întreagă, ceea ce înseamnă că pacienții se pot programa pentru un consult în orice zi a săptămânii, de luni până vineri. La SanConfind, domnul doctor a rezolvat chirurgical multe cazuri de fracturi (dintre cele mai diverse și mai complicate), vindecând, de asemenea, prin artroscopie un număr important de pacienți care sufereau de gonartroză (artroza genunchiului). 

Artroscopia și protezarea genunchiului

Artroscopia este o procedură chirurgicală prin care o articulație (artro) este vizualizată (scopie) folosindu-se o microcameră video denumită artroscop. Artroscopia de genunchi oferă medicului o imagine clară a interiorului genunchiului, ajutându-l astfel să trateze leziunile existente. Rezolvarea leziunilor se face cu ajutorul unor instrumente chirurgicale introduse prin mici incizii făcute în jurul genunchiului. După artroscopie, pacientul se poate recupera foarte bine la Baza de Tratament SanConfind, una dintre cele mai moderne din România. Dacă pacientul cu gonartroză vine prea târziu, atunci când artroscopia nu mai este o soluție în cazul său, trebuie luată în calcul intervenţia chirurgicală de protezare a genunchiului (artroplastia totală de genunchi). ”Operaţia de înlocuire a articulaţiei genunchiului cu o proteză este o procedură sigură şi eficientă care duce la eliminarea durerii, corectarea deformării piciorului şi reluarea activităţilor obişnuite. Intervenția se recomandă în mai multe situații. De regulă, atunci când există o durere de genunchi care nu cedează nici măcar în timpul repausului (diurn sau nocturn), când se ajunge la deformarea genunchiului etc. Sfatul meu către toții pacienții care au afecțiuni ale articulațiilor este să vină din timp la medicul ortoped, să nu mai lase să treacă un timp îndelungat până la primul control medical, întrucât este mai ușor să previi decât să tratezi”, consideră dr. Viorel Albu. 


Artroscopia și protezarea șoldului

Şoldul reprezintă una dintre cele mai mari articulaţii ale corpului uman, fiind formată dintr-o cavitate concavă la nivelul bazinului (acetabul) şi partea superioară și convexă a femurului (osului coapsei). Suprafaţa osoasă a articulaţiei şoldului este acoperită de un cartilaj articular ce protejează oasele, permițând mişcarea. Apariţia coxartrozei se caracterizează prin pierderea supleţei cartilajului articular, cu îngustarea sau dispariția spaţiului articular, atunci când oasele vin în contact direct, frecarea ”os pe os” ducând la dureri greu de suportat. ”Artroza de șold se rezolvă mai greu prin artroscopie, această intervenție chirurgicală neaducând decât arareori un beneficiu pacientului cu coxartroză. Sunt puțini medici în România specializați în artroscopia șoldului. De regulă, coxartroza se rezolvă prin protezarea totală a articulației șoldului, intervenție în cadrul căreia osul şi cartilajul deteriorat sunt îndepărtate şi înlocuite cu elementele protezei. Artroplastia cu proteză totală de sold este cea mai utilizată intervenție chirurgicală în coxartroză. Recuperarea medicală durează câteva luni și este la fel de importantă precum intervenția chirurgicală. Exerciţiile fizice sunt un factor esenţial în recuperarea la domiciliu, mai ales în primele săptămâni de la operaţie. La Spitalul SanConfind putem pune proteze de genunchi sau de șold, dar costul acestor intervenții chirurgicale este ridicat, deoarece protezele însele sunt foarte scumpe. De aceea, pentru a veni în întâmpinarea pacienților, spitalul nostru face toate demersurile pentru a intra în Programul Național de Protezare, ceea ce sperăm că se va întâmpla în câteva luni. După ce vom intra în acest program, iar Casa de Sănătate va cofinanța cu sume importante protezările pe care va trebui să le facem, costurile acestor operații vor scădea semnificativ”, ne asigură domnul doctor.