16 septembrie 2020

Șapte persoane de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Prahova au fost confirmate cu noul coronavirus

Direcția de Sănătate Publică Prahova a identificat un nou focar la dispeceratul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Prahova, unde șapte persoane, dintr-un efectiv de 20, au fost confirmate cu noul coronavirus. Ca urmare a acestui lucru, activitatea a fost reorganizată cu angajați din rândul personalului operativ, dar și cu sprijin de resurse umane din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova. 


În continuarea informării privind situația de la Colegiul Național Militar „DimitrieCantemir“ Breaza, Prefectura Prahova informează că numărul elevilor confirmați cu noul coronavirus a ajuns la11 elevi (patru – clasa a IX-a, doi – clasa a X-a, patru – clasa a XI-a, unu – clasa a XII-a). Ultimii patru liceeni confirmați cu SARS-CoV-2 vor fi evaluați de un medic pediatru de la Spitalul Municipal Câmpina, iar în funcție de starea de sănătatevor fi izolați în spital sau în internatul Colegiului Militar, separat de ceilalți colegi. 
Vă reamintim că, în urma depistării cazurilor de infectare, consiliul de conducere a instituției a propus trecerea de la scenariul 1 (față-n față) la scenariul 3 (exclusiv online),decizie avizată de Inspectorarul Școlar Județean Prahova și Direcția de Sănătate Publică Prahova și aprobată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Prahova. Elevii confirmați ca infectați cu SARS-CoV-2, precum și cei aflați în carantină, au acces la cursuri în format online. În instituție se efectuează, zilnic, curățenia și aerisirea claselor/sălilor; dezinfecția curentă și terminală a spațiilor din colegiu, respectiv clase, săli, holuri, toalete. 

1.713 persoane au fost depistate pozitiv cu COVID-19
în ultimele 24 de ore dintre care 84 în Prahova 

În urma testelor efectuate la nivel național, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.713 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Până astăzi, 16 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 107.011 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus și 4.285 de persoane au decedat. 
În intervalul 15-16 septembrie au fost înregistrate 49 de decese (33 bărbați și 16 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Buzău, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Neamţ, Prahova, Sălaj, Suceava, Tulcea,Vaslui, Vrancea și Municipiul București. 
Toate cele 49 de decese înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi. 
În ultimele 24 de ore, în județul Prahova au fost depistate 84 noi cazuri de infectare, numărul total de infectări de la începutul pandemiei fiind de 5101, potrivit DSP Prahova. Numărul total al deceselor asociate COVID-19 în județul nostru a ajuns la 173. 
Numărul total de locuri destinate îngrijirii pacienților cu COVID-19, în județ, este de 378, dintre care 253 de paturi sunt ocupate. 
La ATI, a fost raportat doar un loc liber destinat bolnavilor cu SARS-CoV-2. 

Astăzi a avut loc premierea elevilor câmpineni care au obţinut nota 10 la Evaluarea Naţională şi la BAC

Horia Tiseanu, primarul municipiului Câmpina, şi-a dat întâlnire astăzi, la ora 11:00, cu cei mai buni elevi ai promoţiei 2020 din clasele a VIII-a şi a XII-a pentru a le acorda diplomele care atestă faptul că munca lor nu a fost în zadar şi este recunoscută şi extrem de apreciată. 
Decizia de a organiza acest eveniment vine în urma hotărârii Guvernului de a acorda stimulente financiare elevilor care au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională şi la BAC. 


„Din perioada interbelică, de prin 1920-1940, Câmpina are un renume de oraş cu cel mai mare număr de intelectuali la mia de locuitori şi implicit şi şcoli care se prezintă la cel mai înalt nivel. Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu” este cel mai competitiv liceu din Câmpina, clasându-se în fiecare an pe primul loc potivit rezultatelor elevilor. Nivelul de pregătire al acestui liceu este extrem de ridicat, sunt cadre didactice care se preocupă de evoluţia elevilor în domeniul cunoştinţelor. Nu în ultimul rând, voi, elevii, dovediţi mult prin faptul că pe lângă preocupările specifice vârstei, mai şi învăţaţi, ceea ce este extrem de important! Am fost şi eu elev al acestui liceu cu mulţi ani în urmă şi am învăţat la etaj, lângă cancelarie, la o clasă specială de matematică şi întotdeauna m-am mândrit să spun că am fost elevul Colegiului Naţional „Nicolae Grigorescu”. Sper ca şi voi să aveţi aceleaşi sentimente de mândrie după ce veţi termina liceul. Astăzi avem în faţa noastră patru eleve şi pe mama uneia dintre elevele de 10, pentru că fiica deja a plecat zilele trecute la studii în străinătate, eleve care au fost la limita maximă a cunoştinţelor, dovedind acest lucru prin rezultatele lor. Vreau să le felicit şi le doresc mult succes în toată activitatea pe care o vor avea. Cu siguranţă se va mai auzi de numele lor, pentru că aşa cum au fost aici conştincioase şi în facultăţile la care vor merge vor învăţa bine şi vor avea rezultate deosebite. 
Din partea Primăriei, prin Casa Tineretului, noi oferim un premiu financiar simbolic, de câteva sute de lei şi o diplomă de merit. Vreau să mulţumesc şi conducerii liceului care s-a preocupat de toată această situaţie în care se regăsesc acum toate şcolile din România şi din lume. O să aducem PC-urile şi laptop-urile pentru clase cât de curând, tablete pentru elevi şi mai ales pentru copiii care nu au posibilităţi de achiziţionare, cât şi lucruri aparent banale, precum dezinfectanţi, mănuşi, măşti, care sunt indispensabile în perioada aceasta” – a declarat primarul Horia Tiseanu. 


„Ne bucurăm că avem elevi cu asemenea rezultate, de fapt, ei duc renumele şcolii mai departe, atât la olimpiade, cât şi la evaluările naţionale, iar în ultimii ani am tot avut absolvenţi cu media 10. Anul trecut am avut trei elevi la Evaluarea Naţională şi unul la Bacalaureat. Îi felicit pentru rezultate” - a declarat la rândul său prof. Roxana Stan, directorul Colegiului. 


Cele patru eleve din Câmpina care au terminat liceul cu nota 10 sunt absolvente ale Colegiului Național "Nicolae Grigorescu" și vor urma studiile universitare atât la noi în ţară, cât şi în străinătate. Elevele care au ales universităţi din România sunt Teodora Pință (Facultatea de Medicină din Bucureşti) şi Ilinca Șandru (Facultatea de Automatică şi Calculatoare). Celelalte două eleve care vor pleca la Universităţi din Marea Britanie sunt Mara Merca la Ştiinţe Politice (Kings College Londra) şi Diana Constantin la Facultatea de Inteligenţă Artificială din Manchester. Singura din Câmpina care a obținut nota 10 la Evaluarea Națională este Eva Duță, care este acum elevă a Colegiului Național „Nicolae Grigorescu”. (Roxana TUDOSE) 

Capela Cimitirului Bobâlna, inaugurată de autoritățile locale

Ieri, 15 septembrie, reprezentanții administrației locale au efectuat recepţia lucrărilor de extindere a Cimitirului uman Bobâlna. 
Din lucrările de extindere asupra capelei cimitirului au făcut parte: consolidarea corpurilor de clădire capela C1 şi C2, finisaje interioare şi exterioare în suprafaţa de 90 mp şi construirea de vestiare dotate cu duşuri şi grupuri sanitare publice în suprafaţa de 54 mp. 


„Astăzi avem ocazia să inaugurăm Capela cimitirului Bobâlna, o lucrare mult aşteptată de câmpineni. Este o lucrare care a fost realizată cu multă seriozitate şi din capela veche au rămas doar cărămizile. Totul s-a refăcut, începând de la acoperiş până la pavajele cu gresie din capele. În acest moment avem o capelă civilizată, cu birouri, cu vestiare şi cu spaţii sanitare care înainte erau deficitare sau deloc. Sper că acest cimitir, care are o tradiţie deosebită în municipiul Câmpina, va fi mai bine pus în valoare” - a declarat primarul oraşului, Horia Tiseanu. 



Alte detalii am aflat de Ioan Pițigoi, viceprimarul muncipiului Câmpina: „Avem o capelă nouă, funcţională la standarde europene, dotată cu aer condiţionat, cu iluminat de calitate şi încălzire pe măsură. Avem grupuri sanitare, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei, avem vestiare unde se pot desfăşura activităţile conexe ale acestei capele şi ale administraţiei cimitirului. Este o lucrare pe care împreună am reuşit să o inaugurăm şi sunt multe alte lucrări pe care, în aceşti patru ani, administraţia condusă de domnul primar Tiseanu şi ajutată de mine, le-a realizat. Suntem mândri şi lucrăm în interesul oamenilor din Câmpina”. 
Valoarea totală a lucrării a fost de 331.409,93 lei, dintre care echipamentele au costat 6.059,99 lei.