18 septembrie 2020

Ce şcoli din Prahova vor trece în scenariile 1, 2 sau 3 începând de luni, 21 septembrie

Conform ultimelor informaţii primite de la Prefectura Prahova, astăzi, 18 septembrie, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Prahova s-a întrunit într-o ședință extraordinară, organizată în sistem audioconferință, în care s-a decis schimbarea scenariilor de lucru pentru o serie de școli din județ. Prin Hotărârea nr.48/18.09.2020 au fost dispuse umătoarele: 


- începând din 21 septembrie, activitățile didactice se vor desfășura prin participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie (Scenariul 1), la următoarele unități de învățământ din județul Prahova: Școala Gimnazială Internațională „Spectrum” Ploiești, Liceul „Simion Stolnicu” Comarnic (plus structure), Școala Gimnazială „Florin Comișel” Ploiești, Grădinița cu program normal nr. 51 Ploiești, Școala Gimnazială „Erou Sergent GrigoreIoan” Dumbrăvesti (plus structura), Școala Gimnazială „Ioan Moga” Ditești, Școala Gimnazială Măgureni (plus structuri), Școala Gimnazială „Candiano Popescu” Ploiești plus Școala Gimnazială nr. 13 Ploiești (structura). Aceste unități au funcționat, în prima săptămână de școală, în Scenariul 2. 

- ca urmare a avizului favorabil al Direcției de Sănătate Publică Prahova, la Școala Profesională Starchiojd (plus structuri) s-a dispus desfășurarea, începând din 21 septembrie, a activităților didactice prin participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie şi revenirea parţială (prin rotaţie de 1-2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie (Scenariul 2). În prima săptămână de școală, procesul educational s-a desfășurat aici conform Scenariului 3. 

- Pentru clasa a IV-a C din cadrul Școlii Gimnaziale „Sfântul Vasile” Ploiești se dispune suspendarea cursurilor școlare organizate în modalitatea „față în față” și trecerea la Scenariul 3 (participarea tuturor elevilor la activităţi/ lecţii online), la propunerea consiliului de administrație al respectivei unități de învățământ, avizată de Inspectoratul ȘcolarJudețean Prahova și Direcția de Sănătate Publică Prahova, pe o perioadă de 14 zile,începând din data de 21 septembrie. 
În perioada de suspendare a cursurilor, conducerea instituţiei de învăţământ menționată va dispune realizarea următoarelor activităţi obligatorii: 
a) curăţenia şi aerisirea claselor/sălilor; 
b) dezinfecţia curentă şi terminală a spaţiilor instituţiei de învăţământ, respectiv clase, săli, holuri, toalete; 
c) pe perioada celor 14 zile de suspendare toţi contacţii direcţi din cadrul instituţiei de învăţământ ai cazurilor confirmate vor fi izolaţi/carantinaţi la domiciliu. 

Toţi elevii din România vor avea 5 zile fără şcoală în perioada alegerilor locale din 27 septembrie

Începând de vineri, 25 septembrie şi până marţi, 29 septembrie, elevii vor avea o mini-vacanţă de 5 zile, a anunţat Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru. Hotărârea se va institui pentru toţi elevii, astfel că nu se vor desfășura nici cursuri online, nici în sălile de curs. 


Vor fi adoptate reguli şi condiţii stricte în şcoli înainte, dar şi după alegerile locale din 27 septembrie, astfel încât, pentru siguranţa elevilor, unităţile de învăţământ vor fi închise în aceste trei zile. Se va forma astfel o minivacanţă de cinci zile libere, luând în calul şi weekend-ul. 
"Este o hotărâre care s-a dat după consultarea Grupului Științific. Într-adevăr, se fac niște dezinfecții terminale, care au anumiți timpi și pentru a avea siguranța și a nu a mai avea efectele pe care le-am avut la începutul anului cu acele dezinfecții făcute în școli și cu intoxicarea copiilor. O să avem vineri închisă școala, luni și marți închisă școala", a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. 
În ceea ce privește regulile pentru patricipanţii la vot, cel mult cinci alegători vor avea acces în acelaşi timp în sala de vot, aceștia fiind obligați să se dezinfecteze pe mâini și să poarte mască. Acestea sunt câteva dintre regulile privind organizarea alegerilor, prevăzute de Hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de urgență. 

Care sunt şcolile din Prahova care au adoptat măsura cursurilor online până astăzi

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Prahova, în 16 unităţi de învăţământ din judeţul nostru, copiii învaţă exclusiv prin intermediul cursurilor online. 
Următoarele unităţi şcolare au recurs la scenariul 3 (roşu) din pricina cazurilor de covid: Colegiul Național Militar Breaza, școlile din Starchiojd, școlile din Talea, școlile Sanitare Postliceale FEG, Sfântul Vasile cel Mare și Fortuna, toate din Ploiești, precum și școlile din Gorgota. 


Majoritatea şcolilor din Prahova au deschis luni porţile elevilor pentru a participa activ la cursuri, 411 şcoli aflându-se în scenariul verde. 204 unităţi de învăţământ din judeţ au adoptat scenariul galben, conform căruia elevii participă la cursuri prin rotaţie, scenariu ce implică participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, în timp ce în 16 unități de învățământ, copiii învață execlusiv prin intermediul cursurilor online. 
Astăzi, o elevă a Şcolii numărul 14 din Ploieşti, din clasa a IV-a, a fost confirmată pozitiv cu noul coronavirus, cursurile la clasă fiind suspendate şi trecute în sistem online timp de 14 zile, a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Prahova, Aurel Graur. 
Cei 30 de elevi ai clasei respective vor învăţa în următoarele două săptămâni exclusiv prin intermediul cursurilor online, autorităţile începând deja dezinfecţia clasei. 
De asemenea, Aurel Graur a adăugat că, în prezent, 22 de elevi diagnosticaţi cu noul virus SARS-CoV-2 sunt spitalizaţi, iar 147 sunt în carantină.

Rareş Bogdan: „Prahova va progresa remarcabil cu Iulian Dumitrescu în postura de preşedinte al Consiliului Judeţean”

Iulian Dumitrescu, candidatul Alianţei PNL – USR – PLUS la preşedinţia Consiliului Judeţean Prahova, Rareş Bogdan, prim-vicepreşedinte PNL şi europarlamentar, şi Robert Sighiartău, deputat şi secretar general PNL au lansat un apel către prahoveni ca, pe 27 septembrie, să spună „Adio, PSD”. 
Preşedintele PNL Prahova a anunţat că alegerile locale vor aduce schimbarea în bine pe care o aşteaptă cetăţenii judeţului după 12 ani de conducere despotică. 
„Se va încheia, în Prahova, o perioadă întunecată. Judeţul nostru a fost sufocat şi apăsat de o clică PSD care nu a avut alt interes decât să-şi umple buzunarele. În sfârşit, prahovenii vor spune „Adio, PSD”. Vom avea: Preşedintele României de dreapta, Guvern de dreapta, Consiliu Judeţean şi preşedinte de CJ de dreapta şi multe administraţii locale liberale. Construim împreună <<Prahova pe Primul Loc>>. Vom duce judeţul pe primul loc în România”, a declarat, la Câmpina, Iulian Dumitrescu, candidatul PNL – USR – PLUS la preşedinţia CJ Prahova. 
Secretarul general al PNL, Robert Sighiartău susţine că Prahova a înregistrat un recul semnificativ din punct de vedere economic şi social în perioada în care judeţul a fost condus de preşedinţi de CJ din partea PSD. 


„De 12 ani, de când PSD conduce judeţul, Prahova a început să piardă teren faţă de alte judeţe ale ţării. În 2008, locuitorii Prahovei aveau al patrulea cel mai mare salariu mediu din România. Acum, au căzut pe locul 10 la nivel naţional. Comparaţi ce s-a întâmplat la Sinaia, unde primarul PNL, Vlad Oprea, a atras 4.000 de euro pe cap de locuitor din fonduri europene, şi Buşteniul, condus de PSD, unde nu au venit deloc bani de la Bruxelles. Asta este diferenţa dintre PNL şi PSD: liberalii mizează pe investiţii, pentru că asta înseamnă bunăstare pentru cetăţeni, iar PSD nu face decât să consume şi să redistribuie sărăcia. Sunt convins că, pe 27 septembrie, vom spune alături de Iulian Dumitrescu, <<Adio, PSD>> la Prahova”, a afirmat deputatul Robert Sighiartău. 
Europarlamentarul Rareş Bogdan a vorbit despre un moment astral în care România poate progresa semnificativ, în următorii 7 ani urmând să vină în ţară aproape 80 de miliarde de euro din fonduri europene, care vor trebui absorbiţi atât la nivel guvernamental, cât şi de administraţiile publice locale. În acest context, eurodeputatul a făcut un apel către prahoveni să voteze Alianţa PNL – USR – PLUS la Consiliul Judeţean şi să ofere şansa unei dezvoltări durabile judeţului. 
„Iulian Dumitrescu are avantajul de a fi absolvent de Harvard şi de a fi văzut cum s-au mişcat lucrurile în alte părţi ale Europei. Are capacitatea de a fi mediator, de a se pune la masă cu oamenii care doresc să ducă „Prahova pe Primul Loc”. Şi mai are atuul extrem de important al parteneriatelor cu Andrei Volosevici, primarul Ploieştiului, şi Cătălin Florescu, viitorul primar al Câmpinei din partea PNL – USR – PLUS. Astfel de parteneriate pot aduce progresul judeţului şi vor mişca lucrurile în direcţia bună. Iulian Dumitrescu are şi avantajul colosal de a putea intra pe uşa, pe hornul, pe gaura cheii la orice ministru actual şi viitor. Am încredere că lucrurile vor arăta absolut remarcabil la Prahova cu Iulian Dumitrescu în postura de preşedinte al Consiliului Judeţean”, a concluzionat Rareş Bogdan.

Exercițiu de sinceritate: de ce nu mai crede Liviu Briciu în partidele care conduc România de 30 de ani

Prin tot ceea ce spune, Liviu Briciu ne demonstrează că este un cunoscător al clasei politice din interiorul ei, pentru că a încercat ani la rând să înțeleagă, fără să reușească, cu ce se ocupă politicienii, acești oameni crescuți în școala comunismului, cea mai mare parte dintre ei, cu „diploma de absolvenți” în social-democrație, liberalism, țărănism și multe alte forme doctrinare născute după 1989.
Liviu Briciu ne explică cum a învățat, ca mulți alții, ce înseamnă umilința într-un partid, în cazul lui un partid de dreapta, cotropit la vârful conducerii, în toată istoria sa post-decembristă, de „elitele” sistemului neo-comunist. Liviu Briciu ne arată că a văzut clar și a înțeles bine falimentul acestor partide „care n-au nicio șansă de a se reforma” și a ales să nu stea de o parte. 
„Noi trăim astăzi vremuri de completă lipsă de autoritate în toate domeniile și toate acestea sunt induse de lumea politică (…). Aceste partide sunt creația celor care au dat lovitura de stat în România invocând democrația (...) În structurile celor două, trei partide mari reprezentate la nivel național, niciodată nu o să aveți candidați în care să aveți completă încredere, pentru că ei trebuie să facă jocul județului sau al centrului (...). Partidele politice înființate după revoluție au avut întotdeauna oameni care ne-au stăpânit, începând din 90 și până azi (...). Niciun om care a vrut să facă politică nu a avut acces în aceste structuri (...). La Câmpina, PNL a fost spulberat în alianța cu PDL (...). La adunarea generală de alegeri condusă de primarul Tiseanu s-a votat împotriva oricărei reguli democratice din lume, luarea dreptului la cuvânt. Adică ei au hotărât că n-avem dreptul să vorbim și odată cu acest aspect mi-am dat seama că nu aveam nicio șansă încercând să fac politică într-un astfel de partid”.
Acestea sunt doar câteva dintre cele mai interesante afirmații făcute de candidatul POL la funcția de primar al Câmpinei în partea a treia a interviului pe care vă invităm să-l urmăriți mai jos.