19 septembrie 2020

Daniel Ioniță se simte pregătit să administreze Câmpina

După șapte ani și jumătate de experiență acumulată în administrația publică locală, Daniel Ioniță, candidatul Partidului Prahova în Acțiune pentru funcția de primar al Câmpinei, se simte pregătit să preia frâiele administrative ale localității în care s-a născut și unde își desfășoară activitatea zi de zi. 
Daniel Ioniță ne transmite prin mesajele sale că a rămas un politician de dreapta, chiar dacă pentru o perioadă de timp a fost nevoit, „într-un moment de tristă amintire”, să se poziționeze, membru ALDE fiind, în alianță cu PSD. Daniel Ioniță este încrezător în forțele sale și ne arată că are soluții pentru a rezolva problemele orașului, inclusiv atunci când vine vorba de situația delicată în care se află Spitalul Municipal Câmpina, spital inclus pe lista unităților suport covid. Daniel Ioniță recunoaște că absența lui Horia Tiseanu din această campanie electorală crește șansele tuturor candidaților, inclusiv pe a lui, și promite că „este a doua și ultima oară când va candida la funcția de primar”. 

„Sunt un om de dreapta (…) De la PNL am trecut, vrând-nevrând, la ALDE, pentru că nu m-am mai regăsit în alianța liberalilor cu PDL (...) În ALDE am stat până la momentul de tristă amintire în care partidul domnului Tăriceanu a intrat la guvernare cu PSD (...) N-am fost de acord, am mers o perioadă împreună, până în decembrie 2019, când am hotărât să mă alătur unei alte formațiuni, Prahova în Acțiune (...) N-am suportat niciodată cizma pe gât și ca cineva să-mi dea indicații prețioase, să-mi spună cum să votez, ce să votez și m-am hotărât să plec din ALDE (...) Este a doua și ultima dată când voi candida la funcția de primar (...) Vreți să vă spun cum au reușit alte localități să evite ca spitalele lor să fie suport covid? Primarul și managerul spitalului și-au depus demisia. Asta înseamnă verticalitate și să nu te ții de scaun (...) Am adus de două ori investitori la Câmpina, dar din păcate ușile au fost închise. Mi s-s pus că există alte interese și că nu este bine să aduc eu investitori aici (...). Plecarea lui Tiseanu relansează șansele tuturor candidaților, inclusiv pe a mea”. 
Acestea sunt câteva dintre cele mai importante declarații pe care candidatul Partidului Prahova în Acțiune le-a făcut în interviul pe care vă invităm să-l urmăriți integral mai jos.