29 septembrie 2020

Editorial. LA CALD

 Câteva note scrise duminică, imediat după ora 21, cu doar cîteva rezultate cunoscute, parțiale și provizorii. Ce înseamnă victoria lui Nicușor Dan? O victorie a perseverenței și a răbdării construcției politice de-a lungul multor ani, cu multe înfrîngeri și reluări ale luptei, lucruri foarte rare în politica noastră care nu depășește îndeobște perspectiva lungimii propriului nas. Înseamnă apoi o lecție pentru cele două forțe politice, PNL și USR+, că numai aliate pot combate PSD-ul. Acolo unde nu au făcut asta (Craiova de exexmplu) au pierdut. Această politică de conlucrare trebuie să continue în împrejurări foarte complicate în consiliile locale și județene. Asta va fi adevărata probă de gîndire politică matură. Avem apoi dispariția ALDE, partidul fantomă care își arată iar inconsistența, și la fel a partidului lui Ponta. Partide de lideri cu retorică găunoasă și atît. Polarizarea despre care se vorbește este o limpezire, o eliminare a aluviunilor otrăvitoare. 



O altă învățătură este că electoratul este mult mai inteligent decît politicienii. De cîteva alegeri, cam de la europarlamentare, vedem că politicienii sînt în urma electoratului în înțelegerea evoluției țării. Dezmățul lugubru al PSD-ului cu măririle veniturilor de tot felul aruncate în electorat n-a reușit să convingă, și asta arată nivelul intelectual precar al PSD-ului, cît de puțin își cunoaște alegătorii. Pe vremea guvernării negre a Vioricăi, scriam că PSD-ul va colapsa sub greutatea propriei imposturi, incompetențe, analfabetism. Lucrul se adeverește și se continuă acum, sub demnul său urmaș Ciolacu. Ei nu reușesc „să citească” mersul societății și continuă sinucigaș să se bazeze pe forțele sociale frenatorii. Pe mentalități și situații care dispar în virtutea evoluției. De aceea PSD se luptă să mențină zone cît mai mari în sub-dezvoltare. 

ȘAH-MAT pentru clasa politică din Câmpina. Independentul Alin Moldoveanu a câștigat detașat alegerile și este noul primar!

Câmpina a dat pagina până la capăt și l-a votat pe Alin Moldoveanu! Numele candidatului independent a fost tipărit pe ultima pagină a buletinului de vot, dar asta nu i-a împiedicat pe cei peste 4.600 de câmpineni să pună ștampila în dreptul lui. Adică mai bine de 35% dintre alegătorii care au ieșit duminică la vot i-au spus DA lui Alin Moldoveanu.
Alin Moldoveanu a mai vrut să câștige o dată primăria Câmpina, în 2008, când a intrat în turul doi de scrutin, împotriva lui Horia Tiseanu. Atunci nu a reușit să-l învingă, iar acum primarul actual al orașului nu a mai candidat, pentru a putea compara rezultatele într-o nouă confruntare.

Foto: Facebook/ Alin Moldoveanu

În 2012, Alin Moldoveanu a obținut un mandat de primar în Poiana Câmpina, câștigându-le încrederea localnicilor pentru încă unul, în 2016. În 2020, Alin Moldoveanu a revenit în cursa pentru Primăria Municipiului Câmpina și a ieșit învingător, obținând peste 35% din voturi, la mare distanță de locul doi pe care s-a clasat Nicolae Moiesescu, candidatul PSD, cu 22,01% din voturi.
Pe podium urcă și Cătălin Florescu, candidatul PLUS, susținut de alianța nou formată cu PNL și USR. Însă acesta nu a reușit să convingă electoratul câmpinean, obținând mai puține voturi chiar și decât PSD, și anume - 20,87%.
Pe locul patru s-a situat viceprimarul Adrian Pițigoi care a reușit să obțină doar 12,11% dintre voturi. Nici agenda sa plină nu a reușit să-i determine pe câmpineni să-i ofere un loc în fotoliul de primar. Următorii candidați au luat mai puțin de 10% din voturi, pe ultimul loc fiind Lidia Stadler (PNȚ-MM).

Câmpina la alegerile locale 2020:
31.005 - alegători înscriși pe liste permanente și complementare
43,45% - prezența la vot 
13.474 - total votanți prezenți la urne

Rezultatele pentru mandatul de primar:

1. Alin Moldoveanu (independent) 4.660 - 35,35%;
2. Nicolae Moisescu (Alianța pentru Prahova: PSD-ProRomânia-PPU-SL) 2.902 - 22,01%;
3. Cătălin Florescu (Alianța PNL-USR-PLUS) 2.751 - 20,87%;
4. Adrian Pițigoi (PMP) 1.597 - 12,11%;
5. Liviu Briciu (POL) 608 - 4,61%;
6. Daniel Ioniță (Prahova în Acțiune) 325 - 2,46%;
7. Sorinel Neacșu (ALDE) 152 - 1,15%;
8. Auraș Cucu (AUR) 99 - 0,75%;
9. Lidia Stadler (PNȚ) 85 - 0,64%; 
Total voturi valabil exprimate: 13.179. 

Consiliul Local: Alianța PNL-USR-PLUS; Alianța pentru Prahova: PSD-ProRomânia-PPU-SL; PMP; Partidul Verde; POL; PMP; ALDE; Prahova în Acțiune; PNȚ; AUR; Costel Filip.
Președinte Consiliul Județean: Iulian Dumitrescu (PNL); Bogdan Toader (PSD); Cătălina Bozianu (PMP); Cătălin Beciu (ALDE); Aurel Dan Ioniță (PER).
Consiliul Județean: Alianța PNL-USR-PLUS; Alianța PSD-ProRomânia-PPU-SL; PMP; ALDE; Prahova în Acțiune.

Fără precedent! PLECĂRI ÎN LANȚ DIN NOUL CONSILIU LOCAL

Vă reamintim că luni, a doua zi după alegeri, la aflarea rezultatelor finale, patru politicieni și-au dat demisia și au renunțat la un viitor mandat de consilier local. Este vorba despre Adrian Pițigoi, actual viceprimar și candidat din partea PMP la alegeri (locul 4 cu 12,11% din voturi), Rudolf Leica (PNL-USR-PLUS), Elena Albu (PNL) și Nicolae Moisescu (Alianța PSD-ProRomânia-PPU-SL).


Rezultatele alegerilor locale pe secții de votare

Publicăm în continuare clasamentele din secţiile de votare de pe raza municipiului, după numărul de voturi înregistrat în procesele verbale, atât în ierarhia candidaţilor la Primărie, cât şi la Consiliul Local. Și la acest tur de scrutin numărul femeilor a fost mai mare decât al bărbaților care s-au prezentat la vot, respectiv 7154 la 6320. Cea mai bună prezență s-a înregistrat la categoria persoanelor cu vârsta între 45 și 64 de ani. 

Horia Tiseanu: „Sper ca viitorul primar să facă mai mult decât am reușit eu în mandatele anterioare“

 O părere la cald, după anunțarea rezultatelor alegerilor din 27 septembrie, am dorit să aflăm de la Horia Tiseanu, primarul municipiului Câmpina în ultimii 16 ani. 


Cum comentați faptul că Alin Moldoveanu, un candidat independent, a câștigat alegerile la Câmpina?
Alegerile sunt ca un raliu unde concurează mai mulți și câștigă numai unul. 
Vă așteptați să câștige Alin Moldoveanu?
În principiu ne așteptam, au fost semnale în timpul campaniei că stă bine în sondaje. Dar dacă m-ar fi întrebat cineva, în ziua alegerilor, cine va câștiga un mandat de primar, nu aș fi putut da niciun pronostic. Am fost prudent, având în vedere și situația specială care s-a creat prin renunțarea mea la candidatură. Rezultatul putea fi oricare.
Ați renunțat să mai candidați pentru un nou mandat chiar în timpul campaniei electorale. De ce ați luat această decizie?
Așa e, am renunțat când aveam bannere pe stâlpi. Dar conform înțelegerii între partide, m-am retras. Alianța a fost importantă pentru colegii mei, așa că dacă acesta a fost prețul pe care a trebuit să-l plătesc, așa am făcut. În continuare, am promovat candidatul USR-PLUS.
Dar Cătălin Florescu nu a obținut măcar un loc doi. De ce credeți că nu a reușit să strângă mai multe voturi?
Poate că a contat lipsa de notorietate. Noi, în campanie, am făcut tot posibilul să-i creștem notorietatea, dar nu a fost timp suficient și de aceea a obținut un rezultat mai slab decât ne-am fi dorit. Însă dacă alegătorii așa au ales, este dreptul lor suveran și le respect alegerea. Chiar îi doresc noului primar succes în activitate!


Cum vă simțiți acum, la final de mandat, după 16 ani în care ați fost primarul Câmpinei?
Mă simt degrevat de răspunderea pe care-o aveam. A fi primar e o mare responsabilitate. În ceea ce privesc serviciile publice, iluminatul, salubritatea, primarul e primul care răspunde și simțeam o răspundere continuă. Nu a fost ușor.
Când îi veți preda ștafeta noului primar?
Este dificil de estimat acum, probabil în decurs de o săptămână. Noul primar va trebui să fie validat de un judecător, depune jurământul și apoi mă poate înlocui în funcție. Îi voi preda cheile orașului și sigiliul care-l puneam pe dispozițiile date de mine, în calitate de primar.
Ce componență va avea noul Consiliu Local?
E prematur de spus astăzi, în prima zi de după alegeri. Însă știu că cele mai multe mandate de consilier local le va avea PNL-USR-PLUS, urmat de PSD, PMP, Partidul Verzilor, POL și Cotel Filip, candidat independent. Sunt mai multe partide ca în alți ani și poate e mai bine pe de o parte pentru că reprezintă mai bine dorința electoratului. Însă va fi mai greu de constituit o majoritate care să aleagă un viceprimar. 
Ce va face Horia Tiseanu după ce va preda ștafeta de primar?
O să mă odihnesc puțin, apoi voi încerca să desfășor altă activitate, tot în domeniul administrației publice. Dacă 24 de ani am făcut administrație, nu are sens să mă apuc de altceva. Sunt niște propuneri, dar e prematur să le divulg. Însă nu mă retrag din administrație.
Vă retrageți din politică?
Deocamdată nu, dar rămâne de văzut ce se mai întâmplă. Mie îmi place politica, însă nu se știe ce întorsături vor lua lucrurile.
Sper însă ca viitorul primar și consilierii locali să continue ceea ce am început, avem multe proiecte valoroase și m-aș bucura să facă mai mult decât am reușit eu în mandatele anterioare pentru că îmi doresc tot ce e mai bun pentru Câmpina.
Le mulțumesc câmpinenilor care au ieșit la vot pentru că au făcut-o în condiții speciale de pandemie și pentru că au vrut să-și exprime punctul de vedere cu un oarecare risc.
(R.A.I.)

Cristina Dinu, un artist plastic care lucrează în metal și șlefuiește cu măiestrie cuvintele

Vineri, 25 Septembrie, de la ora 14.00, terasa cafenelei Coffe Shop din centrul Câmpinei a fost gazda unei mini-expoziții de artă în metal, eveniment susținut de Clubul Femina și Coffe Shop. În cadrul expoziției de artă plastică a avut loc și lansarea volumului „Despre a fi nimic pentru a putea fi totul” - „o altfel de autobiografie dintr-o tristă Românie”, semnat de extrem de talentata Cristina Dinu, prezentă la Câmpina în dublă ipostază: de expozant și de autor. 

Cristina Dinu s-a născut la 9 mai 1987 în Bucureşti. A urmat Facultatea de Fizică la Universitatea Bucureşti, specializarea Fizică Medicală urmat de un master interdisciplinar la Facultatea de Fizică şi Chimie „Ştiinţa Conservării şi Restaurării operelor de patrimoniu”, Arme şi muniţii/ Instructor TIR Sportiv la Artemis, cât şi Competenţe antreprenoriale la Universitatea Bucureşti şi este şi intructor de categoria A şi B. Mai mult decât atât, Cristina este un exemplu de curaj, simplitate, originalitate şi autenticitate pe care aveți ocazia să le descoperiți citindu-i volumul autobiografic. 


Pentru că în urmă cu patru ani considera că scrierile sale ar fi niște „chestii prea personale” pentru a fi expuse publicului larg, am întrebat-o pe Cristina ce a determinat-o să facă acum acest pas care astăzi ne permite să vorbim despre un volum autobiografic. „Între timp cred că am început să fiu un pic mai atentă la tot ce se întâmplă în jurul meu şi la tot ce ce simt eu. Mi-am dat seama că nu este bine să ţinem experienţele astea personale ascunse, să nu vadă lumea că suntem răniţi, că avem probleme, că ne e greu, că avem traume, decepţii pentru că toţi încercăm să părem că suntem bine. Am văzut la prietenii din jurul meu că asta le-a adâncit traumele şi mai mult, pentru că, uitându-se în jurul lor, au zis: «Bă, dar eu sunt singurul defect! Uite ce bine o duc aştia, nu mai zic nici eu nimic, pentru că toţi sunt fericiţi, numai eu am probleme». Şi atunci am zis că atâta timp cât pe mine nu mă interesează ce părere au cei din jurul meu despre mine, pentru că eu ştiu cine sunt şi cei apropiaţi mie ştiu cine sunt, hai să scot cartea asta şi să arăt că la toţi ne e greu, că avem probleme. În carte am scris şi cum am trecut peste unele dintre aceste experienţe, cum am trecut peste traume, peste situaţii neplăcute” - ne-a mărturisit autoarea.

Volumul Cristinei Dinu e structurat în două părți. Prima parte începe cu o listă de oameni cărora le mulţumește pentru prezenţa, intervenţia şi ajutorul oferit de-a lungul vieți și continuă cu disecarea mai multor probleme specifice României, dar şi a vieţii de om. A doua parte a cărţii reprezintă o descriere a situaţiei sale actuale şi o punere în ordine cronologică a tuturor lucrurilor prezentate în prima parte.
„Am scris această carte în cinci zile în luna ianuarie. Ideea mi-a venit într-un moment în care am răcit. Cum nu sunt obişnuită să stau degeaba şi aveam o mulţime de lucruri pe care voiam să le transmit celor din jurul meu, m-am apucat să scriu. Deja am gata şi a doua carte, care este un SF la care am scris mai greu, pentru că am scris câte 10-20 pagini pe zi. Este aproape gata, mai am un singur capitol pe care nu încă nu l-am scris deoarece vreau să o mai verific”, mai spune Cristina.


Înainte de deveni și autoare de cărți, Cristina este artist plastic. Lucrările sale, adevărate opere de artă lucrate în metal au impresionat audiența prezentă vineri la expoziție, așa că am întrebat-o pe talentata tânără ce o inspiră în realizarea creațiilor sale. „Tot ce vedeţi aici este realizat de mine, cu mâinile mele. Cred că aceasta este a patra expoziţie a mea, iar prima a fost în 2016, tot la Câmpina. Eu am început prin restaurări de motociclete, după aceea am trecut la restaurări de maşini, apoi la restaurări de obiecte de cult, apoi la obiecte de artă. Cred că mă inspiră tot ce văd, tot ce este în jurul meu. Toate reprezintă redarea în obiecte lucrate în metal 3D a unor stări, a unor sentimente, a unor emoţii”.  
Invitat la eveniment, scriitorul şi eseistul Christian Crăciun, care a cunoscut-o pe Cristina la un târg de carte, a dorit să-și exprime admiraţia faţă de autenticitatea de care dă aceasta dovadă în volumul său: „Ea este un om care nu încearcă să dea mai bine decât este în realitate. Are cum se spune „ce e-n guşă e şi-n căpuşă”, îşi spune experienţele, judecă pe toată lumea, ceea ce este incomod, judecă cu mintea ei împrejurările prin care trece, judecată care e bună sau rea, dar pe care şi-o asumă. A scris o carte a cărei principală trăsătură este autenticitatea. Este un fel de jurnal-eseu al unui om-artist greu încercat de viaţă. Valoarea cărţii stă în faptul că fără niciun fel de trucaj literar, fără nicun fel de încercare de a impresiona publicul, spune direct ce are pe suflet şi în ce au constat experienţele prin care a trecut. Şi asta e deja foarte greu de făcut, literar vorbind şi chiar în asta constă valoarea cărţii. Sunt două idei aici: adevărul şi libertatea pe care ea le susţine în toată cartea şi de la care nu cedează, cu riscul de a-şi pierde prietenii, cu riscul de a face foamea sau de a rămâne fără serviciu, fără casă şi aşa mai departe. Îşi asumă riscurile existenţei şi spune tot ce are pe suflet. Spuneam că se vede că lucrează în metal, e ca şi cum ar da cu ciocanul în cuvinte, şlefuieşte foarte bine fraza. Dincolo de destinul personal, ea prezintă de pildă învăţământul, evenimentele triste ale şcolii noastre care îţi taie aripile, ale familiei în care de multe ori regăsim multă ipocrizie, pentru că se doreşte ca totul să fie lucitor şi frumos pe dinafară, atacă sistemul medical. Deci toate subsistemele astea ale societăţii noastre, ale unei ţări neaşezate, ale unei ţări triste, ale unei ţări care nu încurajează omul de calitate, care e mult mai atentă la poleială decât la conţinut”.


Întrebat dacă i-a rămas în minte un citat la finalul lecturii cărții, eseistul Christian Crăciun ne-a oferit mai multe mostre din acest volum pe care îl recomandă cu precădere profesorilor care, la rândul lor să-l recomande mai departe elevilor, în special celor de liceu și îndeosebi elevelor, pentru că o altă temă a cărții este reprezentată de condiţia grea a femeii. „Am reținut mai multe citate. De pildă când îşi rezumă experienţa spune: «A fost cumplit de greu, dar a meritat din toate punctele de vedere». Sau: «Mi-a reproşat un prieten că menirea mea este de a repara oamenii stricaţi». Un lucru foarte rar la ea şi extrem de frumos este că nu uită să le mulţumească tuturor celor care au ajutat-o şi drept dovadă, în carte le face scurte portrete în care îşi exprimă recunoştinţa pentru tot ceea ce au învăţat-o. Un alt citat pe care l-am notat: «N-am reuşit cum să învăţ să ignor răutatea oamenilor». Ea şi-a păstrat această vulnerabilitate şi nu s-a învăţat cu răutatea oamenilor, deşi ea a fost foarte încercată de viaţă, iar dacă o să citiţi cartea, o să vedeţi". 
Deși arta plastică nu este specialitatea domniei sale, am vrut să știm ce părere are omul de litere despre lucrările din expoziția Cristinei Dinu: „Le-am văzut pe site-ul ei, însă acum este prima oară când le văd live. Sunt lucruri surprinzătoare pentru că nu-ţi închipui că poate fi făcut aşa ceva din metal, şi mai ales de o femeie. Nu este specialitatea mea arta plastică, dar sunt lucruri de o mare sensibilitate, cu încărcătură simbolică deosebită şi toate sunt lucrate din deşeuri, din resturi din câte am înţeles de la ea. Da, regăsc acelaşi spirit. Este aceeaşi îmbinare dintre duritate şi sensibilitate şi nu în ultimul rând, răbdarea, migala. Se vede că este un om care răzbate dincolo de coaja lucrurilor. Este atât de tânără şi totuşi are o personalitate atât de complexă pentru că s-a maturizat destul de repede” – ne-a mai declarat criticul literar.
Roxana TUDOSE

„Omagiu eroilor şi veteranilor de război prahoveni”, ultima carte lansată de col. (r) Constantin Chiper

Atmosferă deosebită vineri, 25 septembrie, în jurul orei prânzului, la cafeneaua literară a Casei Municipale de Cultură „Geo Bogza”, unde Constantin Chiper, colonel în retragere, şi-a lansat ultima carte, numită cu multă dragoste şi iubire faţă de istoria judeţului nostru „Omagiu eroilor şi veteranilor de război prahoveni”, cu scopul de a aminti de contemporanii săi, de sacrificiile aduse de eroii neamului românesc pentru făurirea unui neam naţional, suveran şi independent.
Publicul prezent la lansare a ascultat cu mult interes cuvintele unui om care a fost „adoptat” de prahoveni în anii 70, urmare a interesului şi a dragostei enorme faţă de istoria şi faţă de unităţile militare ale acestui judeţ despre care vorbeşte cu multă laudă şi emoţie la cei 84 de ani ai săi. La eveniment au participat mai multe cadre didactice actualmente ieşite la pensie, doamna director a Bibiliotecii Judeţene „Nicolae Iorga” - Mihaela Radu, dar şi membri ai familiei autorului. Moderator al acestei întâlniri a fost colonelul (r) Marian Dulă, care a povestit despre cele mai frumoase pasaje din carte şi despre conţinutul acesteia în general.



„Omagiu eroilor şi veteranilor de război prahoveni” este o carte dedicată eroilor prahoveni, o carte pentru fiecare şcoală din judeţ, pentru că aşa a fost gândită. A aduce în actualitate memoriile eroilor care s-au jertfit pentru apărarea patriei este o datorie de onoare a fiecărui truditor pe tărâmul istoric. Domnul colonel Chiper a scris peste 20 de cărţi. Născut şi educat pe meleaguri vasluiene, el este un model pentru toţi cei care îşi iubesc cu adevărat patria şi cinstesc aşa cum se cuvine înaintaşii”, a explicat Marian Dulă, moderator al întâlnirii.
Cartea, structurată în patru capitole (Armata română în război de independenţă; Armata română în primul război mondial; Armata română în al doilea război mondial şi Ordine şi medalii pentru eroii prahoveni)a fost tipărită în 1000 de exemplare și în cuprinsul ei se regăsesc şi câteva portrete ale unor eroi veterani de război din Câmpina. (Roxana TUDOSE)

Istorie literară. LĂPTARUL DOAMNEI ELIZA BOGZA

 Într-o dimineață de toamnă încă timidă a anului 2000, dorindu-mi un reportaj aparte, sugerat de lectura câtorva file din romanul „Acea fată frumoasă”, de fratele mijlociu al lui Geo Bogza, alias Radu Tudoran, m-am lăsat în voia pașilor porniți pe un drumeag ce străbătea zona Schelelor, cartierul de Sud al Câmpinei, spre un colț cu căsuțe înclinând spre vetustețe, împădurit de vișini aplecați peste garduri și coperișuri obosite de ani –, colț în care se lăsa prinsă și strada pe care, străin de loc, căutam o casă anume, văzând-o mai mult închipuită. Înconjurată de uluci rare și umbre ruginii, casa căutată, parcă de la țară, cu marchiză ascunsă în peretele fațadă, ședea dinaintea ochilor mei și ai unui om cam de 40 de ani, subțirel, cu șapcă, îmbrăcat de vară, în cămașă albă, cu mânecile suflecate, din care brațele prindeau nervoase coarnele ghidonului bicicletei de pe care domnul – îngrijit îmbrăcat –, ședea nelămurit, la îndoială; aștepta curajul să deschidă, cu ochii fixați întra-acolo, ușa locuinței în dreptul căreia se oprise, mirat. 


Lăptarul doamnei Eliza Bogza

Dându-ne instantaneu „bună-dimineața”, îl întreb: 
- Știți dacă aici șade doamna Bogza? 
Ne uitam unul la altul, de parcă am fi vrut celălalt să dea la o parte poarta. Intrarăm în vorbă așa, încă nesiguri că vom pătrunde în scunda clădire cu învelișul din frunzele căzute brumat… Oricui am fi părut că ne cunoșteam bine, dar nu ne văzuserăm niciodată. 
- Am adus lapte doamnei Bogza!, arătă omul cu bărbia spre un zimbil prins de portbagajul bicicletei, în care patru sticle burduhănoase, albe, ședeau cuminți în strânsorile sârmelor protectoare. 
- Veniți mereu aici?, intru în vorbă cu simpaticul cetățean, cu alură de pelerin plecat la un pasionant drum, în vestimentația lucind de curățenie. 
- La săptămână, pentru că doamna nu poate merge mult, nu prea mai vede și nu mai aude bine… E văduvă… A fost soția domnului profesor Ovidiu Bogza – o minune de om, învățat și bun la suflet… Știu că dânsul avusese doi frați scriitori, cu care nu știu de ce, s-avea ca pisica și șoarecii!... Mă rog, treaba dumnealor, nu mă bag…!
Intrăm în curte. Poarta, într-un început de rână, nu era, cum ne păruse, încuiată. Câțiva pași, să reazeme domnul lăptar bicicleta de zidul cu fereastră, și ciocănim în ușa de afară, apoi cea de interior. Și, ivită în rama ușii, „sărutăm mâinile” femeii în ținută de casă, cu vocea și privirea slabe, nesigure, întremată imediat ce aude, repetat, glasul domnului în alb, cu blugii de un albastru tot mai tocit. 
– Poftiți, domnilor! Suntem primiți în odăița cu somieră și lucruri de uz casnic, dormitorul și sufrageria locatarei. Încăperea adăpostea o mobilă veche, cu pendulă, barometru și televizor vechi, alb-negru. Nefăcut, patul odihnise ființa cu chipul ușor brăzdat de ani, luminat de o flacără blândă interioară și privirile ușor visătoare, bucuroase de oaspeți. Pe un perete opus, dincolo de măsuța cu veselă, tacâmuri și felurite adaosuri culinare, zăresc, într-o ramă aurie, caricatura făcută de mine maestrului Ovidiu Bogza într-o zi de vară 1974, aflați laolaltă, atunci, în reuniunea cenaclurilor din Câmpina, Florești și Filipești – în Clubul Minerul al orășelului Filipeștii de Pădure, desen pentru care primisem măgulitoare mulțumiri din partea destinatarului și care adâncise apoi prietenia noastră într-o manieră mereu cordială prin telefoane și scrisori.

Eliza Bogza alături de cel care îi aducea săptămânal necesarul de lapte

Vârsta sporise emoția ce o afecta vizibil pe distinsa doamnă Eliza Bogza. Vorbea cu pauze în care părea să își amintească cuvintele potrivite răspunsurilor pe care, noi, musafirii, le așteptam în tot mai delicata avalanșă de întrebări. Cald încă, laptele umplu repede un pocal din argint. Gazda l-a sorbit cu răbdare și plăcere. Probabil cunoștință veche, lăptarul și doamna s-au prins la taclale, spunându-și multe. De-o dată aud: - Seara, ori-de-unde-ar fi venit, Ovidiu sta minute întregi să-și vadă chipul pe care spuneți că dumneavoastră i l-ați lucrat… Ce fericit era Ovidiu al mieu…!
Ușa s-a deschis din nou. În prag, o femeie gata de trebăluit. „ – Săru-mâna, Coană Elizo… Am venit să fac curățenie… Domnilor, credeți-mă, am de făcut ordine, să n-o obosiți pe Coana Eliza…!”
Am lăsat-o în compania lăptarului, plăcută – devreme ce continuu doamna Bogza radia urmare dialogului purtat cu omul în blugi, cu șapcă și cămașă scrobită, amuzându-se copios, și, după ce am deschis diafragma aparatului foto, pe cele două persoane așezate la o masă, am cerut voie pentru o scurtă și decisă investigare a interiorului ce ocrotea ființa plăpândă, copleșită de vârstă, a Coniței Eliza Bogza. Priveam îndelung pendula, șifonierul – cu oglinda ovală și nespus de adâncă, tablourile de epocă, intercalate cu altele – picturi și ele vechi, umbrite de pulberea timpului. 

Eliza și Ovidiu Bogza

În dreptul caricaturii maestrului Ovidiu Bogza zăbovesc cu melancolică reverență, amintindu-mi vocea tenorală a epigramistului de o forță moralizatoare absolută, izvorând din chipul învăluit într-o aură naturală, dătătoare de o prietenie sigură, reconfortantă. - Și dumneavoastră, domnule reporter, de ce ați venit aici…?, aud aproape șoptită, întrebarea cu blândețe rostită de gazdă. – Două vorbe despre conviețuirea cu maestrul Ovidiu, doamnă Bogza… – Eeei, s-au dus anii aceia, de căsnicie romantică, domnule reporter… A fost un roman, priviți la mormanul acela de hârtii?... Acolo a povestit Ovidiu viața noastră, pe coli de culoare galbenă, scrise cu stilou cu cerneală verde, caligrafic, dar și ceva ștersături, îndreptări făcute de mâna lui, după ce revedea manuscrisul… Eu ce să fac cu ele, că, uite, anii s-au înmulțit și sunt singură… Dacă vreți, alegeți câteva pagini și luați-le odată cu caricatura, că sunteți autorul ei. Luați-o, îl veți avea pe Ovidiu lângă dumneavoastră…!
N-am luat-o, din pietate pentru cel desenat pe foaia de caiet, de parcă ar fi fost de față și ar fi privit cu indignat regret gestul meu… Astăzi – prea târziu! – îmi dau seama că am greșit; aveam voia Coanei Eliza Bogza să iau caricatura și voluminosul manuscris – pagini de roman alături cu pagini de epigramă, care, pe temeiul câtorva pensii adunate anume, ar fi alcătuit două cărți de meritată memorie a spiritualului Ovidiu Bogza – mezinul familiei de scriitori BOGZA: Geo (George, Gheorghe), Nicolae (viitorul Radu Tudoran) și Ovidiu. Am primit – schimb de mare noroc – fotografia pe care, cu jovială plăcere, sensibila doamnă Eliza, întinzând brațul să mi-o înmâneze, îmi oferea o istorie surprinsă în cartonul maroniu, apăsată de vădita și în fond inevitabila nostalgie - clipa în care, jună dânsa – Domnișoara Eliza, june dânsul – Domnul Ovidiu, au pozat fotografului E. Popp (proximă descifrare), în anul unirii inimilor lor pentru viața în doi, 1940 (greu descifrabil).
Lăptarul și doamna au zâmbit spre mine, egal, ascunzând – cred – o secretă mulțumire sufletească. Spațiul odinioară univers al rimelor și broderiilor epice, pentru verva și povestirea ca stări de trăire spirituală superioară ale lui Ovidiu Bogza, rămâneau în umbra răcoroasă înfășurând protagoniștii cu timp și depărtare. 
Serghie Bucur