23 decembrie 2020

Va avea Câmpina viceprimar în ajun de Crăciun?!

Alegerea viceprimarului Câmpinei, cea de-a doua funcție administrativă, ca importanță, din Primărie, după mai bine de două luni și jumătate de la alegerile locale, pare să fie tema principală a ședinței Consiliului Local de azi, 23 decembrie. 
Primarul Alin Moldoveanu a inițiat în acest sens un proiect de hotărâre, cel mai probabil în speranța că partidele se vor fi înțeles în cele din urmă pentru formarea unei majorități și sprijinirea unui candidat comun la funcția de viceprimar. 
Vă reamintim că în repetate rânduri primarul independent Alin Moldoveanu a declarat că nu se va implica în aceste negocieri, lăsând astfel partidele să-și aleagă reprezentantul în executivul administrației locale. 
Potrivit surselor noastre, sunt șanse minime ca în ședința de azi să fie ales noul viceprimar al Câmpinei, având în vedere faptul că niciunul dintre cei patru candidați la această funcție, ale căror nume au fost vehiculate în mediile politice și în presă până în acest moment (Livia Lupu – PSD, Cosmin Raț - POL, Cezar Grama – Partidul Verde și Costel Filip – independent), nu va obține numărul necesar de voturi, minim 10 din 19 posibile, pentru a fi validat în funcție conform prevederilor codului administrativ. 
De urmărit în această ședință de Consiliu Local atitudinea și mai ales modul în care își vor exprima sau nu dreptul la vot în această privință cei nouă consilieri ai USR-PLUS, PNL și PMP, partide în rândul cărora s-au înregistrat demisii importante imediat după anunțarea rezultatului alegerilor locale din 30 septembrie.